ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2500/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2500/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului penal de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 125 din 18 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 35882/3/2009, s-a dispus, în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a), art. 79, 76, 82 C. pen., condamnarea inculpatului C.C.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de consum de droguri.
În baza art. 86
4
C. pen. a dispus revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani și 2 ani pedeapsa complementară interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 312/2007 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 487/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzute de lege.
În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă detenția provizorie de la 29 ianuarie 2007 la 8 februarie 2008.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea a 0,25 grame heroină rămasă după efectuarea analizelor de laborator și 7 comprimate de clorhidrat de methadonă.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
La data de 10 septembrie 2008, organele de poliție l-au depistat pe inculpatul C.C.A., în zona intersecției străzii V. cu strada A., sector 2 București, care avea un comportament specific persoanelor consumatoare de droguri.
La percheziția corporală făcută inculpatului, în prezența martorului asistent M.D., s-au găsit în buzunarul din stânga al pantalonilor, o punguță din material plastic de culoare alb, răsucită și lipită prin ardere, la un capăt, ce conținea o substanță pulverulentă de culoare maronie.
În același buzunar s-au mai găsit 14 comprimate inscripționate „SH”.
Punguța cu substanța pulverulentă și comprimatele inscripționate „SH” au fost introduse într-un plic care a fost sigilat cu sigiliul tip MIRA, în vederea expertizării.
Fiind supuse analizei, prin Raportul de constatare tehnico-științifică din 19 septembrie 2008 s-a stabilit că substanța de culoare bej, introdusă în punguța din material de culoare albă, conținea 0,34 grame de heroină.
De asemenea, s-a stabilit că cele 14 comprimate conțin, ca substanță activă, clorhidrat de methadonă.
Inculpatul a recunoscut că este consumator de droguri de mai mult timp, iar heroina și comprimatele de methadonă găsite asupra sa îi aparțin, fiind deținute pentru consumul propriu.
Raportat la starea de fapt reținută și la probele administrate, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului C.C.A. realizează elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat apel inculpatul C.C.A. solicitând desființarea acesteia și în cadrul rejudecării aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Prin Decizia penală nr. 212 din 12 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus respingerea apelului declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul C.C.A. invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
În susținerea recursului s-a invocat poziția sa procesuală sinceră, vârsta, dar și starea sa de boală, confirmată prin actele depuse la dosarul cauzei.
Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu cauza, conform art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen. constantă că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Starea de fapt reținută de instanța de fond - constând în aceea că la data de 10 septembrie 2008, inculpatul a fost depistat de organele de poliție deținând droguri pentru consumul propriu - este corectă, iar încadrarea juridică a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., este legală.
Sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate și a modalității de executare, se constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice.
Reținându-se circumstanțe judiciare atenuante - vârsta, starea de sănătate, atitudinea procesuală - instanța de fond a coborât pedeapsa sub limita minimă stabilită prin norma de incriminare.
În condițiile în care inculpatul a săvârșit infracțiunea în termenul de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere - pedeapsa anterioară fiindu-i aplicată pentru infracțiunea de trafic de droguri - manifestând perseverență infracțională, Înalta Curte consideră că nu se justifică reducerea pedepsei.
Nu pot fi aplicate nici dispozițiile art. 86
1
C. pen., singura modalitate de executare prevăzută de lege, în raport de antecedentele penale, este executarea în regim privativ de libertate.
Având în vedere considerentele expuse Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.A. împotriva Deciziei penale nr. 212 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.A. împotriva Deciziei penale nr. 212 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2011