ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; Î n baza actelor din dosar constată următoarele: La 5 septembrie 2008, persoana vătămată N.M. a formulat plângere penală împotriva numitului A.T., plângere, prin care și-a expus pe larg nemulțumirile sale cu privire la modalitatea în care acesta, în calitatea sa de președinte A.V.A.S., și-a exercitat atribuțiile de serviciu, dispunând eliberarea lui din funcția de director al Direcției de Executări Silite Creanțe Fiscale din cadrul Direcției Generale de Executări Silite și numirea pe o funcție inferioară, cea de expert financiar, iar ulterior concedierea, apreciind că intimatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 248 C. pen. Prin rezoluția nr. 1260/P/2009 din 11 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 raportat la art. 10 lit. b) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de A.T. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 248 C. pen., întrucât aspectele sesizate nu sunt prevăzute de legea penală. Pentru a se dispune astfel s-au reținut următoarele: La 8 ianuarie 2007 președintele A.V.A.S., A.T. a emis Ordinul nr. 8072 prin care a procedat la eliberarea din funcția de director a numitului N.M. și numirea lui în funcția de expert financiar, în ordin fiind menționate actele normative care au stat la baza emiterii acesteia și hotărârile Consiliului de Supraveghere și îndrumare al A.V.A.S.; prin adresa nr. 213 din 15 ianuarie 2007, numitul N.M.

își exprimase opțiunea pentru postul de expert financiar, fiind încheiat în acest sens și un act adițional la contractul de muncă la 16 ianuarie 2007. Ulterior, petentul a contestat acest ordin, acțiunea formulată fiind admisă prin sentința civilă nr. 483 din 4 iulie 2007 prin care s-a dispus anularea Ordinului nr. 8072 din 8 ianuarie 2007și reintegrarea în funcția deținută anterior, hotărârea fiind pusă în executare la 24 septembrie 2007. La 2 iunie 2008 președintele A.V.A.S., A.T.

a semnat Ordinul nr. 938 prin care petentului i s-a acordat un preaviz plătit de 20 de zile lucrătoare ca urmare a faptului că prin Hotărârea Consiliului de Supraveghere și Îndrumare nr. 6 din 12 mai 2008, privind aprobarea noii structuri organizatorice și a Regulamentului de Organizare și Funcționare a A.V.A.S.,a fost desființată Direcția Executări Silite Creanțe Fiscale, în ordin fiind menționate actele normative care au stat la baza emiterii lui și hotărârile Consiliului de Supraveghere și îndrumare al A.V.A.S. Numitului N.M. i s-a oferit posibilitatea de a opta pentru un post de expert financiar în cadrul unei alte direcții, dar a refuzat, fapt pentru care s-a procedat la concedierea sa.

Ulterior, petentul a formulat contestație care a fost admisă prin sentința civilă 319 din 15 ianuarie 2009, dispunându-se anularea ordinului nr. 938 din 2 iunie 2008 și reintegrarea acestuia pe postul și funcția deținută anterior. Din analiza probelor administrate în cauză a rezultat că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive al infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., și abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen. .întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de legea penală.

S-a reținut că aspectele invocate de petent excedă sferei de reglementare a dreptului penal intrând în sfera de aplicabilitate a dispozițiilor care reglementează natura civilă a cauzei, reținându-se că speța prezintă aspectele unui conflict de natură civilă între petent, ca angajat, și A.V.A.S., ca angajator, a cărui soluționare se realizează de către instanțele de judecată civile, așa cum este prevăzut de legislația în vigoare. Plângerea formulată de petiționar, în baza art. 278 C. proc. pen., împotriva sus-arătatei rezoluții, a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 31/II/2/2012 din 18 ianuarie 2012 a Procurorului Șef al secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că rezoluția atacată este legală și temeinică și nu au fost identificate date privind săvârșirea vreunei fapte penale.

Î mpotriva aceleiași prime rezoluții - rezoluției nr. 1260/P/2009 din 11 noiembrie 2011, petentul a formulat, întemeindu-și-o pe prevederile art. 278 1 C. proc. pen., plângerea de față. Examinând plângerea formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, în raport de criticile formulate, Curtea constată că este nefondată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare: Î ntr-adevăr, potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță". Pentru a săvârși infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., este necesar ca funcționarul public să fi omis să îndeplinească un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu ori să-l îndeplinească în mod defectuos.

De asemenea, este necesar ca acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al faptei și care a produs vătămări intereselor unor persoane, să fie săvârșite cu vinovăție, ceea ce înseamnă că făptuitorul care, cu voință, a efectuat acțiunea ori a rămas în pasivitate, și-a dat seama că acțiunea sau inacțiunea sa cauzează o vătămare, rezultat pe care l-a urmărit sau a acceptat producerea lui. Din examinarea actelor premergătoare efectuate în Dosarul nr. 1260/P/2009 a reieșit că intimatul A.T. - în calitatea sa de președinte A.V.A.S., a acționat în cadrul și în limitele atribuțiilor de serviciu, iar ordinele emise la 8 ianuarie 2007, respectiv 2 iunie 2008 au avut la bază acte normative și hotărâri ale Consiliului de Supraveghere și Îndrumare.

Î n cazul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen., este necesar ca tulburarea adusă bunului mers al unui organ sau instituții de stat să fie una însemnată, de o anumită proporție sau și gravitate, adică o tulburare reală, efectivă, determinată și constatabilă, deoarece nu orice tulburare realizează conținutul infracțiunii. De asemenea, fiind o infracțiune de rezultat, se impune stabilirea unei legături de cauzalitate între fapta funcționarului public și rezultatul produs. Î nalta Curte constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimat este legală și temeinică, întrucât, din actele premergătoare efectuate, nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că acesta ar fi săvârșit faptele reclamate.

Î mprejurarea că petiționarul a fost nemulțumit de măsurile dispuse prin ordinele emise de intimat (ordine care au fost anulate de instanța civilă, petentul fiind reintegrat pe postul și funcția avută anterior), nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea sa. Î n consecință, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimatul nu a comis fapte care să atragă răspunderea penală, Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea formulată de petiționarul N.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, rezoluție care va fi menținută. Totodată, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Î

N NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E: Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.M. împotriva rezoluției nr. 1260/P/2009 din 11 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2012.