ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5773/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5773/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința civilă nr. 415 din 20 septembrie 2007 a admis în parte contestația formulată de contestatorul D.I.W., în contradictoriu cu intimatul Municipiul Brașov prin Primar și în consecință: a anulat dispoziția nr. 9710 din 3 aprilie 2007 emisă de intimat; a respins celelalte pretenții ale contestatorului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că deși contestatorul a depus actele doveditoare privitoare la imobilul situat în Brașov, teren arabil în suprafață de 9337 mp, totuși Municipiul Brașov prin Primar, a respins notificarea contestatorului. Curtea de Apel Brașov prin decizia civilă nr. 6 din 29 ianuarie 2008 a respins apelul declarat de Municipiul Brașov prin Primar împotriva sentinței civile nr. 415 din 20 septembrie 2007 Tribunalului Brașov pe care a păstrat-o.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, reclamantul-contestator și-a îndeplinit obligația legală de a face dovada calității sale de moștenitor a persoanelor îndreptățite la restituirea imobilului în litigiu, terenul în suprafață de 9337 mp situat în Brașov. De asemenea, s-a mai reținut și faptul că, contestatorul a depus o dată cu notificarea și copie de pe extrasul de carte funciară din care rezultă că imobilul în litigiu a fost expropriat în 1949. În același context, contestatorul a făcut dovada că nu a renunțat la succesiunea antecesorilor săi. Împotriva deciziei civile mai sus enunțată a declarat recurs Municipiul Brașov prin Primar, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală invocând art. 304 pct. 9 deoarece: - În baza titlului de proprietate nr. 387/1995 i s-a reconstituit reclamantului D.I.W.
dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,90 ha la care s-a aplicat cota de reducere de 9%; - Notificarea fiind formulată de o persoană ce se pretinde moștenitorul persoanelor îndreptățite trebuia să îndeplinească și condiția de a depune la dosar pe lângă dovada decesului titularului de proprietate a imobilului și dovada care atestă calitatea lui de succesor în drepturi a titularului dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Recursul nu este fondat. Reclamantul D.I.W. a solicitat în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată restituirea în natură a imobilului situat în Brașov, înscris în C.F. 26.801 Brașov, cu nr. top 1364, teren arabil în suprafață de 9337 mp.
Reclamantul și-a îndeplinit obligația legală de a face dovada calității sale de moștenitor al antecesorilor săi, prin depunerea la dosarul cauzei a certificatului de naștere (f. 739 d. 4237/2007) atașat la dosarul cauzei; a certificatelor de deces al antecesorilor săi (f. 40, 42) dosar menționat. Aceste acte atestă vocația reclamantului la succesiunea antecesorilor săi. Din extrasul de carte funciară, rezultă că imobilul în litigiu a fost expropriat în 1949, (f. 25, 37 dosar fond) și nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, adresă nr. 90069/2007 a Direcției Patrimoniu (f. 23 dosar fond). Față de cele reținute, se constată că instanțele în mod judicios au reținut că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură reclamantului, deoarece pe acest teren au fost construite mai multe case particulare, lucru recunoscut și de reclamant.
Pentru toate aceste considerente Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Brașov prin Primar împotriva deciziei nr. 6/Ap din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.