ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 276/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 276/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 3274 din 16 mai 2012,

Curtea de Apel București a respins atât excepția inadmisibilității invocată cu

privire la capătul de cerere având ca obiect anularea Adresei nr. 23BP din 20

ianuarie 2010, cât și acțiunea formulată de reclamanta SC B.I. SRL, în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.

Totodată, curtea de

apel a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu SC B.L.R.

SA., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel București a reținut în esență că reclamanta SC B.I. SRL

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA a solicitat

anularea Adresei nr. 23BP din 20 ianuarie 2010 emisă de SCA D.A. în calitate de

reprezentant al C.N.A.D.N.R., anularea Hotărârii nr. 31bis din 19 iunie 2009 de

revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2009,

anularea Hotărârii nr. 32bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de

Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2009, emise de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 și obligarea pârâtei la plata/consemnarea despăgubirilor, în

cuantum de 4.483.729 RON și 3.584.514 RON, stabilite prin Hotărârile de

Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2009 și 32 din 11 august 2009,

emise de Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004 - Consiliul Local Voluntari.

În subsidiar,

reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, evaluate

provizoriu la suma de 20.598 RON, constând în: contravaloarea lipsei de

folosință a terenului, pentru perioada 11 august 2008 (când s-a dispus

exproprierea) - 18 noiembrie 2009 (comunicarea încetării exproprierii);

diferența de preț rezultată din valoarea cu care s-ar fi vândut terenul la data

când s-a dispus exproprierea și data comunicării încetării exproprierii,

prejudiciile aduse prin modificarea proiectului pentru obiectivul în curs de

edificare pe teren.

La data de 17 iunie

2010, reclamanta a depus la dosar cerere de intervenție forțată a SC B.L.R. SA,

formulată în temeiul art. 57 C. proc. civ.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității invocată cu privire la capătul de cerere având ca

obiect anularea Adresei nr. 23BP din 20 ianuarie 2010, instanța de fond a

constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că adresa menționată nu

constituie o simplă informare, ci produce prin ea însăși efecte juridice,

întrucât răspunzând solicitării reclamantei de revocare a Hotărârilor nr. 31

bis din 19 iunie 2009 și nr. 32 bis din 19 iunie 2009, este un act care exprimă

refuzul justificat sau nu de a efectua o operațiune administrativă, conform

Legii nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că prin Hotărârile nr. 31 bis din 19 iunie 2009 și nr.

32 bis din 19 iunie 2009 emise de C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004, s-a dispus revocarea Hotărârilor de stabilire a

despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008 și respectiv, nr. 32 din 11 august

2008.

Curtea de apel a mai

reținut că la emiterea hotărârilor de revocare s-a avut în vedere că Proiectul

Tehnic al Autostrăzii București - Ploiești, pe sectorul km 0+000-km - km 6+500

(pe raza municipiului București și a localității Voluntari, județul Ilfov) este

în curs de revizuire, precum și solicitarea expresă a expropriatorului

C.N.A.D.N.R. de încetare a procedurilor de expropriere pentru imobilele

cuprinse în sectorul km 0+000-km - km 6+500.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că în cauză, la emiterea Hotărârilor nr. 31

bis din 19 iunie 2009 și nr. 32 bis din 19 iunie 2009 au fost respectate

cerințele legale prevăzute de H.G. nr. 434/2009, având în vedere că nu s-a

intabulat dreptul de proprietate în favoarea expropriatorului, care de altfel

este un demers ulterior exproprierii, prin urmare hotărârile de stabilire a

despăgubirilor puteau fi revocate.

Referitor la susținerile

reclamantei în sensul că procedura exproprierii fiind declanșată în baza H.G.

nr. 434/2009, în virtutea principiului simetriei actelor juridice, trebuie să

înceteze în baza unui act normativ cu aceeași putere de lege, prima instanță a

constatat că acestea sunt nefondate, întrucât conform art. 4 alin. (7) din

Legea nr. 198/2004, regularizarea se efectuează după definitivarea proiectului,

și nu în timpul procedurii de revizuire, cum este cazul în speță, astfel încât,

în situația în care intervin modificări cu privire la datele imobilelor

expropriate, să nu fie necesară modificarea hotărârii Guvernului, fiind

suficientă regularizarea datelor din tabelele anexă deținute de expropriator.

De asemenea, nici

susținerile reclamantei în sensul că la momentul emiterii hotărârilor de

revocare nu era îndeplinită condiția temeiniciei prevăzută de art. 6 alin. (3)

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 nu au fost reținute,

câtă vreme incertitudinea care planează asupra necesitații exproprierii imobilelor

proprietatea reclamantei este determinată de stadiul revizuirii în care se află

Proiectul tehnic.

Cu privire la

considerarea întârzierii în plata despăgubirilor drept un act de rea-credință

din partea expropriatorului, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 6

alin. (3) din H.G. nr. 434/2009, care reglementează situația revocării

hotărârilor Comisiei de aplicare a legii, nu prevăd un termen pentru adoptarea

hotărârilor de revocare.

Judecătorul fondului

a constatat că sunt nefondate și susținerile reclamantei referitoare la

prejudiciile aduse exercitării atributelor dreptului său de proprietate,

întrucât în urma revocării măsurii exproprierii, proprietarul a fost repus în

situația anterioară și poate beneficia de bunul său în integralitatea acestuia.

De asemenea,

dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 nu pot fi reținute drept

temei în drept al eventualului prejudiciu cauzat reclamantei, având în vedere

că potrivit art. 15 din legea menționată, transferul imobilelor din proprietatea

privată în proprietatea publică a statului operează de drept la data plății

despăgubirilor pentru expropriere, sau, după caz, la data consemnării acestora.

Conchizând, instanța

de fond a constatat referitor la contractul de proiectare încheiat de reclamantă

cu SC A. SRL, că acesta a fost încheiat anterior declanșării procedurii

exproprierii, modificarea contractului și a proiectului de investiții fiind

determinată de procedura exproprierii, și nu de revocarea acestei măsuri și,

deși contractul era în derulare, reclamanta și-a exprimat acordul cu privire la

procedura exproprierii și la cuantumul despăgubirilor, astfel cum rezultă din

cererea de acordare a despăgubirilor, și nu a solicitat repararea unui eventual

prejudiciu decurgând din modificarea contractului.

Împotriva Sentinței

civile nr. 3274 din data de 16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs în termen legal B.I. SRL, prin care s-a solicitat admiterea căii

extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și urmare rejudecării cauzei

admiterea acțiunii așa cum a fost formulată de către reclamantă în

contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.

Reclamanta a

învederat, prin cererea de recurs, că în mod greșit, printr-o aplicare eronată

a dispozițiilor legale, a reținut instanța de fond existența unor motive

temeinice pentru adoptarea de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

- Consiliul Local Voluntari a Hotărârii nr. 31bis din 19 iunie 2009 și a Hotărârii

nr. 32bis din 19 iunie 2009.

A susținut

reclamanta, în primul rând, că măsura revocării unei hotărâri de expropriere

este o măsură cu caracter excepțional și nu este o opțiune lăsată la

latitudinea Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004, ea putând fi luată numai

dacă erau îndeplinite două condiții imperative și cumulative instituite de

lege, anume existența unor motive temeinice, conform art. 6 alin. (3) din H.G.

nr. 434/2009, și cu respectarea termenului de cel mult 15 zile, respectiv până

la data expirării termenului de plată a despăgubirilor, conform art. 8 din

Legea nr. 198/2004, sau chiar dacă a fost luată după acest termen, în mod

excepțional, acesta trebuie să fie rezonabil, conform art. 6 parag. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și să nu prejudicieze drepturile și

interesele legitime ale recurentei.

Or, însușirea de

către instanța de fond a susținerilor pârâtei privind raționamentele de

administrare diligentă a fondurilor de expropriere, pentru "a evita

utilizarea fondurilor publice pentru achiziționarea de imobile care ulterior

s-ar dovedi inutile" este greșită, întrucât conform dispozițiilor H.G. nr.

953/2011 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 381/2009 pentru

declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase

de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică

"Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București -

Ploiești" și a Deciziei de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011,

emisă de C.N.A.D.N.R., la pozițiile 595 și 597 apar două noi suprafețe

proprietatea recurentei, ce urmează a fi expropriate, respectiv 339 mp și 379

mp, aflate în vecinătatea terenurilor ce fac obiectul exproprierii. Prin

urmare, s-a apreciat că intenția reală a expropriatorului este cea de a

suplimenta suprafețele necesare autostrăzii, și nu de a renunța la terenurile

ce fac obiectul exproprierii.

Reclamanta a relevat

că în conformitate cu prevederile Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri

prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, nici

C.N.A.D.N.R. și nici Comisia pentru aplicarea legii menționate nu aveau

competența de a dispune încetarea procedurii de expropriere, întrucât în

virtutea principiului simetriei actelor juridice procedura exproprierii fiind declanșată

în baza unei hotărâri de Guvern, anume H.G. nr. 424/2008, ea trebuia să

înceteze în baza unui act normativ cu aceeași putere.

În legătură cu

chestiunea revizuirii proiectului autostrăzii, invocată ca motiv de încetare a

procedurii de expropriere privitoare la imobilele proprietatea reclamantei, s-a

arătat că instanța de fond trebuia să procedeze la analiza nemijlocită a

temeiniciei acestei revocări, pentru a determina dacă aceasta are vreun efect

direct asupra terenurilor ce fac obiectul Hotărârii de Stabilire a

Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008 și a Hotărârii de Stabilire a

Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2008. În acest sens, s-a menționat,

instanța de fond avea obligația de a solicita expropriatorului să prezinte

dovada temeiniciei măsurii revocării, prin depunerea la dosar a detaliilor

tehnice (schițe, studii de fezabilitate, planuri, proiecte, lucrări de

topografie și cadastru, etc.), care să ateste legătura cauzală dintre

modificarea proiectului autostrăzii și creșterea cheltuielilor sau lipsa de

utilitate a terenurilor reclamantei pentru scopurile viitoare de construcție a

autostrăzii.

În caz contrar, s-a

susținut, modificarea hotărârilor de expropriere ar deveni un demers pur

potestativ din partea intimatei, deoarece și cea mai mică modificare a

proiectului - sau numai intenția de a proceda la aceasta - reprezintă motiv

suficient pentru a proceda la revocarea hotărârilor anterioare, chiar dacă,

eventual, aceste modificări aduse unui proiect vast și complex nu au nicio

legătură cu hotărârile revocate. În cauză, s-a precizat, efectul real al

revizuirii proiectului autostrăzii a fost cel de prorogare a termenului de

plată a despăgubirilor și nicidecum de reluare a exproprierii pentru aceleași

terenuri, la prețul și în condiții de scădere dramatică a pieței imobiliare din

zonă, printr-o nouă procedură de expropriere.

Or, prin raportare la

aspectele sus-menționate, a conchis recurenta că în mod greșit și nelegal a

reținut prima instanță că H.G. nr. 953/2011 instituie o nouă procedură de expropriere

a acelorași imobile ale reclamantei și că aceasta poate contesta valoarea

despăgubirilor, inclusiv prejudiciul produs ca urmare a exproprierii, o atare

concluzie a judecătorului fondului fiind neconformă cu principiul

disponibilității, potrivit căruia reclamanta are dreptul de a alege modalitatea

procesuală pe care o consideră cea mai eficientă pentru a-și valorifica

drepturile procesuale.

A fost criticată, de

către recurentă, și susținerea instanței de fond în sensul că procedura de

expropriere, din moment ce nu s-a realizat, nu poate da dreptul la a pretinde

daune, deoarece tocmai revocarea procedurii de expropriere constituie temeiul

acțiunii și a dreptului la acțiune al reclamantei. Dreptul la despăgubiri al

reclamantei, s-a arătat, s-a născut la data comunicării hotărârilor de

expropriere, acesta fiind un drept născut și actual, în patrimoniul recurentei

la data depunerii acțiunii, iar a pretinde unei persoane să-și satisfacă o

creanță împotriva unei autorități publice având drept obiect aceleași terenuri,

însă la un preț vădit defavorabil și în condiții cu mult inferioare, pentru

simplul motiv al revocării tardive, discreționare și abuzive a măsurii

exproprierii, constituie o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Recurenta a mai

învederat, în ceea ce privește aspectul termenului legal în care Comisia poate

să își revoce hotărârile de expropriere, referitor la care judecătorul fondului

a statuat că dispozițiile art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 nu prevăd un

termen pentru adoptarea hotărârilor de expropriere, că soluționarea unei cereri

într-un termen rezonabil constituie o obligație legală a Comisiei, celeritatea

procedurilor de expropriere fiind recunoscută chiar de instanță în textul

sentinței recurate.

Reclamanta a relevat

că tergiversarea unui răspuns la cererile repetate ale sale pentru plata

despăgubirilor timp de 9 luni constituie prin ea însăși o dovadă a

relei-credințe a Comisiei pentru stabilirea despăgubirilor și a C.N.A.D.N.R. și

că instanța de fond a motivat în mod contradictoriu respingerea capătului de

cerere din acțiune privitor la prejudiciul generat de lipsa de folosință a

terenului pentru perioada cuprinsă între 11 august 2008 (când s-a dispus

exproprierea) - 18 noiembrie 2009 (când s-a comunicat încetarea exproprierii),

în cuantum de 135.000 euro, în condițiile în care prejudiciul a fost solicitat

pentru cele 15 luni ale lipsei de folosință a terenului, și nu pentru perioada

de după revocarea hotărârii de expropriere.

S-a arătat, de către

recurentă, că după comunicarea hotărârii Comisiei pentru stabilirea

despăgubirilor înstrăinarea bunurilor imobile ce au format obiectul

exproprierii este sancționată cu nulitatea absolută, astfel că prima instanță

trebuia să țină cont de această limitare a legii (art. 12

4

din Legea

nr. 198/2004) și să constate că, cel puțin până la data revocării hotărârilor

de expropriere, înstrăinarea terenurilor era imposibilă, dând astfel dreptul

recurentei la despăgubiri în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză din

dosarul cauzei.

Reclamanta a

precizat, cu privire la prejudiciul produs ca urmare a modificărilor

arhitecturale ale proiectului pentru construcția de locuințe aparținând

recurentei, că în mod greșit și nelegal instanța de fond a apreciat că

recurenta, prin acordul cu privire la procedura exproprierii și la cuantumul

despăgubirilor, astfel cum rezultă din cererea de acordare a despăgubirilor, nu

a solicitat repararea unui prejudiciu decurgând din modificarea contractului,

întrucât renunțările la drepturi nu se prezumă, ci trebuie să rezulte în mod

neîndoielnic din învoiala părților.

S-a menționat, în

fine, că judecătorul fondului, cu încălcarea dispozițiilor legale, a constatat

că un prejudiciu eventual și nerecunoscut al reclamantei poate fi pus în

discuție numai după data producerii efectelor procedurii de expropriere, în

condițiile în care prejudiciul solicitat de recurentă se referă la perioada de

9 luni, în care pârâta C.N.A.D.N.R. a menținut o stare de incertitudine privind

situația juridică a terenurilor proprietatea reclamantei.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata B.L.R. SA a solicitat admiterea recursului declarat de

B.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3274 din 16 mai 2012, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, casarea hotărârii atacate - considerându-se că aceasta a fost dată cu

aplicarea greșită a legii - cu consecința admiterii cererii de chemare în

judecată și a cererii de intervenție forțată, astfel cum au fost formulate.

Intimatul Statul

Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a formulat concluzii scrise, solicitând

respingerea ca nefondat a recursului declarat de B.I. SRL împotriva Sentinței

civile nr. 3274 din 16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, cu consecința menținerii ca

legală și temeinică a hotărârii recurate, apreciindu-se că hotărârile de

revocare a căror anulare s-a cerut prin acțiune au fost adoptate cu respectarea

celor două condiții impuse de art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009, anume

pentru motive temeinice și înaintea întabulării dreptului de proprietate al

expropriatorului.

Recursul declarat de

B.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3274 din 16 mai 2012, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

În mod corect, prin

sentința atacată, dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii la

circumstanțele de fapt ale pricinii, instanța de fond a procedat la respingerea

ca neîntemeiată a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta

SC B.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., prin

care s-a solicitat, cu titlu principal, anularea Adresei nr. 23BP din 20

ianuarie 2010, emisă de SCA D.A. în calitate de reprezentant al C.N.A.D.R.,

anularea Hotărârii nr. 31bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de

Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008, anularea Hotărârii nr.

32bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor

nr. 32 din 11 august 2008, ambele emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr.

198/2004, și obligarea pârâtei la plata/consemnarea despăgubirilor în cuantum

de 4.483.729 RON și 3.584.514 RON stabilite prin Hotărârile de Stabilire a

Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008 și nr. 32 din 11 august 2008, emise de

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Voluntari, și, cu

titlu subsidiar, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în

contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 11 august 2008

(când s-a dispus exproprierea) - 18 noiembrie 2009 (când a intervenit

comunicarea încetării exproprierii), diferența de preț rezultată din valoarea

cu care s-ar fi vândut terenul la data când s-a dispus exproprierea și data

comunicării încetării exproprierii, și prejudiciile aduse prin modificarea

proiectului pentru obiectivul în curs de edificare pe teren.

Prima instanță a

reținut judicios, în considerentele hotărârii pronunțate, consecință a

examinării fondului acțiunii reclamantei, că emiterea Hotărârii nr. 31bis din

19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din

11 august 2008 și a Hotărârii nr. 32bis din 19 iunie 2009 de revocare a

Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2008, ambele emise

de C.N.A.D.N.R. - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a făcut cu

respectarea prevederilor art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, anume

anterior înregistrării cererii expropriatorului de întabulare a dreptului de

proprietate în cartea funciară, și pentru motive temeinice, constând în

evitarea utilizării fondurilor publice pentru achiziționarea de imobile care

ulterior s-ar dovedi a fi inutile, urmare revizuirii (modificării) reale a

proiectului tehnic al Autostrăzii București - Brașov - Tronsonul București -

Ploiești pe sectorul km 0+000 - km 6+500, pe raza municipiului București și a

localității Voluntari (ceea ce urma să conducă la modificarea limitei de

expropriere, fie prin micșorarea, fie prin mărirea suprafeței de expropriat).

Susținerile

recurentei în sensul că revocarea hotărârilor de stabilire a cuantumului

despăgubirilor putea fi dispusă cel mult până la data expirării termenului de

plată a acestora, stabilit de art. 8 din Legea nr. 198/2004 privind unele

măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale,

nu pot fi primite, în condițiile în care, pe de o parte, cum corect a statuat

și instanța de fond, dispozițiile art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 nu

prevăd un termen limită pentru adoptarea hotărârilor de revocare a hotărârilor de

expropriere și de stabilire a despăgubirilor, și, pe de altă parte, prin art.

II al Legii nr. 184/2008 s-a stabilit că pentru lucrările pentru care procedura

de expropriere se află în curs la data intrării în vigoare a legii, Guvernul va

emite câte o hotărâre pentru fiecare lucrare, prin care va aproba declanșarea

procedurii de expropriere pentru toate imobilele rămase de expropriat, precum

și suma globală estimată a despăgubirilor. Drept urmare, prin H.G. nr. 381 din

1 aprilie 2009 (publicată în M. Of. nr. 231/8.04.2009), completată prin H.G.

nr. 953/2011, s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor

proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de

utilitate publică "Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul

București - Ploiești", și s-a aprobat lista cuprinzând imobilele supuse

exproprierii situate pe raza localităților Bărcănești, Berceni, Râfov,

Dumbrava, Drăgănești, Olari, Gherghița și Balta Doamnei din județul Prahova și

a localităților Nuci, Gruiu, Snagov, Moara Vlăsiei, Dascălu, Voluntari și

Ștefăneștii de Jos din județul Ilfov, proprietarii sau deținătorii acestora,

precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, listă în care la

pozițiile 595, 597, 698, 699, 737 și 738 (comuna Voluntari) figurează recurenta

cu o suprafață de 339 mp din numărul cadastral AA, de 379 mp din numărul

cadastral BB, de 1.801 mp din numărul cadastral CC, de 1.872 mp din numărul

cadastral DD, de 2.179 mp din numărul cadastral EE și de 1.742 mp din numărul cadastral

FF.

De asemenea, nu sunt

întemeiate nici susținerile reclamantei referitoare la necompetența

C.N.A.D.N.R. și a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul

Local Voluntari județul Ilfov de a dispune încetarea procedurii de expropriere,

cu argumentarea că o asemenea măsură poate fi dispusă, potrivit principiului

simetriei actelor juridice, numai printr-o hotărâre de Guvern (act prin care

s-a declanșat procedura exproprierii), fiind incidente prevederile art. 4 alin.

(7) din Legea nr. 198/2004, modificată și completată prin Legea nr. 184/2008,

potrivit cărora în situația în care, ca urmare a definitivării proiectului

tehnic sau a detaliilor de execuție, amplasamentul lucrării se modifică,

expropriatorul (Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R.

SA, în litigiu) va proceda la regularizarea datelor de identificare a

imobilelor supuse exproprierii și la actualizarea tabelelor cu imobilele

proprietate privată supuse exproprierii, cu respectarea reglementărilor în

vigoare și fără a mai fi necesară modificarea hotărârii Guvernului sau a

autorității administrației publice locale competente, după caz.

Înalta Curte reține,

de asemenea, în litigiu, că în mod întemeiat instanța de fond a respins și

cererea reclamantei de plată a despăgubirilor solicitate, argumentele din

cererea de recurs privitoare la acest aspect nefiind de natură să conducă la o

altă soluție decât cea adoptată prin sentința recurată.

Incontestabil,

procedura exproprierii suprafeței de teren de 2.179 mp din numărul cadastral EE

și de 1.742 mp din numărul cadastral FF, proprietate privată a reclamantei,

declanșată prin H.G. nr. 424/2008, a încetat ca urmare a emiterii Hotărârii nr.

31bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor

nr. 31 din 11 august 2008 și a Hotărârii nr. 32bis din 19 iunie 2009 de

revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2008,

ambele emise de C.N.A.D.N.R. - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, iar

prin efectul H.G. nr. 381/2009, completată prin H.G. nr. 953/2011 (emisă în

temeiul art. 5 alin. (1), art. 31 și art. 32 din Legea nr. 255/2010 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor

obiective de interes național, județean și local, prin care s-a abrogat Legea

nr. 198/2004), s-a declanșat o nouă procedură de expropriere, ce a vizat, de

această dată, nu numai suprafețele de teren de 2.179 mp, respectiv 1.742 mp

(pozițiile 737 și 738 din Lista anexă la H.G. nr. 381/2009, completată prin

H.G. nr. 953/2011) avute în vedere inițial de H.G. nr. 424/2008, ci și alte

suprafețe de teren proprietatea privată a recurentei, trecute la pozițiile 595,

597, 698 și 699 din Lista anexă la H.G. nr. 381/2009, completată prin H.G. nr.

953/2011.

Judecătorul fondului

a apreciat în mod just, prin urmare, în litigiu, că urmare completării

dispozițiilor H.G. nr. 381/2009, prin H.G. nr. 953/2011, și a declanșării unei

noi proceduri de expropriere a recurentei, își găsesc aplicare prevederile art.

22 și art. 23 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național,

județean și local, cu modificările și completările ulterioare, care

îndreptățesc expropriatul să se adreseze instanței de drept comun pentru

stabilirea dreptului la despăgubirea pentru expropriere și a cuantumului

acesteia.

Soluția dată, prin

sentința atacată, capătului de cerere din acțiune prin care s-a solicitat

obligarea la despăgubiri a pârâtului se privește ca legală și dintr-un alt punct

de vedere, fiind evident că atâta timp cât s-a statuat că actele administrative

atacate de reclamant (anume Adresa nr. 23BP din 20 ianuarie 2010, Hotărârea nr.

31bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor

nr. 31 din 11 august 2008, și Hotărârea nr. 32bis din 19 iunie 2009 de revocare

a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2008, ambele

emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004) sunt legale și nu se

impune, prin urmare, anularea lor, nu poate subzista niciun temei pentru o

eventuală obligare la repararea vreunui prejudiciu, în condițiile procedurii

speciale a contenciosului administrativ, reglementată de Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În raport de cele mai

sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în

cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, cu modificările și

completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC

B.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3274 din data de 16 mai 2012,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC B.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3274 din 16 mai 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 ianuarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ