ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 226/2012

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, creditoarea C.N.A.D.N. din România, prin D.R.D.P. București a chemat în judecată pe debitoarea SC S.T. SRL, solicitând emiterea somației de plată pentru suma de 288 euro, reprezentând contravaloare rate rovinietă și pentru suma de 435,45 euro, reprezentând penalități de întârziere aferente ratelor a treia și a patra din contract, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, creditoarea a arătat că la data de 13 aprilie 2006, s-a încheiat între părți contractul nr. 236, prin care s-a eliberat rovinietă în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002, aprobată prin Legea nr. 424/2002. A mai arătat creditoarea că au rămas neplătite ratele a treia și a patra, motiv pentru care a procedat la calcularea penalităților de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere. In drept s-au invocat dispozițiile O.G. nr. 5/2001 și O.G. nr. 15/2002.

Hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 București Judecătoria Sectorului 6 București, prin Sentința civilă nr. 9192 din 08 decembrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că raportul juridic născut între părți prezintă caracter administrativ, contractul menționat fiind încheiat între o societate comercială si o autoritate publică, în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, având ca obiect dreptul de a folosi rețeaua națională de drumuri, în schimbul plății unui tarif, acesta fiind reglementat prin dispoziții ale legii, de la care nu se poate deroga. În concluzie, judecătoria a apreciat că este vorba de un contract administrativ, asimilat actului administrativ, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că, raportat la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, competența materială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, secția de contencios administrativ.

Hotărârea Tribunalului București Tribunalul București, secția a IX- a contencios administrativ si fiscal, prin Sentința nr. 1142 din 06 aprilie 2010 a admis, la rândul său, excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speță, după criteriul rangului autorității publice care a încheiat actul administrativ asimilat. Tribunalul a reținut că C.N.A.D.N.R. S.A., care este și destinatarul sumelor încasate prin aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale, are calitate de autoritate publică centrală asimilată, conform art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004 și art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 84/2003, în timp ce D.R.D.P. București acționează numai în calitate de simplu mandatar.

Hotărârea Curții de Apel București Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, primind cauza, urmare ultimei declinări de competență, prin Sentința nr. 5256 din 22 decembrie 2010, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, pe care a admis-o și pe cale de consecință a respins acțiunea ca inadmisibilă. Pentru a pronunța o asemenea hotărâre, Curtea de apel a reținut că, obiectul cererii de chemare în judecată, în speță, obligația de emitere a somației de plată privind sume rezultate din derularea unui contract de natură comercială nu se circumscrie prevederilor art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței nr. 5256 din 22 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs, în termen legal, creditoarea C.N.A.D.N. din România, prin D.R.D.P. București în temeiul art. 304 pct. 8 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut, în esență, următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, în mod greșit a respins acțiunea ca inadmisibilă, soluția corectă fiind cea de declinare a competenței materiale în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, având în vedere natura comercială a cauzei precum și jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată. II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recursul formulat este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Principiul rolului activ al judecătorului obligă instanța ca mai înainte de toate să dea acțiunii calificarea juridică exactă și în funcție de asta să stabilească dispozițiile legale incidente în cauză și să-și verifice, astfel, competența. Înalta Curte constată că prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. nemanifestând rol activ pentru aflarea adevărului și aplicarea corectă a legii. În cauză, este necontestat că obiectul sesizării instanței de judecată îl formează cererea de emitere a ordonanței privind somația de plată, formulată în condițiile dispozițiilor O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată. Deși a calificat în mod corect obiectul acțiunii, Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre nelegală, reținând în mod greșit inadmisibilitatea acțiunii. În cauză, obiectul somației îl formează obligații contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare. Din conținutul clauzelor contractului și din prevederile O.G. nr. 15/2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și condiționarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deținute. Astfel fiind, nu este vorba de un contract administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eșalonarea plății în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier. În consecință, este vorba de un contract de natură comercială, astfel că, în raport cu valoarea obiectului și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, coroborate cu dispozițiile art. 2 pct. l lit. a) și art. 1 pct. I C. proc. civ., competența aparține judecătoriei. De altfel, înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o serie de decizii în acest sens, spre exemplu decizia nr. 3973/2011, nr. 3648/2010, nr. 4794/2010, nr. 4227/2010 etc., stabilind competența în astfel de litigii în favoarea judecătoriei, ca instanță de drept comun. Ca atare, recursul va fi admis pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 3 și 5 C. proc. civ., soluția va fi casată și cauza va fi trimisă la Judecătoria Sectorului 6 București pentru competentă soluționare.