ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3238/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. I.1. Cererea de chemare în judecată și procedura în fața primei instanțe. Prin cererea formulată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 11 ianuarie 2012, C.N.T.E.E.T. SA a solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României, anularea încheierii nr. 118 pronunțată la 22 decembrie 2011 de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, iar în fond anularea în parte a Deciziei nr. 57 emisă de Camera de Conturi Argeș la 19 octombrie 2011 și tot astfel a raportului de control nr. 27 din 30 septembrie 2011. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că actele de control sunt lovite de nulitate cel puțin parțială pentru aspecte ce privesc atât cerințe de formă, cât și de fond.

Astfel, a subliniat lipsa de personalitate juridică a Sucursalei de Transport Pitești care nu poate fi subiect distinct de drept, cât și neanalizarea obiecțiunilor formulate și care nu au fost nici amintite în considerentele deciziei. La data de 10 ianuarie 2012, pe rolul aceleiași instanțe s-a înregistrat și Dosarul nr. 34/46/2012, având același obiect, părți și cauză, dosar în care, la 25 ianuarie 2012, s-a admis excepția de litispendență și s-a dispus trimiterea cauzei la dosarul cu numărul cel mai mic. La termenul de judecată din data de 8 februarie 2012, instanța învestită cu soluționarea Dosarului nr. 26/46/2012, reținând excepția la care se referă art. 163 C. proc. civ., a dispus atașarea Dosarului nr. 34/46/2012.

La acest termen de judecată, instanța a pus în discuția părților competența materială de soluționare a cauzei în condițiile art. 159 1 C. proc. civ. și a ridicat din oficiu excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 223 lit. e) din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010. I.2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 60/F-Cont din 15 februarie 2012 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată din oficiu și a constatat nelegalitatea art. 223 alin. (1) lit. e) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010. A declinat competența de soluționare a plângerii formulate de C.N.T.E.E.T.

SA și C.N.T.E.E.T. SA prin Sucursala de Transport Pitești, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Argeș - Complet specializat de contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut că dispoziția din art. 223 lit. e) din Regulament este contrară celei din art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, lege specială în aplicarea căreia a fost emisă Hotărârea nr. 130/2010, dar și celei de drept comun reprezentată de art. 10 din Legea nr. 554/2004. A apreciat Curtea că și în condițiile în care norma generală stabilește competența instanțelor de contencios administrativ după două criterii, în cauză interesează numai cel privind rangul autorității publice al cărui act sau refuz se atacă.

În același sens, dispune și art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, prin trimiterea la instanțele judecătorești specializate. A reținut Curtea că este vorba de instanțele de contencios administrativ chemate să cenzureze încheierile pronunțate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor în controlul administrativ al deciziilor emise de camerele de conturi județene. Aceste decizii sunt materializarea concluziilor din raportul de control întocmit de camerele de conturi județene, așa încât cu ocazia soluționării contestației, Comisia din cadrul Curții de Conturi realizează numai o cenzură a statuărilor deja adoptate și aceasta în urma exercitării unei căi administrative de atac.

Sub aspectul admisibilității excepției de nelegalitate, instanța a apreciat că ea poate privi și acte administrative cu caracter normativ, această interpretare a fost împărtășită și de jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care interpretând legea națională prin prisma art. 20 alin. (2) din Constituția României într-un sens care să concorde prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a reținut că o normă juridică trebuie să îndeplinească dubla calitate de accesibilitate și previzibilitate, astfel încât să permită destinatarilor săi să-și orienteze conduita în acord cu imperativele legii. I.3. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta pârâtă a susținut, în esență că, în mod greșit prima instanță a admis excepția nelegalității art. 223 alin. (1) lit. e) din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, considerând că această dispoziție este contrară art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 și art. 10 din Legea nr. 554/2004. A arătat recurenta că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția nelegalității poate să aibă ca obiect numai un act administrativ cu caracter individual or, Regulamentul Curții de Conturi este un act administrativ cu caracter normativ. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile precum și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. II.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin Sentința nr. 60/F-Cont din 15 februarie 2012 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată, din oficiu, de către instanță și a constatat nelegalitatea art. 223 alin. (1) lit. e) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010. A declinat competența de soluționare a plângerii formulate de reclamantă în favoarea Tribunalului Argeș - Complet specializat de contencios administrativ și fiscal. Criticile formulate de recurenta pârâtă vizează exclusiv inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a art. 223 alin. (1) lit. e) din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010.

Soluția adoptată de curtea de apel este corectă și judicioasă, întrucât în mod evident prevederile regulamentare mai sus menționate au fost emise cu nerespectarea prevederilor art. 4 (denumit marginal "Ierarhia actelor normative") din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în anul 2010, potrivit cărora "(1) Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte. (2) Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României, republicată, și prin celelalte legi.

(3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă". Au fost nesocotite, prin conținutul art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, nu numai dispozițiile art. 126 alin. (2) și, respectiv, art. 140 alin. (1) fraza a II-a din Constituția României, revizuită în anul 2003, care dispun că "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" [art. 126 alin. 2)] și, respectiv, că "(...).

În condițiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate", ci și prevederile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 stipulează că "Litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate", iar art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 dispune imperativ că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". În materia contenciosului administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond: - în funcție de obiectul litigiului, criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - în funcție de criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei,

contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. Cu alte cuvinte, numai atunci când litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența nu se stabilește în funcție de poziționarea autorității emitente, ci în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON.

Se reține că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "În unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile Curții de Conturi se exercită prin camerele de conturi județene și a municipiului București, structuri fără personalitate juridică". În aceste condiții, acte administrative, în cadrul activității per ansamblu a Curții de Conturi a României reglementate de Legea nr. 92/1992, emite nu numai Curtea de Conturi, ca autoritate publică centrală, ci și subdiviziunile sale constituite la nivelul unităților administrativ teritoriale, anume camerele de conturi județene sau a municipiului București, neavând relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, care constă în aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cum competența de soluționare, în primă instanță, a acțiunilor formulate împotriva actelor administrative [astfel cum sunt definite acestea prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ] emise de structurile din cadrul Curții de Conturi poate aparține, după caz, prin raportare la nivelul central sau local a structurii emitente, fie tribunalelor administrativ-fiscale (până la constituirea acestora, secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor), fie secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, în mod nelegal, prin adăugare la lege, s-a prevăzut, prin art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr. 130/2010, că în toate situațiile, indistinct, competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.

Criticile recurentei referitoare la împrejurarea că excepția de nelegalitate, în condițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate fi invocată numai cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter individual nu și cu privire la actele administrative cu caracter normativ nu pot fi primite. Excepția de nelegalitate în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 este admisibilă pentru ambele categorii de acte administrative unilaterale, atât pentru cele cu caracter individual, cât și pentru cele cu caracter normativ, având în vedere argumentul de interpretare logică a fortiori, în sensul că, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual de apărare pe calea excepției de nelegalitate pentru acte de autoritate individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiecților de drept în legătură cu actele administrative normative.

II.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În raport cu toate cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și că este legală și temeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 60/F-Cont din 15 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței civile nr. 60/F-Cont din 15 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2012. Procesat de GGC - GV