ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4145/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 138 din data de 30 martie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2425/122/2010, Tribunalul Giurgiu, secția penală, în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat inculpatul B.F., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de mare risc, pentru consum propriu. În baza art. 39 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin această sentință, cu restul rămas de executat de 1193 zile închisoare din pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 960 din 01 iulie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 6777 din 02 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând ca inculpatul B.F. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului B.F. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 36 alin. (3) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului B.F.

prin această hotărâre, perioada executată de la 01 aprilie 2008 la 28 august 2009. În baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a confiscat cantitatea de 1,65 grame heroină în combinație cu griseofulvin și cafeină, aflată la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R., conform dovezii din 13 mai 2008. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.F. la plata sumei de 1.400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 39D/P/2008 emis în data de 06 octombrie 2010 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - B.T. Giurgiu înregistrat la data de 07 octombrie 2010 sub nr. 2425/122/2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.F.

pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. S-a reținut că, în data de 01 aprilie 2008, funcționarii publici cu regim special din cadrul Penitenciarului Giurgiu, agent G.I.T. și agent șef adjunct C.G., au efectuat un control în camera x din cadrul acestui penitenciar și au găsit sub salteaua patului folosit de inculpatul B.F. 3 "bile" ce conțineau o substanță de culoare bej, care s-a stabilit că reprezentau cantitatea de 1,71 grame de heroină în amestec cu griseofulvin și cafeină. Procedând la judecarea cauzei, s-au administrat următoarele probe: declarațiile martorilor C.G., G.I.T., C.C., N.P.

și E.V., proces-verbal de constatare a infracțiunii, raportul de constatare tehnico-științifică din 07 aprilie 2008, adresa din 11 februarie 2011 emisă de Penitenciarul Craiova, înscrisuri. Inculpatul B.F. nu a putut fi audiat, întrucât, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței, însă, în cursul urmăririi penale, a recunoscut comiterea faptei. Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut, în fapt, că în data de 01 aprilie 2008, inculpatul B.F. se afla în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 960 din 01 iulie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 6777 din 02 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul Penitenciarului Giurgiu, în camera x, unde mai executau pedeapsa privativă de libertate și martorii C.C., N.P.

și E.V. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, martorii G.I.T. - agent și C.G. - agent șef adjunct, funcționarii cu statul special din cadrul Penitenciarului Giurgiu, au efectuat un control în camera x, unde executa inculpatul pedeapsa privativă de libertate și au depistat sub salteaua patului inculpatului 3 "bile" ce conțineau o substanță de culoare bej. Ulterior, această substanță a fost analizată, iar din raportul de constatare tehnico-științifică din 07 aprilie 2008 a rezultat că substanța depistată conținea cantitatea de 1,71 grame de heroină în amestec cu griseofulvin și cafeină, heroina fiind un drog de mare risc. Această situație de fapt a fost reținută din coroborarea declarațiilor inculpatului, din cursul urmăririi penale, cu declarațiile martorilor C.G., G.I.T., C.C., N.P.

și E.V., procesul-verbal de constatare a infracțiunii și raportul de constatare tehnico-științifică din 07 aprilie 2008. În drept, fapta inculpatului B.F. constând în aceea că, în data de 01 aprilie 2008, în timp ce executa o pedeapsă privativă de libertate, în cadrul Penitenciarului Giurgiu, a fost depistat că deținea cantitatea de 1,71 grame de heroină în amestec cu griseofulvin și cafeina, heroina fiind un drog de mare risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă fixate de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, gradul de pericol social concret al faptei, raportat la împrejurările în care s-a săvârșit infracțiunea, respectiv în Penitenciarul Giurgiu, în timpul executării unei pedepse privative de libertate, modul și mijloacele de săvârșire, constând în deținerea unei substanțe, ce constituie un drog de mare risc, dar într-o cantitate relativ redusă și pentru consum propriu, consecințele produse, precum și atitudinea sinceră a inculpatului în cursul urmăririi penale, când a recunoscut comiterea faptei și a regretat săvârșirea acesteia, însă s-a avut în vedere și împrejurarea că pe parcursul judecății nu s-a prezentat în fața instanței, sustrăgându-se judecății, după ce a fost liberat condiționat.

Instanța a luat în considerare și antecedentele penale ale inculpatului, reținându-se că infracțiunea a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., raportat la pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 960 din 01 iulie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 6777 din 02 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și existența circumstanței agravante prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000. Totodată, instanța a reținut că pedeapsa de 7 ani închisoare a fost aplicată inculpatului, prin sentința penală anterior menționată pentru săvârșirea unei infracțiuni de aceeași natură, ceea ce dovedește perseverența infracțională a inculpatului.

Față de aceste considerente, instanța a apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea pedepsei închisorii, în limitele prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul B.F., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen., solicitând reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea cuantumului pedepsei, având în vedere atitudinea procesuală sinceră, caracterizările favorabile depuse la dosar, în circumstanțiere, precum și contopirea cu un rest mai mic, acela de 678 de zile, rămas neexecutat și nu cu restul de 1193 zile închisoare, reținut, în mod greșit, de către prima instanță.

Prin Decizia penală nr. 189 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.F. împotriva Sentinței penale nr. 138 din data de 30 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, în Dosarul nr. 2425/122/2010. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, urmând ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma criticilor invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 teza finală C. proc.

pen., curtea de apel a constatat că pedeapsa aplicată, de 3 ani și 6 luni închisoare, este apropiată de minimul special prevăzut de lege (2 ani închisoare), în condițiile în care inculpatul a fost depistat că deținea o cantitate semnificativă de drog (1,71 grame), în circumstanța agravantă prevăzută de art. 14 lit. c), respectiv a comiterii faptei într-un loc de detenție, în timpul executării unei pedepse de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, aplicată prin Sentința nr. 960 din data de 01 iulie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 6777 din 02 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pedeapsă pe care inculpatul a început să o execute din data de 08 iulie 2004, inculpatul fiind în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

Reținând existența cauzelor legale de agravare (starea de recidivă și circumstanța agravantă legală, specială), instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată este, sub aspectul cuantumului și al modalității de executare, just individualizată în raport cu criteriile art. 72 C. pen., criterii ce au fost corect și complet evaluate cu referire la circumstanțele factuale și persoana inculpatului. S-a reținut că în cauză nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante, întrucât inculpatul nu a avut o conduită anterioară bună și nici o atitudine procesuală sinceră, deoarece după primele declarații, s-a sustras de la urmărirea penală, nu s-a prezentat la judecată, a fost depistat în flagrant delict, astfel că recunoașterea faptei nu poate avea aceeași eficiență ca atunci când ea s-ar datora propriei conduite.

Totodată, s-a reținut că săvârșirea faptei din prezenta cauză, mai înainte de executarea ori considerarea ca executată a pedepsei de 7 ani închisoare (primul termen al recidivei), în timp ce inculpatul se afla în executarea acesteia, duce la aplicarea disp. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., iar la stabilirea tratamentului penal sunt aplicabile disp. art. 39 alin. (2) C. pen. întrucât pedeapsa anterioară a fost executată în parte, iar contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior. Instanța de apel a reținut că în speță, contrar susținerilor apărării, pedeapsa ce a mai rămas de executat, calculată la data comiterii infracțiunii, 01 aprilie 2008, este de 1193 de zile, cum corect a stabilit instanța de fond.

Totodată, s-a avut în vedere că împrejurarea potrivit căreia inculpatul a fost liberat condiționat din pedeapsa pe care o executa, de 7 ani închisoare, la data de 28 august 2009, conform Sentinței penale nr. 2065 din 24 august 2009 a Judecătoriei Craiova, cu un rest rămas neexecutat de 678 de zile, nu are relevanță sub aspectul tratamentului penal aplicabil, care este cel prev. de art. 39 alin. (2) C. pen., ci numai sub aspectul deducerii, conform art. 36 alin. (2) C. pen., a perioadei executate, de la 01 aprilie 2008 la 28 august 2009. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.F., solicitând, prin intermediul apărătorului, casarea acesteia și reducerea pedepsei la 1193 zile, ce reprezintă un rest de pedeapsă ce a fost contopit cu pedeapsa din prezenta cauză.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul B.F., în timp ce executa o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Giurgiu, la data de 01 aprilie 2008, a fost depistat deținând, fără drept, în vederea consumului propriu, 3 bile de heroină în cantitate de 1,71 grame, faptă ce întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de mare risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată, rap.

al art. 14 lit. c) din aceeași lege, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critica formulată de către recurentul inculpat nu este întemeiată, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat, care nu a avut o conduită anterioară bună și nici o atitudine procesuală sinceră, iar la data începerii executării pedepsei, era toxicoman heroină, injectabil, de 5 ani. Înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, constată că, în cauză, pedeapsa aplicată de către prima instanță este just individualizată, având în vedere dispozițiile părții generale a C. pen.

incidente în speță, limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, modalitatea concretă de săvârșire a faptei (în timpul executării unei pedepse privative de libertate, prin deținerea unei substanțe, ce constituie un drog de mare risc, dar într-o cantitate relativ redusă și pentru consum propriu), precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, nu este la primul contact cu legea penală, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni de aceeași natură, ceea ce dovedește perseverența infracțională a inculpatului. Se constată în acest sens că în mod corect în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (2) C. pen., potrivit cărora, dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.

În speță, a fost contopit restul de pedeapsă de 1193 zile ce a rămas de executat din pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 960 din 01 iulie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 6777 din 02 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare.

Se reține că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci și un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Astfel, pedeapsa are și o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și comportamentul făptuitorului. Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al acesteia, consfințit prin disp.

art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, astfel că solicitarea de reducere a pedepsei până la limita celor 1193 zile, ce reprezintă un rest de pedeapsă ce a fost contopit cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare din prezenta cauză, nu poate fi primită. Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva Deciziei penale nr. 189 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2011.