ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 629/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 2 septembrie 2010, reclamanta P.G. a solicitat

obligarea pârâtului Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor la transmiterea dosarului nr. 19180/CC/2006 la societatea de

evaluatori desemnată în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru

imobilul situat în municipiul Craiova, județul Dolj și obligarea pârâtului la

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire aferent dispoziției nr.

3137/2006 a Primăriei municipiului Craiova, cu plata unei penalități de 1.000

RON pe zi de întârziere de la data pronunțării sentinței și până la data

îndeplinirii obligațiilor.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat

că, prin dispoziția nr. 3137/2006 emisă de Primarul municipiului Craiova a fost

stabilit dreptul său la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în

despăgubiri pentru imobilul situat în municipiul Craiova, județul Dolj, compus

din construcție demolată în suprafață de 225,50 mp și teren în suprafață totală

de 2424 mp.

Reclamanta a mai arătat că dosarul aferent

acestei dispoziții a fost înregistrat sub nr. 19180/CC/2006 la Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar nu s-a procedat la

soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor, pentru valorificarea într-un

termen rezonabil a dreptului său de creanță, constatat printr-un act

administrativ neatacat în instanță.

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 194/F din 15 decembrie 2010,

rectificată prin încheierea dată în camera de consiliu la 20 aprilie 2011, prin

care a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să transmită dosarul reclamantei către evaluator, să

emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri pentru imobilul imposibil de

restituit în natură, situat în municipiului Craiova, Județul Dolj, respingând

cererea de obligarea a pârâtei la plata unei penalități de 1000 RON pe fiecare

zi de întârziere.

Instanța de fond a constatat că pârâta nu a

efectuat operațiunile legale prevăzute la Capitolul 5, Titlul VII al Legii nr.

247/2005, în vederea analizării dosarului reclamantei în privința legalității

respingerii cererii de restituire a imobilului în natură, desemnării unui

evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare și emiterii deciziei,

reprezentând titlul de despăgubire.

Având în vedere intervalul mare de timp de la

data emiterii dispoziției prin care s-a propus acordarea de despăgubiri și

caracterul reparator al măsurilor stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru

persoanele cărora li s-au preluat în mod abuziv imobilele în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, instanța de fond a apreciat că pârâta nu și-a

îndeplinit într-un termen rezonabil obligația legală de a soluționa dosarul

privind despăgubirile cuvenite reclamantei, în calitatea sa de persoană

îndreptățită.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs

pârâta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând

modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de

reclamantă ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut că în mod greșit

instanța de fond a reținut că a fost încălcat dreptul intimatei - reclamante la

soluționarea dosarului de despăgubire într-un termen rezonabil, fără a se avea

în vedere că, prin decizia nr. 2815/2008 a fost stabilită ordinea de

soluționare a dosarelor de despăgubiri.

Recurenta a învederat că această soluție s-a

impus pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor

îndreptățite care au dosare de despăgubiri înregistrate la Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Analizând actele și lucrările dosarului, în

raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a constatat corect că

autoritatea recurentă nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 16 alin.

(4) - (7) din Legea nr. 247/2005, conform cărora, după primirea dispoziției

emise de entitatea investită cu soluționarea notificării, însoțită de întreaga

documentație aferentă, trebuia să procedeze la analizarea dosarului în privința

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură și la

transmiterea dosarului către evaluator sau societatea de evaluare desemnată, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea dosarului, evaluatorul sau

societatea de evaluare desemnată efectuează procedura de specialitate și

întocmește raportul de evaluare pe care îl transmite comisiei centrale, raport

care conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate

titlurile de despăgubire, iar în baza raportului de evaluare comisia centrală

procedează fie la emiterea titlului de despăgubire, fie la transmiterea

dosarului spre reevaluare.

Cum în dosarul nr. 19.180/CC/2006, aferent

dispoziției nr. 3137/2006, nu au fost realizate aceste operațiuni

administrative necesare pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubire, instanța de fond a dispus în mod corect obligarea comisiei

recurente să finalizeze procedura administrativă prevăzută de lege în

competența sa.

Recurenta nu a dovedit existența unor

circumstanțe obiective pentru care nu a fost posibilă soluționarea dosarului

intimatei - reclamante într-un termen rezonabil, apreciat față de data la care

a fost stabilit cu caracter definitiv dreptul acesteia la acordarea de

despăgubiri.

Nefiind justificată în mod temeinic

întârzierea soluționării dosarului depus de intimata - reclamantă, instanța de

fond a admis în mod corect cererea acesteia pentru obligarea comisiei recurente

la realizarea lucrărilor necesare pentru finalizarea procedurii administrative

de acordare a despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite.

Susținerea comisiei privind justificarea

întârzierii soluționării dosarului nr. 19180/CC/2006 față de ordinea de

soluționare stabilită prin decizia nr. 2815/2008 este nefondată, întrucât acest

act normativ este ulterior datei de înregistrare a dosarului depus de intimata

- reclamantă și nu poate fi aplicat în mod retroactiv.

Pentru același considerent, se dovedește a fi

nefondată și susținerea din recurs privind încălcarea principiului

constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, cu atât mai mult cu cât

recurenta nu a administrat dovezi concludente cu privire la numărul dosarelor

înregistrate, la volumul sau complexitatea lucrărilor administrative necesare

pentru soluționarea lor, spre a se justifica în mod rezonabil existența și

aplicarea unui tratament juridic diferit al persoanelor îndreptățite la

despăgubire pentru imobilele imposibil de restituit în natură.

Față de considerentele care au fost expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge

prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de Statul Român -

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 194/F

din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

februarie 2012.

Procesat

de GGC - CL