ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2652/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2652/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin recursul

formulat la data de 19 februarie 2009, recurenta M.M.E. a solicitat anularea

Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 190 din 5

februarie 2009, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

În motivarea

hotărârii, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut, în esență,

următoarele:

-

procurorii din cadrul Direcției de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care au solicitat

recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție nu au susținut un concurs de promovare conform

art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004;

- deși este

organizată ca o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism are personalitate juridică proprie, cu atribuții,

competență, organizare și salarizare stabilite prin lege specială [art. 75

alin. (12) din Legea nr. 304/2004];

-

competența prevăzută de Legea nr. 508/2004, cu

modificările și completările ulterioare, aparține Direcției, astfel că nu poate

fi pusă în discuție validitatea actelor procedurale întocmite de către

procurorii specializați care nu au grad profesional de procuror al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

-

numirea procurorilor într-o structură specializată făcută

potrivit art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 508/2004 și ulterior, conform

procedurii speciale prevăzute de art. 75 alin. (4)-(8) din Legea nr. 304/2004

republicată, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, nu se confundă

cu promovarea în funcții de execuție, care se face numai prin concurs, în

condițiile art. 43 și art. 44 din Legea nr. 303/ 2004;

-

art. 26 din Legea nr. 508/2004 prevede că

dispozițiile Legilor nr. 303, 304 și 317/2004, republicate, se aplică în mod

corespunzător și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, astfel că procurorii care activează în cadrul Direcției

pot fi promovați în funcții de execuție numai prin concurs, conform art. 43 -

44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004;

-

în temeiul art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004,

la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorii revin la parchetele

de unde provin; pentru situația în care la parchetul unde procurorul a

solicitat să revină nu există posturi vacante, prin O.U.G. nr. 100/ 2007 s-a

constituit prin bugetul de stat, un fond de rezervă;

-

salarizarea procurorilor D.I.I.C.O.T. cu un

coeficient de multiplicare corespunzător indemnizației procurorilor de la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept

și gradul profesional corespunzător;

-

hotărârile judecătorești pronunțate anterior de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse analizei pentru că

nu au fost pronunțate în recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o

dezlegare la o problemă de drept dedusă judecății.

Hotărârea nr.

190 din 5 februarie 2009 a Plenului CSM a fost atacată cu recurs, în temeiul

art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, de către recurenta M.M.E., care a

solicitat anularea ei ca nelegală și netemeinică și admiterea cererii de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea căii de

atac, recurenta menționează că a fost numită în funcția de procuror la Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul

Teritorial Sibiu, prin Ordinul nr. 2268 din 14 noiembrie 2007 al Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după

susținerea unui interviu și obținerea avizului Secției pentru Procurori a

Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată, a arătat că

revenirea procurorului la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde

are dreptul să funcționeze după încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T.,

în temeiul art. 75

alin.

(11)

din Legea nr.

304/2004, nu echivalează cu pierderea unui drept câștigat, respectiv gradul

profesional și salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

De aceea,

îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit

la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă

parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o

nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea

atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă

I.C.C.J.

Ipoteza

conform căreia, procurorii D.I.I.C.O.T. nu au gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ar ridica o gravă

problemă asupra validității actelor procedurale penale întocmite de către

aceștia.

Cu privire la

jurisprudența anterioară a Înaltei Curți, recurenta a arătat că Plenul CSM a

ignorat atât punctul de vedere evocat constant în hotărârile judecătorești, cât

și faptul că nu există o practică neunitară care să determine necesitatea unui

recurs în interesul legii, realizând chiar o discriminare, cu încălcarea principiilor

fundamentale menționate în art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul a arătat că respingerea cererii recurentei s-a făcut

cu interpretarea corectă și distincția cuvenită între noțiunile de

„numire" și „promovare" pentru care legea prevede condiții și

proceduri diferite, reluând, în esență, argumentele expuse în hotărârea

atacată. A concluzionat în sensul că numirea la Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism conferă dreptul

procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini

atribuțiile ce intră în competența ei, de a fi remunerați cu indemnizația

prevăzută de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.

în caz contrar, în optica intimatului, s-ar crea o situație discriminatorie,

dezavantajoasă pentru toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public

care, pentru a promova la parchetele imediat superioare, trebuie să susțină

concursuri.

Examinând

cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor formulate în

întâmpinare, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele

aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este

fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Ordinul nr. 2268

din 14 noiembrie 2007 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, după susținerea unui interviu și obținerea

avizului Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii,

recurenta a fost numită în funcția de procuror la Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial

Sibiu.

Numirea în

funcție s-a făcut în temeiul art. 75 alin. (3) și (4) și al art. 76 din Legea

nr. 304/2004, al art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/ 2004, al art. 3 alin. (1)

din O.U.G. nr. 27/2006 și al art. 1 și art. 26 din Legea nr. 508/2004 cu avizul

favorabil al Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit art. 75

alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la data numirii în

funcție a recurentei, D.I.I.C.O.T. se încadrează cu procurori numiți prin ordin

al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor

prevăzute în statutul de funcții, aprobat potrivit legii.

Pentru a fi

numiți, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită

morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau

judecător și să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de

comisia constituită în acest scop; interviul constă în verificarea pregătirii

profesionale, a capacității de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea, a

rezistenței la stres, precum și a altor calități specifice.

Este adevărat

că art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și

procurorilor, instituie regula potrivit căreia promovarea procurorilor în

funcții de execuție se face numai prin concurs organizat la nivel național, în

limita posturilor vacante existente la parchete, cu respectarea condițiilor de

vechime prevăzute la art. 44.

Nu se poate nega însă

că procedura prevăzută de art. 75 alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004 implică

și ea o evaluare, o selecție a candidaților din perspectiva calităților

profesionale specifice stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcției de

procuror la D.I.I.C.O.T., numai candidații declarați admiși în urma interviului

urmând a fi numiți, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții.

Prin urmare, art. 75

alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de

numire sau promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura de

drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, distincția pe care

intimatul o face între noțiunea de „numire" și cea de „promovare"

având caracter artificial și bazându-se pe interpretarea strict literală a unor

prevederi legale. Promovarea, în ultimă instanță, nu este altceva decât o

numire într-o funcție superioară celei ocupate de persoana în cauză până la

data promovării.

Este de reținut, de

asemenea, că legea nu prevede o durată limitată a „mandatului" de procuror

al D.I.I.C.O.T., numirea în funcția respectivă având caracter definitiv.

Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost

înființată în temeiul Legii nr. 508/2004, ca structură specializată a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ce își exercită

atribuțiile pe întreg teritoriul României prin procurori specializați [art. 1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 508/2004, în forma în vigoare la data numirii în

funcție a recurentului].

In forma actuală a

legii, D.I.I.C.O.T. este definită ca o structură cu personalitate juridică,

specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și

terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

De asemenea, art. 75

alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prevede că în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism, ca structură specializată în combaterea criminalității organizate și

terorismului.

Toate aceste norme

exprimă voința legiuitorului de a crea o structură specializată „în

cadrul" Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

înglobată acestuia, iar nu o entitate distinctă, plasată în afara ierarhiei

parchetelor.

În consecință,

numirea în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. a candidaților admiși în urma

procedurii de selecție prevăzute de art. 75 din Legea nr. 304/2004 le conferă

acestora gradul profesional corespunzător nivelului parchetului din care face

parte structura respectivă.

Gradul

profesional constă în dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel

în ierarhia parchetelor, drept ce poate fi câștigat prin numire, promovare sau

transfer, cu respectarea dispozițiilor legale, o atare definire regăsindu-se și

în practica administrativă a Consiliului Superior al Magistraturii (hotărârea

nr. 878 din 13 decembrie 2007,

www.csm1909.ro)

.

Prin urmare,

„gradul profesional" nu este o noțiune abstractă, care să poată fi

analizată separat de funcția pe care o ocupă procurorul și de conținutul

atribuțiilor specifice postului, atribuții corespunzătoare competenței la

nivelul parchetului în cadrul căruia își desfășoară activitatea. Concursurile

de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție

superioare, în limita locurilor vacante disponibile, iar nu pentru dobândirea

în mod abstract a unui „grad profesional". Numai prin excepție, în cazuri

expres prevăzute, promovarea se face „pe loc".

Același

raționament este valabil și în cazul procurorilor numiți în structurile

teritoriale ale D.I.I.C.O.T., constituite în circumscripțiile teritoriale ale

parchetelor de pe lângă curțile de apel și tribunale, fără ca legea să le

confere o competență materială diferită de cea a structurii centrale.

D.I.I.C.O.T. a fost

înființată din rațiuni de politică a justiției, în vederea realizării

obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și de eficientizare a

luptei împotriva criminalității organizate, prin crearea unor structuri

specializate, în cadrul cărora urmau să activeze procurori selectați pe baza

unor criterii de înaltă ținută morală și de performanță în combaterea

criminalității organizate și a terorismului.

Aceste rațiuni

și obiective diferite avute în vedere la înființarea D.I.I.C.O.T. sunt de

natură să infirme teza potrivit căreia conferirea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în

urma promovării procedurii de evaluare prevăzute de art. 75 din Legea nr.

304/2004 ar constitui o discriminare față de celelalte categorii de procurori,

care nu promovează decât prin concursul organizat în baza art. 43 din Legea nr.

303/2004.

În

jurisprudența CEDO s-a reținut în mod constant că deosebirile de tratament sunt

discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza

Beian împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007).

În fine, în

soluționarea prezentului recurs nu poate fi ignorată jurisprudența constantă a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând atât în deciziile invocate de

recurentă, cât și în alte soluții de dată mai recentă, toate în sensul

recunoașterii gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul structurilor

specializate organizate în cadrul acestui parchet.

O soluție

contrară, fără argumente solide care să justifice declanșarea procedurii de

schimbare a practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, ar genera

divergențe de jurisprudența care ar avea ca efect crearea unui climat de

incertitudine și insecuritate juridică, ceea ce ar contraveni dreptului la un

proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de

art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale (hotărârea CEDO pronunțată în cauza Sovtransavto Holding împotriva

Ucrainei, nr. 48553/99, citată în hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în

cauza Păduraru împotriva României, publicată în M.Of. nr. 514 din 14 iunie

2006).

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/ 2004 și va anula hotărârea nr. 190 din 5

februarie 2009 a Plenului C.S.M., în ceea ce o privește pe recurentă, cu

consecința admiterii cererii de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.M.E.

împotriva Hotărârii nr. 190 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

Anulează

Hotărârea nr. 190 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii în ceea ce o privește pe recurentă.

Obligă intimatul să

recunoască recurentei gradul profesional de procuror, corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 mai 2009.