ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 387/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Circumstanțele cauzei. Soluția primei

instanțe

Reclamanta SC B. SRL

a chemat în judecată A.N.V. – D.J.A.O.V. Iași, solicitând instanței ca în

contradictoriu cu această autoritate pârâta să dispună suspendarea executării

deciziei de regularizare a situației nr. 1227/2010 până la pronunțarea instanței

de fond, cu stabilirea cauțiunii ce urmează a fi achitată.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma controlului efectuat de D.J.A.O.V.

Iași la punctul de lucru din Iași, prin care desfășura operațiuni de import-export,

a fost întocmit procesul - verbal de control din martie 2010, iar în baza

acestuia s-a emis decizia de regularizare a situației nr. 1227 din 1 martie 2010,

prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată în cuantum

total de 552.708 lei (taxe vamale 310.701 lei, majorări aferente taxelor vamale

153.323 lei, TVA 59.032 lei, majorări aferente TVA 29.652 lei).

Curtea

de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă

nr. 134/ F/ CA din 5 mai 2010 a admis acțiunea formulată de reclamantă și a

dispus suspendarea executării Deciziei de regularizare a situației nr. 1227/2010,

până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru

a pronunța această sentință instanța a reținut că în speță este îndeplinită

condiția existenței unui caz justificat, raportat la existența unei cereri de compensare

a unor sume încasate necuvenit la bugetul de stat și la mențiunile balanței de verificare

depusă de reclamantă, din care reiese că aceasta are de recuperat de la stat

TVA în sumă de 12.326.376,40 lei.

În

ce privește prevenirea producerii unei pagube iminente, s-a reținut, în urma

examinării balanței de verificare și a extraselor de cont, că suma pentru care

s-a pornit executarea depășește cu mult disponibilitățile bănești deținute,

situație care ar conduce la blocarea activității reclamantei, cu consecințe

negative atât asupra derulării contractelor încheiate cât și a salarizării

angajaților și operațiunilor vamale ulterioare ale societății.

2.

Recursul promovat de recurenta A.N.V.

Împotriva

acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs A.N.V. prin

reprezentantul său legal D.J.A.O.V. Brașov.

Invocând

ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în manieră succintă,

recurenta - pârâtă a susținut că instanța de fond admis, cu ușurință, cererea

de suspendare a executării formulată de reclamanta SC B. SRL întrucât în cauză,

prin înscrisurile depuse nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, fiind

dovedită de către societatea reclamantă numai îndeplinirea cerinței procedurii prealabile.

3.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Recursul

nu este fondat.

Analizând

cauza și hotărârea atacată prin raportare la dispozițiile legale incidente și sub

toate aspectele conform art. 304

1

C. proc. civ., ca și față de criticile

recurentei - pârâte Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

expuse în cele ce urmează.

Actul

administrativ fiscal în privința căreia prima instanță a dispus, în temeiul art.

14 din Legea nr. 554/2004, republicată, măsura de suspendare a executării silite

este decizia de regularizare a situației nr. 1227 din 1 martie 2010 prin care s-au

stabilit de către autoritatea-recurentă obligații de plată în sarcina societății

reclamante, în cuantum total de 552.708 lei, reprezentând taxe vamale, majorări

aferente acestora, TVA și majorări aferente TVA.

Măsura

suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție

provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care

instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe

instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în

cadrul Consiliului Europei cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Dispozițiile

art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată prevăd competența instanței

de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării

actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor

sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării

abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul

puterii lor discreționare.

În

acest scop, art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a

condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube,

conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din

același act normativ.

Cazul

bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de

circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului,

care, în cadrul acestei proceduri nu poate efectua decât o analiză sumară a

aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea

interesată, cu asigurarea și respectarea unui echilibru rezonabil între interesul

public pe care autoritatea este obligată să îl îndeplinească și drepturile

subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Așa

fiind îndeplinirea condițiilor legale prevăzute în textul de lege sus-arătat

pot fi reținute și identificate dintr-un probatoriu ce nu poate avea amploarea și

consistența celui ce urmează a fi administrat în cadrul acțiunii în anularea actului,

după cum cu justețe a menționat și prima instanță, în condițiile în care, în procedura

sumară a suspendării de executar, nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Raportat

la considerațiunile de mai sus, Înalta Curte apreciază, contrar celor susținute

de recurentă, că în ceea ce privește condiția referitoare la cazul bine justificat,

înscrisurile dosarului și probele sumare administrate în cauză sunt în măsură

să demonstreze existența unei îndoieli cu privire la legalitatea actelor contestate,

cu referire în special la criticile reclamantei în privința modului în care organele

vamale au interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente, în raport de situația

de fapt și față de aplicarea regulamentelor comunitare invocate în actele de

control.

Nefondate

sunt și criticile vizând neîndeplinirea condiției prevenirii unei pagube

iminente.

Înalta

Curte reține că în cauză, față de situația concretă a societății reclamante și de

împrejurarea că suma reținută în sarcina sa a rezultat din reverificarea declarațiilor

vamale de reimport din cadrul regimului economic de perfecționare pasivă, în

ipoteza executării imediate societatea se află în imposibilitatea de a onora contractele

încheiate cu beneficiarii săi, nefiind în măsură de a importa înapoi în țară

produsele aflate acum în curs de perfecționare pasivă în Ucraina, după cum s-a arătat.

Față

de cele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică

neexistând motive de casare sau de modificare, în sensul art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.N.V. – D.J.A.O.V. Brașov împotriva Sentinței civile nr. 134/ CA

din 5 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.