ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5878/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5878/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentința nr. 2931 din 16 iunie 2010,
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a
respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Agenția Națională
de Administrare Fiscală, precum și acțiunea formulată de reclamanta SC A.S. SA
în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională
de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța
astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:
Referitor la excepția
lipsei calității procesual pasive a ANAF, s-a apreciat că aceasta nu poate fi
primită, câtă vreme respectiva instituție este autoritatea care a întocmit
procesul-verbal de control contestat.
Pe fondul cauzei, s-a
reținut că din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că în perioada 12 iulie
2006 - 13 iulie 2006, organele de inspecție fiscală din cadrul ANAF au efectuat
un control inopinat la SC A.S. SA, rezultatele acestuia fiind consemnate în
Procesul-verbal nr. 52/1/2006 din data de 13 iulie 2006.
Ca urmare a
controlului efectuat, organele de inspecție fiscală au constatat faptul că din
compararea stocurilor faptice de alcool - rafinat, tehnic și brut - cu
stocurile scriptice din evidența tehnico-operativă a fabricii de alcool au
rezultat o serie de diferențe, respectiv; plus în gestiune-54 litri alcool
etilic 91,29%; plus în gestiune-64 litri B.S.Bitter 20%; minus în gestiune-6870
litri alcool rafinat-96,46%, condiții în care au reținut încălcarea
prevederilor art. 183 lit. c) și d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal.
În ceea ce privește
susținerea reclamantei potrivit căreia cantitatea de 6.870 litri alcool etilic
rafinat ar fi fost utilizată la obținerea maceratelor de vișine, instanța de
fond a reținut că lipsa din gestiune a respectivei cantități de alcool etilic a
fost constatată corect de organele fiscale astfel cum reiese din Lista de
inventar - Fabrica de alcool.
Totodată, s-a mai
reținut că prin declarațiile date de către persoanele care au reprezentat reclamanta
la momentul inspecției fiscale și prin notele explicative date de aceleași
persoane, acestea și-au asumat responsabilitatea în privința rezultatelor
inventarierii efectuate. Astfel, în declarațiile de inventar date de către
persoanele care au reprezentat societatea, la punctul 6, s-a menționat faptul
că nu există documente de primire-eliberare care nu au fost operate la zi sau
nu au fost predate la contabilitate. Totodată, din nota explicativă dată de
directorul de producție al reclamantei rezultă că acesta își însușește
constatările făcute de organele de inspecție fiscală, de asemenea, acesta
declară că nu are cunoștință despre alte intrări sau ieșiri pentru respectivul
sortiment de alcool, așa încât instanța de fond a apreciat că susținerile reclamantei
și cele ale expertului nu se susțin.
Cu privire la bonul
de consum nr. 5 din 12 iulie 2006 și Fișa de magazine, înscrisuri cu care
reclamanta susține că s-ar proba faptul că alcoolul etilic ar fi fost utilizat
la obținerea maceratelor de vișine, instanța de fond reține că din actele
aflate la dosar nu rezultă că documentul respective a fost prezentat organelor
de inspecție fiscală.
Referitor la
persoanele care au participat la inventariere instanța de fond a reținut că
acestea au reprezentat în mod legal societatea la momentul efectuării
inventarierii având în vedere calitatea acestora de director de producție și
respective, șef secție, reclamanta afirmând că restul personalului se afla în
concediu.
Mai apreciază
instanța de fond că, în condițiile în care controlul a fost efectuat inopinat
obligația înștiințării gestionarului titular, care nu era prezent, revenea
conducerii societății și nu organelor de control.
Referitor la
susținerea reclamantei potrivit căreia ar fi fost încălcate prevederile art.
101 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, se reține faptul că verificarea a avut un
caracter inopinat cu scopul de a se constata dacă societatea respecta
condițiile de autorizare prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 571/2003.
Cererea de recurs
Împotriva Sentinței
nr. 2931 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta SC A.S. SA, în
temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ., în
dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:
2.1 Printr-un prim
motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,
susține recurenta că instanța de fond nu și-a motivat hotărârea pronunțată, în
condițiile în care simplul fapt al inserării susținerilor părților nu poate
conduce la o concluzie clară și logică care să reflecte convingerea instanței.
Astfel, susține
recurenta că de la fila 1 și până la fila 7 din sentință este copiat cuvânt cu
cuvânt conținutul contestației fără însă a se face niciun fel de referire și la
conținutul concluziilor scrise, iar de la fila 7 și până la fila 10 instanța
copiază și inserează susținerile pârâtelor.
2.2 În ceea ce
privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ. recurenta susține că hotărârea instanței de fond este lipsită de
temei legal, în condițiile în care dă relevanță absolută afirmațiilor pârâtelor
și nu are în vedere niciuna dintre apărările formulate și nici concluziile
raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, care stabilește fără
putință de tăgadă faptul că așa-zisa lipsă în gestiune a cantității de 6.870
litri alcool etilic rafinat nu a fost constatată corect de către inspectorii
fiscali.
Astfel, susține
recurenta că în mod greșit instanța de fond a reținut lipsa în gestiune a
cantității de 6.870 litri alcool etilic rafinat doar pe baza afirmației și
susținerii inspecției fiscale arătată în așa-zisa listă de inventar, fără a
avea în vedere apărările formulate, precum și înscrisurile provenite de la
societate prezentate și inspecției fiscale la momentul efectuării controlului,
respectiv fișele de magazie pentru bazinele 14 și 20 ce conțineau maceratele de
vișine peste care a fost încorporată cantitatea de 6.870 litri alcool etilic
rafinat, fișa de magazie a gestionarului C.V., raportul de fabricație din data
de 12 iulie 2006, bonul de consum nr. 5 din 12 iulie 2006.
Mai arată recurenta
că instanța de fond a dat dovadă de superficialitate și în analiza notei
explicative luată directorului de producție, în condițiile în care nu a corelat
răspunsul citat cu întrebarea formulată de către organele de control și nu a
observat astfel că întrebarea s-a referit la sortimentele de băuturi
alcoolice-produse finite - și nu la producția de alcool, în speță la cantitatea
de 6.870 litri alcool etilic rafinat, în condițiile în care societatea deținea
două autorizații de antrepozit fiscal, una pentru fabricarea alcoolului, ce
formează obiectul litigiului, și una pentru fabricarea băuturilor alcoolice.
Consideră recurenta
că dacă inspectorii fiscali ar fi respectat dispozițiile art. 101 alin. (4) C.
proc. fisc., solicitând desfășurarea inspecției fiscale și după programul de
lucru al angajaților societății, s-ar fi putut lua declarații gestionarilor
responsabili de depozite, persoane ce cunoșteau detaliat modalitățile de
intrare și de ieșire a produselor aflate în gestiune, și nu directorului de
producție și șefului de secție, care nu aveau de unde să cunoască la acel
moment situația concretă din cele două gestiuni.
Mai susține recurenta
că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că procesul-verbal de constatare
a contravenției nr. 52/2/2006, întocmit cu prilejul acestui control, a fost
anulat în ceea ce privește sancționarea societății pentru presupusa lipsă în
gestiune a cantității de 6.870 litri alcool etilic, prin Sentința civilă nr.
1099 din 19 iulie 2007 a Judecătoriei Urziceni, și nici de concluziile
raportului de expertiză contabilă efectuat în respectiva cauză, în sensul că la
inventarierea din 12 iulie 2006, inspectorii fiscali nu au respectat
prevederile OMFP nr. 1753/2004 în ceea ce privește inventarierea pe locuri de
depozitare și gestiuni, neparticiparea gestionarilor la inventarierea faptică,
luarea declarației de început și de sfârșit de inventar unei alte persoane
decât gestionarul.
Nu s-a ținut cont
nici de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în care s-a
constatat că lipsa în gestiune a cantității de 6.870 litri alcool etilic
rafinat nu a fost constatată corect, iar organele de control nu au avut în
vedere la stabilirea stocului scriptic și a raportului de fabricație, a fișei
de consum pentru cantitatea de 6.870 litri alcool etilic rafinat, folosit la
maceratele de vișine.
Consideră recurenta
că inspectorii fiscali au încălcat în mod deliberat dispozițiile art. 101 alin.
(4) C. proc. fisc. în condițiile în care dintre documentele întocmite de
inspectorii fiscali nu se poate identifica vreun înscris care să prevadă
acordul societății de desfășurare a controlului în afara orelor de program și
nici o aprobare a conducătorului organului fiscal în acest sens. În acest sens
susține recurenta că în mod greșit consideră instanța de fond că controlul
efectuat, fiind unul inopinat, nu era necesar a se respecta dispozițiile art.
101 alin. (4) C. proc. fisc.
Hotărârea
instanței de recurs
Analizând actele și
lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304,
Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare,
pentru următoarele considerente:
3.1 Înalta Curte, în
primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de
art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care instanței de fond și-a
motivat pe larg hotărârea pronunțată, prin raportare la situația de fapt
reținută în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi
reținută lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cum în mod
greșit se susține prin cererea de recurs.
Astfel, din
lecturarea considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanța de fond a
expus în mod detaliat argumentele care au condus la înlăturarea raportului de
expertiză contabilă judiciară, întocmit de expertul desemnat în cauză și la
însușirea, în raport de celelalte probe administrate în cauză, a punctului de
vedere al organelor fiscale, iar raționamentul juridic expus justifică pe
deplin soluția pronunțată. Faptul că prin considerentele hotărârii recurate
instanța de fond și-a însușit o parte din argumentele expuse de către una
dintre părțile litigante nu poate fi considerată drept o lipsă a motivării, cum
în mod greșit se susține prin cererea de recurs.
În acest context,
Înalta Curte reamintește că la analiza exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc.
civ., se are în vedere ansamblul considerentelor care au format convingerea
instanței asupra soluției pronunțate și nu în mod izolat segmente din
raționamentul care a stat la baza hotărârii recurate.
3.2 Totodată, Înalta
Curte analizând, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurente, actele
și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că
nu poate primi nici criticile formulate de recurentă, circumscrise motivului de
recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art.
183 lit. c) și d) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., în forma din data de
12 iulie 2006, "Orice antrepozitar autorizat are obligația de a îndeplini
următoarele cerințe: c) să țină evidențe exacte și actualizate cu privire la
materiile prime, lucrările în derulare și produsele accizabile finite, produse
sau primite în antrepozitele fiscale și expediate din antrepozitele fiscale, și
să prezinte evidențele corespunzătoare, la cererea autorităților fiscale
competente; d) să țină un sistem corespunzător de evidență a stocurilor din
antrepozitul fiscal, inclusiv un sistem de administrare, contabil și de
securitate;"
Înalta Curte,
analizând înscrisurile prezentate organelor fiscale la momentul inspecției
fiscale și reținând faptul că reprezentanții societății recurente au declarat
la momentul efectuării controlului inopinat că nu există documente de
primire/eliberare care nu au fost operate la zi, iar la sfârșitul operațiunii
de inventariere că nu există obiecțiuni asupra modului de efectuare a
inventarierii, constată că instanța de fond, în mod justificat, în baza probatorului
administrat în cauză, a stabilit că organele de control fiscale au constatat în
mod corect lipsa din gestiune a cantității de 6.870 litri alcool etilic
rafinat, în condițiile în care la momentul efectuării controlului, respectiv 12
iulie 2006, nu existau documente justificative din care să rezulte că la acel
moment, societatea avea evidențe exacte și actualizate cu privire la materiile
prime, lucrările în derulare și produsele accizabile și, ca atare, nu deținea
un sistem corespunzător de evidență a stocurilor.
Prin urmare, ținând
cont de faptul că societatea recurentă a fost sancționată, în temeiul art. 183
lit. c) și d) din Codul fiscal, pentru nerespectarea obligației privind ținerea
unor evidențe exacte și actualizate a stocurilor de materii prime și punerea la
dispoziția organelor fiscale a unor evidențe corespunzătoare, nu pot fi
reținute susținerile recurentei în sensul că prin bonul de consum nr. 5 din 12
iulie 2006 s-ar justifica diferența dintre stocul scriptic și stocul faptic
constatată de organele fiscale cu privire la cantitatea de 6.870 litri alcool
etilic rafinat, câtă vreme respectivul înscris nu a fost prezentat organelor
fiscale în timpul efectuării inspecției fiscale.
Așadar, sunt lipsite
de temei susținerile recurentei, în sensul că persoanele care au reprezentat
societatea la momentul controlului, și care prin declarațiile date de către
persoanele care prin notele explicative date și-au asumat responsabilitatea în
privința rezultatelor inventarierii nu cunoșteau situația exactă a materiei
prime folosite, în condițiile în care societatea avea obligația de a întocmi,
păstra la sediul său și prezenta organelor fiscale documente din care să
rezulte situația exactă și actualizată a stocului de materii prime, sens în
care putea să solicite gestionarului titular prezența la sediul societății sau
cel puțin relații în legătură cu evidența stocurilor de materii prime din
antrepozitul fiscal controlat.
De asemenea, câtă
vreme prin Procesul-verbal de contravenție nr. 52/2/2006 emis de către Direcția
Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
societatea recurentă a fost sancționată contravențional pentru încălcarea
dispozițiilor art. 41 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 82/1991,
Sentința civilă nr. 1099 din 19 iulie 2007 a Judecătoriei Urziceni nu are
relevanță asupra modului în care recurenta și-a îndeplinit obligațiile
referitoare la ținerea evidențelor stocului de materii prime în antrepozitul
fiscal supus controlului din data de 12 iulie 2006.
Față de dispozițiile
art. 95 lit. a) din Codul fiscal, potrivit cărora în realizarea atribuțiilor,
inspecția fiscală poate aplica ca și procedură de control și controlul
inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică și documentară, în
principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existența unor fapte de
încălcare a legislației fiscale, fără anunțarea în prealabil a
contribuabilului, în mod corect instanța de fond a apreciat asupra legalității
procedurii de control, la care a fost supusă recurenta, în data de 12 iulie
2006, așa încât urmează a fi înlăturate criticile referitoare la necesitatea
acordului contribuabilului pentru efectuarea unui control în afara programului
de lucru, cerință impusă de dispozițiile art. 101 alin. (4) din același act
normativ, care însă nu-și găsește incidența în cauză.
Totodată, Înalta
Curte subliniază faptul că conținutul opiniei de specialitate exprimate de un
expert, valoarea și semnificația ei în contextul probator, constituie o
chestiune de apreciere a probelor, operațiune ce revine judecătorului în
procesul deliberativ. Prin urmare, atâta vreme cât judecătorul fondului a expus
pe larg, în considerentele hotărârii recurate, argumentele care l-au determinat
să înlăture raportul de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expertul
desemnat în cauză, nu pot fi reținute criticile referitoare la nelegalitatea
acestei decizii.
Pentru toate aceste
considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală
și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia,
recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a
fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de SC A.S. SA Ialomița împotriva Sentinței civile nr. 2931 din 16
iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 decembrie 2011.