ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 742/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamanții C.G. și C.V. au solicitat instanței, în contradictoriu

cu pârâtul M.J.L.C., constatarea refuzului nejustificat al acestuia din urmă de

a le soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, obligarea pârâtului,

prin D.C. – C.C., să procedeze la analizarea/avizarea cererii acestora de

redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, precum și obligarea pârâtului la plata de daune morale

în cuantum de 1000 de lei.

În motivarea acțiunii

lor, reclamanții au învederat instanței că au depus cereri de redobândire a

cetățeniei române în anul 2003, având număr de înregistrare 14991/2003,

respectiv 14995/2003, cereri cu privire la care în data de 17 septembrie 2009

au solicitat urgentarea soluționării lor, interesându-se periodic în tot acest

interval de timp de stadiul soluționării cererilor lor, de fiecare dată primind

același răspuns, anume că dosarul se află în lucru si că trebuie să aibă

răbdare, cu toate că termenul de mai bine de 6 ani de când au formulat cererea

depășește cu mult un termen rezonabil, venind în contradicție flagrantă cu

prevederile Convenției europene privind cetățenia referitoare la soluționarea

acestor cereri „într-un termen rezonabil”.

În privința

solicitării privind plata de daune morale, reclamanții au arătat că prin

această tergiversare li s-a creat un prejudiciu moral, încălcându-li-se

condiția/demnitatea umană, întrucât au fost privați de drepturile legale și

constituționale o perioadă îndelungată de timp.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, pârâtul M.J.L.C. a solicitat respingerea acțiunii

reclamanților ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul că în data de 02

noiembrie 2009, respectiv 11 noiembrie 2009, cererile acestora au fost

examinate și avizate pozitiv.

Prin sentința civilă nr.

981 din 24 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți în

contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. și, în consecință, a obligat pârâtul să

achite reclamanților suma de 1000 de lei cu titlu de daune morale; a respins ca

rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului

nejustificat și obligarea pârâtului la analizarea cererilor reclamanților de

redobândire a cetățeniei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin prisma actelor

depuse la dosar de către pârât, instanța a reținut că cererile reclamanților au

fost examinate și avizate pozitiv de Comisia pentru cetățenie în ședințele din

data de 02 noiembrie 2009, respectiv 11 noiembrie 2009, urmând a se emite și

publica în M. Of. ordinele ministrului justiției în acest sens.

Astfel,

instanța a apreciat acțiunea reclamanților ca rămasă fără obiect doar în parte,

mai exact în privința primelor două capete de cerere.

În ceea

ce privește capătul de cerere privind daunele morale, instanța de fond a

apreciat că prin nesoluționarea cererilor lor într-un termen rezonabil

reclamanții au fost prejudiciați, astfel că cererea acestora de obligare a

pârâtului la plata unor daune morale de 1000 de lei este întru totul

justificată, constituind o justă reparare a prejudiciului moral suferit, obligând

pârâtul în consecință, în temeiul art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul M.J.L.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că obligarea pârâtului la daune morale nu are fundament în

condițiile în care intră în discuție admisibilitatea acțiunii, a capătului

principal de cerere al acesteia și al aplicării celor subsidiare, în condițiile

existenței principiului de drept potrivit căruia accesoriul urmează soarta

principalului, în acest context solicitarea de daune morale fiind forțată,

urmărind o îmbogățire fără justă

cauză.

Arată

recurentul-pârât că reclamanții nu au făcut dovada prejudiciului moral suferit,

nu au probat trauma,

suferința, șocul

cauzat exclusiv de așa zisa nesoluționare a cererii la termenul dorit. Se arată

că justificarea acordării unor compensații pecuniare într-un asemenea caz ar

putea fi susținută

numai dacă ar fi probată o vădită rea credință și

intenție a pârâtului de a le produce suferințe psihice adânci, ori de a-i

discredita în așa măsură încât să li se producă un prejudiciu moral

evident, iar repararea acestuia să necesite în

mod firesc compensație monetară.

Recurentul-pârât

concluzionează că în cauză nu există nici măcar o ipotetică afectare

păgubitoare a reclamanților, în condițiile în care cererile acestora au fost

soluționate pozitiv, apreciind că acordarea de daune morale s-a făcut cu

ușurință, în lipsa unor dovezi concrete care să

susțină repararea așa zisului prejudiciu moral.

Examinând cauza și

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, motiv pentru care sentința atacată va fi

modificată în parte, în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere

privind obligarea la plata daunelor morale, fiind menținute celelalte

dispoziții, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare

.

Pentru acordarea de

daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci reclamanții

trebuie să dovedească daunele suferite.

Cererea formulată de

reclamanți reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a

cetățeniei române.

Chiar dacă suma

solicitată de reclamanți este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat

la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată

să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă

între prejudiciu și fapta autorității.

Având în vedere că

acestea nu au fost dovedite în cauză, urmează a se admite recursul formulat cu

privire la capătul de cerere referitor la daunele morale.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul formulat va fi

admis, urmând a se modifica în parte sentința recurată, în sensul că se va

înlătura obligarea pârâtului de la plata daunelor morale, menținându-se

celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinței civile nr. 981 din 24

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților

de acordare a daunelor morale.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2011.