ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2373/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2373/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin recursul

formulat la 15 august 2008, recurentul P.V.

a solicitat anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii

nr. 650 din 3 iulie 2008, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător

Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

In motivarea

hotărârii atacate, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut, în esență,

următoarele:

-

procurorii din cadrul Direcției de Investigare a

Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism care au solicitat

recunoașterea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au

susținut un concurs de promovare conform art. 43 raportat la art. 44 alin. (1)

lit. c) din Legea

nr. 303/2004;

- de

și este organizată ca o structură specializată a

Parchetului de

pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism are

personalitate

juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare și

salarizare stabilite prin lege specială [art.75

alin. (12) din Legea

nr. 304/2004);

-

competența prevăzută de Legea nr. 508/2004, cu

modificările și completările ulterioare, aparține Direcției, astfel că nu poate

fi pusă în

discuție validitatea

actelor procedurale întocmite de către procurorii specializați care nu au grad

profesional de procuror al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție;

- numirea

procurorilor într-o structură specializată tăcută

potrivit art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 508/2004 și ulterior,

conform

procedurii speciale prevăzute de art. 75 alin. (4)-(8) din Legea

nr. 304/2004 republicată, modificată și completată prin Legea

nr. 247/2005, nu se confundă cu promovarea în

funcții de execuție,

care se face

numai prin concurs, în condițiile art. 43 și art. 44 din Legea

nr. 303/2004;

-

art. 26 din Legea nr. 508/2004 prevede că

dispozițiile Legilor

nr. 303, 304 și

317/2004, republicate, se aplică în mod corespunzător

și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată

și

Terorism, astfel că procurorii care activează în cadrul Direcției pot

fi promovați în funcții de execuție numai prin

concurs, conform art. 43

- 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004;

-

în temeiul art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004,

la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorii revin la parchetele

de unde

provin; pentru situația în

care la parchetul unde procurorul a solicitat

să revină nu există posturi vacante, prin O.U.G. nr. 100/ 2007 s-a

constituit

prin bugetul de stat, un fond de rezervă;

- salarizarea

procurorilor D.I.I.C.O.T. cu un coeficient de

multiplicare

corespunzător indemnizației procurorilor de la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

nu conferă de drept și

gradul profesional corespunzător;

- hotărârile judecătorești pronunțate anterior de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nu au

caracter obligatoriu în

cauze similare supuse analizei pentru că nu au fost pronunțate în recurs în

interesul legii, astfel că nu constituie o

dezlegare la o problemă de drept dedusă judecății.

Hotărârea

nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului CSM a fost atacată

cu recurs, în temeiul art. 29

alin. (7) din Legea nr. 317/2004, de către recurentul P.V., care a solicitat

anularea ei ca nelegală și

netemeinică

și admiterea cererii de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație

și Justiție.

In

motivarea cererii, recurentul a arătat că prin Hotărârea nr. 91

din 1 noiembrie 2005 a

Consiliului Superior al Magistraturii a fost avizată numirea sa în funcția de

procuror la Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar prin

Ordinul nr. 2319 din 11 noiembrie 2005 al

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a fost numit

în funcția de

procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul

Teritorial Suceava,

ulterior, prin Ordinul nr. 2468 din 28 noiembrie 2005

al Procurorului General fiind numit în funcția de procuror la Direcția de

Investigare a

Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul

Teritorial Iași.

Recurentul

a arătat, de asemenea, că în calitate de procuror în

cadrul D.I.I.C.O.T. a îndeplinit

acte procesuale și procedurale ce intră

în competența acestei structuri și a beneficiat în

fapt și în drept de

statutul și remunerația acordată procurorilor Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la jurisprudența anterioară a Înaltei Curți, recurentul

a arătat că Plenul CSM a ignorat atât punctul

de vedere evocat

constant în hotărârile

judecătorești, cât și faptul că nu există o practică

neunitară care să determine necesitatea unui

recurs în interesul legii,

realizând

chiar o discriminare, cu încălcarea principiilor fundamentale

menționate în art. 1 din Protocolul nr. 12 la

Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul a arătat că

respingerea

cererii recurentei s-a făcut cu interpretarea corectă și

distincția cuvenită între noțiunile de

„numire" și „promovare" pentru care legea prevede condiții și

proceduri diferite, reluând, în esență, argumentele expuse în hotărârea

atacată. A concluzionat în sensul că

numirea la Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism conferă

dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a

îndeplini atribuțiile ce intră în

competența ei, de a fi remunerați cu indemnizația

prevăzută de lege,

dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție,

care poate fi obținut numai prin concurs. In caz

contrar - în optica intimatului

- s-ar crea o situație discriminatorie,

dezavantajoasă pentru toți ceilalți procurori din

cadrul Ministerului

Public care,

pentru a promova la parchetele imediat superioare, trebuie să susțină

concursuri.

Examinând

cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a

apărărilor formulate în întâmpinare, ținând seama de

înscrisurile

depuse la dosar și de normele

aplicabile în materia supusă analizei,

Înalta

Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce

vor fi

expuse în continuare.

Prin

Hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a Consiliului

Superior al Magistraturii recurentul a fost numit în

funcția de

procuror - șef în cadrul

Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Biroul Teritorial Cluj.

Numirea

în funcție s-a făcut în temeiul art. 75 alin. (3) și (4) și al

art. 76 din Legea nr. 304/2004,

al art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

și al art. 1, art. 7, art. 8 și art. 26 din Legea nr.

508/2004.

Potrivit art. 75

alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004, în forma în

vigoare la data numirii în funcție a recurentului, D.I.I.C.O.T. se

încadrează cu procurori numiți prin ordin al

procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, cu avizul

Consiliului

Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în

statutul de

funcții, aprobat potrivit legii.

Este adevărat că art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul

judecătorilor și procurorilor, instituie

regula potrivit căreia

promovarea

procurorilor în funcții de execuție se face numai prin

concurs organizat

la nivel național, în limita posturilor vacante

existente la parchete, cu respectarea condițiilor de vechime prevăzute

la

art. 44.

Nu

se poate nega însă că procedura prevăzută de art. 75 alin. (3)-(8)

din Legea nr. 304/2004 implică și ea o

evaluare, o selecție a

candidaților din

perspectiva calităților profesionale specifice stabilite de legiuitor pentru

ocuparea funcției de procuror la D.I.I.C.O.T., numai candidații declarați

admiși în urma interviului urmând a fi numiți, în

limita posturilor

prevăzute în statul de funcții.

Prin urmare,

art. 75 alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004

reglementează

o procedură specială de numire sau promovare într-o

funcție de execuție,

derogatorie de la procedura de drept comun

stabilită

de art. 43 din Legea nr. 303/2004, distincția pe care intimatul

o face

între noțiunea de „numire" și cea de „promovare" având

caracter artificial și bazându-se pe

interpretarea strict literală a unor

prevederi

legale. Promovarea, în ultimă instanță, nu este altceva decât o numire într-o

funcție superioară celei ocupate de persoana în cauză

până la data

promovării.

Este de

reținut, de asemenea, că legea nu prevede o durată

limitată a „mandatului" de procuror al D.I.I.C.O.T., numirea în

funcția

respectivă având caracter definitiv.

Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată

și Terorism a fost înființată în temeiul Legii nr. 508/ 2004,

ca

structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, ce își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României prin

procurori specializați [art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 508/2004, în

forma în vigoare la data numirii în funcție a recurentului].

In

forma actuală a legii, D.I.I.C.O.T. este definită ca o structură cu

personalitate juridică,

specializată în combaterea infracțiunilor de

criminalitate organizată și

terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

De

asemenea, art. 75 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind

organizarea judiciară, prevede

că în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism, ca structură

specializată în combaterea criminalității organizate și

terorismului.

Toate

aceste norme exprimă voința legiuitorului de a crea o

structură specializată „în

cadrul" Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție,

înglobată acestuia, iar nu o entitate distinctă,

plasată în afara ierarhiei parchetelor.

In

consecință, numirea în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. a

candidaților admiși în

urma procedurii de selecție prevăzute de art. 75

din Legea nr. 304/2004 le conferă acestora gradul

profesional

corespunzător nivelului

parchetului din care face parte structura

respectivă.

Regulamentul

privind transferul și detașarea judecătorilor și

procurorilor, delegarea

judecătorilor, precum și numirea judecătorilor

în funcția de procuror și a

procurorilor în funcția de judecător, aprobat

inițial prin

Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 484/2005, în prezent fiind

adoptat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193 din

9 martie 2006, care a

și abrogat-o pe prima, stabilește că „transferul

nu poate fi aprobat

decât la o instanță sau

la un parchet la care judecătorul sau procurorul

are dreptul să

funcționeze".

Sub acest

aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin

Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca

fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în

ierarhia

parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer,

cu respectarea dispozițiilor legale ce

reglementează

carierea magistraților", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut

gradul profesional al unui procuror.

Or,

în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit,

conform dispozițiilor Legii nr. 303/2004 și

cu respectarea condițiilor

legii speciale

(Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

astfel că, potrivit

raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13

decembrie 2007, a

câștigat dreptul de a

funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Prin

urmare, „gradul profesional" nu este o noțiune abstractă,

care să poată fi

analizată separat de funcția pe care o ocupă procurorul

și de conținutul atribuțiilor specifice postului,

atribuții

corespunzătoare competenței la

nivelul parchetului în cadrul căruia își

desfășoară activitatea. Concursurile de promovare se organizează

pentru ocuparea unor funcții de execuție

superioare, în limita locurilor

vacante

disponibile, iar nu pentru dobândirea în mod abstract a unui

„grad profesional". Numai prin excepție, în

cazuri expres prevăzute,

promovarea se face „pe loc".

Același

raționament este valabil și în cazul procurorilor

numiți/transferați în

structurile teritoriale ale D.I.I.C.O.T., constituite în

circumscripțiile teritoriale ale

parchetelor de pe lângă curțile de apel

și tribunale, tară ca legea să le confere o

competență materială diferită

de

cea a structurii centrale.

D.I.I.C.O.T. a fost înființată din rațiuni de politică a justiției, în

vederea realizării

obiectivelor de aderare a României la Uniunea

Europeană și de eficientizare a luptei împotriva

criminalității

organizate, prin crearea unor

structuri specializate, în cadrul cărora

urmau să activeze procurori selectați pe baza unor criterii de înaltă

ținută

morală și de performanță în combaterea criminalității organizate și a

terorismului.

A

ceste rațiuni și obiective diferite avute în

vedere la înființarea

D.I.I.C.O.T. sunt de natură să infirme teza

potrivit căreia conferirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție

în urma promovării procedurii de evaluare prevăzute de art. 75 din Legea nr. 3

04/2004 ar constitui o discriminare față de celelalte categorii de procurori,

care nu promovează decât prin

concursul

organizat în baza art. 43 din Legea nr. 303/2004.

În

jurisprudența CEDO s-a reținut în mod constant că deosebirile

de tratament sunt discriminatorii numai dacă

nu au o justificare

obiectivă și rezonabilă

(cauza Beian împotriva României, hotărârea din

6 decembrie 2007).

În fine, în soluționarea prezentului recurs nu poate fi ignorată

jurisprudența constantă

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând atât în deciziile invocate de

recurentă, cât și în alte soluții de dată mai recentă, toate în sensul

recunoașterii gradului profesional de procuror

al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru

procurorii din cadrul structurilor specializate organizate în cadrul

acestui parchet.

O soluție contrară,

rară argumente solide care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a

practicii Înaltei Curți de

Casație și

Justiție, ar genera divergențe de jurisprudența care ar avea ca efect crearea

unui climat de incertitudine și insecuritate juridică,

ceea ce ar

contraveni dreptului la un proces echitabil consacrat de

art. 21 alin. (3) din Constituția României și de

art. 6 din Convenția pentru

apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale (hotărârea

CEDO pronunțată în cauza Sovtransavto Holding

împotriva Ucrainei,

nr. 48553/99,

citată în hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în cauza Păduraru

împotriva României, publicată în M.Of.

nr. 514 din 14 iunie 2006).

Având

în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat

în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/

2004 și va anula hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a

Plenului C.S.M., în

ceea ce îl privește pe

recurent, cu consecința admiterii cererii de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de P.V., împotriva Hotărârii

nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

Anulează parțial

hotărârea atacată în ceea ce îl privește pe recurentul P.V.

Obligă intimatul Consiliul

Superior al Magistraturii să

recunoască

recurentului, gradul profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 6 mai 2009.