ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4249/2011

HOTĂRÂRE
21.09.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4249/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 5

aprilie 2011 Curtea de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și

fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Regia Autonomă De Transport

Craiova în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dolj - Activitatea de Inspecție Fiscală, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili., și pe cale de consecință s-a dispus suspendarea deciziei nr. 951

din 30 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. Dolj până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta Regia Autonoma de

Transport Craiova a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 951

din 30 iunie 2010 emisa de D.G.F.P. Dolj, prin care s-au stabilit obligații

fiscale suplimentare în sarcina acesteia in cuantum de 10.646.390 lei

Reclamanta a arătat că

în perioada verificată, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la acea data,

nu avea obligația colectării de TVA pentru subvențiile încasate de la Consiliul

Local Craiova, aferente gratuităților și reducerilor de tarif pentru abonamente

acordate anumitor categorii sociale, conform dispozițiilor pct. 17 alin. (4)

Cap. TVA în vigoare în anul 2006 și pct. 18 alin. (2), Cap. TVA din H.G. nr. 44/2004

cu modificările și completările ulterioare, aflată în vigoare în 2007-2008.

Se apreciază că, deși

aceste aspecte nu pot fi analizate în profunzime în cadrul procesual a unei

cereri de suspendare a executării actului administrativ fiscal, ele sunt totuși

de natură a contura anumite suspiciuni privind legalitatea actului atacat,

circumscriindu-se astfel noțiunii de „ caz bine justificat „ așa cum a fost

această noțiune definită în doctrină și în jurisprudență.

De asemenea, față de

suma apreciabilă stabilită prin actul fiscal, executarea acestuia ar putea avea

consecințe grave asupra desfășurării activității de către reclamantă, care

asigură servicii de transport în comun de persoane în Craiova și în zonele

limitrofe.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în

condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată

poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Pe

de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a

cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite

cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci,

în cadrul cererii de suspendare, instanța nu cercetează îndeplinirea

condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această

obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în

anulare.

Condiția existenței

cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și

înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra

legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta

să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura,

chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative,

prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea

măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să

ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate,

fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având

posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Independent de

conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect

a apreciat că situația prezentată de reclamantă este de natură a concluziona ca

îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Raportat la probele

administrate, instanța de fond, motivat și argumentat, a indicat că există

suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără

însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a

conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Înalta Curte

apreciază, în acord cu instanța de fond că și cerința pagubei iminente ce s-ar

produce reclamanților în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Cum în mod corect a

reținut și instanța de fond prin punerea în executare a măsurilor dispuse prin

actul administrativ a cărui suspendare se cere, este evident că se creează o pagubă

în patrimoniul reclamantei.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va

menține.

Față de cele arătate,

reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2

alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a

se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art.

312 C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj în nume propriu și în

numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva încheierii

din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova - Secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-12-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5466/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 iulie 2010 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Regia Autonomă
ÎCCJ 2011-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 433/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 17 martie 2010, reclamanta de SC R.E. SRL Craiova a solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554
ÎCCJ 2011-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5494/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC „T.T.” SRL, în contr
ÎCCJ 2011-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 532/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 89 din data de 22 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de
ÎCCJ 2012-04-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1878/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. „T.I.” S.R.L. a chemat în judeca
Sursă