ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 183/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanții B.A.T. și L.T.N.T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestora la emiterea și comunicarea deciziei privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 86/E/2001 situat în comuna Brănești, sat Pârâu, județ Gorj, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei /zi de întârziere, până la emiterea deciziei.

2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 188 din 30 martie 2010, Curtea de Apel Craiova admis în parte acțiunea și a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței. Totodată a respins cererea privind plata daunelor cominatorii și a respins acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin dispoziția nr. 410 din 07 noiembrie 2005, Primarul comunei Brănești a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005, pentru imobilul notificat sub nr. 86/E/2001, imposibil de restituit în natură, situat în comuna Brănești, sat.

Pârâu, județul Gorj, în același timp dispunându-se transmiterea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților . Astfel, având în vedere că de la momentul notificării au trecut aproximativ 9 ani, fără ca autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, instanța de fond a constatat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil, lipsa unor măsuri eficiente de soluționare a cererilor fiind imputabilă autorităților administrative. î n ceea ce privește apărările Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul că imobilul nu este identificat, instanța de fond a apreciat că nu pot fi reținute, deoarece imobilul este identificat prin adresă, fiind situat în intravilanul satului Pârâu, comuna Brănești, județul Gorj.

t otodată, s-a arătat în considerentele sentinței atacate că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 în intervalul de timp scurs de la momentul înaintării dosarului. Cererea de acordare a daunelor cominatorii a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că pentru neexecutarea obligațiilor este reglementată o procedură specială subsecventă actualei etape judiciare. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prima instanță a constatat că este întemeiată, emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire fiind în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor î mpotriva sentinței Curții de apel a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,criticând-o în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei, neținând seama de apărările privind complexitatea procedurii administrative și ordinea derulării operațiunilor pe care le cuprinde aceasta, potrivit prevederilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările ulterioare.

În speță, a mai arătat recurenta-pârâtă, a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarului și a fost efectuată verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, constatându-se că dispoziția nr. 410/2005 emisă de Primarul comunei Brănești nu cuprinde elementele de identificare a imobilului: adresă, număr poștal, număr de carte funciară, număr cadastral, număr topografic actual, suprafețele imobilului pentru care se face propunerea (pentru construcții se indică suprafața desfășurată/construită/utilă, anul edificării acesteia, materialele utilizate la edificare, utilități și instalații). În lipsa unui răspuns de la autoritatea emitentă a dispoziției, Comisia nu poate oferi evaluatorului autorizat toate datele necesare stabilirii valorii imobilului.

În altă ordine de idei, recurenta-pârâtă a arătat că nu poate fi obligată direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire dacă nu au fost parcurse toate etapele procedurii administrative, caracterizată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție ca fiind una complexă, ce nu poate fi încadrată în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. 4. Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații-reclamanți au arătat că au transmis Secretariatului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor toate actele necesare pentru calculul despăgubirilor bănești cuvenite pentru imobilul ce nu mai poate fi restituit în natură, conform Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005.

În dovedirea susținerilor lor, intimații-reclamanți au anexat întâmpinării un set de înscrisuri, constând în: adeverința emisă de Sfatul popular al comunei Valea lui Câine - Comitetul executiv cu nr. 501 din 26 august 1960, dispoziția nr. 393 din 7 noiembrie 2006, privind modificarea și completarea dispoziției nr. 410 din 7 noiembrie 2005 a Primarului comunei Brănești (în ceea ce privește numele notificatorului), certificatul nr. 3716 din 6 noiembrie 1991 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului – Filiala Arhivelor Statului Gorj și un înscris (extras din dosarul nr. 72/1949 – fond Prefectura județului Gorj), în copie certificată cu nr. 1915 din 16 august 1996 la Arhivele Statului Târgu Jiu.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1-Argumente de fapt și de drept relevante Intimații – reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru un imobil situat în comuna Brănești, sat Pîrîu, județul Gorj, ce a format obiectul notificării nr. 86/E/2001. Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată în sensul respingerii cererii de restituire în natură și stabilirii calității de persoane îndreptățite la despăgubire, în echivalent, în condițiile legii speciale.

Motivarea respingerii cererii de restituire în natură a imobilului (compus din construcție și terenul aferent, în suprafață de 1 ha) se regăsește în art.1 al dispoziției și constă în faptul că în perioada când satul aparținea de fosta comună Valea lui Câine, desființată administrativ în anul 1968, construcțiile au fost demolate, iar terenul este ocupat, în prezent, prin edificarea unor construcții autorizate. Instanța de control judiciar își însușește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, inițiată prin notificarea nr. 86/E/2001 și încă nefinalizată, constituie o încălcare a principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, garanție a dreptului la un proces echitabil, este aplicabil nu numai procedurii judiciare propriu-zise, ci și celei administrative sau execuționale. Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi efectuată în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de totală pasivitate a autorității publice.

În speță, deși art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 îi conferă doar atribuția de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a examina dispoziția emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competența entității învestite cu soluționarea notificării, recurenta-pârâtă a încercat să-și motiveze pasivitatea prin existența unor pretinse omisiuni în descrierea imobilului, care fac imposibilă, în opinia ei, parcurgerea etapei evaluării conform alin. (5) și (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Această apărare nu poate fi însă reținută, în condițiile în care autoritatea publică nu a făcut dovada efectuării vreunui demers în sensul eliminării neclarităților, începând cu data înregistrării dosarului nr. 6129/CC din 15 decembrie 2005 și până la data emiterii adresei nr. 6129/CC din 20 ianuarie 2010, după înregistrarea acțiunii la Curtea de apel (adresă menționată în întâmpinarea depusă la dosarul de fond, fila 29). Deși excede analizei încălcării termenului rezonabil, Înalta Curte reține că descrierea imobilului în litigiu reiese din înscrisurile nou administrate în recurs de intimații – reclamanți, conform celor menționate la pct. I.4 din prezenta decizie.

În fine, critica privind caracterul nelegal al obligației impuse prin dispozitivul sentinței – „obligare direct de emitere a deciziei” – este, de asemenea, nefondată, pentru că etapele și operațiunile administrative premergătoare sunt subsumate scopului emiterii actului prin care se finalizează procedura administrativ, întreaga durată a acesteia fiind calificată ca nerezonabilă prin sentința atacată. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 188 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2011.