ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 981/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la Înalta Curte de

Casație și Justiție, petentul S.N.R. a formulat cerere de completare a

dispozitivului deciziei nr. 10.000 din 09 decembrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată

în Dosarul nr. 34621/3/2008, solicitând acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

petentul a susținut că, atât în notele scrise, cât și în motivele de recurs, a

solicitat cheltuieli de judecată, dar, în considerente și dispozitiv, acestea

nu au fost cuprinse.

Cererea nu a fost

motivată în drept.

Examinând cererea

formulată, prin raportare la dispozițiile legale relevante, Înalta Curte

apreciază că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr.

10.000 din 9 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în Dosarul nr. 34621/3/2008,

ce formează obiect al cererii de completare a dispozitivului, a fost admis

recursul declarat de reclamantul S.R. împotriva deciziei nr. 336 din 18 mai 2009

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă; au fost casate această

decizie și sentința civilă nr. 1811 din 28 noiembrie 2008 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă, și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, la

prima instanță, în scopul soluționării fondului pretențiilor deduse judecății.

Pentru a adopta

această soluție, Înalta Curte a reținut, în esență, că, în raport de

dispozițiile actului normativ adoptat în cursul soluționării litigiului,

respectiv Legea nr. 221/2009, cererea reclamantului S.R. nu poate fi

considerată în afara termenului legal de exercitare a dreptului la acțiune, în

vederea valorificării dreptului subiectiv invocat, recunoscut expres de un act

special de reparațiune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (5) C.

proc. civ., s-a considerat că se impune soluția casării pentru cercetarea

fondului litigiului.

În drept, potrivit art.

281

2

alin. (1) C. proc. civ., dacă, prin hotărârea dată, instanța a

omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, se

poate cere completarea hotărârii, în același termen în care se poate declara,

după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar, în cazul hotărârilor

date în fond, după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Din interpretarea

acestui text legal, rezultă că încuviințarea unei cereri de completare a unei

hotărâri judecătorești este admisibilă exclusiv, atunci când instanța a omis a

se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei

cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind expresia consacrării

dreptului de acces la un tribunal independent si imparțial, cu plenitudine de

jurisdicție, care trebuie să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere cu

care a fost învestit, prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată

(a se vedea, sub aspectul încălcării articolului 6 par. 1 din Convenție, cauza

Rotaru împotriva României, hotărârea din 29 martie 2000).

În cauza dedusă

judecății însă, instanța reține că neacordarea cheltuielilor de judecată,

solicitate de recurentul reclamant S.R., s-a produs nu din cauza unei omisiuni

a instanței de recurs de a se pronunța asupra acestei cereri, posibil de

îndreptat în procedura reglementată de art. 281

2

alin. (1) C. proc.

civ., ci având în vedere exclusiv soluția casării hotărârilor pronunțate în

cauză, cu consecința rejudecării litigiului, ipoteză în care cheltuielile de

judecată s-ar fi putut solicita, în cazul admiterii acțiunii si, deci, a

existentei culpei procesuale a pârâtului chemat în judecată, în fața

instanțelor de fond.

Pentru considerentele

expuse, constatând că cererea petentului S.N.R. nu poate intra sub incidenta

procedurii de completare a dispozitivului unei hotărâri, Înalta Curte o va

respinge, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea

formulată de S.N.R. pentru completarea dispozitivului deciziei nr. 10.000 din 9

decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 februarie 2012.