ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 742/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții C.G. și C.V. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., constatarea refuzului nejustificat al acestuia din urmă de a le soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, obligarea pârâtului, prin D.C. – C.C., să procedeze la analizarea/avizarea cererii acestora de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 1000 de lei.

În motivarea acțiunii lor, reclamanții au învederat instanței că au depus cereri de redobândire a cetățeniei române în anul 2003, având număr de înregistrare 14991/2003, respectiv 14995/2003, cereri cu privire la care în data de 17 septembrie 2009 au solicitat urgentarea soluționării lor, interesându-se periodic în tot acest interval de timp de stadiul soluționării cererilor lor, de fiecare dată primind același răspuns, anume că dosarul se află în lucru si că trebuie să aibă răbdare, cu toate că termenul de mai bine de 6 ani de când au formulat cererea depășește cu mult un termen rezonabil, venind în contradicție flagrantă cu prevederile Convenției europene privind cetățenia referitoare la soluționarea acestor cereri „într-un termen rezonabil”.

În privința solicitării privind plata de daune morale, reclamanții au arătat că prin această tergiversare li s-a creat un prejudiciu moral, încălcându-li-se condiția/demnitatea umană, întrucât au fost privați de drepturile legale și constituționale o perioadă îndelungată de timp. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul M.J.L.C. a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul că în data de 02 noiembrie 2009, respectiv 11 noiembrie 2009, cererile acestora au fost examinate și avizate pozitiv. Prin sentința civilă nr. 981 din 24 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C.

și, în consecință, a obligat pârâtul să achite reclamanților suma de 1000 de lei cu titlu de daune morale; a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat și obligarea pârâtului la analizarea cererilor reclamanților de redobândire a cetățeniei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin prisma actelor depuse la dosar de către pârât, instanța a reținut că cererile reclamanților au fost examinate și avizate pozitiv de Comisia pentru cetățenie în ședințele din data de 02 noiembrie 2009, respectiv 11 noiembrie 2009, urmând a se emite și publica în M. Of. ordinele ministrului justiției în acest sens. Astfel, instanța a apreciat acțiunea reclamanților ca rămasă fără obiect doar în parte, mai exact în privința primelor două capete de cerere.

În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele morale, instanța de fond a apreciat că prin nesoluționarea cererilor lor într-un termen rezonabil reclamanții au fost prejudiciați, astfel că cererea acestora de obligare a pârâtului la plata unor daune morale de 1000 de lei este întru totul justificată, constituind o justă reparare a prejudiciului moral suferit, obligând pârâtul în consecință, în temeiul art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.J.L.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că obligarea pârâtului la daune morale nu are fundament în condițiile în care intră în discuție admisibilitatea acțiunii, a capătului principal de cerere al acesteia și al aplicării celor subsidiare, în condițiile existenței principiului de drept potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului, în acest context solicitarea de daune morale fiind forțată, urmărind o îmbogățire fără justă cauză. Arată recurentul-pârât că reclamanții nu au făcut dovada prejudiciului moral suferit, nu au probat trauma, suferința, șocul cauzat exclusiv de așa zisa nesoluționare a cererii la termenul dorit.

Se arată că justificarea acordării unor compensații pecuniare într-un asemenea caz ar putea fi susținută numai dacă ar fi probată o vădită rea credință și intenție a pârâtului de a le produce suferințe psihice adânci, ori de a-i discredita în așa măsură încât să li se producă un prejudiciu moral evident, iar repararea acestuia să necesite în mod firesc compensație monetară. Recurentul-pârât concluzionează că în cauză nu există nici măcar o ipotetică afectare păgubitoare a reclamanților, în condițiile în care cererile acestora au fost soluționate pozitiv, apreciind că acordarea de daune morale s-a făcut cu ușurință, în lipsa unor dovezi concrete care să susțină repararea așa zisului prejudiciu moral.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, motiv pentru care sentința atacată va fi modificată în parte, în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor morale, fiind menținute celelalte dispoziții, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare . Pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci reclamanții trebuie să dovedească daunele suferite. Cererea formulată de reclamanți reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a cetățeniei române. Chiar dacă suma solicitată de reclamanți este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității.

Având în vedere că acestea nu au fost dovedite în cauză, urmează a se admite recursul formulat cu privire la capătul de cerere referitor la daunele morale. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul formulat va fi admis, urmând a se modifica în parte sentința recurată, în sensul că se va înlătura obligarea pârâtului de la plata daunelor morale, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinței civile nr. 981 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților de acordare a daunelor morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.