ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.05.2012

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
30.05.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra plângerii de

față;

Î

n baza actelor din

dosar constată următoarele:

La 5 septembrie 2008,

persoana vătămată N.M. a formulat plângere penală împotriva numitului A.T.,

plângere, prin care și-a expus pe larg nemulțumirile sale cu privire la

modalitatea în care acesta, în calitatea sa de președinte A.V.A.S., și-a

exercitat atribuțiile de serviciu, dispunând eliberarea lui din funcția de

director al Direcției de Executări Silite Creanțe Fiscale din cadrul Direcției

Generale de Executări Silite și numirea pe o funcție inferioară, cea de expert

financiar, iar ulterior concedierea, apreciind că intimatul se face vinovat de

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 248 C. pen.

Prin rezoluția nr.

1260/P/2009 din 11 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus,

în temeiul art. 228 raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. neînceperea

urmăririi penale față de A.T. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 246 și art. 248 C. pen., întrucât aspectele sesizate nu sunt prevăzute

de legea penală.

Pentru a se dispune

astfel s-au reținut următoarele:

La 8 ianuarie 2007

președintele A.V.A.S., A.T. a emis Ordinul nr. 8072 prin care a procedat la

eliberarea din funcția de director a numitului N.M. și numirea lui în funcția

de expert

financiar,

în ordin fiind menționate actele normative care au stat la baza emiterii

acesteia și hotărârile Consiliului de Supraveghere și îndrumare al A.V.A.S.;

prin adresa nr. 213 din 15 ianuarie 2007, numitul N.M. își exprimase opțiunea

pentru postul de expert financiar, fiind încheiat în acest sens și un act

adițional la contractul de muncă la 16 ianuarie 2007. Ulterior, petentul a

contestat acest ordin, acțiunea formulată fiind admisă prin sentința civilă nr.

483 din 4 iulie 2007 prin care s-a dispus anularea Ordinului nr. 8072 din

8 ianuarie 2007și

reintegrarea în funcția deținută anterior, hotărârea fiind pusă în executare la

24 septembrie 2007.

La 2 iunie 2008

președintele A.V.A.S., A.T. a semnat Ordinul nr. 938 prin care petentului i s-a

acordat un preaviz plătit de 20 de zile lucrătoare ca urmare a faptului că prin

Hotărârea Consiliului de Supraveghere și Îndrumare nr. 6 din 12 mai 2008,

privind aprobarea noii structuri organizatorice și a Regulamentului de

Organizare și Funcționare a A.V.A.S.,a fost desființată Direcția Executări Silite

Creanțe Fiscale, în ordin fiind menționate actele normative care au stat la

baza emiterii lui și hotărârile Consiliului de Supraveghere și îndrumare al

Numitului N.M. i s-a

oferit posibilitatea de a opta pentru un post de expert financiar în cadrul

unei alte direcții, dar a refuzat, fapt pentru care s-a procedat la concedierea

sa. Ulterior, petentul a formulat contestație care a fost admisă prin sentința

civilă 319 din 15 ianuarie 2009, dispunându-se anularea ordinului nr. 938 din

2 iunie 2008 și

reintegrarea acestuia pe postul și funcția deținută anterior.

Din analiza probelor

administrate în cauză a rezultat că în speță nu sunt întrunite elementele

constitutive al infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., și abuz în serviciu contra intereselor

publice, prev. de art. 248 C. pen. .întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ

condițiile cerute de legea penală.

S-a reținut că aspectele

invocate de petent excedă sferei de reglementare a dreptului penal intrând în

sfera de aplicabilitate a dispozițiilor care reglementează natura civilă a

cauzei, reținându-se că speța prezintă aspectele unui conflict de natură civilă

între petent, ca angajat, și A.V.A.S., ca angajator, a cărui soluționare se

realizează de către instanțele de judecată civile, așa cum este prevăzut de

legislația în vigoare.

Plângerea formulată

de petiționar, în baza art. 278 C. proc. pen., împotriva sus-arătatei rezoluții,

a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 31/II/2/2012 din 18 ianuarie

2012 a Procurorului Șef al secției de urmărire penală și criminalistică din

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că

rezoluția atacată este legală și temeinică și nu au fost identificate date

privind săvârșirea vreunei fapte penale.

Î

mpotriva aceleiași

prime rezoluții - rezoluției nr. 1260/P/2009 din 11 noiembrie 2011, petentul a

formulat, întemeindu-și-o pe prevederile art. 278

1

plângerea de față.

Examinând plângerea

formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, în raport de criticile

formulate, Curtea constată că este nefondată, pentru motivele ce se vor arăta

în continuare:

Î

ntr-adevăr, potrivit

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., „După respingerea plângerii

făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de

sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror,

persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime

sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării

de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la

judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță".

Pentru a săvârși

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de

art. 246 C. pen., este necesar ca funcționarul public să fi omis să

îndeplinească un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu ori să-l

îndeplinească în mod defectuos.

De asemenea, este

necesar ca acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al faptei

și care a produs vătămări intereselor unor persoane, să fie săvârșite cu

vinovăție, ceea ce înseamnă că făptuitorul care, cu voință, a efectuat acțiunea

ori a rămas în pasivitate, și-a dat seama că acțiunea sau inacțiunea sa

cauzează o vătămare, rezultat pe care l-a urmărit sau a acceptat producerea

lui.

Din examinarea

actelor premergătoare efectuate în Dosarul nr. 1260/P/2009 a reieșit că

intimatul A.T. - în calitatea sa de președinte A.V.A.S., a acționat în cadrul

și în limitele atribuțiilor de serviciu, iar ordinele emise la 8 ianuarie 2007,

respectiv 2 iunie

2008 au

avut la bază acte normative și hotărâri ale Consiliului de Supraveghere și Îndrumare.

Î

n cazul infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen., este

necesar ca tulburarea adusă bunului mers al unui organ sau instituții de stat

să fie una însemnată, de o anumită proporție sau și gravitate, adică o

tulburare reală, efectivă, determinată și constatabilă, deoarece nu orice

tulburare realizează conținutul infracțiunii. De asemenea, fiind o infracțiune

de rezultat, se impune stabilirea unei legături de cauzalitate între fapta

funcționarului public și rezultatul produs.

Î

nalta Curte constată

că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimat este legală

și temeinică, întrucât, din actele premergătoare efectuate, nu a rezultat nici

un element care să conducă la concluzia că acesta ar fi săvârșit faptele

reclamate.

Î

mprejurarea că

petiționarul a fost nemulțumit de măsurile dispuse prin ordinele emise de

intimat (ordine care au fost anulate de instanța civilă, petentul fiind

reintegrat pe postul și funcția avută anterior), nu poate conduce la concluzia

întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta Ie-a indicat

în plângerea sa.

Î

n consecință, având

în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimatul nu a comis fapte care

să atragă răspunderea penală, Înalta Curte, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea formulată de petiționarul

N.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, rezoluție care va

fi menținută.

Totodată, potrivit

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 200 RON.

Î

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul N.M. împotriva rezoluției nr.

1260/P/2009 din 11 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petentul la

plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 mai 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-12-06
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5857/2011
respingerii acțiunii. 2. Apărările intimatei Intimata–reclamantă I.A.N. prin întâmpinarea depusă la dosar în temeiul art. 308 alin. (2) din C. proc. civ. și personal în instanță a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat, susțin
ÎCCJ 2010-06-24
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3382/2010
. Cu privire la excepția lipsei interesului reclamantului în promovarea acțiunii, s-a reținut că în condițiile în care reclamantului i-a fost modificat raportul de serviciu, există interesul contestării ordinelor, iar faptul că s-a exprimat
ÎCCJ 2011-03-04
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1322/2011
chiar autoritatea publică a revenit asupra măsurii dispuse anterior pentru că la 26 ianuarie 2011 a fost emis Ordinul nr. 806/2011 de către președintele A.N.S.V.S.A. și reclamanta a fost numită în funcția de director al Direcției economice
ÎCCJ 2010-04-22
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2088/2010
această împrejurare nici nu are relevanță întrucât la data exprimării opțiunii acesta era liber, respectiv începând cu 11 mai 2009 și până în prezent (filele 90-91 din dosar). Raportându-se la cele reținute, instanța de fond a apreciat că,
ÎCCJ 2011-02-10
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 791/2011
.C.M.B. – D.C.F., referitor la anul 2006, depus de către pârât la termenul din 26 ianuarie 2010, la mai mult de doi ani de la data emiterii ordinului de revocare, recurenta învederează că acesta nu a fost avut în vedere la emiterea ordinulu
Sursă