ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4111/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 3662 din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamanta P.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul român, prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care solicita obligarea

acestuia să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în

ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul din localitatea

Cireșu, comuna

Cireșu, jud. Brăila, compus din construcțiile ce nu pot fi restituite în

natură.

Totodată, instanța de judecată a respins cererea de chemare în garanție a

Comunei Cireșu, prin Primar, formulată de pârât.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În urma

analizei legalității dispoziției primarului emisă în temeiul Legii nr. 10/2001,

pârâtul a constatat că se impune reevaluarea dosarului prin precizarea

elementelor de identificare a construcțiilor în cauza astfel încât acestea din

urmă să poată fi identificate în mod corespunzător.

Prin urmare,

apreciază prima instanță, nu se poate reține în cauză refuzul nejustificat al

pârâtului de a numi un evaluator, având în vedere că etapa administrativă a soluționării

notificării emisă de către reclamantă nu a fost finalizată

prin indicarea acestor elemente de identificare a

construcțiilor în cauză, precum și cu

dovada preluării abuzive a

acestora, fiind necesară pentru desemnarea unui evaluator întregirea documentației

întocmită în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel încât evaluatorul

să aibă posibilitatea de a stabili valoarea construcțiilor în raport de structura

și configurația acestora.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței

atacate, deși de la data emiterii

notificării și până la data

restituirii dosarului de către pârât a trecut o perioadă îndelungată, care

poate fi apreciată ca nerespectând condițiile termenului rezonabil conform art.

6 din CEDO, instanța de fond consideră că ulterior reverificării dosarului de

către unitatea notificată și înaintării dosarului către pârât reclamanta are

posibilitatea de a solicita conform prevederilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005

reactualizarea despăgubirilor cu indicele de inflație în mod corespunzător,

prin emiterea titlului de despăgubiri.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

reclamanta.

În motivarea recursului, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

, reclamanta reiterează, în

esență, motivele și argumentele invocate în fața instanței de fond, referitoare

la termenul de soluționare a cererii sale, despre care arată că trebuie să fie

unul rezonabil; în acest sens, recurentă arată că instanța de fond în mod

greșit a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, având în vedere că, așa cum

rezultă din actele dosarului, acesta conține toate

elementele necesare parcurgerii etapei

evaluării imobilului imposibil de

restituit în natură.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că, pentru

motivele

ce vor fi prezentate în continuare, recursul este întemeiat.

Jurisprudența

constantă a Înaltei Curți, urmată și în prezenta cauză, a arătat necesitatea

emiterii actului administrativ în cadrul unui termen rezonabil, în conformitate

cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termen ce

va fi apreciat de la caz la caz.

În temeiul

art. 16 alin. (4) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, autoritatea pârâtă are

obligația să analizeze dosarele numai în privința legalității cererii de

restituire în natură și nu să reanalizeze și să re-aprecieze legalitatea deciziei

de acordare de

despăgubiri sau să solicite

acte noi cu privire la modalitatea de preluare a imobilului de

către

stat, etc.

Din actele

dosarului rezultă că autoritatea intimată a fost învestită în vederea emiterii

deciziei, încă din anul 2006, neprocedând în acest sens nici până în prezent,

adică o perioadă de aproximativ 5 ani.

Este

binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu

se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în emiterea unui act

administrativ pe motiv că cererile adresate sunt

prea numeroase pentru a fi rezolvate

într-un interval de timp rezonabil;

Decizia nr. 2815/2008 invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare are caracter

intern și nu poate înfrânge principiul sus-menționat, al termenului rezonabil

de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite.

Fiind vorba de

o perioadă de aproape 5 ani, în care autoritatea pârâtă nu a dat curs

solicitării reclamantei de evaluare a imobilului și emitere a deciziei, este

evident că nu ne aflăm în prezența unui „termen rezonabil", în accepțiunea

prevederilor comunitare susmenționate, dar ne aflăm în situația nesoluționării

în termen a cererii formulate de recurentă, ceea ce reclamă aplicarea în speță

a prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă

parte, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, are ca

atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat, justificându-se

întârzierea în desemnarea unui evaluator de împrejurarea că nu există elemente

suficiente pentru identificarea imobilului în discuție.

Or, dacă

intimatul avea astfel de nelămuriri și aprecia că dispoziția de restituire nu

este însoțită de documentele menționate la pct. 16.5 din Normele metodologice

de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr.

1095/2005, putea să solicite informațiile pe care le considera necesare

evaluării,

înainte de data formulării

cererii de chemare în judecată. După cum se constată, însă, intimatul nu a

adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în ceea ce privește

parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor

la care

recurenta-reclamantă este îndreptățită, urmare a dispoziției de

restituire.

Admiterea

acțiunii reclamantei se impune, deci, pentru că, prin netrimiterea dosarului la

evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval de

timp destul de mare, în raport de data emiterii

dispoziției, respectiv 10 mai 2006, și data

înregistrării dosarului la

Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de

finalizare a procedurii administrative, prin

emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire; aceasta cu atât

mai mult cu cât autorității intimate îi revin obligații în acest sens, fiind

ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități

a autorităților administrative.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că recursul

formulat de reclamantă este fondat,

urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1)

teza

I

C. proc. civ., art. 20 alin. (3) și art. 18 din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată, să dispună admiterea acestuia și

modificarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și

obligării pârâtului la desemnarea evaluatorului pentru întocmirea raportului de

evaluare a imobilului ce face obiectul dosarului nr. 26423/CC al autorității

pârâte. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta P.C. împotriva sentinței nr. 3662 din 29

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în

parte, sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantei și

obligă pârâtul Statul român, prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să

desemneze evaluator pentru

întocmirea raportului de evaluare în ce privește imobilul ce face obiectul

dosarului nr. 26423/CC.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15

septembrie 2011.