ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5387/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

instanței de apel

Prin decizia nr.

260/A din 8 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis

apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva sentinței

civile nr. 494 bis din 25 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin. A

schimbat în tot sentința în sensul că l-a obligat pe pârât la plata către

reclamantul S.I. a sumei de 3500 Euro cu titlu de despăgubiri.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, cu privire la cuantumul despăgubirilor

acordate, faptul că nici sistemul nostru legislativ și nici normele comunitare

nu prevăd un mod concret care să repare pe deplin daunele morale, iar acest

principiu al reparării integrale a unui eventual prejudiciu nu poate avea decât

un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a

respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. În schimb, se poate

acorda victimei o indemnizație cu caracter compensatoriu ce ar tinde la

oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi și o sumă de bani de

natură a permite victimei să-și aline prin anumite avantaje rezultatul faptei

ilicite exercitată asupra sa. De aceea, ce trebuie în concret evaluat în

realitate nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să

compenseze acest prejudiciu, drept pentru care instanța sesizată cu o astfel de

cerere trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu pentru a pune victima

într-o situație similară cu cea avută anterior, ci de a-i procura acele

satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost

privată.

La cuantificarea

sumei ce se va acorda, instanța trebuie să pună accentul pe importanța prejudiciului

din punct de vedre chiar al victimei, în mod repetat jurisprudența Înaltei

Curți statuând că cea mai în măsură a cuantifica un astfel de prejudiciu este

chiar persoana în cauză, victima unui asemenea prejudiciu.

În cauză, prima

instanță a avut în vedere criteriile sus enunțate. Dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009 prevăd că descendenții de gradul II

ai persoanelor ce au făcut obiect al unor măsuri administrative cu caracter

politic sunt îndreptățiți să primească despăgubiri până la 5.000 Euro pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnarea antecesorului lor.

Raportând cuantumul

sus-menționat la criteriile arătate supra, instanța de apel a admis apelul

pârâtului și l-a obligat la plata către reclamant a sumei de 3500 Euro cu titlu

de despăgubiri.

2.1. Motive

Pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Caraș-Severin a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile

art. 299, art. 301, art. 302, art. 303 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:

Decizia civilă a fost

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5 din Legea nr.

221/2009.

Tatăl reclamantului

nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu

caracter politic. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege

pentru a primi despăgubiri.

Suma de 3.500 Euro

este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în

vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a

celor ce se pretind prejudiciați.

Prejudiciile morale

pot fi apreciate, dar nu în bani, ci după criterii nepatrimoniale, specifice

naturii prejudiciului.

2.2. Întâmpinarea

Intimatul reclamant a

depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

2.3. Analiza

recursului

Recursul nu este

întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit adresei nr.

166/C din 21 februarie 2007, emisă de Ministerul Apărării - Direcția

Instanțelor Militare, autorul reclamantului a fost arestat la 15 august 1952 și

internat într-o colonie de muncă pentru o perioadă de 60 de luni. A fost

eliberat înainte de expirarea măsurii la data de 1 mai 1954.

Recurentul nu

contestă caracterul politic al măsurii administrative care a fost luată față de

autorul reclamantului, ci susține faptul că beneficiază de prevederile Legii

nr. 221/2009 numai cei care au suferit o condamnarea politică.

Punctul de vedere al

recurentului este în contradicție cu prevederile Legii nr. 221/2009 care, chiar

în titlu, se referă la măsurile administrative asimilate condamnărilor cu

caracter politic, iar art. 5 alin. (1) lit. a) prevede că

orice persoană care a

suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic,

precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până

la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4),

în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea

statului la

acordarea

unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Așadar, reținând că

reclamantului îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 221/2009 instanțele de

fond au făcut aplicarea corectă a legii.

Instanța de apel a

pronunțat o soluție legală și din perspectiva criteriilor de determinare a

cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantului, suma de 3.500 Euro acordată

neputând duce la îmbogățirea fără just temei a persoanei calificate de lege ca

îndreptățită la despăgubiri.

Astfel, instanța de

apel a avut în vedere criterii doctrinare și jurisprudențiale de cuantificare a

daunelor morale, respectiv necesitatea respectării unei proporționalități între

suferințele prin care a trecut reclamantul al cărui tată a fost dus într-o

colonie de muncă la canal și suma la care a fost obligat statul pentru a se

înlocui, pe cât posibil, valorile de care acesta a fost lipsit pe timpul

executării sancțiunii de către tatăl său.

Câtă vreme recurentul

nu a probat că prin primirea sumei de 3.500 Euro reclamantul ar realiza o

îmbogățire fără justă cauză, Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate de

recurent nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost

respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 260

A din 08 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2011.