ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra plângerii de
față;
Î
n baza actelor din
dosar constată următoarele:
La 5 septembrie 2008,
persoana vătămată N.M. a formulat plângere penală împotriva numitului A.T.,
plângere, prin care și-a expus pe larg nemulțumirile sale cu privire la
modalitatea în care acesta, în calitatea sa de președinte A.V.A.S., și-a
exercitat atribuțiile de serviciu, dispunând eliberarea lui din funcția de
director al Direcției de Executări Silite Creanțe Fiscale din cadrul Direcției
Generale de Executări Silite și numirea pe o funcție inferioară, cea de expert
financiar, iar ulterior concedierea, apreciind că intimatul se face vinovat de
săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 248 C. pen.
Prin rezoluția nr.
1260/P/2009 din 11 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus,
în temeiul art. 228 raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. neînceperea
urmăririi penale față de A.T. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute
de art. 246 și art. 248 C. pen., întrucât aspectele sesizate nu sunt prevăzute
de legea penală.
Pentru a se dispune
astfel s-au reținut următoarele:
La 8 ianuarie 2007
președintele A.V.A.S., A.T. a emis Ordinul nr. 8072 prin care a procedat la
eliberarea din funcția de director a numitului N.M. și numirea lui în funcția
de expert
financiar,
în ordin fiind menționate actele normative care au stat la baza emiterii
acesteia și hotărârile Consiliului de Supraveghere și îndrumare al A.V.A.S.;
prin adresa nr. 213 din 15 ianuarie 2007, numitul N.M. își exprimase opțiunea
pentru postul de expert financiar, fiind încheiat în acest sens și un act
adițional la contractul de muncă la 16 ianuarie 2007. Ulterior, petentul a
contestat acest ordin, acțiunea formulată fiind admisă prin sentința civilă nr.
483 din 4 iulie 2007 prin care s-a dispus anularea Ordinului nr. 8072 din
8 ianuarie 2007și
reintegrarea în funcția deținută anterior, hotărârea fiind pusă în executare la
24 septembrie 2007.
La 2 iunie 2008
președintele A.V.A.S., A.T. a semnat Ordinul nr. 938 prin care petentului i s-a
acordat un preaviz plătit de 20 de zile lucrătoare ca urmare a faptului că prin
Hotărârea Consiliului de Supraveghere și Îndrumare nr. 6 din 12 mai 2008,
privind aprobarea noii structuri organizatorice și a Regulamentului de
Organizare și Funcționare a A.V.A.S.,a fost desființată Direcția Executări Silite
Creanțe Fiscale, în ordin fiind menționate actele normative care au stat la
baza emiterii lui și hotărârile Consiliului de Supraveghere și îndrumare al
A.V.A.S.
Numitului N.M. i s-a
oferit posibilitatea de a opta pentru un post de expert financiar în cadrul
unei alte direcții, dar a refuzat, fapt pentru care s-a procedat la concedierea
sa. Ulterior, petentul a formulat contestație care a fost admisă prin sentința
civilă 319 din 15 ianuarie 2009, dispunându-se anularea ordinului nr. 938 din
2 iunie 2008 și
reintegrarea acestuia pe postul și funcția deținută anterior.
Din analiza probelor
administrate în cauză a rezultat că în speță nu sunt întrunite elementele
constitutive al infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., și abuz în serviciu contra intereselor
publice, prev. de art. 248 C. pen. .întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ
condițiile cerute de legea penală.
S-a reținut că aspectele
invocate de petent excedă sferei de reglementare a dreptului penal intrând în
sfera de aplicabilitate a dispozițiilor care reglementează natura civilă a
cauzei, reținându-se că speța prezintă aspectele unui conflict de natură civilă
între petent, ca angajat, și A.V.A.S., ca angajator, a cărui soluționare se
realizează de către instanțele de judecată civile, așa cum este prevăzut de
legislația în vigoare.
Plângerea formulată
de petiționar, în baza art. 278 C. proc. pen., împotriva sus-arătatei rezoluții,
a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 31/II/2/2012 din 18 ianuarie
2012 a Procurorului Șef al secției de urmărire penală și criminalistică din
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că
rezoluția atacată este legală și temeinică și nu au fost identificate date
privind săvârșirea vreunei fapte penale.
Î
mpotriva aceleiași
prime rezoluții - rezoluției nr. 1260/P/2009 din 11 noiembrie 2011, petentul a
formulat, întemeindu-și-o pe prevederile art. 278
1
C. proc. pen.,
plângerea de față.
Examinând plângerea
formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, în raport de criticile
formulate, Curtea constată că este nefondată, pentru motivele ce se vor arăta
în continuare:
Î
ntr-adevăr, potrivit
art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen., „După respingerea plângerii
făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi
penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de
sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror,
persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime
sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării
de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la
judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să
judece cauza în primă instanță".
Pentru a săvârși
infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de
art. 246 C. pen., este necesar ca funcționarul public să fi omis să
îndeplinească un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu ori să-l
îndeplinească în mod defectuos.
De asemenea, este
necesar ca acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al faptei
și care a produs vătămări intereselor unor persoane, să fie săvârșite cu
vinovăție, ceea ce înseamnă că făptuitorul care, cu voință, a efectuat acțiunea
ori a rămas în pasivitate, și-a dat seama că acțiunea sau inacțiunea sa
cauzează o vătămare, rezultat pe care l-a urmărit sau a acceptat producerea
lui.
Din examinarea
actelor premergătoare efectuate în Dosarul nr. 1260/P/2009 a reieșit că
intimatul A.T. - în calitatea sa de președinte A.V.A.S., a acționat în cadrul
și în limitele atribuțiilor de serviciu, iar ordinele emise la 8 ianuarie 2007,
respectiv 2 iunie
2008 au
avut la bază acte normative și hotărâri ale Consiliului de Supraveghere și Îndrumare.
Î
n cazul infracțiunii
de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen., este
necesar ca tulburarea adusă bunului mers al unui organ sau instituții de stat
să fie una însemnată, de o anumită proporție sau și gravitate, adică o
tulburare reală, efectivă, determinată și constatabilă, deoarece nu orice
tulburare realizează conținutul infracțiunii. De asemenea, fiind o infracțiune
de rezultat, se impune stabilirea unei legături de cauzalitate între fapta
funcționarului public și rezultatul produs.
Î
nalta Curte constată
că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimat este legală
și temeinică, întrucât, din actele premergătoare efectuate, nu a rezultat nici
un element care să conducă la concluzia că acesta ar fi săvârșit faptele
reclamate.
Î
mprejurarea că
petiționarul a fost nemulțumit de măsurile dispuse prin ordinele emise de
intimat (ordine care au fost anulate de instanța civilă, petentul fiind
reintegrat pe postul și funcția avută anterior), nu poate conduce la concluzia
întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta Ie-a indicat
în plângerea sa.
Î
n consecință, având
în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimatul nu a comis fapte care
să atragă răspunderea penală, Înalta Curte, în temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea formulată de petiționarul
N.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, rezoluție care va
fi menținută.
Totodată, potrivit
art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata
cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 200 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
Î
N NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge, ca
nefondată, plângerea formulată de petentul N.M. împotriva rezoluției nr.
1260/P/2009 din 11 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.
Menține rezoluția
atacată.
Obligă petentul la
plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 30 mai 2012.