ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3425/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2813 din 9 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin SC M. SA, și Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor formulate de persoanele propuse pentru expropriere, prin care contesta Hotărârea nr. 2/2009 a acestei din urmă pârâte, solicitând instanței să dispună asupra cuantumului despăgubirii la valoarea reală a bunului expropriat, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 și cu expertizele prevăzute de legislația în vigoare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Temeiul juridic al acțiunii reclamantului, având în vedere atât textul de lege indicat de acesta, cât și actul contestat, este art. 20 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, potrivit căruia, „în cazul în care și noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul, precum și proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisiei, constituită potrivit art. 15, la Curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990”.

Rezultă, în aprecierea instanței de fond, că ipoteza care deschide calea prezentei acțiuni în contencios administrativ este exclusiv aceea în care, într-un al doilea ciclu de propuneri ale expropriatorului (în cazul respingerii primei sale propuneri), comisia respinge din nou propunerea expropriatorului; orice altă modalitatea de soluționare a propunerii de expropriere și a întâmpinării, în orice altă etapă, nu se circumscrie sferei de contestare în procedura contenciosului administrativ, extrem de limitată, reglementată de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Mai mult decât atât, se arată în considerentele sentinței atacate, în sprijinul concluziei de inadmisibilitate a acțiunii vine și opinia cvasiunanimă a doctrinei juridice și practicii judiciare în ceea ce privește limitele competenței comisiei de soluționare a întâmpinărilor, potrivit căreia aceasta din urmă este competentă să cenzureze doar propunerea de expropriere în sens restrâns, adică planul ce cuprinde imobilul propus spre expropriere; cu privire la ofertele de despăgubire, din prevederile legii reiese că acestea sunt doar indicate în planul de expropriere, apoi consemnate de către primar la primirea întâmpinărilor și de comisie la soluționarea acestora.

Prin urmare, reține prima instanță, comisia se rezumă la a verifica doar propunerea de expropriere circumscrisă exclusiv planului cuprinzând terenul și construcțiile propuse spre expropriere, excluzând ofertele de despăgubire, care fac obiectul determinării lor juste în procedura efectivă de expropriere, în fața tribunalului investit cu etapa judiciară a exproprierii, potrivit art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994; despăgubirile cuvenite reclamantului vor fi stabilite în fața instanței de expropriere, conform art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, fie prin învoiala părților în fața instanței, fie prin stabilirea lor nemijlocit de către instanță. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul.

Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ., se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 33/1994 în soluționarea cauzei pe excepția inadmisibilității acțiunii. Recurentul arată că în mod nelegal instanța de fond a soluționat acțiunea având ca obiect hotărârea nr. 2 din 27 august 2009 pe excepția inadmisibilității fără a ține cont că această cale de atac este singura cale de atac prevăzută de lege împotriva acestei hotărâri, iar prin hotărârea contestată autoritatea competentă a făcut noi propuneri de despăgubire după primele propuneri formulate. Se solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente: Sentința atacată prin care acțiunea reclamantului a fost apreciată ca inadmisibilă și respinsă ca atare este legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în raport de obiectul său – hotărârea nr. 2 din 27 august 2009. Instanța de fond a apreciat și constatat că hotărârea contestată este prima hotărâre emisă în ceea ce privește etapele procedurii care pot forma obiectul contestării conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. Prin hotărârea contestată s-a respins prima propunere de expropriere iar verificarea a privit în plan general imobilul teren și construcție care formează obiectul exproprierii, respectiv situația sa juridică și în subsidiar oferta de expropriere, respectiv acest cuantum.

Sub acest aspect, nu poate fi reținută susținerea din recurs privind lipsa unei alte căi de atac. Aceasta deoarece potrivit art. 21-24 din Legea nr. 33/1994 recurentul are calea acțiunii directe și separate în fața instanței competente – tribunalul pentru a se stabili justa despăgubire cuvenită proprietarului expropriat pentru cauză de utilitate publică. Față de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva sentinței nr. 2813 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.