ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1904/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 29 iunie 2010 reclamanta SC M.B.O.B. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala Cluj, solicitând obligarea pârâtei la eliberarea unui duplicat după antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 8 aprilie 2003 – 6 iunie 2005, cu cheltuieli de judecată, motivând că a derulat afaceri pe teritoriul României, încheind, în domeniul imobiliar, antecontracte de vânzare - cumpărare cu terți, câte u n exemplar al acestor contracte rămânând spre păstrare în arhiva pârâtei pentru a se justifica și a permite eliberarea disponibilului bănesc necesar efectuării plaților către promitenții vânzători și, întrucât urmare a incendierii unei părți din arhiva sa, s-a procedat la reconstituirea actelor dispărute, printre care și cele reprezentând antecontractele de vânzare - cumpărare menționate.

A mai arătat că în calitatea sa de client al pârâtei în sensul art. 111 alin. (2) din O.U.G. nr. 9/2006, înscrisurile solicitate nu fac obiectul secretului bancar și că art. 113 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 99/2006 prevede că informațiile, datele și înscrisurile se vor furniza la solicitarea titularului de cont sau a moștenitorilor acestuia, invocând și O.U.G. nr. 113/2009 și O.U.G. nr. 50/2010.

Prin sentința comercială nr. 6441/2010 din 22 octombrie 2010, Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea formulată, obligând-o pe pârâtă să elibereze xerocopii de pe antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate de reclamantă în perioada 25 martie 2004 – 6 iunie 2005 și la 1.208,3 lei cheltuieli de judecată, instanța constatând că părțile au recunoscut în cadrul interogatoriului, că reclamanta i-a prezentat toate înscrisurile, actele corespunzătoare operațiunilor efectuate, de ridicare, numerar realizat de reclamantă, susținând în același timp că nu a probat că ar fi predat reclamantei și copia acestor înscrisuri depuse în justificarea operațiunilor de ridicare numerar indicate de reclamantă la pozițiile 6, 7, 8 și 9 din cererea adresată pârâtei, înregistrată nr. 10905 din 15 septembrie 2008. Referitor la obligația de confidențialitate a pârâtei ce îi revine acesteia conform art. 111 din O.U.G.

nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, tribunalul a constatat că dispozițiile art. 113 alin. (2) lit. a) din același act normativ, prevăd ca excepție de la această obligație, posibilitatea pârâtei de a furniza informații de natura secretului bancar, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate la solicitarea titularului de cont sau moștenitorilor acestuia, aceste condiții fiind întrunite în cauză. În motivarea sa, instanța de fond nu a primit apărarea pârâtei conform căreia nu arhivează documentele prezentate de clienți, întrucât pârâta a depus pe o parte dintre acestea și, nici pe cea privind expirarea termenului de păstrare a documentelor deoarece nu a fost depus un proces – verbal încheiat în acest sens sau pentru justificarea distrugerii acestora.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Banca Comercială Română SA a declarat apel, care a fost respins de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, și de contencios administrativ și fiscal prin decizia civilă nr. 106/2011 din 27 mai 2011, apelanta fiind obligată și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.200 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, față de probațiunea administrată, nu se poate ajunge la concluzia certă că repararea în natură nu este posibilă, apreciind că operațiunile dintre client și bancă nu ar fi corect monitorizate și nici transparente fără existența ordinului clientului care să însoțească documentele care fac posibilă eliberarea numerarului, ca documente justificative pe baza cărora banca se descarcă în mod valabil de obligația ce-i incumbă, obligația fiind asumată contractual, astfel că cererea reclamantei de eliberare a documentelor justificative eliberării numerarului în perioada 2004 – 2005 era legitimă și își avea originea în contractul încheiat de părți, iar apelanta nu a făcut dovada că executarea în natură nu mai este posibilă.

La 16 august 2011 pârâta Banca Comercială Română SA a formulat recurs împotriva hotărârii instanței de apel, prin care a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și modificării sentinței instanței de fond cu consecința respingerii acțiunii, susținând că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, a încălcat și aplicat greșit legea, invocând art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

A susținut că banca nu are obligația de a arhiva documentele justificative și nu are obligația de a restitui, de a elibera copii de pe înscrisurile depuse de client, obligația contractuală limitându-se la eliberarea unor documente și copii de pe extrase de cont, iar instanța a încălcat legea și a interpretat greșit actul juridic dedus judecății când a reținut în sarcina băncii o obligație contractuală neasumată, obligația solicitării documentelor judiciare fiind legală și nu contractuală, banca fiind debitoarea numai față de Ministerul Finanțelor Publice și BNR, nu față de client și în condițiile în care documentele solicitate a fi restituite nu se află în posesia băncii, aceasta a fost obligată „la imposibil”.

Recursul este fondat urmând a se admite pentru următoarele considerente: Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează modificarea hotărârii atacate când instanța, interpretând actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și reglementează situația în care judecătorii fondului procedează la interpretarea actului juridic dedus judecății, cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare și precise. În speță, nu s-a pus în discuție interpretarea unei clauze îndoielnice, care să atragă nesocotirea regulilor de interpretare a clauzelor unei convenții ci, recurenta a contestat aplicarea greșită și încălcarea legii, motiv care se circumscrie unui alt text de lege și anume art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., împrejurare față invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este justificată. În ceea ce privește motivul invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cea de-a doua ipoteză care vizează aplicarea greșită a legii, Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi primită față de susținerea recurentei cu privire la încălcarea și aplicarea greșită a art. 5 și art. 7 din O.G. nr. 15/1996. În schimb, instanța a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în aplicarea principiului aflării adevărului, neintervenind în stabilirea corectă a cadrului procesual sub aspectul obiectului litigiului și a demonstrării probatoriilor prin care să verifice corespondența documentelor pentru care s-au solicitat copii în procesele – verbale de distrugere a acestora.

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a solicitat instanței să o oblige pe pârâtă la eliberarea „unui duplicat după antecontractele de vânzare - cumpărare încheiate” de reclamantă în perioada 8 aprilie 2003 – 6 iunie 2005 indicând prin adresa din 15 septembrie 2008 un număr de 9 dosare pentru care a solicitat duplicatele (fila 8 dosar fond).

Pârâta a susținut, pe de-o parte, că a pregătit documente pentru 35 de contracte, pe de altă parte, că nu mai deține documentele solicitate, acestea având un termen de păstrare de cinci ani și a depus la dosarul cauzei copii ale proceselor-verbale încheiate pentru documente selecționate a fi predate la retopit, cu privire la care instanța de apel a reținut că pentru documente create în 2005 nu există un proces – verbal astfel încheiat, iar pentru cele create în 2004 nu s-a putut face corespondență între actele predate ce au făcut obiectul inventarului și documentele justificative pe baza cărora au fost create documentele de plată efectuate de bancă, în același interval.

Având în vedere că recurenta motivează că este obligată a elibera niște documente pe care nu le mai are, astfel că obligația este imposibilă, față de susținerea instanței cum a verificat procesele – verbale de inventariere, fără a preciza concret în ce a constat verificarea și față de împrejurarea că antecontractele solicitate au fost menționate în adresa de la fila 8 fond și că în procesele – verbale respective se face referire doar la un indicativ al dosarului, cuprinsul pe scurt al condițiilor de păstrare, datele extreme ale documentelor și numărul de file, din care nu rezultă dacă indicativele respective cuprind dosarele identificate în adresa nr. 10905 din 15 septembrie 2008, instanța de control nu poate aprecia asupra motivului de recurs privind „obligația imposibilă” la care face referiri de recurentă.

Din modul de redactare a considerentelor nu rezultă ce dosare au fost verificate în conținutul proceselor-verbale de distrugere anexate de pârâtă, astfel că aprecierea instanței de apel referitoare la inexistența corespondenței între actele predate ce au făcut obiectul inventarului și documentele justificative pe baza cărora au fost create documentele de plată efectuate de bancă, în același interval, este eronată. Fiind în imposibilitatea de a verifica corespondența înscrisurilor solicitate a fi restituite cu cele aflate în procesele verbale de distrugere și implicit, existența unei obligații imposibil de executat, ca motiv de recurs, urmează a se trimite cauza spre rejudecare instanței de apel, pentru ca aceasta, în respectarea principiului rolului activ consfințit în art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., să procedeze la completarea probatoriului în vederea stabilirii cu exactitate a documentelor pentru care s-a solicitat eliberarea de duplicate, corespondența acestora în procesele-verbale de distrugere, asigurând un echilibru cu cele două principii fundamentale: disponibilitatea și contradictorialitatea. Pentru considerentele de mai sus, conform art. 304 alin. (3) C. proc. civ. recursul se va admite, se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 106/2011 din 27 mai 2011, pronunțată de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2012.