ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 214/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Sub nr. 482/45/2011, pe rolul Curții de Apel lași, s-a înregistrat plângerea petentei G.R., împotriva Rezoluției Procurorului din 29 martie 2011, dată în dosarul nr. 43/P/2011, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații: N.L., O.R.N. și P.I.M., judecători în cadrul Tribunalului Vaslui, A.G., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui și față de numita T.M., grefier în cadrul Tribunalului Vaslui, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen și neglijență în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 249 C. pen.

Petenta a susținut în fata instanței în esență că, probele de la dosar nu au fost corect analizate de procurorul de caz si, solicită instanței să se dispună desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăriri penale împotriva acestor persoane cercetate, pe baza acestor probe. Examinând actele si lucrările dosarului instanța a reținut următoarele: Petenta G.R., a formulat plângere penală împotriva persoanelor amintite, reclamând săvârșirea infracțiunilor amintite mai sus, constând în aceea ca: magistrații judecători N.L., O.R.N. și P.I.M. au pronunțat, în dosarul cu nr. 3918/333/2009 al Tribunalului Vaslui, decizia penală cu nr. 362/R din 23 septembrie 2010 prin care au respins, ca tardiv, recursul declarat de numita G.R.I.

împotriva sentinței penale cu nr. 582 din 29 aprilie 2010 a Judecătoriei Vaslui. Magistratul A.G. a participat la judecarea cauzei în calitate de reprezentant al Ministerului Public, iar numita T.M. a fost grefier de ședința și a tehnoredactat decizia penală cu nr. 362/R din 23 septembrie 2010. Petenta G.R., în plângerea formulată, a arătat că este nemulțumită de faptul că i-a fost respins recursul apreciind că judecătorii nu au analizat în mod corect actele din dosar și au încălcat prevederile art. 385 9 pct. 10 și pct. 17 C. proc. pen. Examinând si cercetând aspectele semnalate, procurorul de caz a dispus în baza art. 228, alin. (6) și art. 10 C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate, pe considerentul că faptele nu există.

S-a motivat ca că în legislația românească, cât și în cea europeană este consacrat principiul independenței magistratului, care este premisa statului de drept și reprezintă o garanție fundamentală pentru un proces echitabil. Acest lucru presupune că nimeni nu poate intervenii în deciziile și modul de gândire al judecătorului. Legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești pot fi verificate numai de instanța de judecată ierarhic superioară, în cadrul controlului juridic declanșat ca urmare a exercitării căilor de atac prevăzute de lege.

Procurorul de caz a enunțat si prevederile art. 124 din Constituția României care prevăd la alin. (1): "Justiția de înfăptuiește în numele legii" iar la alin. (3) prevede că: "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii." Petenta a formulat plângere si la Procurorul general al Parchetului de pa lângă Curtea de apel lași si prin rezoluția din 19 mai 2011 data în dosarul nr. 473/11/2/2011, plângerea petentei a fost respinsa cu aceeași motivare ca, faptele reclamate nu există, întrucât activitatea magistraților judecători și procurori, bazată pe interpretarea unor norme juridice și analizarea probelor administrate nu este susceptibilă de cauzarea unei vătămări a intereselor legale ale vreunei persoane, întrucât eventualele interpretări diferite ale normelor juridice și probelor pot fi reanalizate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Plângerea petentei G.R. este nefondată din următoarele motive: Așa cum a motivat pe larg si Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, jurisdicția se înfăptuiește în temeiul legii, prin adoptarea unor soluții legale și temeinice în raport de probele administrate, procedurile jurisdicționale fiind detaliat și riguros reglementate de lege. Independența și autonomia persoanelor care îndeplinesc activități de jurisdicție sunt de esența acestora. Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii (art. 124 alin. (3) din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004); procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității (art. 132 alin. (1) din Constituție, art. 3 din Legea nr. 303/2004 republicată).

Se concluzionează că, dacă se admite faptul că împotriva persoanelor care au pronunțat soluțiile se pot face plângeri înseamnă că se instituie noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil, iar dacă soluțiile definitive ar putea antrena angajarea răspunderii penale a persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție, „se creează o insecuritate juridică". Achiesând la acest punct de vedere nu înseamnă a accepta ca, în eventualitatea nerespectării prevederilor legale de către un procuror sau judecător, prin care s-ar aduce atingere drepturilor procesuale ale părților sau ar încălca vădit garanțiile procesuale, acesta sa nu răspundă disciplinar, material sau chiar penal, dacă s-ar constata reaua credință sau grava neglijență a magistratului.

Astfel, dacă o persoană consideră că i-au fost încălcate drepturile sau garanțiile procesuale, trebuie să folosească căile de atac prevăzute de lege, respectiv plângere la procurorul ierarhic superior, la instanța judecată, recurs împotriva hotărârii pronunțate de instanță. A hotărî astfel ar însemna că s-ar pune în discuție aspectele materializate într-o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce este de natură a aduce atingere autorității de lucru judecat. Din nici un mijloc de proba nu se poate trage vreun indiciu ca aceste persoane reclamate de petenta ar fi adus vreo vătămare petentei, așa încât nu poate fi vorba de fapte penale. Nemulțumirile petentei ulterioare privind această hotărâre țin de un alt demers judiciar, care ar consta în căile de atac legale.

Nu se poate schimba o hotărâre judecătoreasca prin formularea unei plângeri penale față de judecătorii care au pronunțat această hotărâre. Având în vedere cele expuse anterior, s-a constatat că infracțiunile prevăzute de art. 246 și 249 C. pen. nu există în materialitatea lor. Neputându-se stabili vinovăția persoanelor cercetate, in mod corect si legal procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale. În atare situație, s-a reținut că rezoluția procurorului de caz este legală si temeinica si nu se impune desființarea ei așa cum au solicitat petenta. Prin sentința penală nr. 113 din 01 septembrie 2011, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.R. împotriva rezoluției din data de 29 martie 2011, dată în dosarul nr. 43/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași. Împotriva sentinței penale nr. 113 din 01 septembrie 2011, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs petenta G.R., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 482/45/2011. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurenta petenta G.R., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău este definitivă.

Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual. Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. În prezenta cauză prin sentința nr. 113 din 01 septembrie 2011, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.R. împotriva rezoluției din data de 29 martie 2011, dată în dosarul nr. 43/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanțe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiționară în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea. Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta G.R. împotriva sentinței penale nr. 113 din 01 septembrie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenta petenta la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta G.R. împotriva sentinței penale nr. 113 din 01 septembrie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petenta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2012.