ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 412/2011

Prin Sentința civilă nr. 976 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș s-au respins excepțiile privind necompetența materială, a neîndeplinirii concilierii prealabile și a prescripției dreptului material la acțiune. A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara împotriva pârâtei SC R. SA, care a fost obligată la plata sumei de 631.294,111 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la rețeaua de telecomunicații. Totodată a fost respinsă cererea de chemare în garanție a R. A. T. Timișoara. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pârâtei, în calitate de administrator al rețelei de transport îi revin cheltuielile cu modernizarea infrastructurii la rețeaua de transport în comun, conform art. 31 alin. (1) din O.U.G.

nr. 79/2002, în timp ce cheltuielile colaterale revin proprietarului, respectiv Municipiului Timișoara. Pentru aceste considerente, în baza cărora doar administratorul rețelei de transport suportă cheltuielile efectuate de titularul acestui drept ori de către proprietar a fost respinsă cererea de chemare în garanție. În privința excepțiilor s-a reținut, cu privire la competență, natura comercială a litigiului, care, prin prisma valorii aparține în primă instanță tribunalului. În raport de corespondența purtată între părți anterior promovării litigiului s-a apreciat că procedura concilierii prealabile a fost urmată, fiind respinsă și excepția prematurității acțiunii.

Cu privire la prescripție s-a reținut incidența art. 8 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958 și faptul că termenul începe să curgă de la data când s-a cunoscut întinderea pagubei, respectiv de la data de 30 septembrie 2005, astfel că, în raport de data promovării acțiunii - 14 decembrie 2007- aceasta nu este prescrisă. Apelul declarat de parata SC R. SA împotriva sentinței a fost admis prin Decizia civilă nr. 90/A din 6 mai 2010, cu consecința schimbării în parte a hotărârii tribunalului si admiterii în parte a acțiunii, în sensul obligării pârâtei doar la plata sumei de 39.947,67 RON, respingându-se restul pretențiilor reclamanților. Totodată s-a dispus obligarea reclamanților - intimați la plata cheltuielilor de judecata în apel, în sumă de 5.256,3 lei.

În considerentele deciziei instanța de apel a reținut următoarele: În privința modului de soluționare a excepțiilor s-a apreciat ca tribunalul a dat o dezlegare corectă. Pe fond s-a reținut că sunt nefondate susținerile apelantei conform cărora nu i-ar reveni sarcina să suporte costurile de reașezare a instalațiilor de telecomunicații din vecinătatea liniilor de tramvai, afectate de modernizarea acestora din urmă. Astfel, Curtea a reținut în fundamentarea soluției sale dispozițiile art. 23 alin. (1), art. 31 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 79/2002, în sensul că societatea pârâtă, în calitate de administrator al rețelei de transport și de furnizor de rețele de telecomunicații trebuie să suporte costurile implicate cu ocazia lucrărilor de modernizare a liniilor de tramvai.

Din probele administrate s-a reținut că valoarea acestora, avansată de către proprietarul rețelelor și anume Municipiul Timișoara este mai mică decât cea reținută în prima instanță, respectiv 39.947,67 RON, astfel că pârâta poate fi legal obligată doar la plata sumei achitată de la bugetul local. Criticile apelantei vizând modul de soluționare a cererii de chemare în garanție au fost înlăturate pe considerentul că, deși chemata în garanție a efectuat toate plățile către executanții lucrărilor, sumele aveau mai multe surse, respectiv împrumutul Băncii Europene de Investiții, alocații de la bugetul local și central, precum și surse proprii ale R.A.T. Timișoara.

Împotriva acestei decizii reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local sl Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara au declarat recurs, solicitând în principal, casarea cu trimiterea spre rejudecare pentru completarea probatoriului cu o contraexpertiză, iar în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului pârâtei și menținerii ca legală a hotărârii primei instanțe, precum și reducerea cheltuielilor de judecată acordate pârâtei în apel. În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanții susțin că pârâta trebuie să fie obligată la întreaga sumă solicitată prin acțiune, în temeiul art. 31 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 79/2002, dar și al îmbogățirii fără justă cauză.

Recurenții arată că prin plata sumei de 631.294,111 RON s-au substituit obligației stabilită de lege furnizorului de rețele de comunicații electronice de a muta și moderniza elemente ale rețelelor, în vederea efectuării de către proprietarul terenului a unor lucrări de uz și interes public. Criticile vizează reducerea cuantumului pretențiilor, care, în opinia recurenților s-a făcut neținându-se seama de obiecțiunile la raportul de expertiză și în condițiile în care cererea pentru efectuarea unei noi expertize a fost respinsă. Recurenții susțin că instanța de apel nu a ținut seama de caracterul rambursabil al împrumutului extern, astfel ca defalcarea cheltuielilor aferente lucrărilor pe surse de finanțare nu poate fi luată în considerare, deoarece obligația Municipiului Timișoara este de a recupera de la pârâtă întreaga contravaloare a lucrărilor, indiferent de sursa de finanțare.

Prin întâmpinare pârâta SC R. SA a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate. În apărare se arată că sunt nefondate criticile recurenților-reclamanți prin care susțin nelegalitatea hotărârii pe motivul neadministrării unei contraexpertize. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: Municipiul Timișoara a efectuat lucrări de modernizare a infrastructurii la rețeaua de transport în comun din Municipiul Timișoara, precum și lucrări de investiții la rețelele de telecomunicații ale paratei SC R. SA, în baza unui contract de finanțare în valoare de 19.000.000 euro, încheiat între România, Banca Europeana de Investiții și R.A.T. Timișoara.

Proprietarul rețelelor de transport este Municipiul Timișoara, iar administrator este chemata în garanție, astfel că lucrările fiind efectuate de către aceștia, obligația de a suporta cheltuielile colaterale revine proprietarului instalației, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) si (2) din O.U.G. nr. 79/2002. Astfel, pârâta are calitatea de furnizor de rețele de telecomunicații electronice și, potrivit art. 23 din O.U.G. nr. 79/2002, în această calitate beneficiază de dreptul de a instala, de a întreține, de a înlocui și de a muta orice elemente ale rețelelor de comunicații electronice pe deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale.

Conform art. 31 din actul normativ invocat, titularul dreptului instituit în condițiile art. 23, deci pârâta, are obligația să reașeze pe cheltuiala sa proprie, elementele rețelelor de comunicații electronice, în cadrul aceleiași proprietăți, atunci când operațiunea este necesară pentru construcția de clădiri sau pentru efectuarea de lucrări de către proprietar sau, după caz, de către titularul dreptului de administrare. Din reglementarea cuprinsă la alin. (2) al art. 31 rezultă că, doar în situația în care lucrările au fost efectuate de către alte persoane decât proprietarul ori titularul dreptului de administrare, cheltuielile cu reașezarea elementelor de comunicații electronice se face de către acea persoana, dacă prin contract nu s-a convenit altfel.

Prin urmare, în speță, lucrările au fost efectuate de către Municipiul Timișoara în calitate de proprietar, pârâta SC R. SA în calitate de furnizor de rețele de comunicații electronice fiind obligată să suporte contravaloarea lucrărilor de reașezare a rețelelor respective. În speță se ridică însă problema întinderii, a cuantumului acestor despăgubiri care nu a fost pe deplin lămurită de către instanțele de fond. Astfel, prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 631.294,111 RON, sumă care a fost diminuată în faza judecății apelului, la 39.947,67 RON, reținându-se, în esență, așa cum s-a arătat, concluziile expertizei tehnice contabile.

S-a reținut că doar suma plătită de la bugetul local poate fi solicitată și recuperată de către reclamanți, că cea stabilită prin Decizia nr. 44 din 30 septembrie 2005 a Curții de Conturi a fost preluată eronat de prima instanță, fără verificarea modului în care auditorii publici externi au ajuns la această concluzie. Într-adevăr, instanța de apel, prin administrarea probei cu expertiza judiciară a dat curs principiului nemijlocirii care presupune cercetarea nemediată, directă a elementelor care servesc la dezlegarea pricinii.

Pentru stabilirea situației de fapt incidența în speță, care să conducă la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în vederea soluționării conflictului de interese cu care a fost sesizată, era necesar ca instanța de judecată să asigure un echilibru procesual, care, în speța de față se concretizează prin necesitatea administrării contradovezii, adică a unei noi expertize tehnice judiciare contabile conform art. 201 și urm. C. proc. civ.

Împrejurările de fapt care se impun a fi clarificate în litigiu vizează, în principal, determinarea sursei de finanțare, a naturii acesteia, precum și a finanțatorilor lucrării de reabilitare a transportului urban în Municipiul Timișoara, în vederea stabilirii fără echivoc a părții din investiție pe care pârâta SC R. SA este obligată să o suporte, cu precizarea că o dezlegare în drept a acestei chestiuni s-a realizat, în sensul incidenței dispozițiilor art. 31 alin. (1) si (2) din O.U.G. nr. 79/2002 care atrage obligația pârâtei, în calitate de furnizor de rețele de comunicații electronice, să suporte cheltuieli ocazionate cu reașezarea rețelelor respective. Măsura în care aceste costuri urmează a fi suportate de către pârâtă se va determina de către instanța de apel, în baza considerentelor mai sus reținute.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., fiind necesară administrarea de probe noi se va dispune admiterea recursului reclamanților și casarea deciziei pronunțate în apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara împotriva Deciziei nr. 90/A din 6 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.