ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.06.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3425/2011

HOTĂRÂRE
14.06.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3425/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2813

din 9 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de

reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin SC M. SA, și

Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor formulate de persoanele propuse

pentru expropriere, prin care contesta Hotărârea nr. 2/2009 a acestei din urmă

pârâte, solicitând instanței să dispună asupra cuantumului despăgubirii la

valoarea reală a bunului expropriat, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 și

cu expertizele prevăzute de legislația în vigoare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Temeiul juridic al

acțiunii reclamantului, având în vedere atât textul de lege indicat de acesta,

cât și actul contestat, este art. 20 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, potrivit căruia, „în cazul în care și noile

propuneri vor fi respinse, expropriatorul, precum și proprietarii sau celelalte

persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere

pot contesta hotărârea comisiei, constituită potrivit art. 15, la Curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare,

potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990”.

Rezultă, în

aprecierea instanței de fond, că ipoteza care deschide calea prezentei acțiuni

în contencios administrativ este exclusiv aceea în care, într-un al doilea

ciclu de propuneri ale expropriatorului (în cazul respingerii primei sale

propuneri), comisia respinge din nou propunerea expropriatorului; orice altă

modalitatea de soluționare a propunerii de expropriere și a întâmpinării, în

orice altă etapă, nu se circumscrie sferei de contestare în procedura

contenciosului administrativ, extrem de limitată, reglementată de art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 33/1994.

Mai mult decât atât,

se arată în considerentele sentinței atacate, în sprijinul concluziei de

inadmisibilitate a acțiunii vine și opinia cvasiunanimă a doctrinei juridice și

practicii judiciare în ceea ce privește limitele competenței comisiei de

soluționare a întâmpinărilor, potrivit căreia aceasta din urmă este competentă

să cenzureze doar propunerea de expropriere în sens restrâns, adică planul ce

cuprinde imobilul propus spre expropriere; cu privire la ofertele de

despăgubire, din prevederile legii reiese că acestea sunt doar indicate în

planul de expropriere, apoi consemnate de către primar la primirea întâmpinărilor

și de comisie la soluționarea acestora.

Prin urmare, reține

prima instanță, comisia se rezumă la a verifica doar propunerea de expropriere

circumscrisă exclusiv planului cuprinzând terenul și construcțiile propuse spre

expropriere, excluzând ofertele de despăgubire, care fac obiectul determinării

lor juste în procedura efectivă de expropriere, în fața tribunalului investit

cu etapa judiciară a exproprierii, potrivit art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994;

despăgubirile cuvenite reclamantului vor fi stabilite în fața instanței de

expropriere, conform art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, fie prin

învoiala părților în fața instanței, fie prin stabilirea lor nemijlocit de

către instanță.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

reclamantul.

Motivele

de recurs invocate conform art. 304

1

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare și

interpretare a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 33/1994 în soluționarea

cauzei pe excepția inadmisibilității acțiunii.

Recurentul

arată că în mod nelegal instanța de fond a soluționat acțiunea având ca obiect

hotărârea nr. 2 din 27 august 2009 pe excepția inadmisibilității fără a ține

cont că această cale de atac este singura cale de atac prevăzută de lege împotriva

acestei hotărâri, iar prin hotărârea contestată autoritatea competentă a făcut noi

propuneri de despăgubire după primele propuneri formulate.

Se

solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Analizând

recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca

nefondat, pentru următoarele considerente:

Sentința

atacată prin care acțiunea reclamantului a fost apreciată ca inadmisibilă și

respinsă ca atare este legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a

dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în raport de obiectul

său – hotărârea nr. 2 din 27 august 2009.

Instanța

de fond a apreciat și constatat că hotărârea contestată este prima hotărâre

emisă în ceea ce privește etapele procedurii care pot forma obiectul

contestării conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Prin

hotărârea contestată s-a respins prima propunere de expropriere iar verificarea

a privit în plan general imobilul teren și construcție care formează obiectul

exproprierii, respectiv situația sa juridică și în subsidiar oferta de

expropriere, respectiv acest cuantum. Sub acest aspect, nu poate fi reținută

susținerea din recurs privind lipsa unei alte căi de atac. Aceasta deoarece

potrivit art. 21-24 din Legea nr. 33/1994 recurentul are calea acțiunii directe

și separate în fața instanței competente – tribunalul pentru a se stabili justa

despăgubire cuvenită proprietarului expropriat pentru cauză de utilitate

publică.

Față

de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ.,

va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința

pronunțată de instanța de fond.

Respinge recursul declarat de

reclamantul C.P. împotriva sentinței nr. 2813 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1314/2011
nu poate primi această nouă cerere în faza recursului. Pe de altă parte, instanța de control judiciar își însușește punctele de vedere eximate de judecătorul fondului cu ocazia analizării excepției de inadmisiblitate invocate de pârâtă prin
ÎCCJ 2011-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2471/2011
ă pe bază de probe, Curtea de Apel a reținut că intervenientul este proprietarul terenului care face obiectul exproprierii, conform titlului de proprietate din 19 februarie 2008, prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiu
ÎCCJ 2014-01-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 276/2014
e art. 22 și art. 23 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, care îndreptățesc exp
ÎCCJ 2012-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6665/2012
ă a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului. Analizându-se raportul de expertiză întocmit la instanța de fond de o comisie formată din trei experți, în condițiile art. 26 - 27 din Legea nr. 33/1994, în cadrul căreia fiecare expe
ÎCCJ 2014-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2672/2014
, arată recurenta, rezultă fără dubii că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale, decizia recurată fiind lipsită de temei legal, motiv pentru care solicită modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință t
Sursă