ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 276/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 3274 din 16 mai 2012, Curtea de Apel București a respins atât excepția inadmisibilității invocată cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea Adresei nr. 23BP din 20 ianuarie 2010, cât și acțiunea formulată de reclamanta SC B.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA. Totodată, curtea de apel a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu SC B.L.R. SA., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut în esență că reclamanta SC B.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA a solicitat anularea Adresei nr. 23BP din 20 ianuarie 2010 emisă de SCA D.A.

în calitate de reprezentant al C.N.A.D.N.R., anularea Hotărârii nr. 31bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2009, anularea Hotărârii nr. 32bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2009, emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și obligarea pârâtei la plata/consemnarea despăgubirilor, în cuantum de 4.483.729 RON și 3.584.514 RON, stabilite prin Hotărârile de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2009 și 32 din 11 august 2009, emise de Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004 - Consiliul Local Voluntari.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, evaluate provizoriu la suma de 20.598 RON, constând în: contravaloarea lipsei de folosință a terenului, pentru perioada 11 august 2008 (când s-a dispus exproprierea) - 18 noiembrie 2009 (comunicarea încetării exproprierii); diferența de preț rezultată din valoarea cu care s-ar fi vândut terenul la data când s-a dispus exproprierea și data comunicării încetării exproprierii, prejudiciile aduse prin modificarea proiectului pentru obiectivul în curs de edificare pe teren. La data de 17 iunie 2010, reclamanta a depus la dosar cerere de intervenție forțată a SC B.L.R. SA, formulată în temeiul art. 57 C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea Adresei nr. 23BP din 20 ianuarie 2010, instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că adresa menționată nu constituie o simplă informare, ci produce prin ea însăși efecte juridice, întrucât răspunzând solicitării reclamantei de revocare a Hotărârilor nr. 31 bis din 19 iunie 2009 și nr. 32 bis din 19 iunie 2009, este un act care exprimă refuzul justificat sau nu de a efectua o operațiune administrativă, conform Legii nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin Hotărârile nr. 31 bis din 19 iunie 2009 și nr. 32 bis din 19 iunie 2009 emise de C.N.A.D.N.R.

SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a dispus revocarea Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008 și respectiv, nr. 32 din 11 august 2008. Curtea de apel a mai reținut că la emiterea hotărârilor de revocare s-a avut în vedere că Proiectul Tehnic al Autostrăzii București - Ploiești, pe sectorul km 0+000-km - km 6+500 (pe raza municipiului București și a localității Voluntari, județul Ilfov) este în curs de revizuire, precum și solicitarea expresă a expropriatorului C.N.A.D.N.R. de încetare a procedurilor de expropriere pentru imobilele cuprinse în sectorul km 0+000-km - km 6+500. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în cauză, la emiterea Hotărârilor nr. 31 bis din 19 iunie 2009 și nr. 32 bis din 19 iunie 2009 au fost respectate cerințele legale prevăzute de H.G.

nr. 434/2009, având în vedere că nu s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea expropriatorului, care de altfel este un demers ulterior exproprierii, prin urmare hotărârile de stabilire a despăgubirilor puteau fi revocate. Referitor la susținerile reclamantei în sensul că procedura exproprierii fiind declanșată în baza H.G. nr. 434/2009, în virtutea principiului simetriei actelor juridice, trebuie să înceteze în baza unui act normativ cu aceeași putere de lege, prima instanță a constatat că acestea sunt nefondate, întrucât conform art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, regularizarea se efectuează după definitivarea proiectului, și nu în timpul procedurii de revizuire, cum este cazul în speță, astfel încât, în situația în care intervin modificări cu privire la datele imobilelor expropriate, să nu fie necesară modificarea hotărârii Guvernului, fiind suficientă regularizarea datelor din tabelele anexă deținute de expropriator.

De asemenea, nici susținerile reclamantei în sensul că la momentul emiterii hotărârilor de revocare nu era îndeplinită condiția temeiniciei prevăzută de art. 6 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 nu au fost reținute, câtă vreme incertitudinea care planează asupra necesitații exproprierii imobilelor proprietatea reclamantei este determinată de stadiul revizuirii în care se află Proiectul tehnic. Cu privire la considerarea întârzierii în plata despăgubirilor drept un act de rea-credință din partea expropriatorului, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009, care reglementează situația revocării hotărârilor Comisiei de aplicare a legii, nu prevăd un termen pentru adoptarea hotărârilor de revocare.

Judecătorul fondului a constatat că sunt nefondate și susținerile reclamantei referitoare la prejudiciile aduse exercitării atributelor dreptului său de proprietate, întrucât în urma revocării măsurii exproprierii, proprietarul a fost repus în situația anterioară și poate beneficia de bunul său în integralitatea acestuia. De asemenea, dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 nu pot fi reținute drept temei în drept al eventualului prejudiciu cauzat reclamantei, având în vedere că potrivit art. 15 din legea menționată, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere, sau, după caz, la data consemnării acestora.

Conchizând, instanța de fond a constatat referitor la contractul de proiectare încheiat de reclamantă cu SC A. SRL, că acesta a fost încheiat anterior declanșării procedurii exproprierii, modificarea contractului și a proiectului de investiții fiind determinată de procedura exproprierii, și nu de revocarea acestei măsuri și, deși contractul era în derulare, reclamanta și-a exprimat acordul cu privire la procedura exproprierii și la cuantumul despăgubirilor, astfel cum rezultă din cererea de acordare a despăgubirilor, și nu a solicitat repararea unui eventual prejudiciu decurgând din modificarea contractului. Împotriva Sentinței civile nr. 3274 din data de 16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal B.I.

SRL, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și urmare rejudecării cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost formulată de către reclamantă în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.

Reclamanta a învederat, prin cererea de recurs, că în mod greșit, printr-o aplicare eronată a dispozițiilor legale, a reținut instanța de fond existența unor motive temeinice pentru adoptarea de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Voluntari a Hotărârii nr. 31bis din 19 iunie 2009 și a Hotărârii nr. 32bis din 19 iunie 2009. A susținut reclamanta, în primul rând, că măsura revocării unei hotărâri de expropriere este o măsură cu caracter excepțional și nu este o opțiune lăsată la latitudinea Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004, ea putând fi luată numai dacă erau îndeplinite două condiții imperative și cumulative instituite de lege, anume existența unor motive temeinice, conform art. 6 alin. (3) din H.G.

nr. 434/2009, și cu respectarea termenului de cel mult 15 zile, respectiv până la data expirării termenului de plată a despăgubirilor, conform art. 8 din Legea nr. 198/2004, sau chiar dacă a fost luată după acest termen, în mod excepțional, acesta trebuie să fie rezonabil, conform art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și să nu prejudicieze drepturile și interesele legitime ale recurentei. Or, însușirea de către instanța de fond a susținerilor pârâtei privind raționamentele de administrare diligentă a fondurilor de expropriere, pentru "a evita utilizarea fondurilor publice pentru achiziționarea de imobile care ulterior s-ar dovedi inutile" este greșită, întrucât conform dispozițiilor H.G.

nr. 953/2011 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 381/2009 pentru declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești" și a Deciziei de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011, emisă de C.N.A.D.N.R., la pozițiile 595 și 597 apar două noi suprafețe proprietatea recurentei, ce urmează a fi expropriate, respectiv 339 mp și 379 mp, aflate în vecinătatea terenurilor ce fac obiectul exproprierii. Prin urmare, s-a apreciat că intenția reală a expropriatorului este cea de a suplimenta suprafețele necesare autostrăzii, și nu de a renunța la terenurile ce fac obiectul exproprierii.

Reclamanta a relevat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, nici C.N.A.D.N.R. și nici Comisia pentru aplicarea legii menționate nu aveau competența de a dispune încetarea procedurii de expropriere, întrucât în virtutea principiului simetriei actelor juridice procedura exproprierii fiind declanșată în baza unei hotărâri de Guvern, anume H.G. nr. 424/2008, ea trebuia să înceteze în baza unui act normativ cu aceeași putere.

În legătură cu chestiunea revizuirii proiectului autostrăzii, invocată ca motiv de încetare a procedurii de expropriere privitoare la imobilele proprietatea reclamantei, s-a arătat că instanța de fond trebuia să procedeze la analiza nemijlocită a temeiniciei acestei revocări, pentru a determina dacă aceasta are vreun efect direct asupra terenurilor ce fac obiectul Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008 și a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2008. În acest sens, s-a menționat, instanța de fond avea obligația de a solicita expropriatorului să prezinte dovada temeiniciei măsurii revocării, prin depunerea la dosar a detaliilor tehnice (schițe, studii de fezabilitate, planuri, proiecte, lucrări de topografie și cadastru, etc.), care să ateste legătura cauzală dintre modificarea proiectului autostrăzii și creșterea cheltuielilor sau lipsa de utilitate a terenurilor reclamantei pentru scopurile viitoare de construcție a autostrăzii.

În caz contrar, s-a susținut, modificarea hotărârilor de expropriere ar deveni un demers pur potestativ din partea intimatei, deoarece și cea mai mică modificare a proiectului - sau numai intenția de a proceda la aceasta - reprezintă motiv suficient pentru a proceda la revocarea hotărârilor anterioare, chiar dacă, eventual, aceste modificări aduse unui proiect vast și complex nu au nicio legătură cu hotărârile revocate. În cauză, s-a precizat, efectul real al revizuirii proiectului autostrăzii a fost cel de prorogare a termenului de plată a despăgubirilor și nicidecum de reluare a exproprierii pentru aceleași terenuri, la prețul și în condiții de scădere dramatică a pieței imobiliare din zonă, printr-o nouă procedură de expropriere.

Or, prin raportare la aspectele sus-menționate, a conchis recurenta că în mod greșit și nelegal a reținut prima instanță că H.G. nr. 953/2011 instituie o nouă procedură de expropriere a acelorași imobile ale reclamantei și că aceasta poate contesta valoarea despăgubirilor, inclusiv prejudiciul produs ca urmare a exproprierii, o atare concluzie a judecătorului fondului fiind neconformă cu principiul disponibilității, potrivit căruia reclamanta are dreptul de a alege modalitatea procesuală pe care o consideră cea mai eficientă pentru a-și valorifica drepturile procesuale. A fost criticată, de către recurentă, și susținerea instanței de fond în sensul că procedura de expropriere, din moment ce nu s-a realizat, nu poate da dreptul la a pretinde daune, deoarece tocmai revocarea procedurii de expropriere constituie temeiul acțiunii și a dreptului la acțiune al reclamantei.

Dreptul la despăgubiri al reclamantei, s-a arătat, s-a născut la data comunicării hotărârilor de expropriere, acesta fiind un drept născut și actual, în patrimoniul recurentei la data depunerii acțiunii, iar a pretinde unei persoane să-și satisfacă o creanță împotriva unei autorități publice având drept obiect aceleași terenuri, însă la un preț vădit defavorabil și în condiții cu mult inferioare, pentru simplul motiv al revocării tardive, discreționare și abuzive a măsurii exproprierii, constituie o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Recurenta a mai învederat, în ceea ce privește aspectul termenului legal în care Comisia poate să își revoce hotărârile de expropriere, referitor la care judecătorul fondului a statuat că dispozițiile art. 6 alin. (3) din H.G.

nr. 434/2009 nu prevăd un termen pentru adoptarea hotărârilor de expropriere, că soluționarea unei cereri într-un termen rezonabil constituie o obligație legală a Comisiei, celeritatea procedurilor de expropriere fiind recunoscută chiar de instanță în textul sentinței recurate. Reclamanta a relevat că tergiversarea unui răspuns la cererile repetate ale sale pentru plata despăgubirilor timp de 9 luni constituie prin ea însăși o dovadă a relei-credințe a Comisiei pentru stabilirea despăgubirilor și a C.N.A.D.N.R.

și că instanța de fond a motivat în mod contradictoriu respingerea capătului de cerere din acțiune privitor la prejudiciul generat de lipsa de folosință a terenului pentru perioada cuprinsă între 11 august 2008 (când s-a dispus exproprierea) - 18 noiembrie 2009 (când s-a comunicat încetarea exproprierii), în cuantum de 135.000 euro, în condițiile în care prejudiciul a fost solicitat pentru cele 15 luni ale lipsei de folosință a terenului, și nu pentru perioada de după revocarea hotărârii de expropriere.

S-a arătat, de către recurentă, că după comunicarea hotărârii Comisiei pentru stabilirea despăgubirilor înstrăinarea bunurilor imobile ce au format obiectul exproprierii este sancționată cu nulitatea absolută, astfel că prima instanță trebuia să țină cont de această limitare a legii (art. 12 4 din Legea nr. 198/2004) și să constate că, cel puțin până la data revocării hotărârilor de expropriere, înstrăinarea terenurilor era imposibilă, dând astfel dreptul recurentei la despăgubiri în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză din dosarul cauzei.

Reclamanta a precizat, cu privire la prejudiciul produs ca urmare a modificărilor arhitecturale ale proiectului pentru construcția de locuințe aparținând recurentei, că în mod greșit și nelegal instanța de fond a apreciat că recurenta, prin acordul cu privire la procedura exproprierii și la cuantumul despăgubirilor, astfel cum rezultă din cererea de acordare a despăgubirilor, nu a solicitat repararea unui prejudiciu decurgând din modificarea contractului, întrucât renunțările la drepturi nu se prezumă, ci trebuie să rezulte în mod neîndoielnic din învoiala părților. S-a menționat, în fine, că judecătorul fondului, cu încălcarea dispozițiilor legale, a constatat că un prejudiciu eventual și nerecunoscut al reclamantei poate fi pus în discuție numai după data producerii efectelor procedurii de expropriere, în condițiile în care prejudiciul solicitat de recurentă se referă la perioada de 9 luni, în care pârâta C.N.A.D.N.R.

a menținut o stare de incertitudine privind situația juridică a terenurilor proprietatea reclamantei. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata B.L.R. SA a solicitat admiterea recursului declarat de B.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3274 din 16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii atacate - considerându-se că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii - cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție forțată, astfel cum au fost formulate. Intimatul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de B.I.

SRL împotriva Sentinței civile nr. 3274 din 16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii recurate, apreciindu-se că hotărârile de revocare a căror anulare s-a cerut prin acțiune au fost adoptate cu respectarea celor două condiții impuse de art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009, anume pentru motive temeinice și înaintea întabulării dreptului de proprietate al expropriatorului. Recursul declarat de B.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3274 din 16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod corect, prin sentința atacată, dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii la circumstanțele de fapt ale pricinii, instanța de fond a procedat la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC B.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., prin care s-a solicitat, cu titlu principal, anularea Adresei nr. 23BP din 20 ianuarie 2010, emisă de SCA D.A.

în calitate de reprezentant al C.N.A.D.R., anularea Hotărârii nr. 31bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008, anularea Hotărârii nr. 32bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2008, ambele emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, și obligarea pârâtei la plata/consemnarea despăgubirilor în cuantum de 4.483.729 RON și 3.584.514 RON stabilite prin Hotărârile de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008 și nr. 32 din 11 august 2008, emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Voluntari, și, cu titlu subsidiar, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 11 august 2008 (când s-a dispus exproprierea) - 18 noiembrie 2009 (când a intervenit comunicarea încetării exproprierii), diferența de preț rezultată din valoarea cu care s-ar fi vândut terenul la data când s-a dispus exproprierea și data comunicării încetării exproprierii, și prejudiciile aduse prin modificarea proiectului pentru obiectivul în curs de edificare pe teren.

Prima instanță a reținut judicios, în considerentele hotărârii pronunțate, consecință a examinării fondului acțiunii reclamantei, că emiterea Hotărârii nr. 31bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008 și a Hotărârii nr. 32bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2008, ambele emise de C.N.A.D.N.R. - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (3) din H.G.

nr. 434/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, anume anterior înregistrării cererii expropriatorului de întabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, și pentru motive temeinice, constând în evitarea utilizării fondurilor publice pentru achiziționarea de imobile care ulterior s-ar dovedi a fi inutile, urmare revizuirii (modificării) reale a proiectului tehnic al Autostrăzii București - Brașov - Tronsonul București - Ploiești pe sectorul km 0+000 - km 6+500, pe raza municipiului București și a localității Voluntari (ceea ce urma să conducă la modificarea limitei de expropriere, fie prin micșorarea, fie prin mărirea suprafeței de expropriat).

Susținerile recurentei în sensul că revocarea hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor putea fi dispusă cel mult până la data expirării termenului de plată a acestora, stabilit de art. 8 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, nu pot fi primite, în condițiile în care, pe de o parte, cum corect a statuat și instanța de fond, dispozițiile art. 6 alin. (3) din H.G.

nr. 434/2009 nu prevăd un termen limită pentru adoptarea hotărârilor de revocare a hotărârilor de expropriere și de stabilire a despăgubirilor, și, pe de altă parte, prin art. II al Legii nr. 184/2008 s-a stabilit că pentru lucrările pentru care procedura de expropriere se află în curs la data intrării în vigoare a legii, Guvernul va emite câte o hotărâre pentru fiecare lucrare, prin care va aproba declanșarea procedurii de expropriere pentru toate imobilele rămase de expropriat, precum și suma globală estimată a despăgubirilor. Drept urmare, prin H.G. nr. 381 din 1 aprilie 2009 (publicată în M. Of. nr. 231/8.04.2009), completată prin H.G.

nr. 953/2011, s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești", și s-a aprobat lista cuprinzând imobilele supuse exproprierii situate pe raza localităților Bărcănești, Berceni, Râfov, Dumbrava, Drăgănești, Olari, Gherghița și Balta Doamnei din județul Prahova și a localităților Nuci, Gruiu, Snagov, Moara Vlăsiei, Dascălu, Voluntari și Ștefăneștii de Jos din județul Ilfov, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, listă în care la pozițiile 595, 597, 698, 699, 737 și 738 (comuna Voluntari) figurează recurenta cu o suprafață de 339 mp din numărul cadastral AA, de 379 mp din numărul cadastral BB, de 1.801 mp din numărul cadastral CC, de 1.872 mp din numărul cadastral DD, de 2.179 mp din numărul cadastral EE și de 1.742 mp din numărul cadastral FF.

De asemenea, nu sunt întemeiate nici susținerile reclamantei referitoare la necompetența C.N.A.D.N.R. și a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Voluntari județul Ilfov de a dispune încetarea procedurii de expropriere, cu argumentarea că o asemenea măsură poate fi dispusă, potrivit principiului simetriei actelor juridice, numai printr-o hotărâre de Guvern (act prin care s-a declanșat procedura exproprierii), fiind incidente prevederile art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, modificată și completată prin Legea nr. 184/2008, potrivit cărora în situația în care, ca urmare a definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuție, amplasamentul lucrării se modifică, expropriatorul (Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R.

SA, în litigiu) va proceda la regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii și la actualizarea tabelelor cu imobilele proprietate privată supuse exproprierii, cu respectarea reglementărilor în vigoare și fără a mai fi necesară modificarea hotărârii Guvernului sau a autorității administrației publice locale competente, după caz. Înalta Curte reține, de asemenea, în litigiu, că în mod întemeiat instanța de fond a respins și cererea reclamantei de plată a despăgubirilor solicitate, argumentele din cererea de recurs privitoare la acest aspect nefiind de natură să conducă la o altă soluție decât cea adoptată prin sentința recurată. Incontestabil, procedura exproprierii suprafeței de teren de 2.179 mp din numărul cadastral EE și de 1.742 mp din numărul cadastral FF, proprietate privată a reclamantei, declanșată prin H.G.

nr. 424/2008, a încetat ca urmare a emiterii Hotărârii nr. 31bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008 și a Hotărârii nr. 32bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2008, ambele emise de C.N.A.D.N.R. - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, iar prin efectul H.G. nr. 381/2009, completată prin H.G. nr. 953/2011 (emisă în temeiul art. 5 alin. (1), art. 31 și art. 32 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, prin care s-a abrogat Legea nr. 198/2004), s-a declanșat o nouă procedură de expropriere, ce a vizat, de această dată, nu numai suprafețele de teren de 2.179 mp, respectiv 1.742 mp (pozițiile 737 și 738 din Lista anexă la H.G.

nr. 381/2009, completată prin H.G. nr. 953/2011) avute în vedere inițial de H.G. nr. 424/2008, ci și alte suprafețe de teren proprietatea privată a recurentei, trecute la pozițiile 595, 597, 698 și 699 din Lista anexă la H.G. nr. 381/2009, completată prin H.G. nr. 953/2011. Judecătorul fondului a apreciat în mod just, prin urmare, în litigiu, că urmare completării dispozițiilor H.G. nr. 381/2009, prin H.G. nr. 953/2011, și a declanșării unei noi proceduri de expropriere a recurentei, își găsesc aplicare prevederile art. 22 și art. 23 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, care îndreptățesc expropriatul să se adreseze instanței de drept comun pentru stabilirea dreptului la despăgubirea pentru expropriere și a cuantumului acesteia.

Soluția dată, prin sentința atacată, capătului de cerere din acțiune prin care s-a solicitat obligarea la despăgubiri a pârâtului se privește ca legală și dintr-un alt punct de vedere, fiind evident că atâta timp cât s-a statuat că actele administrative atacate de reclamant (anume Adresa nr. 23BP din 20 ianuarie 2010, Hotărârea nr. 31bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008, și Hotărârea nr. 32bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2008, ambele emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004) sunt legale și nu se impune, prin urmare, anularea lor, nu poate subzista niciun temei pentru o eventuală obligare la repararea vreunui prejudiciu, în condițiile procedurii speciale a contenciosului administrativ, reglementată de Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, cu modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC B.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3274 din data de 16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC B.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3274 din 16 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2014. Procesat de GGC - AZ