ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2237/2011

Asupra recursului de față, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 150/A din 17 mai 2010 a admis apelul declarat de apelanții B.G.J.G. și B.A.M. împotriva sentinței civile nr. 136 din 25 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad. A desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu următoarea motivare: Prin cererea depusă pe rolul Judecătoriei Arad la data de 6 iunie 2008 reclamanții B.G.J.G. și B.A.M. au chemat în judecată în calitate de pârât mun. Arad reprezentat prin Primar, solicitând să se constate ca fiind nelegală preluarea de cătrea stat a imobilului situat în Arad, în suprafață de 1.798 m.p., înscris în C.F. 4725 Aradul Nou, cu nr. top 620-621 și să fie obligat pârâtul să le predea deplina proprietate și posesie a imobilului, cu îndrumarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad să facă mențiunile cuvenite în C.F.

4725 Aradul Nou, top 620-621, în sensul restabilirii situației anterioare de C.F., cu cheltuieli de judecată. Reclamanții au arătat că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român în baza Decretul nr. 223/1974, prin decizia nr. 906 din 22 decembrie 1979, ca urmare a plecării lor definitive din țară, că s-au acordat despăgubiri în valoare de 40.000 RON pentru construcțiile existente, terenul în suprafață de 1.798 m.p., aferent construcțiilor trecând în proprietatea statului fără plată, dar că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 480-482 C. civ., nefiind vorba despre o utilitate publică. De asemenea, au precizat că despăgubirea nu este îndestulătoare pentru că nu vizează valoarea de piață a imobilului și nu include și valoarea terenului și că nu au beneficiat de alte despăgubiri din partea statului german pentru acest imobil.

Prin sentința civilă nr. 16 din 21 ianuarie 2009 Tribunalul Arad a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâtului mun. Arad reprezentat prin Primar. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții și, prin decizia civilă nr. 71 din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, s-a admis apelul declarat de reclamanți, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza pentru judecare pe fond, la aceeași instanță. Prin sentința civilă nr. 136 din 25 februarie 2010 Tribunalul Arad a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții B.G.J.G. și B.A.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al mun. Arad având ca obiect revendicare imobiliară. Acțiunea, indiferent de modul de formulare a petitelor sale, reprezintă o acțiune în revendicare întemeiată pe prevederile dreptului comun, adică pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Față de decizia în interesul legii nr. 33/2008, pentru a stabili dacă acțiunea în revendicare a reclamantului poate sau nu să fie întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, trebuie analizat dacă prin respingerea prezentei acțiuni i s-ar încălca dreptul la un proces echitabil (mai concret dreptul la o instanță), drept recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau dreptul de proprietate protejat, de asemenea, de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției. Mai trebuie stabilit dacă prin admiterea acțiunii nu s-ar încălca dreptul de proprietate al unei alte persoane. În privința dreptului de acces la justiție, C.E.D.O. a admis că „pot fi aduse restricții exercițiului acestui drept întrucât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp și spațiu” (cauza Golder c. Marea Britanie).

De asemenea, a admis că statele dispun de o anumită marjă de apreciere, restricțiile aduse trebuind a urmări un scop legitim și a exista un raport de rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (cauza Lungoci c. României). Printre restricțiile admise de C.E.D.O. în exercitarea dreptului de acces la justiție se numără și condițiile procedurale ale acțiunii în justiție cum sunt: termenele pentru îndeplinirea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripție, de decădere sau sancțiunile pentru nerespectarea acestora (cauza Stubbings și alții c. Marii Britanii, cauza Gillow, etc.) Legea nr. 10 din 08 februarie 2001 a reglementat condițiile în care persoana care se considera îndreptățită putea solicita retrocedarea imobilelor ce i-au fost preluate de statul român în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 instituind o procedură specială de revendicare, simplificată, derogatorie de la dreptul comun.

Conform acestei proceduri, modificată pe parcursul timpului, reclamanta putea, timp de un an de zile, începând cu data intrării în vigoare a legii, să formuleze, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare prin care să solicite imobilul în litigiu, având posibilitatea ca ulterior acesteia să depună actele doveditoare ale dreptului său de proprietate. Instanța a apreciat că reclamantei nu i se încalcă dreptul de acces la o instanță prin faptul că nu i se recunoaște posibilitatea de a-și valorifica fostul drept de proprietate pe calea procedurii revendicării de drept comun, în condițiile în care putea promova această acțiune în termenul stabilit de lege, Curtea recunoscând statelor dreptul de a stabili anumite termene pentru exercitarea drepturilor procesuale, așa cum s-a arătat mai sus.

Reclamanta nu poate invoca prevederile Convenției pentru apărarea fostului său drept de proprietate, neavând un „bun” în sensul definit de Curte în jurisprudența sa, care să poată fi protejat de prevederile Convenției. Art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul de a dobândi un bun, pentru a se putea invoca acest temei bunul trebuie să fie actual, să existe la data ratificării convenției. Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Împrejurarea că reclamanții nu au apelat la Legea nr. 10/2001 nu este de natură a conduce la pierderea dreptului subiectiv de proprietate, ci doar la pierderea dreptului la acțiune în temeiul legii speciale, astfel că aceștia nu mai pot beneficia de avantajele consacrate prin Legea nr. 10/2001, între care semnificative sunt cele legate de celeritatea procedurii și gama de măsuri reparatorii preconizată de legea specială.

O soluție în sens contrar ar pune în discuție inclusiv dreptul la acces în justiție, în sensul art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu precizarea că reclamanții în cauză au pierdut posesia și folosința imobilului în litigiu prin violență, bunul fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, elementul „violență”, săvârșit de stat, în dauna cetățenilor săi, înlăturând orice temei de prescripție sau decădere cu privire la drepturile subiective, legal recunoscute. Un asemenea raționament este impus chiar de principiile dreptului, care escaladează, ca forță, orice altă regulă de drept, fiind de natură a răspunde însuși scopului dreptului, care trebuie atins în orice activitate de interpretare normativă, impusă de aplicarea Dreptului.

Referitor la petitul 1 din acțiunea civilă formulată de reclamanți, Curtea constată ignorarea interesului reclamanților de a se statua cu privire la natura preluării bunului de către Statul Român. Astfel, s-au ignorat dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, care abilitează instanțele de a verifica titlul statului și de a se pronunța pe cale de consecință. În cauză, reclamanții au vizat și această normă, în mod independent de celelalte norme, pe care și-a sprijinit demersul procedural. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul mun.

Arad prin Primar, învederând următoarele: - Aprecierea instanței de apel referitoare la faptul că persoanele deposedate de bunurile imobile nu și-au pierdut niciodată calitatea de proprietar, făcând trimitere la alin. (2) al art. 2 din Legea nr. 10/2001, este nelegală atâta timp cât din conținutul legii speciale rezultă în mod evident că prevederile art. se referă la acele persoane care în termenul legal au formulat și depus în temeiul Legii nr. 10/2001 notificarea pentru acordarea de măsuri reparatorii în natură sau despăgubiri pentru imobilul preluat de către stat. Această dispoziție legală nu are aplicabilitate în cadrul revendicării pe dreptul comun, acesta fiind consecința unei reglementări speciale adoptate de legiuitor pentru a sprijinii repararea prejudiciilor pentru imobilele preluate abuziv și a da eficiența reglementărilor aduse prin această lege.

- S-a reținut, în considerentele deciziei, că reclamanții au pierdut posesia și folosința imobilului în litigiu prin „violență”. Ori, această apreciere este rezultatul neanalizării fondului cauzei, din actele dosarului rezultând că foștii proprietari au primit aprobarea organelor competente pentru a pleca definitiv din țară - situație în care nu se poate accepta în niciun fel sintagma „violență” și consecințele acesteia. - În conținutul motivării, instanța de apel nu se identifică motivele care au stat la baza desființării sentinței civile pronunțate în primă instanță, nefiind analizate considerentele ce au stat la baza hotărârii Tribunalului Arad. - Critica privind neanalizarea de către instanța de fond a nevalabilității titlului statului este nefondată raportat la faptul că instanța de fond a analizat în ansamblul ei cauza dedusă judecății prin prisma considerentelor ce au stat la baza soluției pronunțate.

Ori, față de despăgubirirle stabilite, nu este un titlu nevalabil al statului. - În analizarea cauzei Tribunalul Arad a reținut decizia nr. 30/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, făcând analiza cauzei potrivit acestei decizii. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed. Prin sentința civilă nr. 16 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, s-a respins acțiunea cu motivarea că persoanele care nu au urmat despozițiile Legii nr. 10/2001, nedeclanșând în termenul legal procedura prevăzută de această lege, sau care, deși au urmat-o, nu au obținut restituirea în natură a imobilului, nu au deschisă calea acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Prin decizia nr. 71/A din 6 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței primei instanțe, dispunându-se desființarea acesteia și trimiterea cauzei pentru judecata pe fond la același tribunal, în considerarea următoarelor argumente: Temeiul de drept invocat de reclamanți în susținerea acțiunii îl constituie dispozițiile art. 480 C. civ. Acțiunea civilă în revendicare imobiliară este reglementată ca o acțiune imprescriptibilă, în practica C.E.D.O. apreciindu-se în mod constant că limitările care statele semnatare ale convenției le pot aduce exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale, în virtutea suveranității lor, trebuie să asigure un echilibru între interesul general și drepturile și libertățile fiecărui cetățean.

Pe de altă parte, principiul egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat de art. 16 din Constituție, reclamă egalitatea de tratament a persoanelor care au urmat dispozițiile Legii speciale nr. 10/2001 și a celor care au formulat cerere în revendicare ulterior apariției acestei legi, în condițiile în care acțiunea în revendicare este imprescriptibilă. Având în vedere și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drept Omului, prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii civile de drept comun formulată de reclamanți, pentru constatarea nelegalitățiii titlului de preluare a imobilului de către Statul Român, în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 [art. 21 alin. (5)], se aduce atingere acestor dispoziții, prioritate având Convenția.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința civilă apelată și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare pe fond la aceeași instanță, Tribunalul Arad. Decizia de apel nu a fost recurată, intrând în puterea lucrului judecat, iar instanța de apel, prin decizia recurată în prezentul dosar a dat eficiență efectelor unei hotărâri irevocabile. În aceste condiții, orice alte critici formulate pe calea recursului sunt inutil a fi analizate, impunându-se respingerea recursului ca nefondat, cu aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul m un. Arad prin Primar împotriva deciziei nr. 150/A din 17 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2011.