ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1882/2011

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 25222/4/2010 (1466/2011) a fost menținută starea de arest a inculpatului B.G.L. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 188 din 28 februarie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatul, alături de alte persoane, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere fără drept, în vederea consumului de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen.

și de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că la 11 martie 2010 a vândut unui colaborator sub acoperire o doză de 0,09 gr. heroină cu suma de 50 lei și că la percheziția domiciliară din 24 martie 2010, în locuința inculpatului au fost găsite 64 de comprimate methadonă și 2 comprimate suboxonă destinate consumului propriu și a considerat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu au dispărut. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.G.L., care a susținut că măsura arestării sale preventive nu mai este justificată și a solicitat revocarea acesteia și judecarea sa în stare de libertate. Recursul declarat nu este întemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160 b alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate instanța, prin încheiere motivată dispune menținerea stării de arest. Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale s-a statuat că o persoană poate fi lipsită de libertate dacă este reținută legal în baza condamnării pronunțate de un tribunal competent. Din examinarea actelor aflate în dosar rezultă că arestarea inculpatului B.G.L.

s-a dispus la 25 martie 2010, în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive verosimile de a bănui că a comis infracțiunile de trafic ilicit de droguri de mare risc și deținere fără drept în vederea consumului propriu de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (2) și de art.4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că la 11 martie 2010 a vândut unui colaborator sub acoperire o doză de 0,09 gr. heroină și că a deținut la domiciliu în vederea consumului 64 comprimate de methadonă și 2 comprimate de suboxonă. Aceste motive verosimile au dobândit certitudine și, având în vedere probele de vinovăție administrate, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Ținând seama de probatoriul cauzei și de soluția de condamnare pronunțată, Curtea constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menținerea acesteia de către Curtea de Apel București, sesizată cu apelul inculpatului este pe deplin justificată și conformă cu dispozițiile legale evocate și că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică derivat din natura, gravitatea și rezonanța în comunitate a faptei și din împrejurările comiterii ei. În consecință criticile formulate de inculpatul recurent nu sunt întemeiate. Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.G.L. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.G.L. împotriva încheierii din 21 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 25222/3/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 9 mai 2011.