Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.02.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 970/2012

HOTĂRÂRE
23.02.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 970/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1186 din 4 mai 2011 Curtea de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de SC A.T. SRL, împotriva deciziei nr. 151/ R-C din 19 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3303/109/2009, intimați fiind SC C.C. SRL, C.J. Argeș, A.R.R. București - pentru Agenția Argeș, C.N.M. pentru Societatea Informațională București și M.C.S.I. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că dispozițiile legale precizate au în vedere ipoteza descoperirii unor înscrisuri doveditoare ce nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, ele au existat însă, au forță probantă prin ele însele și nici nu au putut fi invocate, deși erau determinante în pricina ce s-a judecat.

Aceste condiții sunt impuse în mod cumulativ de textul de lege, iar absența uneia dintre ele determină respingerea căii extraordinare de atac. În cauză, cerințele enunțate nu sunt îndeplinite. Aspectele noi invocate de revizuientă ca fiind determinante în cauză sunt cuprinse în preambulul studiului elaborat de Facultatea de Mecanică și Tehnologie și despre care se arată că a stat la baza programului de transport pentru care au licitat și agenții economici - părți în prezenta cauză. Se susține astfel că, în acest pretins înscris nou, sunt definiți termenii utilizați în programul de transport. Dincolo de opozabilitatea pe care o are un astfel de studiu și valoarea definițiilor ce au încercat să fie date în acesta, trebuie observat că el preia definițiile din art. 3 al O.U.G.

nr. 109/2005, așa cum se și arată expres în studiu. Împotriva deciziei nr. 1186 din 4 mai 2011 a Curții de Apel Pitești, reclamanta SC A.T. SRL a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (art. 322 pct. 5). Este vorba despre înscrisul intitulat "preambul" emis de Facultatea de Mecanică și Tehnologie din cadrul Universității de Stat din Pitești, anterior datei de 7 aprilie 2008, (când a fost elaborat studiul de specialitate privind transportul public de persoane în Județul Argeș - studiu emis sub nr. 3265 din 7 aprilie 2008 și care a stat la baza programului de transport județean pentru transporturile rutiere prin servicii regulate pentru anii 2008 - 2011) în care se arată că toate cerințele impuse prin programul de transport sunt cerințe minimale ce trebuie îndeplinite de operatorii de transport care depun oferte în vederea executării unui traseu.

Pe cale de consecință dacă aceste cerințe sunt respectate și se oferă mai mult decât s-a stabilit prin programul de transport nu se încalcă programul, dimpotrivă. Acest înscris - preambulul - este considerat înscris nou, în sensul că a fost descoperit după darea hotărârii. Înscrisul a existat la data când procesul s-a judecat. Acest înscris nu a fost prezentat în fața instanțelor de judecată și nici nu s-a știut de existenta sa. Reclamanta-recurentă a arătat în motivele de recurs că are cunoștință de existenta unui studiu de specialitate, nu însă și de înscrisurile care au stat la baza acestui studiu. Examinând cauza și decizia recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, se pot formula mai multe căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești, și anume, apelul, recursul, contestația în anulare, revizuirea și recursul în interesul legii. Recursul este reglementat în Codul de procedură civilă în Titlul V - Capitolul I, respectiv art. 299-316. Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. În cauza de față hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată într-o revizuire, irevocabilă, deoarece a fost formulată împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs.

Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.T. SRL, împotriva deciziei nr. 1186 din 4 mai 2011 a Curți de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3238/2012
. proc. civ., a dispus atașarea Dosarului nr. 34/46/2012. La acest termen de judecată, instanța a pus în discuția părților competența materială de soluționare a cauzei în condițiile art. 159 1 C. proc. civ. și a ridicat din oficiu excepția
ÎCCJ 2009-06-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3523/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 6 mai 2008 și precizată la 9 mai 2008, reclamanta SC C.C. SRL a chemat în judecată Consiliul Județean Argeș, A.R.R. - Agenția A
ÎCCJ 2013-09-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6293/2013
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 417/F-CONT din 17 decembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios admi
ÎCCJ 2012-02-07
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 609/2012
al cererea de suspendare fiind admisă prin Sentința nr. 240/2009 a Tribunalului Argeș, care însă a fost modificată în recurs, când s-a respins irevocabil cererea de suspendare prin Decizia nr. 1322 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel Pite
ÎCCJ 2012-05-11
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2324/2012
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Procedura derulată în recurs. Prin Decizia nr. 5286 din 09 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă