ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1904/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

formulată la 29 iunie 2010 reclamanta SC M.B.O.B. SRL a chemat-o în judecată pe

pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala Cluj, solicitând obligarea pârâtei

la eliberarea unui duplicat după

antecontractele de

vânzare-cumpărare încheiate în perioada 8 aprilie 2003 – 6 iunie 2005, cu

cheltuieli de judecată, motivând

că a

derulat afaceri pe teritoriul

României, încheind, în domeniul

imobiliar, antecontracte de vânzare - cumpărare cu terți, câte

u

n

exemplar al acestor contracte rămânând spre

păstrare în arhiva pârâtei

pentru a

se justifica și a permite eliberarea disponibilului bănesc necesar

efectuării plaților către promitenții vânzători și,

întrucât urmare a

incendierii unei părți din arhiva

sa, s-a procedat la reconstituirea actelor

dispărute, printre care și cele reprezentând

antecontractele de vânzare

- cumpărare menționate.

A mai

arătat că în

calitatea sa de client al

pârâtei în sensul art. 111 alin. (2) din

O.U.G. nr. 9/2006, înscrisurile

solicitate nu fac obiectul secretului bancar și că art. 113 alin. (2) lit. a)

din O.U.G. nr. 99/2006 prevede că informațiile, datele și înscrisurile se vor

furniza la solicitarea titularului de cont sau a moștenitorilor acestuia,

invocând și O.U.G. nr. 113/2009 și O.U.G. nr. 50/2010.

Prin sentința

comercială nr. 6441/2010 din 22 octombrie 2010, Tribunalul Comercial Cluj a

admis cererea formulată, obligând-o pe pârâtă să elibereze xerocopii de pe

antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate de reclamantă în perioada 25

martie 2004 – 6 iunie 2005 și la 1.208,3 lei cheltuieli de judecată, instanța

constatând că părțile au recunoscut în cadrul interogatoriului, că reclamanta

i-a prezentat toate înscrisurile, actele corespunzătoare operațiunilor

efectuate, de ridicare, numerar realizat de reclamantă, susținând în același

timp că nu a probat că ar fi predat reclamantei și copia acestor înscrisuri

depuse în justificarea operațiunilor de ridicare numerar indicate de reclamantă

la pozițiile 6, 7, 8 și 9 din cererea adresată pârâtei, înregistrată nr. 10905

din 15 septembrie 2008.

Referitor la

obligația de confidențialitate a pârâtei ce îi revine acesteia conform

art. 111 din

O.U.G. nr. 99/2006

privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, tribunalul a constatat

că dispozițiile art. 113 alin. (2) lit. a) din același act normativ, prevăd ca

excepție de la această obligație, posibilitatea pârâtei de a furniza informații

de natura secretului bancar, în măsura în care acestea sunt justificate de

scopul pentru care sunt cerute ori furnizate la solicitarea titularului de cont

sau moștenitorilor acestuia, aceste condiții fiind întrunite în cauză.

În motivarea sa,

instanța de fond nu a primit apărarea pârâtei conform căreia nu arhivează

documentele prezentate de clienți, întrucât pârâta a depus pe o parte dintre

acestea și, nici pe cea privind expirarea termenului de păstrare a documentelor

deoarece nu a fost depus un proces – verbal încheiat în acest sens sau pentru

justificarea distrugerii acestora.

Împotriva acestei

sentințe, pârâta Banca Comercială Română SA a declarat apel, care a fost

respins de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, și de contencios

administrativ și fiscal prin decizia civilă

nr. 106/2011

din 27 mai 2011, apelanta fiind obligată și la plata cheltuielilor de judecată

în sumă de 1.200 lei.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, față de probațiunea

administrată, nu se poate ajunge la concluzia certă că repararea în natură nu

este posibilă, apreciind că operațiunile dintre client și bancă nu ar fi corect

monitorizate și nici transparente fără existența ordinului clientului care să

însoțească documentele care fac posibilă eliberarea numerarului, ca documente

justificative pe baza cărora banca se descarcă în mod valabil de obligația ce-i

incumbă, obligația fiind asumată contractual, astfel că cererea reclamantei de

eliberare a

documentelor

justificative eliberării numerarului în perioada 2004 – 2005 era legitimă și

își avea originea în contractul încheiat de părți, iar apelanta nu a făcut

dovada că executarea în natură nu mai este posibilă.

La 16 august 2011

pârâta Banca Comercială Română SA a formulat recurs împotriva hotărârii

instanței de apel, prin care a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul

admiterii apelului și modificării sentinței instanței de fond cu consecința respingerii

acțiunii, susținând că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia, a încălcat și aplicat greșit legea, invocând art. 304 pct. 8 și

pct. 9 C. proc. civ.

A susținut că banca

nu are obligația de a arhiva documentele justificative și nu are obligația de a

restitui, de a elibera copii de pe înscrisurile depuse de client, obligația

contractuală limitându-se la eliberarea unor documente și copii de pe extrase

de cont, iar instanța a încălcat legea și a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății când a reținut în sarcina băncii o obligație contractuală

neasumată, obligația solicitării documentelor judiciare fiind legală și nu

contractuală, banca fiind debitoarea numai față de Ministerul Finanțelor

Publice și BNR, nu față de client și în condițiile în care documentele

solicitate a fi restituite nu se află în posesia băncii, aceasta a fost

obligată „la imposibil”.

Recursul este fondat

urmând a se admite pentru următoarele considerente:

Art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. reglementează modificarea hotărârii atacate când instanța,

interpretând actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și reglementează situația în care

judecătorii fondului procedează la interpretarea actului juridic dedus

judecății, cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind

clare și precise.

În speță, nu s-a pus

în discuție interpretarea unei clauze îndoielnice, care să atragă nesocotirea

regulilor de interpretare a clauzelor unei convenții ci, recurenta a contestat

aplicarea greșită și încălcarea legii, motiv care se circumscrie unui alt text

de lege și anume art. 304 pct. 9 C. proc. civ., împrejurare față invocarea art.

304 pct. 8 C. proc. civ. nu este justificată.

În ceea ce privește

motivul invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cea de-a doua ipoteză

care vizează aplicarea greșită a legii, Înalta Curte constată că nici acesta nu

poate fi primită față de susținerea recurentei cu privire la încălcarea și

aplicarea greșită a art. 5 și art. 7 din O.G. nr. 15/1996.

În schimb, instanța a

încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în aplicarea

principiului aflării adevărului, neintervenind în stabilirea corectă a cadrului

procesual sub aspectul obiectului litigiului și a demonstrării probatoriilor

prin care să verifice corespondența documentelor pentru care s-au solicitat

copii în procesele – verbale de distrugere a acestora.

Prin cererea de chemare

în judecată formulată, reclamanta a solicitat instanței să o oblige pe pârâtă

la eliberarea „unui duplicat după antecontractele de vânzare - cumpărare

încheiate” de reclamantă în perioada

8 aprilie 2003 –

6 iunie 2005 indicând prin adresa din 15 septembrie 2008 un număr de 9 dosare

pentru care a solicitat duplicatele (fila 8 dosar fond).

Pârâta a

susținut, pe de-o parte, că a pregătit documente pentru 35 de contracte, pe de

altă parte, că nu mai deține documentele solicitate, acestea având un termen de

păstrare de cinci ani și a depus la dosarul cauzei copii ale

proceselor-verbale

încheiate pentru documente selecționate a fi predate la retopit, cu privire la

care instanța de apel a reținut că pentru documente create în 2005 nu există un

proces – verbal astfel încheiat, iar pentru cele create în 2004 nu s-a putut

face corespondență între actele predate ce au făcut obiectul inventarului și

documentele justificative pe baza cărora au fost create documentele de plată

efectuate de bancă, în același interval.

Având în

vedere că recurenta motivează că este obligată a elibera niște documente pe

care nu le mai are, astfel că obligația este imposibilă, față de susținerea

instanței cum a verificat

procesele – verbale de inventariere, fără a preciza

concret în ce a constat verificarea și față de împrejurarea că antecontractele

solicitate au fost menționate în adresa de la fila 8 fond și că în procesele –

verbale respective se face referire doar la un indicativ al dosarului,

cuprinsul pe scurt al condițiilor de păstrare, datele extreme ale documentelor

și numărul de file, din care nu rezultă dacă indicativele respective cuprind

dosarele identificate în adresa nr. 10905 din 15 septembrie 2008, instanța de

control nu poate aprecia asupra motivului de recurs privind „obligația

imposibilă” la care face referiri de recurentă.

Din modul de

redactare a considerentelor nu rezultă ce dosare au fost verificate în

conținutul proceselor-verbale de distrugere anexate de pârâtă, astfel că

aprecierea instanței de apel referitoare la inexistența corespondenței între

actele predate ce au făcut obiectul inventarului și documentele justificative

pe baza cărora au fost create documentele de plată efectuate de bancă, în

același interval, este eronată.

Fiind în

imposibilitatea de a verifica corespondența înscrisurilor solicitate a fi

restituite cu cele aflate în procesele verbale de distrugere și implicit,

existența unei obligații imposibil de executat, ca motiv de recurs, urmează a

se trimite cauza spre rejudecare instanței de apel, pentru ca aceasta, în

respectarea principiului rolului activ consfințit în art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., să procedeze la completarea probatoriului în vederea stabilirii cu

exactitate a documentelor pentru care s-a solicitat eliberarea de duplicate,

corespondența acestora în procesele-verbale de distrugere, asigurând un

echilibru cu cele două principii fundamentale: disponibilitatea și

contradictorialitatea.

Pentru considerentele

de mai sus, conform art. 304 alin. (3) C. proc. civ. recursul se va admite, se

va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre

rejudecare

instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA BUCUREȘTI împotriva

deciziei civile nr. 106/2011 din 27 mai 2011, pronunțată de Secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, pe care o casează

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

4 aprilie 2012.