ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7621/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 274 C din 29 septembrie 2010 Tribunalul Bihor a respins cererea formulată de reclamanta M.E. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reținând că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 221/2009 întrucât tatăl acesteia, S.A. a fost prizonier pe teritoriul URSS între anii 1944 - 1948, anterior perioadei vizată de legea specială, iar această măsură nu a fost dispusă de Statul Român. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta susținând că instanța de fond a analizat sumar cauza și nu a ținut cont că după încheierea armistițiului Statul Român nu a luat măsuri pentru a opri deportările.

Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 106A din 07 aprilie 2011 a admis apelul, a schimbat în tot sentința și a admis în parte acțiunea constatând caracterul politic al măsurii luate împotriva tatălui reclamantei și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 48.000 RON cu titlu de daune morale. În considerentele deciziei s-a reținut că deportarea etnicilor germani și maghiari pe teritoriul fostei URSS constituie o măsură administrativă abuzivă recunoscută de legiuitor și prin reglementarea cuprinsă în art. 1 alin. (2) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990. Caracterul abuziv al măsurii luate împotriva tatălui reclamantei reiese din faptul că, la luarea acestei măsuri Statul Român a fost complice, a acceptat ca cetățenii săi să fie luați prizonieri și nu a depus diligențe pentru încetarea deportărilor.

S-a mai reținut că deși art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, reclamanta este îndreptățită a obține despăgubirile pe dreptul comun, câtă vreme s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative abuzive luate împotriva tatălui reclamantei. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Ambele recursuri au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și cuprind două motive comune, respectiv că măsura administrativă luată împotriva tatălui reclamantei este anterioară perioadei de referință a Legii nr. 221/2009 și nu a fost dispusă de Statul Român și că art. 5 lit. a) din legea specială a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, astfel că nu mai poate fi aplicat.

Recursurile sunt fondate pentru motivele care succed. Din conținutul Legii nr. 221/2009 rezultă că sunt considerate condamnări cu caracter politic acele condamnări dispuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. De asemenea, conform art. 3 din același act normativ, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre acte normative enumerate de textul legii și care au fost adoptate începând cu anul 1950. Totodată, conform art. 4 alin. (2) rap.

la art. alin. (3) din Legea nr. 221/2009, sunt îndreptățite la despăgubiri și persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, pronunțate însă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În aceste condiții, este evident că voința legiuitorului, așa cum rezultă în mod neîndoielnic din textele legii, a fost aceea de a reglementa exclusiv consecințele măsurilor represive dispuse de Statul Român și autoritățile sale, iar nu de a repara și consecințele nefaste cauzate de abuzurile armatei sovietice, pe măsura înaintării sale spre frontul de vest. Măsura administrativă luată împotriva tatălui reclamantei, respectiv efectuarea prizonieratului pe teritoriul fostei URSS, nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 221/2009 întrucât nu a fost dispusă de Statul Român, ci de trupele sovietice și, drept consecință, reclamanta nu poate beneficia de despăgubirile pentru prejudiciul suferit acordate în temeiul acestui act normativ.

Cum în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 221/2009, analiza celuilalt motiv de recurs este inutilă. Având în vedere considerentele expuse recursurile se vor admite, se va modifica în tot decizia atacată și se va menține sentința primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice București reprezentat de DGFP Oradea și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei nr. 106A din 07 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Modifică decizia în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta M.E. împotriva Sentinței nr. 274 C din 29 septembrie 2010 a Tribunalului Bihor, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2011.