Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.06.2010
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2372/2010

HOTĂRÂRE
16.06.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2372/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 1100 din 8 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul C.G. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c), art. 76 alin. (1) lit. a) și art. 80 C. pen. la pedeapsa de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe timp de 3 ani, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c), art. 76 lit. d) și art. 80 C. pen.

la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul C.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. În baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului C.G. În baza dispozițiilor art. 88 C. pen. a dedus prevenția de la 02 septembrie 2009 la zi. În baza dispozițiilor art. 17 și 18 din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea cantității de 0,46 grame heroină, precum și a 27 comprimate metadonă rămase în urma analizelor de laborator și depuse la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R.

- D.C.J.S.E.O. cu dovada din 21 septembrie 2009, în vederea distrugerii cu păstrarea de contraprobe. A dispus confiscarea balanței metalice depusă la D.G.P.M.B. - S.C.J.S.E.O. cu dovada din 23 septembrie 2009. În baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de 1200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Prin aceeași hotărâre judecătorească a fost condamnat și inculpatul Ș.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În esență, instanța de fond a reținut că la data de 2 septembrie 2009, prin intermediul lui Ș.C., inculpatul C.G. a vândut martorului denunțător G.M. două doze de heroină (0,58 grame) cu suma de 200 RON și a deținut cantitatea de 37 comprimate metadonă în vederea consumului propriu, fără drept.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, proces-verbal de înscriere a bancnotelor, proces-verbal de percheziție, raport de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor B.I. și G.M., declarațiile inculpaților. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.G., solicitând reducerea pedepsei aplicate, apreciind-o ca fiind prea mare în raport de fapta comisă, având în vedere circumstanțele personale, atitudinea de recunoaștere și regret a faptei. Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 67/A din 22 martie 2010, a respins ca nefondat apelul inculpatului, menținând starea sa de arest preventiv și deducând prevenția la zi.

În termen legal, împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și solicitând reducerea pedepsei și executarea acesteia la locul de muncă. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat. Instanța a procedat la stabilirea și aplicarea pedepsei în conformitate cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și urmărind realizarea scopului preventiv-educativ al acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 52 C. pen. Instanța a examinat gradul de pericol social concret al faptelor, conduita avută de inculpat anterior săvârșirii acestora, conduita sa procesuală; toate datele și împrejurările favorabile acestuia au fost puse în evidență și s-au constituit în circumstanțe atenuante valorificate prin reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.

Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului C.G. a fost just individualizată, fiind necesară și suficientă reeducării sociale a acestuia. Inculpatul are statut de recidivist, fiind condamnat prin Sentința penală nr. 457 din 20 aprilie 2001 a Judecătoriei sectorului 2 București la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Inculpatul a suferit alte patru condamnări în perioada 1996 - 1997 pentru săvârșirea de infracțiuni de furt calificat, cu pedepse cuprinse între 1 - 3 ani închisoare. În aceste împrejurări, Înalta Curte constată că în cauză nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului și nici modificarea modalității de executare, dată fiind predispoziția acestuia la perseverența într-o conduită antisocială.

În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului C.G. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va deduce perioada reținerii și arestării preventive de la 2 septembrie 2009 la zi din durata pedepsei aplicate. În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 67 din 22 martie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 2 septembrie 2009 la 16 iunie 2010. Obligă recurentul inculpat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2010. Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2500/2011
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 125 din 18 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 35882/3/2009, s-a dispus, în baza ar
ÎCCJ 2010-02-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 753/2010
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 817 din 1 octombrie 2009 Tribunalul București, secția I penală a condamnat pe inculpatul M.I.C. la: - 6 ani închisoare și 3 ani in
ÎCCJ 2010-12-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4487/2010
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 608 din 4 august 2010 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul N.G.C., în baza art. 2 alin. (1) și (2) din
ÎCCJ 2010-07-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2775/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 231/ F din 25 martie 2010 Tribunalul București, secția a ll-a penală, a condamnat-o pe inculpata C.I.S. la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni
ÎCCJ 2008-06-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2256/2008
Asupra recursului de față, Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 1709 din 27 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 29134/3/2007, a dispus conda
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă