Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2012
incetat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 175/2012

HOTĂRÂRE
23.01.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 175/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asuprea recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 9 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 11062/121/2011/a2 în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului A.P., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 17 septembrie 2011 emis de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 10318/121/2011. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., respectiv, din probele administrate în cauză, rezultă indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată și sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., respectiv, pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și există date și indicii că judecat în stare de libertate, inculpatul prezintă pericol social concret pentru ordinea publică. Împotriva acestei soluții a declarat recurs inculpatul A.P. La data de 23 ianuarie 2012, în ședință publică, recurentul inculpat a învederat că înțelege să își retragă recursul declarat împotriva încheierii din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați. Având în vedere această liberă exprimare de voință, Înalta Curte în contextul dispozițiilor art. 369 C. proc. pen. și în temeiul art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen., va lua act de declarația inculpatului, de retragerea recursului declarat în cauză.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat A.P. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E: Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.P. împotriva încheierii din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 11062/121/2011/a2. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3081/2012
Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar: Prin Încheierea din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, învestită cu soluționarea apelurilor declarate împotriva Sentinței penale nr. 6
ÎCCJ 2012-08-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2547/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 30 iulie 2012 Curtea de Apel Galați în baza art. 300 2 C. proc. pen. în ref. la art. 160 b C. proc. pen., a constatat legală și temeinică măs
ÎCCJ 2012-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2952/2012
., încheieri care au rămas definitive prin nerecurare sau prin respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de inculpați. Procedând la verificarea legalității măsurii arestării preventive se constată că în mod corect Curtea de Apel Gal
ÎCCJ 2012-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 643/2012
Asuprea recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 februarie 2012 pronunțată în dosarul nr. 1433/44/2011 Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, investită cu judeca
ÎCCJ 2012-05-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1658/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor Dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 8 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, Secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 12987/121/2011, în baza art. 300 2 ra
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă