ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 226/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.

Obiectul acțiunii

Prin

cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București,

creditoarea C.N.A.D.N. din România, prin D.R.D.P. București a chemat în

judecată pe debitoarea SC S.T. SRL, solicitând emiterea somației de plată

pentru suma de 288 euro, reprezentând contravaloare rate rovinietă și pentru

suma de 435,45 euro, reprezentând penalități de întârziere aferente ratelor a

treia și a patra din contract, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a

arătat că la data de 13 aprilie 2006, s-a încheiat între părți contractul nr. 236,

prin care s-a eliberat rovinietă în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002,

aprobată prin Legea nr. 424/2002.

A mai arătat creditoarea că au rămas

neplătite ratele a treia și a patra, motiv pentru care a procedat la calcularea

penalităților de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere.

In drept s-au invocat dispozițiile

O.G. nr. 5/2001 și O.G. nr. 15/2002.

București

Judecătoria Sectorului 6 București, prin

Sentința civilă nr. 9192 din 08 decembrie 2009, a admis excepția necompetenței

materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului București - Secția de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a pronunța această soluție,

judecătoria a reținut că raportul juridic născut între părți prezintă caracter

administrativ, contractul menționat fiind încheiat între o societate comercială

si o autoritate publică, în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 554/2004, având ca obiect dreptul de a folosi rețeaua națională de

drumuri, în schimbul plății unui tarif, acesta fiind reglementat prin

dispoziții ale legii, de la care nu se poate deroga.

În concluzie, judecătoria a apreciat

că este vorba de un contract administrativ, asimilat actului administrativ,

potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că, raportat

la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată,

competența materială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, secția

de contencios administrativ.

Tribunalul București, secția a IX- a

contencios administrativ si fiscal, prin Sentința nr. 1142 din 06 aprilie 2010

a admis, la rândul său, excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu

și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în raport de

prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speță, după criteriul

rangului autorității publice care a încheiat actul administrativ asimilat.

Tribunalul a reținut că C.N.A.D.N.R.

S.A., care este și destinatarul sumelor încasate prin aplicarea tarifului de

utilizare a rețelei de drumuri naționale, are calitate de autoritate publică

centrală asimilată, conform art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004

și art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 84/2003, în timp ce D.R.D.P. București

acționează numai în calitate de simplu mandatar.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, primind cauza, urmare ultimei declinări de

competență, prin Sentința nr. 5256 din 22 decembrie 2010, a invocat din oficiu

excepția inadmisibilității acțiunii, pe care a admis-o și pe cale de consecință

a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța o asemenea hotărâre,

Curtea de apel a reținut că, obiectul cererii de chemare în judecată, în speță,

obligația de emitere a somației de plată privind sume rezultate din derularea

unui contract de natură comercială nu se circumscrie prevederilor art. 1 și art.

18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Împotriva Sentinței nr. 5256 din 22

decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs, în termen legal,

creditoarea C.N.A.D.N. din România, prin D.R.D.P. București în temeiul art. 304

pct. 8 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a

susținut, în esență, următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ, în mod greșit a respins acțiunea ca inadmisibilă,

soluția corectă fiind cea de declinare a competenței materiale în favoarea

Judecătoriei Sectorului 6 București, având în vedere natura comercială a cauzei

precum și jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată.

II. Considerentele înaltei Curți

asupra recursului

relevante

Recursul formulat este întemeiat

pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Principiul rolului activ al

judecătorului obligă instanța ca mai înainte de toate să dea acțiunii

calificarea juridică exactă și în funcție de asta să stabilească dispozițiile

legale incidente în cauză și să-și verifice, astfel, competența.

Înalta Curte constată că prima

instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ. nemanifestând rol activ pentru aflarea adevărului și aplicarea corectă a

legii.

În cauză, este necontestat că obiectul

sesizării instanței de judecată îl formează cererea de emitere a ordonanței

privind somația de plată, formulată în condițiile dispozițiilor O.G. nr. 5/2001

privind procedura somației de plată.

Deși a calificat în mod corect

obiectul acțiunii, Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre nelegală,

reținând în mod greșit inadmisibilitatea acțiunii.

În cauză, obiectul somației îl

formează obligații contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului

încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor

tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede

posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.

Din conținutul clauzelor contractului

și din prevederile O.G. nr. 15/2002 rezultă că un asemenea contract se încheie

pentru eșalonarea tarifului de utilizare și condiționarea eliberării

rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru

autovehiculele deținute.

Astfel fiind, nu este vorba de un

contract administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a

II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, din

moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în

vigoare la data respectivă, nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor

proprietate publică, ci eșalonarea plății în 4 rate trimestriale a tarifului de

utilizare a infrastructurii de transport rutier.

În consecință, este vorba de un

contract de natură comercială, astfel că, în raport cu valoarea obiectului și

cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, coroborate cu

dispozițiile art. 2 pct. l lit. a) și art. 1 pct. I C. proc. civ., competența

aparține judecătoriei.

De altfel, înalta Curte de Casație și

Justiție a pronunțat o serie de decizii în acest sens, spre exemplu decizia nr.

3973/2011, nr. 3648/2010, nr. 4794/2010, nr. 4227/2010 etc., stabilind

competența în astfel de litigii în favoarea judecătoriei, ca instanță de drept

comun.

Ca atare, recursul va fi admis pentru

motivul prevăzut la art. 304 pct. 3 și 5 C. proc. civ., soluția va fi casată și

cauza va fi trimisă la Judecătoria Sectorului 6 București pentru competentă

soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.N.A.D.N.

din România, prin D.R.D.P. București împotriva Sentinței nr. 5256 din 22

decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite

cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Sectorului 6 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 ianuarie 2012.