ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4249/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Regia Autonomă De Transport Craiova în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj - Activitatea de Inspecție Fiscală, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili., și pe cale de consecință s-a dispus suspendarea deciziei nr. 951 din 30 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. Dolj până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta Regia Autonoma de Transport Craiova a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 951 din 30 iunie 2010 emisa de D.G.F.P.

Dolj, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sarcina acesteia in cuantum de 10.646.390 lei Reclamanta a arătat că în perioada verificată, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la acea data, nu avea obligația colectării de TVA pentru subvențiile încasate de la Consiliul Local Craiova, aferente gratuităților și reducerilor de tarif pentru abonamente acordate anumitor categorii sociale, conform dispozițiilor pct. 17 alin. (4) Cap. TVA în vigoare în anul 2006 și pct. 18 alin. (2), Cap. TVA din H.G. nr. 44/2004 cu modificările și completările ulterioare, aflată în vigoare în 2007-2008.

Se apreciază că, deși aceste aspecte nu pot fi analizate în profunzime în cadrul procesual a unei cereri de suspendare a executării actului administrativ fiscal, ele sunt totuși de natură a contura anumite suspiciuni privind legalitatea actului atacat, circumscriindu-se astfel noțiunii de „ caz bine justificat „ așa cum a fost această noțiune definită în doctrină și în jurisprudență. De asemenea, față de suma apreciabilă stabilită prin actul fiscal, executarea acestuia ar putea avea consecințe grave asupra desfășurării activității de către reclamantă, care asigură servicii de transport în comun de persoane în Craiova și în zonele limitrofe. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu cercetează îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Independent de conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect a apreciat că situația prezentată de reclamantă este de natură a concluziona ca îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Raportat la probele administrate, instanța de fond, motivat și argumentat, a indicat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat. Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamanților în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză. Cum în mod corect a reținut și instanța de fond prin punerea în executare a măsurilor dispuse prin actul administrativ a cărui suspendare se cere, este evident că se creează o pagubă în patrimoniul reclamantei. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj în nume propriu și în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva încheierii din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2011.