ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5387/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 260/A din 8 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 494 bis din 25 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin. A schimbat în tot sentința în sensul că l-a obligat pe pârât la plata către reclamantul S.I. a sumei de 3500 Euro cu titlu de despăgubiri.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, faptul că nici sistemul nostru legislativ și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care să repare pe deplin daunele morale, iar acest principiu al reparării integrale a unui eventual prejudiciu nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. În schimb, se poate acorda victimei o indemnizație cu caracter compensatoriu ce ar tinde la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi și o sumă de bani de natură a permite victimei să-și aline prin anumite avantaje rezultatul faptei ilicite exercitată asupra sa.

De aceea, ce trebuie în concret evaluat în realitate nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu, drept pentru care instanța sesizată cu o astfel de cerere trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu pentru a pune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, ci de a-i procura acele satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. La cuantificarea sumei ce se va acorda, instanța trebuie să pună accentul pe importanța prejudiciului din punct de vedre chiar al victimei, în mod repetat jurisprudența Înaltei Curți statuând că cea mai în măsură a cuantifica un astfel de prejudiciu este chiar persoana în cauză, victima unui asemenea prejudiciu.

În cauză, prima instanță a avut în vedere criteriile sus enunțate. Dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009 prevăd că descendenții de gradul II ai persoanelor ce au făcut obiect al unor măsuri administrative cu caracter politic sunt îndreptățiți să primească despăgubiri până la 5.000 Euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea antecesorului lor. Raportând cuantumul sus-menționat la criteriile arătate supra, instanța de apel a admis apelul pârâtului și l-a obligat la plata către reclamant a sumei de 3500 Euro cu titlu de despăgubiri. 2. Recursul 2.1. Motive Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299, art. 301, art. 302, art. 303 și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., prin care a formulat următoarele critici: Decizia civilă a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009. Tatăl reclamantului nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri. Suma de 3.500 Euro este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciați. Prejudiciile morale pot fi apreciate, dar nu în bani, ci după criterii nepatrimoniale, specifice naturii prejudiciului. 2.2. Întâmpinarea Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

2.3. Analiza recursului Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente: Potrivit adresei nr. 166/C din 21 februarie 2007, emisă de Ministerul Apărării - Direcția Instanțelor Militare, autorul reclamantului a fost arestat la 15 august 1952 și internat într-o colonie de muncă pentru o perioadă de 60 de luni. A fost eliberat înainte de expirarea măsurii la data de 1 mai 1954. Recurentul nu contestă caracterul politic al măsurii administrative care a fost luată față de autorul reclamantului, ci susține faptul că beneficiază de prevederile Legii nr. 221/2009 numai cei care au suferit o condamnarea politică.

Punctul de vedere al recurentului este în contradicție cu prevederile Legii nr. 221/2009 care, chiar în titlu, se referă la măsurile administrative asimilate condamnărilor cu caracter politic, iar art. 5 alin. (1) lit. a) prevede că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Așadar, reținând că reclamantului îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 221/2009 instanțele de fond au făcut aplicarea corectă a legii. Instanța de apel a pronunțat o soluție legală și din perspectiva criteriilor de determinare a cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantului, suma de 3.500 Euro acordată neputând duce la îmbogățirea fără just temei a persoanei calificate de lege ca îndreptățită la despăgubiri. Astfel, instanța de apel a avut în vedere criterii doctrinare și jurisprudențiale de cuantificare a daunelor morale, respectiv necesitatea respectării unei proporționalități între suferințele prin care a trecut reclamantul al cărui tată a fost dus într-o colonie de muncă la canal și suma la care a fost obligat statul pentru a se înlocui, pe cât posibil, valorile de care acesta a fost lipsit pe timpul executării sancțiunii de către tatăl său.

Câtă vreme recurentul nu a probat că prin primirea sumei de 3.500 Euro reclamantul ar realiza o îmbogățire fără justă cauză, Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate de recurent nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 260 A din 08 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.