ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5180/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 745 din 16 aprilie 2010 Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de reclamantul E.M.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța prin Primar. S-a constatat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri bănești în condițiile legii speciale - Legea nr. 247/2005, Titlul VII, pentru terenul în suprafață de 3000 mp (loturile 726,727,728) situat în Constanța. A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanța să emită dispoziție cu propunere în acest sens și să o înainteze Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii 10/2001 asupra terenului de 3000 mp (loturile 726,727,728), situat în Constanța, proprietatea sa și a fratelui său E.T.A., în prezent decedat.

Întrucât terenul nu este liber, instanța de fond a constatat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri bănești în condițiile legii speciale - Legea nr. 247/2005, Titlul VII - motiv pentru care a fost obligat pârâtul să emită dispoziție în acest sens și să o înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul susținând că instanța în considerentele hotărârii nu a reținut care este actul de preluare, dar a interpretat „ această lacună a probatoriului" ca fiind echivalentă unei preluări fără respectarea Constituției din anul 1965. Cu privire la dispozitivul hotărârii,a susținut că acesta cuprinde o soluție care nu este în conformitate cu prevederile Legii 10/2001 deoarece instanța nu a fost învestită cu un capăt de cerere având ca obiect constatarea calității de persoană îndreptățită.

De asemenea, instanța greșit a obligat pârâtul să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri și să înainteze Comisiei Centrale, deși trebuia să-1 oblige să emită dispoziție cu privire la notificarea formulată. Conform dispozițiilor art. 293 C. proc. civ. intimatul reclamant a formulat cerere de aderare la apelul formulat de pârât, privitor la motivul 2 de apel arătând că modificarea hotărârii primei instanțe în sensul de a se pronunța pe fondul contestației fără trimitere la cel notificat îl avantajează pe reclamant și ar fi conformă cu Decizia XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr. 175 C din 13 septembrie 2010 a respins apelul pârâtului și cererea de aderare la apel formulată de reclamant reținând că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că imobilul în litigiu - teren în suprafață de 3000 mp, situat în Constanța, - a fost în proprietatea reclamantului și a fratelui său E.T.A.

- în prezent decedat, al cărui unic moștenitor este reclamantul - a fost preluat de către stat fără respectarea dispozițiilor Constituției din anul 1965 în vigoare în acel moment, care ocroteau proprietatea privată, adică fără titlu valabil. In concluzie, terenul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, fără titlu, pe acesta edificându-se construcția blocului FA6 și FA7 și mai bine de jumătate construcția blocului FA9 și în totalitate blocul FA8, astfel cum a stabilit expertiza tehnică imobiliară efectuată în cauză.

S-a mai reținut că instanța de fond, făcând aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituție și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, a apreciat judicios că tăcerea entității învestite cu soluționarea notificării privind imobilul în litigiu,aflat sub incidența Legii nr. 10/2001, încalcă o obligație cu caracter civil și, pentru acest motiv, deschide celui vătămat accesul la instanțele judecătorești. Nu se impunea, astfel cum susține apelantul, ca prin hotărârea pronunțată instanța de fond să oblige unitatea deținătoare să emită dispoziție cu privire la notificarea formulată. In mod corect instanța a soluționat pe fond cauza, obligând pârâtul, prin Primar, să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri bănești, conform Titlului VII din Legea 247/2005, reclamantului intimat, constatând în același timp că este îndreptățit la măsuri reparatorii conform legii speciale de reparație.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamantul și pârâtul. In recursul reclamantului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a solicitat înlăturarea obligației pârâtului de a emite dispoziția cu propunerea acordării despăgubirilor, susținându-se că soluția corectă era aceea de a se dispune, direct prin hotărâre, înaintarea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pârâtul și-a întemeiat recursul tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că instanța nu mai putea obliga pârâtul la emiterea unei dispoziții de acordare a despăgubirilor, din moment ce reclamantul a renunțat la calea administrativă odată cu formularea contestației.

Ca urmare a admiterii acțiunii, instanța trebuia să dispună înaintarea dosarului la Comisia Centrală. Recursurile sunt fondate pentru motivele care succed. Atitudinea pârâtului, de a nu rezolva notificarea în termenul stabilit de lege îi este imputabilă și echivalează cu un refuz de restituire, care deschide calea persoanei îndreptățite de a sesiza instanța cu cererea de soluționare a notificării sale. Un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Reluarea procedurilor cu caracter administrativ ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte. In raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o. anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent când nu este posibilă restituirea în natură.

In acest sens s-a stabilit și prin decizia în interesul legii nr. XX/2007, obligatorie instanțelor conform art. 329 C. proc. civ., care a statuat că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Față de aceste considerente se impune admiterea criticii comune formulată de recurenți, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelurilor și înlăturării din sentință a dispoziției privind obligarea pârâtului de a emite dispoziția.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul E.M.A. și de pârâtul Municipiul Constanța prin Primar împotriva deciziei nr. 175C din 13 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Modifică decizia recurată în sensul că admite apelurile declarate de reclamantul E.M.A. și de pârâtul Municipiul Constanța prin Primar împotriva sentinței nr. 745 din 16 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă. Schimbă în parte sentința apelată în sensul că înlătură obligația Primarului Municipiului Constanța de a emite dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2011.