ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1009/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

I.

Cadrul procesual

Prin

cererea formulată și precizată, reclamanții M.J., M.S. și M.F., în calitate de

moștenitori ai defunctei M.A., au solicitat, în contradictoriu cu C.C.S.D.,

obligarea pârâtei de a desemna expertul care urmează a efectua evaluarea

imobilului care face obiectul dosarului nr. 2767/ CC și obligarea pârâtei de a

emite pe numele reclamanților titlul de despăgubire în conformitate cu

evaluarea făcută de expert, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 145 din 14 iunie

2011 a Curții de Apel Tg. Mureș a fost admisă în parte cererea formulată și

precizată de reclamanții M.J., M.S. și M.F. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.

Instanța a dispus obligarea pârâtei,

sub sancțiunea unei penalități de 50 lei/ zi de întârziere, ca în termen de 10

zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să trimită dosarul nr. 2767/

CC expertului evaluator SC B.E. SRL pentru efectuarea evaluării imobilului care

face obiectul dosarului de mai sus.

De asemenea, a obligat pârâta, sub

sancțiunea unei penalități de 50 lei/zi de întârziere, ca în termen de 30 de

zile de la comunicarea raportului de evaluare definitiv, să emită pe numele

reclamanților, în calitate de moștenitori legali ai defunctei M.A., titlu de

despăgubiri, fiind respinse restul pretențiilor reclamanților.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că prin Dispoziția nr. 685/2005, Primăria Municipiului

Odorheiu Secuiesc a soluționat notificarea antecesoarei reclamanților, M.A.,

fiind acordate măsuri reparatorii pentru imobilul naționalizat situat în

Odorheiu Secuiesc, înscris în CF, compus din casă de locuit, clădirea morii,

șopron și grajd.

Dosarul cuprinzând dispoziția, a fost

înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 2767/ CC din 9 octombrie 2005.

Prin Dispoziția nr. 1270 din 13

septembrie 2006 s-a modificat Dispoziția nr. 685/2005, modificare comunicată

pârâtei la 25 septembrie 2006. La această instituție dosarul a rămas în

nelucrare până în luna noiembrie 2008, când, în urma cererii defunctei M.A. din

30 septembrie 2008, pârâta a aprobat tratarea cu prioritate a dosarului, aspect

comunicat acesteia prin adresa din 23 decembrie 2008. Din agenda de lucru a

ședinței pârâtei din 10 noiembrie 2008, ședință în care s-a aprobat, de altfel,

tratarea cu prioritate a Dosarului nr. 2767/2005, rezultă că a fost desemnat

inclusiv evaluatorul, respectiv SC B.E. SRL.

Pentru verificarea legalității

emiterii dispoziției și a documentației aferente, pârâta C.C.S.D. a lăsat să

treacă peste 2 ani de zile, procedând la această verificare doar după ce

reclamanții au realizat procedura prealabilă în prezenta cauză.

Astfel, pe parcursul soluționării

litigiului, pârâta a solicitat Primăriei Odorheiu Secuiesc completarea

documentației aferente Dispoziției nr. 1270/2006.

Din cuprinsul adresei din 07 februarie

2011 precum și din copia dosarului nr. 2767/ CC instanța de primă jurisdicție a

reținut că nu există vreun impediment pentru ca dosarul să fie trimis

evaluatorului întrucât, pe de o parte, reclamanții au anexat certificatul de

moștenitori ai defunctei M.A., odată cu plângerea prealabilă, iar imobilul

pentru care s-a emis dispoziția de acordare a despăgubirilor este înscris în CF

Odorheiul Secuiesc, extrasul de CF în limba română fiind depus la dosar. De

asemenea, la dosar este depus și procesul verbal de naționalizare din 15 iunie 1948.

Faptul că Legea nr. 10/2001 sau Legea nr.

247/2005 nu prevăd vreun termen de soluționare a cererii nu duce la concluzia

că termenul de peste 5 ani, de când dosarul a fost înregistrat la pârâtă,

constituie un termen rezonabil, în sensul art. 6 din C.E.D.O.

Într-adevăr, instanța a reținut că

prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a stabilit ordinea de

soluționare a dosarelor înregistrate la pârâtă însă, de vreme ce pârâta a

aprobat tratarea cu prioritate a dosarului, neluarea în lucru a dosarului timp

de 2 ani de la acest moment nu are nicio justificare, iar solicitările de

completare a dosarului sunt neîntemeiate, prin aceasta tergiversându-se doar soluționarea

acestuia.

Pentru aceste considerente, instanța

de primă jurisdicție a apreciat că dosarul nr. 2767/ CC este complet,

neexistând nici un impediment pentru continuarea procedurii instituite de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv, trimiterea dosarului unui

evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar, ulterior, emiterea

de către pârâtă a deciziei care să conțină titlul de despăgubire.

Cât privește petitul privind obligarea

conducătorului pârâtei la plata unei amenzi civile de 20% din salariul minim pe

economie, în situația în care nu va executa prezenta hotărâre, instanța de fond

a respins această pretenție întrucât, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 5

54/2004, amenda urmează a fi aplicată doar în urma nerespectării termenului

stabilit prin hotărâre.

De asemenea, au fost respinse și

pretențiile constând în daune morale în cuantum de 100.000 lei, întrucât

admiterea prezentei cererii constituie o suficientă reparare a prejudiciului

moral cauzat de pârâtă, prin întârzierea soluționării dosarului.

Recurenta a criticat hotărârea

instanței de fond ca nelegală și netemeinică, întrucât instanța a apreciat în

mod greșit demersurile efectuate de pârâtă în vederea identificării imobilului

pentru continuarea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr.

247/2005.

Recurenta a precizat că ulterior

aprobării cererii pe caz special, dosarul înregistrat cu nr. 2767/ CC a fost

analizat sub aspectul verificării legalității respingerii cererii de restituire

în natură a imobilului solicitat și s-a constatat că dosarul în litigiu trebuie

completat cu cartea funciară in extenso nr. 200 din care să rezulte dreptul de

proprietate asupra numerelor solicitate, respectiv nr. top 1807, certificatul

de moștenitor de pe urma notificatoarei M.A. și înscrisuri întocmite la

momentul preluării/ demolării imobilului, din care să reiasă suprafețele și

detaliile constructive ale imobilului construcție.

Recurenta a arătat că evaluatorul

desemnat de C.C.S.D. întocmește rapoarte de evaluare pentru stabilirea valorii

de piață a imobilului și nu rapoarte de expertiză tehnică de identificare a

imobilului notificat.

De asemenea, a precizat că entitățile

obligate la restituire au plenitudine de competență în soluționarea

notificărilor care fac obiectul procedurii administrative.

în cazul de față, recurenta a precizat

că imobilul solicitat de reclamanți nu a fost identificat de primărie, iar C.C.S.D.

nu urmărește decât aplicarea corectă a dispozițiilor legale în vigoare, care

reglementează regimul juridic privind acordarea despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.

Recurenta a apreciat că instanța de

fond în mod greșit a reținut că s-a tergiversat soluționarea dosarului de

despăgubire al reclamanților, iar în cazul de față s-a susținut că nu poate fi

vorba de un refuz al C.C.S.D., întrucât faptul că nu a fost emisă decizia

reprezentând titlul de despăgubire nu reprezintă o exprimare neechivocă a

intenției de a nu respecta prevederile legale.

Recurenta a criticat și măsura luată

de instanță în sensul de a obliga autoritatea publică la plata unor penalități

pe zi de întârziere, arătând că este o sarcină mult prea oneroasă, în

condițiile în care dosarul reclamanților nu este complet, iar autoritatea nu

are buget pentru a putea suporta aceste penalități.

Recurenta a criticat soluția instanței

de fond și sub aspectul stabilirii termenelor în care Comisia Centrală să își

execute obligațiile, precum și cu privire la obligarea la plata cheltuielilor

judiciare, apreciind că se impunea respingerea acestor capete de cerere.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Verificând actele și lucrările

dosarului, înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse

judecății îl reprezintă obligarea pârâtei la soluționarea cererii

reclamanților, așa cum s-a solicitat expres prin cererea introductivă.

Instanța de control judiciar reține că

intimații-reclamanți au invocat refuzul nejustificat al pârâtului de a le

soluționa cererea, respectiv de a se emite decizia reprezentând titlul de

despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. S., jud. Dolj.

În conformitate cu dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a

soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a

voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim.

Definiția excesului de putere este

dată de art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004 și constă în exercitarea

dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea

dreptului și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de

Constituție sau de lege.

În cauza de față, Înalta Curte a

constatat că printr-o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001,

reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în

Municipiul Odorheiu Secuiesc, înscris în CF, compus din casă de locuit,

clădirea morii, șopron și grajd, iar prin dispoziția nr. 685/2005 emisă de

Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc, s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul mai sus

precizat, dosarul fiind transmis către C.C.S.D. în vederea emiterii titlului de

despăgubire, potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea 554/2004, obligație

ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deși la

dosarul înregistrat de primărie au fost depuse toate înscrisurile necesare

soluționării cauzei.

În conformitate cu dispozițiile din

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a

dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai

multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa

analizării dosarelor de către Secretariatul C.C. sub aspectul restituirii în

natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în

care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de

restituire în natură a fost respinsă dosarul va fi transmis evaluatorului sau

societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a

deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în

condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007 care include în

cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea I

intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire

”

.

În aceste condiții, verificând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de

rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind nejustificat, cum în mod

corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea reclamanților cu privire

la acest aspect.

Înalta Curte a constatat că reclamanții

s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor

sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de

natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea într-un termen rezonabil a

cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Or, din această perspectivă Înalta

Curte reține că nesoluționarea cererii formulate de reclamanți, indiferent de

motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestora în

dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și

abuzurilor din legislația trecută.

Pentru aceste considerente, criticile

formulate de recurent cu privire la invocarea unui motiv care a determinat

neefectuarea evaluării nu pot fi primite de Înalta Curte și, de asemenea, nu

pot fi primite nici criticile referitoare la obligația autorității privind

plata penalităților și a termenului de executare a hotărârii, constatând că

instanța de judecată este în măsură să aprecieze și să stabilească concret aceste

obligații, văzând situația de fapt concretă dedusă judecății.

Pentru toate aceste motive, văzând că

nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței instanței de fond, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de C.C.S.D.

împotriva sentinței nr. 145 din 14 iunie 2011 a Curții de Apel Tg. Mureș,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 februarie 2012.