ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 412/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 412/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Prin Sentința civilă nr.
976 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș s-au respins excepțiile
privind necompetența materială, a neîndeplinirii concilierii prealabile și a
prescripției dreptului material la acțiune. A fost admisă acțiunea formulată de
reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului
Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara împotriva pârâtei SC R. SA, care a
fost obligată la plata sumei de 631.294,111 RON reprezentând contravaloarea
lucrărilor efectuate la rețeaua de telecomunicații. Totodată a fost respinsă
cererea de chemare în garanție a R. A. T. Timișoara.
Pentru a pronunța
această sentință, prima instanță a reținut că pârâtei, în calitate de
administrator al rețelei de transport îi revin cheltuielile cu modernizarea
infrastructurii la rețeaua de transport în comun, conform art. 31 alin. (1) din
O.U.G. nr. 79/2002, în timp ce cheltuielile colaterale revin proprietarului,
respectiv Municipiului Timișoara.
Pentru aceste
considerente, în baza cărora doar administratorul rețelei de transport suportă
cheltuielile efectuate de titularul acestui drept ori de către proprietar a
fost respinsă cererea de chemare în garanție.
În privința
excepțiilor s-a reținut, cu privire la competență, natura comercială a
litigiului, care, prin prisma valorii aparține în primă instanță tribunalului.
În raport de corespondența
purtată între părți anterior promovării litigiului s-a apreciat că procedura
concilierii prealabile a fost urmată, fiind respinsă și excepția prematurității
acțiunii.
Cu privire la
prescripție s-a reținut incidența art. 8 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958
și faptul că termenul începe să curgă de la data când s-a cunoscut întinderea
pagubei, respectiv de la data de 30 septembrie 2005, astfel că, în raport de
data promovării acțiunii - 14 decembrie 2007- aceasta nu este prescrisă.
Apelul declarat de
parata SC R. SA împotriva sentinței a fost admis prin Decizia civilă nr. 90/A
din 6 mai 2010, cu consecința schimbării în parte a hotărârii tribunalului si
admiterii în parte a acțiunii, în sensul obligării pârâtei doar la plata sumei
de 39.947,67 RON, respingându-se restul pretențiilor reclamanților. Totodată
s-a dispus obligarea reclamanților - intimați la plata cheltuielilor de
judecata în apel, în sumă de 5.256,3 lei.
În considerentele deciziei
instanța de apel a reținut următoarele:
În privința modului
de soluționare a excepțiilor s-a apreciat ca tribunalul a dat o dezlegare
corectă.
Pe fond s-a reținut
că sunt nefondate susținerile apelantei conform cărora nu i-ar reveni sarcina
să suporte costurile de reașezare a instalațiilor de telecomunicații din
vecinătatea liniilor de tramvai, afectate de modernizarea acestora din urmă.
Astfel, Curtea a
reținut în fundamentarea soluției sale dispozițiile art. 23 alin. (1), art. 31 alin.
(1) și (2) din O.U.G. nr. 79/2002, în sensul că societatea pârâtă, în calitate
de administrator al rețelei de transport și de furnizor de rețele de
telecomunicații trebuie să suporte costurile implicate cu ocazia lucrărilor de
modernizare a liniilor de tramvai.
Din probele
administrate s-a reținut că valoarea acestora, avansată de către proprietarul
rețelelor și anume Municipiul Timișoara este mai mică decât cea reținută în
prima instanță, respectiv 39.947,67 RON, astfel că pârâta poate fi legal
obligată doar la plata sumei achitată de la bugetul local.
Criticile apelantei
vizând modul de soluționare a cererii de chemare în garanție au fost înlăturate
pe considerentul că, deși chemata în garanție a efectuat toate plățile către
executanții lucrărilor, sumele aveau mai multe surse, respectiv împrumutul
Băncii Europene de Investiții, alocații de la bugetul local și central, precum
și surse proprii ale R.A.T. Timișoara.
Împotriva acestei
decizii reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local sl
Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara au declarat recurs,
solicitând în principal, casarea cu trimiterea spre rejudecare pentru
completarea probatoriului cu o contraexpertiză, iar în subsidiar, modificarea
deciziei, în sensul respingerii apelului pârâtei și menținerii ca legală a
hotărârii primei instanțe, precum și reducerea cheltuielilor de judecată
acordate pârâtei în apel.
În dezvoltarea
motivelor de recurs reclamanții susțin că pârâta trebuie să fie obligată la
întreaga sumă solicitată prin acțiune, în temeiul art. 31 alin. (1) și (2) din O.U.G.
nr. 79/2002, dar și al îmbogățirii fără justă cauză.
Recurenții arată că
prin plata sumei de 631.294,111 RON s-au substituit obligației stabilită de
lege furnizorului de rețele de comunicații electronice de a muta și moderniza
elemente ale rețelelor, în vederea efectuării de către proprietarul terenului a
unor lucrări de uz și interes public.
Criticile vizează
reducerea cuantumului pretențiilor, care, în opinia recurenților s-a făcut
neținându-se seama de obiecțiunile la raportul de expertiză și în condițiile în
care cererea pentru efectuarea unei noi expertize a fost respinsă.
Recurenții susțin că
instanța de apel nu a ținut seama de caracterul rambursabil al împrumutului
extern, astfel ca defalcarea cheltuielilor aferente lucrărilor pe surse de
finanțare nu poate fi luată în considerare, deoarece obligația Municipiului
Timișoara este de a recupera de la pârâtă întreaga contravaloare a lucrărilor,
indiferent de sursa de finanțare.
Prin întâmpinare
pârâta SC R. SA a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei
atacate.
În apărare se arată
că sunt nefondate criticile recurenților-reclamanți prin care susțin
nelegalitatea hotărârii pe motivul neadministrării unei contraexpertize.
Analizând recursul
prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:
Municipiul Timișoara
a efectuat lucrări de modernizare a infrastructurii la rețeaua de transport în
comun din Municipiul Timișoara, precum și lucrări de investiții la rețelele de
telecomunicații ale paratei SC R. SA, în baza unui contract de finanțare în
valoare de 19.000.000 euro, încheiat între România, Banca Europeana de
Investiții și R.A.T. Timișoara.
Proprietarul
rețelelor de transport este Municipiul Timișoara, iar administrator este
chemata în garanție, astfel că lucrările fiind efectuate de către aceștia,
obligația de a suporta cheltuielile colaterale revine proprietarului
instalației, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) si (2) din O.U.G. nr. 79/2002.
Astfel, pârâta are
calitatea de furnizor de rețele de telecomunicații electronice și, potrivit art.
23 din O.U.G. nr. 79/2002, în această calitate beneficiază de dreptul de a
instala, de a întreține, de a înlocui și de a muta orice elemente ale rețelelor
de comunicații electronice pe deasupra, în sau sub imobilele proprietate
publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale.
Conform art. 31 din
actul normativ invocat, titularul dreptului instituit în condițiile art. 23,
deci pârâta, are obligația să reașeze pe cheltuiala sa proprie, elementele
rețelelor de comunicații electronice, în cadrul aceleiași proprietăți, atunci
când operațiunea este necesară pentru construcția de clădiri sau pentru
efectuarea de lucrări de către proprietar sau, după caz, de către titularul
dreptului de administrare.
Din reglementarea
cuprinsă la alin. (2) al art. 31 rezultă că, doar în situația în care lucrările
au fost efectuate de către alte persoane decât proprietarul ori titularul
dreptului de administrare, cheltuielile cu reașezarea elementelor de comunicații
electronice se face de către acea persoana, dacă prin contract nu s-a convenit
altfel.
Prin urmare, în
speță, lucrările au fost efectuate de către Municipiul Timișoara în calitate de
proprietar, pârâta SC R. SA în calitate de furnizor de rețele de comunicații
electronice fiind obligată să suporte contravaloarea lucrărilor de reașezare a
rețelelor respective.
În speță se ridică
însă problema întinderii, a cuantumului acestor despăgubiri care nu a fost pe
deplin lămurită de către instanțele de fond.
Astfel, prin acțiunea
introductivă reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de
631.294,111 RON, sumă care a fost diminuată în faza judecății apelului, la
39.947,67 RON, reținându-se, în esență, așa cum s-a arătat, concluziile
expertizei tehnice contabile.
S-a reținut că doar
suma plătită de la bugetul local poate fi solicitată și recuperată de către
reclamanți, că cea stabilită prin Decizia nr. 44 din 30 septembrie 2005 a
Curții de Conturi a fost preluată eronat de prima instanță, fără verificarea
modului în care auditorii publici externi au ajuns la această concluzie.
Într-adevăr, instanța
de apel, prin administrarea probei cu expertiza judiciară a dat curs
principiului nemijlocirii care presupune cercetarea nemediată, directă a
elementelor care servesc la dezlegarea pricinii.
Pentru stabilirea
situației de fapt incidența în speță, care să conducă la pronunțarea unei
hotărâri temeinice și legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea
adevărului în cauză, în vederea soluționării conflictului de interese cu care a
fost sesizată, era necesar ca instanța de judecată să asigure un echilibru
procesual, care, în speța de față se concretizează prin necesitatea
administrării contradovezii, adică a unei noi expertize tehnice judiciare
contabile conform art. 201 și urm. C. proc. civ.
Împrejurările de fapt
care se impun a fi clarificate în litigiu vizează, în principal, determinarea
sursei de finanțare, a naturii acesteia, precum și a finanțatorilor lucrării de
reabilitare a transportului urban în Municipiul Timișoara, în vederea
stabilirii fără echivoc a părții din investiție pe care pârâta SC R. SA este
obligată să o suporte, cu precizarea că o dezlegare în drept a acestei
chestiuni s-a realizat, în sensul incidenței dispozițiilor art. 31 alin. (1) si
(2) din O.U.G. nr. 79/2002 care atrage obligația pârâtei, în calitate de
furnizor de rețele de comunicații electronice, să suporte cheltuieli ocazionate
cu reașezarea rețelelor respective.
Măsura în care aceste
costuri urmează a fi suportate de către pârâtă se va determina de către
instanța de apel, în baza considerentelor mai sus reținute.
În consecință, în
temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., fiind necesară administrarea de probe
noi se va dispune admiterea recursului reclamanților și casarea deciziei
pronunțate în apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel
Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul
declarat de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al
Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara împotriva Deciziei nr.
90/A din 6 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,
casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 1 februarie 2011.