ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 629/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 septembrie 2010, reclamanta P.G. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarului nr. 19180/CC/2006 la societatea de evaluatori desemnată în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul situat în municipiul Craiova, județul Dolj și obligarea pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire aferent dispoziției nr. 3137/2006 a Primăriei municipiului Craiova, cu plata unei penalități de 1.000 RON pe zi de întârziere de la data pronunțării sentinței și până la data îndeplinirii obligațiilor.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin dispoziția nr. 3137/2006 emisă de Primarul municipiului Craiova a fost stabilit dreptul său la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri pentru imobilul situat în municipiul Craiova, județul Dolj, compus din construcție demolată în suprafață de 225,50 mp și teren în suprafață totală de 2424 mp. Reclamanta a mai arătat că dosarul aferent acestei dispoziții a fost înregistrat sub nr. 19180/CC/2006 la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar nu s-a procedat la soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor, pentru valorificarea într-un termen rezonabil a dreptului său de creanță, constatat printr-un act administrativ neatacat în instanță.

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 194/F din 15 decembrie 2010, rectificată prin încheierea dată în camera de consiliu la 20 aprilie 2011, prin care a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită dosarul reclamantei către evaluator, să emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în municipiului Craiova, Județul Dolj, respingând cererea de obligarea a pârâtei la plata unei penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere.

Instanța de fond a constatat că pârâta nu a efectuat operațiunile legale prevăzute la Capitolul 5, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vederea analizării dosarului reclamantei în privința legalității respingerii cererii de restituire a imobilului în natură, desemnării unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare și emiterii deciziei, reprezentând titlul de despăgubire. Având în vedere intervalul mare de timp de la data emiterii dispoziției prin care s-a propus acordarea de despăgubiri și caracterul reparator al măsurilor stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru persoanele cărora li s-au preluat în mod abuziv imobilele în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanța de fond a apreciat că pârâta nu și-a îndeplinit într-un termen rezonabil obligația legală de a soluționa dosarul privind despăgubirile cuvenite reclamantei, în calitatea sa de persoană îndreptățită.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată. Recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că a fost încălcat dreptul intimatei - reclamante la soluționarea dosarului de despăgubire într-un termen rezonabil, fără a se avea în vedere că, prin decizia nr. 2815/2008 a fost stabilită ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubiri. Recurenta a învederat că această soluție s-a impus pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubiri înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a constatat corect că autoritatea recurentă nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 16 alin. (4) - (7) din Legea nr. 247/2005, conform cărora, după primirea dispoziției emise de entitatea investită cu soluționarea notificării, însoțită de întreaga documentație aferentă, trebuia să procedeze la analizarea dosarului în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură și la transmiterea dosarului către evaluator sau societatea de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată efectuează procedura de specialitate și întocmește raportul de evaluare pe care îl transmite comisiei centrale, raport care conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, iar în baza raportului de evaluare comisia centrală procedează fie la emiterea titlului de despăgubire, fie la transmiterea dosarului spre reevaluare. Cum în dosarul nr. 19.180/CC/2006, aferent dispoziției nr. 3137/2006, nu au fost realizate aceste operațiuni administrative necesare pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, instanța de fond a dispus în mod corect obligarea comisiei recurente să finalizeze procedura administrativă prevăzută de lege în competența sa.

Recurenta nu a dovedit existența unor circumstanțe obiective pentru care nu a fost posibilă soluționarea dosarului intimatei - reclamante într-un termen rezonabil, apreciat față de data la care a fost stabilit cu caracter definitiv dreptul acesteia la acordarea de despăgubiri. Nefiind justificată în mod temeinic întârzierea soluționării dosarului depus de intimata - reclamantă, instanța de fond a admis în mod corect cererea acesteia pentru obligarea comisiei recurente la realizarea lucrărilor necesare pentru finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite. Susținerea comisiei privind justificarea întârzierii soluționării dosarului nr. 19180/CC/2006 față de ordinea de soluționare stabilită prin decizia nr. 2815/2008 este nefondată, întrucât acest act normativ este ulterior datei de înregistrare a dosarului depus de intimata - reclamantă și nu poate fi aplicat în mod retroactiv.

Pentru același considerent, se dovedește a fi nefondată și susținerea din recurs privind încălcarea principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a administrat dovezi concludente cu privire la numărul dosarelor înregistrate, la volumul sau complexitatea lucrărilor administrative necesare pentru soluționarea lor, spre a se justifica în mod rezonabil existența și aplicarea unui tratament juridic diferit al persoanelor îndreptățite la despăgubire pentru imobilele imposibil de restituit în natură. Față de considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 194/F din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2012. Procesat de GGC - CL