ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 214/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Sub nr. 482/45/2011,

pe rolul Curții de Apel lași, s-a înregistrat plângerea petentei G.R.,

împotriva Rezoluției Procurorului din 29 martie 2011, dată în dosarul nr.

43/P/2011, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistrații: N.L., O.R.N. și P.I.M.,

judecători în cadrul Tribunalului Vaslui, A.G., procuror în cadrul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Vaslui și față de numita T.M., grefier în cadrul

Tribunalului Vaslui, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen și neglijență

în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 249 C. pen.

Petenta a susținut în

fata instanței în esență că, probele de la dosar nu au fost corect analizate de

procurorul de caz si, solicită instanței să se dispună desființarea rezoluției

și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăriri penale împotriva

acestor persoane cercetate, pe baza acestor probe.

Examinând actele si

lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Petenta G.R., a

formulat plângere penală împotriva persoanelor amintite, reclamând săvârșirea

infracțiunilor amintite mai sus, constând în aceea ca: magistrații judecători

N.L., O.R.N. și P.I.M. au pronunțat, în dosarul cu nr. 3918/333/2009 al

Tribunalului Vaslui, decizia penală cu nr. 362/R din 23 septembrie 2010 prin

care au respins, ca tardiv, recursul declarat de numita G.R.I. împotriva

sentinței penale cu nr. 582 din 29 aprilie 2010 a Judecătoriei Vaslui.

Magistratul A.G. a participat la judecarea cauzei în calitate de reprezentant

al Ministerului Public, iar numita T.M. a fost grefier de ședința și a

tehnoredactat decizia penală cu nr. 362/R din 23 septembrie 2010.

Petenta G.R., în

plângerea formulată, a arătat că este nemulțumită de faptul că i-a fost respins

recursul apreciind că judecătorii nu au analizat în mod corect actele din dosar

și au încălcat prevederile art. 385

9

pct. 10 și pct. 17 C. proc.

pen.

Examinând si

cercetând aspectele semnalate, procurorul de caz a dispus în baza art. 228,

alin. (6) și art. 10 C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de

persoanele cercetate, pe considerentul că faptele nu există.

S-a motivat ca că în

legislația românească, cât și în cea europeană este consacrat principiul

independenței magistratului, care este premisa statului de drept și reprezintă

o garanție fundamentală pentru un proces echitabil.

Acest lucru presupune

că nimeni nu poate intervenii în deciziile și modul de gândire al

judecătorului.

Legalitatea și

temeinicia unei hotărâri judecătorești pot fi verificate numai de instanța de

judecată ierarhic superioară, în cadrul controlului juridic declanșat ca urmare

a exercitării căilor de atac prevăzute de lege.

Procurorul de caz a

enunțat si prevederile art. 124 din Constituția României care prevăd la alin.

(1): "Justiția de înfăptuiește în numele legii" iar la alin. (3)

prevede că: "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii."

Petenta a formulat

plângere si la Procurorul general al Parchetului de pa lângă Curtea de apel

lași si prin rezoluția din 19 mai 2011 data în dosarul nr. 473/11/2/2011,

plângerea petentei a fost respinsa cu aceeași motivare ca, faptele reclamate nu

există, întrucât activitatea magistraților judecători și procurori, bazată pe

interpretarea unor norme juridice și analizarea probelor administrate nu este

susceptibilă de cauzarea unei vătămări a intereselor legale ale vreunei

persoane, întrucât eventualele interpretări diferite ale normelor juridice și

probelor pot fi reanalizate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Plângerea petentei

G.R. este nefondată din următoarele motive:

Așa cum a motivat pe

larg si Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel,

jurisdicția se înfăptuiește în temeiul legii, prin adoptarea unor soluții

legale și temeinice în raport de probele administrate, procedurile

jurisdicționale fiind detaliat și riguros reglementate de lege. Independența și

autonomia persoanelor care îndeplinesc activități de jurisdicție sunt de esența

acestora. Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii (art. 124 alin.

(3) din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004); procurorii își

desfășoară activitatea potrivit principiului legalității (art. 132 alin. (1)

din Constituție, art. 3 din Legea nr. 303/2004 republicată).

Se concluzionează că,

dacă se admite faptul că împotriva persoanelor care au pronunțat soluțiile se

pot face plângeri înseamnă că se instituie noi căi de atac, neprevăzute de

lege, ceea ce este inadmisibil, iar dacă soluțiile definitive ar putea antrena

angajarea răspunderii penale a persoanelor care îndeplinesc o activitate de

jurisdicție, „se creează o insecuritate juridică". Achiesând la acest

punct de vedere nu înseamnă a accepta ca, în eventualitatea nerespectării prevederilor

legale de către un procuror sau judecător, prin care s-ar aduce atingere

drepturilor procesuale ale părților sau ar încălca vădit garanțiile procesuale,

acesta sa nu răspundă disciplinar, material sau chiar penal, dacă s-ar constata

reaua credință sau grava neglijență a magistratului. Astfel, dacă o persoană

consideră că i-au fost încălcate drepturile sau garanțiile procesuale, trebuie

să folosească căile de atac prevăzute de lege, respectiv plângere la procurorul

ierarhic superior, la instanța judecată, recurs împotriva hotărârii pronunțate

de instanță.

A hotărî astfel ar

însemna că s-ar pune în discuție aspectele materializate într-o hotărâre

judecătorească definitivă, ceea ce este de natură a aduce atingere autorității

de lucru judecat.

Din nici un mijloc de

proba nu se poate trage vreun indiciu ca aceste persoane reclamate de petenta

ar fi adus vreo vătămare petentei, așa încât nu poate fi vorba de fapte penale.

Nemulțumirile

petentei ulterioare privind această hotărâre țin de un alt demers judiciar,

care ar consta în căile de atac legale.

Nu se poate schimba o

hotărâre judecătoreasca prin formularea unei plângeri penale față de

judecătorii care au pronunțat această hotărâre.

Având în vedere cele

expuse anterior, s-a constatat că infracțiunile prevăzute de art. 246 și 249 C.

pen. nu există în materialitatea lor.

Neputându-se stabili

vinovăția persoanelor cercetate, in mod corect si legal procurorul de caz a

dispus neînceperea urmăririi penale.

În atare situație,

s-a reținut că rezoluția procurorului de caz este legală si temeinica si nu se

impune desființarea ei așa cum au solicitat petenta.

Prin sentința penală

nr. 113 din 01 septembrie 2011, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru

cauze cu minori, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.R. împotriva rezoluției

din data de 29 martie 2011, dată în dosarul nr. 43/P/2011 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel lași.

Împotriva sentinței

penale nr. 113 din 01 septembrie 2011, Curtea de Apel lași, secția penală și

pentru cauze cu minori a declarat recurs petenta G.R., cauza fiind înregistrată

pe rolul Înaltei Curți sub nr. 482/45/2011.

Examinând hotărârea

recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alin.

ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurenta petenta G.R., este

inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău este

definitivă.

Înalta Curte reține

că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci

când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede

sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept

epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o

singură dată cu recurs.

Căile ordinare de

atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu

arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor,

cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

În prezenta cauză

prin sentința nr. 113 din 01 septembrie 2011, Curtea de Apel lași, secția

penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.R.

împotriva rezoluției din data de 29 martie 2011, dată în dosarul nr. 43/P/2011

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași în condițiile în care textul de

lege prevăzut la art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. nu permitea

formularea nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei

instanțe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea

controlului judiciar prin recursul solicitat de petiționară în fața Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Astfel, exercitând o

cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat

va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de

considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta G.R. împotriva sentinței

penale nr. 113 din 01 septembrie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și

pentru cauze cu minori.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga

recurenta petenta la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petenta G.R. împotriva sentinței penale nr.

113 din 01 septembrie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurenta

petenta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 ianuarie 2012.