ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2237/2011

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin

decizia nr. 150/A din 17 mai 2010 a admis apelul declarat de apelanții B.G.J.G.

și B.A.M. împotriva sentinței civile nr. 136 din 25 februarie 2010 pronunțată

de Tribunalul Arad. A desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, cu următoarea motivare:

Prin cererea depusă

pe rolul Judecătoriei Arad la data de 6 iunie 2008 reclamanții B.G.J.G. și B.A.M.

au chemat în judecată în calitate de pârât mun. Arad reprezentat prin Primar,

solicitând să se constate ca fiind nelegală preluarea de cătrea stat a

imobilului situat în Arad, în suprafață de 1.798 m.p., înscris în C.F. 4725

Aradul Nou, cu nr. top 620-621 și să fie obligat pârâtul să le predea deplina

proprietate și posesie a imobilului, cu îndrumarea Oficiului de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Arad să facă mențiunile cuvenite în C.F. 4725 Aradul

Nou, top 620-621, în sensul restabilirii situației anterioare de C.F., cu

cheltuieli de judecată.

Reclamanții au arătat

că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român în baza Decretul

nr. 223/1974, prin decizia nr. 906 din 22 decembrie 1979, ca urmare a plecării

lor definitive din țară, că s-au acordat despăgubiri în valoare de 40.000 RON

pentru construcțiile existente, terenul în suprafață de 1.798 m.p., aferent

construcțiilor trecând în proprietatea statului fără plată, dar că nu sunt

îndeplinite condițiile cerute de art. 480-482 C. civ., nefiind vorba despre o

utilitate publică. De asemenea, au precizat că despăgubirea nu este

îndestulătoare pentru că nu vizează valoarea de piață a imobilului și nu

include și valoarea terenului și că nu au beneficiat de alte despăgubiri din

partea statului german pentru acest imobil.

Prin sentința civilă

nr. 16 din 21 ianuarie 2009 Tribunalul Arad a respins acțiunea civilă formulată

de reclamanți împotriva pârâtului mun. Arad reprezentat prin Primar.

Împotriva sentinței

au declarat apel reclamanții și, prin decizia civilă nr. 71 din 6 aprilie 2009

a Curții de Apel Timișoara, s-a admis apelul declarat de reclamanți, s-a desființat

sentința și s-a trimis cauza pentru judecare pe fond, la aceeași instanță.

Prin sentința civilă

nr. 136 din 25 februarie 2010 Tribunalul Arad a respins acțiunea civilă

formulată de reclamanții B.G.J.G. și B.A.M., în contradictoriu cu pârâtul

Consiliul Local al mun. Arad având ca obiect revendicare imobiliară.

Acțiunea, indiferent

de modul de formulare a petitelor sale, reprezintă o acțiune în revendicare

întemeiată pe prevederile dreptului comun, adică pe dispozițiile art. 480 C.

civ.

Față de decizia în

interesul legii nr. 33/2008, pentru a stabili dacă acțiunea în revendicare a

reclamantului poate sau nu să fie întemeiată pe dispozițiile dreptului comun,

trebuie analizat dacă prin respingerea prezentei acțiuni i s-ar încălca dreptul

la un proces echitabil (mai concret dreptul la o instanță), drept recunoscut de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau dreptul de proprietate

protejat, de asemenea, de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției. Mai

trebuie stabilit dacă prin admiterea acțiunii nu s-ar încălca dreptul de

proprietate al unei alte persoane.

În privința dreptului

de acces la justiție, C.E.D.O. a admis că „pot fi aduse restricții exercițiului

acestui drept întrucât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o

reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp și

spațiu” (cauza Golder c. Marea Britanie). De asemenea, a admis că statele

dispun de o anumită marjă de apreciere, restricțiile aduse trebuind a urmări un

scop legitim și a exista un raport de rezonabil de proporționalitate între

mijloacele utilizate și scopul urmărit (cauza Lungoci c. României).

Printre restricțiile

admise de C.E.D.O. în exercitarea dreptului de acces la justiție se numără și

condițiile procedurale ale acțiunii în justiție cum sunt: termenele pentru

îndeplinirea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripție, de

decădere sau sancțiunile pentru nerespectarea acestora (cauza Stubbings și

alții c. Marii Britanii, cauza Gillow, etc.)

Legea nr. 10 din 08

februarie 2001 a reglementat condițiile în care persoana care se considera

îndreptățită putea solicita retrocedarea imobilelor ce i-au fost preluate de

statul român în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 instituind o

procedură specială de revendicare, simplificată, derogatorie de la dreptul

comun.

Conform acestei

proceduri, modificată pe parcursul timpului, reclamanta putea, timp de un an de

zile, începând cu data intrării în vigoare a legii, să formuleze, prin

intermediul executorului judecătoresc, o notificare prin care să solicite

imobilul în litigiu, având posibilitatea ca ulterior acesteia să depună actele

doveditoare ale dreptului său de proprietate.

Instanța a apreciat

că reclamantei nu i se încalcă dreptul de acces la o instanță prin faptul că nu

i se recunoaște posibilitatea de a-și valorifica fostul drept de proprietate pe

calea procedurii revendicării de drept comun, în condițiile în care putea

promova această acțiune în termenul stabilit de lege, Curtea recunoscând

statelor dreptul de a stabili anumite termene pentru exercitarea drepturilor

procesuale, așa cum s-a arătat mai sus.

Reclamanta nu poate

invoca prevederile Convenției pentru apărarea fostului său drept de

proprietate, neavând un „bun” în sensul definit de Curte în jurisprudența sa,

care să poată fi protejat de prevederile Convenției. Art. 1 din Protocolul 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul de a dobândi un

bun, pentru a se putea invoca acest temei bunul trebuie să fie actual, să

existe la data ratificării convenției.

Curtea de apel a

reținut, în esență, următoarele:

Împrejurarea că

reclamanții nu au apelat la Legea nr. 10/2001 nu este de natură a conduce la

pierderea dreptului subiectiv de proprietate, ci doar la pierderea dreptului la

acțiune în temeiul legii speciale, astfel că aceștia nu mai pot beneficia de

avantajele consacrate prin Legea nr. 10/2001, între care semnificative sunt

cele legate de celeritatea procedurii și gama de măsuri reparatorii preconizată

de legea specială.

O soluție în sens

contrar ar pune în discuție inclusiv dreptul la acces în justiție, în sensul

art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

cu precizarea că reclamanții în cauză au pierdut posesia și folosința

imobilului în litigiu prin violență, bunul fiind preluat de stat în baza

Decretului nr. 223/1974, elementul „violență”, săvârșit de stat, în dauna

cetățenilor săi, înlăturând orice temei de prescripție sau decădere cu privire

la drepturile subiective, legal recunoscute.

Un asemenea

raționament este impus chiar de principiile dreptului, care escaladează, ca

forță, orice altă regulă de drept, fiind de natură a răspunde însuși scopului

dreptului, care trebuie atins în orice activitate de interpretare normativă,

impusă de aplicarea Dreptului.

Referitor la petitul

1 din acțiunea civilă formulată de reclamanți, Curtea constată ignorarea

interesului reclamanților de a se statua cu privire la natura preluării bunului

de către Statul Român.

Astfel, s-au ignorat

dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, care abilitează instanțele de a

verifica titlul statului și de a se pronunța pe cale de consecință.

În cauză, reclamanții

au vizat și această normă, în mod independent de celelalte norme, pe care și-a

sprijinit demersul procedural.

Împotriva deciziei a

declarat recurs pârâtul mun. Arad prin Primar, învederând următoarele:

- Aprecierea

instanței de apel referitoare la faptul că persoanele deposedate de bunurile

imobile nu și-au pierdut niciodată calitatea de proprietar, făcând trimitere la

alin. (2) al art. 2 din Legea nr. 10/2001, este nelegală atâta timp cât din

conținutul legii speciale rezultă în mod evident că prevederile art. se referă

la acele persoane care în termenul legal au formulat și depus în temeiul Legii

nr. 10/2001 notificarea pentru acordarea de măsuri reparatorii în natură sau

despăgubiri pentru imobilul preluat de către stat.

Această dispoziție

legală nu are aplicabilitate în cadrul revendicării pe dreptul comun, acesta

fiind consecința unei reglementări speciale adoptate de legiuitor pentru a

sprijinii repararea prejudiciilor pentru imobilele preluate abuziv și a da

eficiența reglementărilor aduse prin această lege.

- S-a reținut, în

considerentele deciziei, că reclamanții au pierdut posesia și folosința

imobilului în litigiu prin „violență”. Ori, această apreciere este rezultatul

neanalizării fondului cauzei, din actele dosarului rezultând că foștii

proprietari au primit aprobarea organelor competente pentru a pleca definitiv

din țară - situație în care nu se poate accepta în niciun fel sintagma

„violență” și consecințele acesteia.

- În conținutul

motivării, instanța de apel nu se identifică motivele care au stat la baza

desființării sentinței civile pronunțate în primă instanță, nefiind analizate

considerentele ce au stat la baza hotărârii Tribunalului Arad.

- Critica privind

neanalizarea de către instanța de fond a nevalabilității titlului statului este

nefondată raportat la faptul că instanța de fond a analizat în ansamblul ei

cauza dedusă judecății prin prisma considerentelor ce au stat la baza soluției

pronunțate.

Ori, față de

despăgubirirle stabilite, nu este un titlu nevalabil al statului.

- În analizarea

cauzei Tribunalul Arad a reținut decizia nr. 30/2008 a Secțiilor Unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție, făcând analiza cauzei potrivit acestei decizii.

Analizând decizia de

apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, în considerarea celor ce succed.

Prin sentința civilă

nr. 16 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, s-a

respins acțiunea cu motivarea că persoanele care nu au urmat despozițiile Legii

nr. 10/2001, nedeclanșând în termenul legal procedura prevăzută de această

lege, sau care, deși au urmat-o, nu au obținut restituirea în natură a

imobilului, nu au deschisă calea acțiunii în revendicare întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ.

Prin decizia nr. 71/A

din 6 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-a

admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței primei instanțe,

dispunându-se desființarea acesteia și trimiterea cauzei pentru judecata pe

fond la același tribunal, în considerarea următoarelor argumente:

Temeiul de drept

invocat de reclamanți în susținerea acțiunii îl constituie dispozițiile art.

480 C. civ.

Acțiunea civilă în

revendicare imobiliară este reglementată ca o acțiune imprescriptibilă, în

practica C.E.D.O. apreciindu-se în mod constant că limitările care statele

semnatare ale convenției le pot aduce exercițiului drepturilor și libertăților

fundamentale, în virtutea suveranității lor, trebuie să asigure un echilibru

între interesul general și drepturile și libertățile fiecărui cetățean.

Pe de altă parte,

principiul egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat de art. 16 din

Constituție, reclamă egalitatea de tratament a persoanelor care au urmat

dispozițiile Legii speciale nr. 10/2001 și a celor care au formulat cerere în

revendicare ulterior apariției acestei legi, în condițiile în care acțiunea în

revendicare este imprescriptibilă.

Având în vedere și

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drept Omului, prin respingerea ca

inadmisibilă a acțiunii civile de drept comun formulată de reclamanți, pentru

constatarea nelegalitățiii titlului de preluare a imobilului de către Statul

Român, în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 [art. 21 alin. (5)], se

aduce atingere acestor dispoziții, prioritate având Convenția.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat

sentința civilă apelată și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare pe fond

la aceeași instanță, Tribunalul Arad.

Decizia de apel nu a

fost recurată, intrând în puterea lucrului judecat, iar instanța de apel, prin

decizia recurată în prezentul dosar a dat eficiență efectelor unei hotărâri

irevocabile.

În aceste condiții,

orice alte critici formulate pe calea recursului sunt inutil a fi analizate,

impunându-se respingerea recursului ca nefondat, cu aplicarea art. 304 pct. 9

și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul m

un. Arad prin

Primar

împotriva deciziei nr. 150/A din 17 mai 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2011.