ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 14.01.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 183/2011

HOTĂRÂRE

14.01.2011

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 183/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii și cadrul

procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Craiova, reclamanții B.A.T. și L.T.N.T. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția

pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor -

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestora la

emiterea și comunicarea deciziei privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat

sub nr. 86/E/2001 situat în comuna Brănești, sat Pârâu, județ Gorj, în termen

de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii

de 1000 lei /zi de întârziere, până la emiterea deciziei.

Hotărârea Curții de apel

Prin sentința nr. 188 din 30 martie

2010, Curtea de Apel Craiova admis în parte acțiunea și a obligat Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul

de despăgubire în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Totodată a respins cererea privind

plata daunelor cominatorii și a respins acțiunea față de Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că prin dispoziția nr. 410 din 07

noiembrie 2005, Primarul comunei Brănești a propus acordarea despăgubirilor în

condițiile Legii nr. 247/2005, pentru imobilul notificat sub nr. 86/E/2001,

imposibil de restituit în natură, situat în comuna Brănești, sat. Pârâu,

județul Gorj, în același timp dispunându-se transmiterea dosarului către Secretariatul

Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților .

Astfel, având în vedere că de la

momentul notificării au trecut aproximativ 9 ani, fără ca autoritățile

abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, instanța de fond a

constatat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a

încălca în mod evident principiul termenului rezonabil, lipsa unor măsuri

eficiente de soluționare a cererilor fiind imputabilă autorităților

administrative.

n ceea ce privește apărările

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul că imobilul nu

este identificat, instanța de fond a apreciat că nu pot fi reținute, deoarece

imobilul este identificat prin adresă, fiind situat în intravilanul satului Pârâu,

comuna Brănești, județul Gorj.

otodată, s-a arătat în

considerentele sentinței atacate că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative

prevăzute de Legea nr. 247/2005 în intervalul de timp scurs de la momentul

înaintării dosarului.

Cererea de acordare a daunelor cominatorii

a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că pentru neexecutarea

obligațiilor este reglementată o procedură specială subsecventă actualei etape

judiciare.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, prima instanță a constatat că este întemeiată, emiterea

deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire fiind în competența

exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13

alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Recursul declarat de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

mpotriva sentinței Curții de apel a

declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,criticând-o

în temeiul art. 304

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că instanța de fond a reținut în mod

greșit încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei, neținând seama

de apărările privind complexitatea procedurii administrative și ordinea derulării

operațiunilor pe care le cuprinde aceasta, potrivit prevederilor art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările ulterioare.

În speță, a mai arătat

recurenta-pârâtă, a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarului

și a fost efectuată verificarea legalității respingerii cererii de restituire în

natură, constatându-se că dispoziția nr. 410/2005 emisă de Primarul comunei

Brănești nu cuprinde elementele de identificare a imobilului: adresă, număr

poștal, număr de carte funciară, număr cadastral, număr topografic actual,

suprafețele imobilului pentru care se face propunerea (pentru construcții se

indică suprafața desfășurată/construită/utilă, anul edificării acesteia, materialele

utilizate la edificare, utilități și instalații).

În lipsa unui răspuns de la

autoritatea emitentă a dispoziției, Comisia nu poate oferi evaluatorului

autorizat toate datele necesare stabilirii valorii imobilului.

În altă ordine de idei,

recurenta-pârâtă a arătat că nu poate fi obligată direct la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire dacă nu au fost parcurse toate etapele

procedurii administrative, caracterizată în jurisprudența Înaltei Curți de

Casație și Justiție ca fiind una complexă, ce nu poate fi încadrată în termenul

prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Apărările intimaților

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimații-reclamanți au arătat că au transmis Secretariatului Comisiei Centrale

de Stabilire a Despăgubirilor toate actele necesare pentru calculul

despăgubirilor bănești cuvenite pentru imobilul ce nu mai poate fi restituit în

natură, conform Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005.

În dovedirea susținerilor lor,

intimații-reclamanți au anexat întâmpinării un set de înscrisuri, constând în:

adeverința emisă de Sfatul popular al comunei Valea lui Câine - Comitetul

executiv cu nr. 501 din 26 august 1960, dispoziția nr. 393 din 7 noiembrie

2006, privind modificarea și completarea dispoziției nr. 410 din 7 noiembrie 2005 a Primarului comunei Brănești (în ceea ce privește numele notificatorului), certificatul nr. 3716

din 6 noiembrie 1991 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului – Filiala

Arhivelor Statului Gorj și un înscris (extras din dosarul nr. 72/1949 – fond Prefectura

județului Gorj), în copie certificată cu nr. 1915 din 16 august 1996 la Arhivele Statului Târgu Jiu.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1-Argumente de fapt și de drept

relevante

Intimații – reclamanți au învestit

instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru un imobil situat în comuna

Brănești, sat Pîrîu, județul Gorj, ce a format obiectul notificării nr. 86/E/2001.

Notificarea formulată în temeiul Legii

nr. 10/2001 a fost soluționată în sensul respingerii cererii de restituire în

natură și stabilirii calității de persoane îndreptățite la despăgubire, în

echivalent, în condițiile legii speciale.

Motivarea respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului (compus din construcție și terenul aferent, în

suprafață de 1 ha) se regăsește în art.1 al dispoziției și constă în faptul că

în perioada când satul aparținea de fosta comună Valea lui Câine, desființată

administrativ în anul 1968, construcțiile au fost demolate, iar terenul este

ocupat, în prezent, prin edificarea unor construcții autorizate.

Instanța de control judiciar își însușește

concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că intervalul mare de

timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor

pentru imobilul preluat abuziv, inițiată prin notificarea nr. 86/E/2001 și încă

nefinalizată, constituie o încălcare a principiului soluționării cauzelor într-un

termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Principiul

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, garanție a dreptului la un

proces echitabil, este aplicabil nu numai procedurii judiciare propriu-zise, ci

și celei administrative sau execuționale.

Complexitatea procedurii administrative

prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi

efectuată în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit.

h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului

rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de totală

pasivitate a autorității publice.

În speță, deși art. 16 alin. (4) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 îi conferă doar atribuția de a verifica

legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a examina

dispoziția emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective

ce intrau exclusiv în competența entității învestite cu soluționarea

notificării, recurenta-pârâtă a încercat să-și motiveze pasivitatea prin

existența unor pretinse omisiuni în descrierea imobilului, care fac imposibilă,

în opinia ei, parcurgerea etapei evaluării conform alin. (5) și (6) ale Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Această apărare nu poate fi însă

reținută, în condițiile în care autoritatea publică nu a făcut dovada

efectuării vreunui demers în sensul eliminării neclarităților, începând cu data

înregistrării dosarului nr. 6129/CC din 15 decembrie 2005 și până la data

emiterii adresei nr. 6129/CC din 20 ianuarie 2010, după înregistrarea acțiunii la Curtea de apel (adresă menționată în întâmpinarea depusă la dosarul de fond, fila 29).

Deși excede analizei încălcării

termenului rezonabil, Înalta Curte reține că descrierea imobilului în litigiu

reiese din înscrisurile nou administrate în recurs de intimații – reclamanți,

conform celor menționate la pct. I.4 din prezenta decizie.

În fine, critica privind caracterul

nelegal al obligației impuse prin dispozitivul sentinței – „obligare direct de

emitere a deciziei” – este, de asemenea, nefondată, pentru că etapele și

operațiunile administrative premergătoare sunt subsumate scopului emiterii

actului prin care se finalizează procedura administrativ, întreaga durată a

acesteia fiind calificată ca nerezonabilă prin sentința atacată.

Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs