Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3337/2011

HOTĂRÂRE
08.06.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3337/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1338 din 5 aprilie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de SC M. Craiova SA de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 din O.U.G. nr. 34/2009.

Totodată, prin aceeași hotărâre, s-a respins recursul declarat de SC M. SA Craiova împotriva sentinței nr. 1487 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Dolj, prin care societatea comercială solicita anularea deciziei emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și admiterea deducerii TVA aferente autoturismului achiziționat la 29 mai 2009. Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale, curtea de apel a reținut că dispoziția din ordonanța de urgență a cărei neconstituționalitate s-a invocat nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât la baza hotărârii instanței de fond au stat prevederile art. 145/1 alin. (1) C. fisc. potrivit cărora nu se deduce TVA aferentă vehiculelor motorizate destinate exclusiv transportului de persoane.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții constituționale a formulat recurs în termen legal reclamanta SC M. SA Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a învederat că sunt neconstituționale prevederile art. 40 din O.U.G. nr. 34/2009, potrivit cărora s-a dispus ca dispozițiile art. 32-34 din ordonanță să intre în vigoare la data de 1 mai 2009. În acest sens, reclamanta a arătat că aceste prevederi contravin dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora orice modificare sau completare la codul fiscal intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată.

Reclamanta a precizat că instanța a reținut în mod eronat că prevederile legale a căror neconstituționalitate s-a invocat nu ar avea legătură cu cauza, deși obiectul litigiului îl constituie chiar dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru autoturismul achiziționat la 29 mai 2009, drept care a fost limitat de art. 32 pct. 10 din O.U.G. nr. 34/2009 prin introducerea art. 145/1 C. fisc. S-a mai susținut că dispozițiile din ordonanța de urgență nu pot modifica implicit prevederile legale cuprinse în art. 4 alin. (2) C. fisc., întrucât ar contraveni legii fundamentale. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Instanța de fond, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de nelegalitate a prevederilor art. 40 din O.U.G. nr. 34/2009, a dispus în mod întemeiat respingerea solicitării. Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, această autoritate asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului, pronunțându-se numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată. Așadar, Curtea Constituțională nu poate fi sesizată potrivit art. 29 din aceeași lege și în cazul în care anumite prevederi cuprinse într-un act normativ sunt contrare unei alte reglementări de același nivel sau de nivel superior.

Or, invocând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 din O.U.G. nr. 34/2009, reclamanta le-a criticat ca fiind contrare unor prevederi din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal – art. 4 alin. (2) și nu dispozițiilor constituționale, astfel încât soluția instanței de fond este legală și temeinică. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul formulat de către SC M. Craiova SA împotriva deciziei civile nr. 1338 din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1084/2010
autorizației de funcționare până la o dată limită, 1 decembrie 2007, aceștia să înlocuiască autovehiculele (cu o vechime mai mare de 5 ani), deținute în baza unor contracte de închiriere, cu autoturisme proprietate, ori de a căror folosință
ÎCCJ 2011-09-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4249/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Regia Aut
ÎCCJ 2011-10-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4835/2011
a fost depășit, iar ulterior celei de-a doua tranzacții efectuată la 27 martie 2008, plafonul a fost depășit, dar reclamanții devin plătitori de TVA începând cu 1 mai 2008, aspect care excede însă obiectului controlului fiscal. Examinând di
ÎCCJ 2013-10-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6767/2013
25 ianuarie 2012, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, a anulat, în parte, Decizia nr. 183 din 28 iunie 2010, Decizia de impunere nr. 469 din 04 mai 2010, constatările din Raportul de inspecție fiscală nr. 7285 din 03 mai 20
ÎCCJ 2016-02-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 399/2016
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova, la data de 11 septembrie 2012, reclamanta Societatea A. S.R.L
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă