ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3238/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3238/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

I.1. Cererea de

chemare în judecată și procedura în fața primei instanțe.

Prin cererea formulată pe rolul Curții de

Apel Pitești, la data de 11 ianuarie 2012, C.N.T.E.E.T. SA a solicitat, în

contradictoriu cu Curtea de Conturi a României, anularea încheierii nr. 118

pronunțată la 22 decembrie 2011 de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din

cadrul Curții de Conturi a României, iar în fond anularea în parte a Deciziei

nr. 57 emisă de Camera de Conturi Argeș la 19 octombrie 2011 și tot astfel a

raportului de control nr. 27 din 30 septembrie 2011.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că actele de control sunt lovite de nulitate cel puțin

parțială pentru aspecte ce privesc atât cerințe de formă, cât și de fond.

Astfel, a subliniat lipsa de personalitate juridică a Sucursalei de Transport

Pitești care nu poate fi subiect distinct de drept, cât și neanalizarea

obiecțiunilor formulate și care nu au fost nici amintite în considerentele

deciziei.

La data de 10 ianuarie

2012, pe rolul aceleiași instanțe s-a înregistrat și Dosarul nr. 34/46/2012,

având același obiect, părți și cauză, dosar în care, la 25 ianuarie 2012, s-a

admis excepția de litispendență și s-a dispus trimiterea cauzei la dosarul cu

numărul cel mai mic.

La termenul de

judecată din data de 8 februarie 2012, instanța învestită cu soluționarea

Dosarului nr. 26/46/2012, reținând excepția la care se referă art. 163 C. proc.

civ., a dispus atașarea Dosarului nr. 34/46/2012.

La acest termen de

judecată, instanța a pus în discuția părților competența materială de

soluționare a cauzei în condițiile art. 159

1

C. proc. civ. și a

ridicat din oficiu excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 223 lit. e)

din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010.

I.2. Hotărârea primei

instanțe

Prin Sentința nr.

60/F-Cont din 15 februarie 2012 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată

din oficiu și a constatat nelegalitatea art. 223 alin. (1) lit. e) din

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010.

A declinat competența

de soluționare a plângerii formulate de C.N.T.E.E.T. SA și C.N.T.E.E.T. SA prin

Sucursala de Transport Pitești, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a

României în favoarea Tribunalului Argeș - Complet specializat de contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî

astfel această instanță a reținut că dispoziția din art. 223 lit. e) din

Regulament este contrară celei din art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, lege

specială în aplicarea căreia a fost emisă Hotărârea nr. 130/2010, dar și celei

de drept comun reprezentată de art. 10 din Legea nr. 554/2004.

A apreciat Curtea că

și în condițiile în care norma generală stabilește competența instanțelor de

contencios administrativ după două criterii, în cauză interesează numai cel

privind rangul autorității publice al cărui act sau refuz se atacă.

În același sens,

dispune și art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, prin trimiterea la instanțele

judecătorești specializate.

A reținut Curtea că

este vorba de instanțele de contencios administrativ chemate să cenzureze

încheierile pronunțate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor în controlul

administrativ al deciziilor emise de camerele de conturi județene.

Aceste decizii sunt

materializarea concluziilor din raportul de control întocmit de camerele de

conturi județene, așa încât cu ocazia soluționării contestației, Comisia din

cadrul Curții de Conturi realizează numai o cenzură a statuărilor deja adoptate

și aceasta în urma exercitării unei căi administrative de atac.

Sub aspectul

admisibilității excepției de nelegalitate, instanța a apreciat că ea poate

privi și acte administrative cu caracter normativ, această interpretare a fost

împărtășită și de jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și

Justiție care interpretând legea națională prin prisma art. 20 alin. (2) din

Constituția României într-un sens care să concorde prevederilor art. 6 parag. 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a reținut că o normă juridică

trebuie să îndeplinească dubla calitate de accesibilitate și previzibilitate,

astfel încât să permită destinatarilor săi să-și orienteze conduita în acord cu

imperativele legii.

I.3. Recursul

exercitat în cauză

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurenta pârâtă a

susținut, în esență că, în mod greșit prima instanță a admis excepția

nelegalității art. 223 alin. (1) lit. e) din Regulamentul Curții de Conturi

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, considerând că

această dispoziție este contrară art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 și art.

10 din Legea nr. 554/2004.

A arătat recurenta că

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

excepția nelegalității poate să aibă ca obiect numai un act administrativ cu

caracter individual or, Regulamentul Curții de Conturi este un act

administrativ cu caracter normativ.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile precum și în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

II.1. Argumentele de

fapt și de drept relevante

Prin Sentința nr.

60/F-Cont din 15 februarie 2012 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată,

din oficiu, de către instanță și a constatat nelegalitatea art. 223 alin. (1)

lit. e) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010.

A declinat competența

de soluționare a plângerii formulate de reclamantă în favoarea Tribunalului

Argeș - Complet specializat de contencios administrativ și fiscal.

Criticile formulate

de recurenta pârâtă vizează exclusiv inadmisibilitatea excepției de

nelegalitate a art. 223 alin. (1) lit. e) din Regulamentul Curții de Conturi

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010.

Soluția adoptată de

curtea de apel este corectă și judicioasă, întrucât în mod evident prevederile

regulamentare mai sus menționate au fost emise cu nerespectarea prevederilor

art. 4 (denumit marginal "Ierarhia actelor normative") din Legea nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, republicată în anul 2010, potrivit cărora "(1) Actele normative

se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de

autoritatea publică competentă să le adopte. (2) Categoriile de acte normative

și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin

Constituția României, republicată, și prin celelalte legi. (3) Actele normative

date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit

în limitele și potrivit normelor care le ordonă".

Au fost nesocotite,

prin conținutul art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din

aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, nu numai dispozițiile art. 126 alin. (2) și, respectiv, art. 140

alin. (1) fraza a II-a din Constituția României, revizuită în anul 2003, care

dispun că "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată

sunt prevăzute numai prin lege" [art. 126 alin. 2)] și, respectiv, că

"(...). În condițiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea

Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești

specializate", ci și prevederile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, și ale art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare.

Într-adevăr, art. 1

alin. (4) din Legea nr. 94/1992 stipulează că "Litigiile rezultate din

activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești

specializate", iar art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 dispune

imperativ că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În materia

contenciosului administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de

fond:

- în funcție de

obiectul litigiului, criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației

publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente

a actului atacat;

- în funcție de

criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei,

contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ

contestat.

Cu alte cuvinte,

numai atunci când litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe,

impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența nu

se stabilește în funcție de poziționarea autorității emitente, ci în funcție de

valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea

competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON.

Se reține că,

potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, "În unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile Curții de

Conturi se exercită prin camerele de conturi județene și a municipiului București,

structuri fără personalitate juridică". În aceste condiții, acte

administrative, în cadrul activității per ansamblu a Curții de Conturi a

României reglementate de Legea nr. 92/1992, emite nu numai Curtea de Conturi,

ca autoritate publică centrală, ci și subdiviziunile sale constituite la

nivelul unităților administrativ teritoriale, anume camerele de conturi

județene sau a municipiului București, neavând relevanță personalitatea

juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, care

constă în aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor

prerogative de putere publică. Prin urmare, în raport de prevederile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cum competența

de soluționare, în primă instanță, a acțiunilor formulate împotriva actelor

administrative [astfel cum sunt definite acestea prin art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea contenciosului administrativ] emise de structurile din cadrul Curții

de Conturi poate aparține, după caz, prin raportare la nivelul central sau

local a structurii emitente, fie tribunalelor administrativ-fiscale (până la

constituirea acestora, secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale

tribunalelor), fie secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților

de apel, în mod nelegal, prin adăugare la lege, s-a prevăzut, prin art. 228 din

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr.

130/2010, că în toate situațiile, indistinct, competența de soluționare a

sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii

emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate.

Criticile recurentei

referitoare la împrejurarea că excepția de nelegalitate, în condițiile art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate fi invocată numai cu privire la actele

administrative unilaterale cu caracter individual nu și cu privire la actele administrative

cu caracter normativ nu pot fi primite. Excepția de nelegalitate în temeiul

prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 este admisibilă pentru ambele

categorii de acte administrative unilaterale, atât pentru cele cu caracter

individual, cât și pentru cele cu caracter normativ, având în vedere argumentul

de interpretare logică a fortiori, în sensul că, dacă legiuitorul a creat un

mijloc procesual de apărare pe calea excepției de nelegalitate pentru acte de

autoritate individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie

oferit subiecților de drept în legătură cu actele administrative normative.

II.2. Temeiul legal

al soluției instanței de recurs

În raport cu toate

cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu

sunt întemeiate și că este legală și temeinică hotărârea atacată, se va

dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea

ca nefondat a recursului declarat de Curtea de Conturi a României împotriva

Sentinței nr. 60/F-Cont din 15 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția

a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței civile nr. 60/F-Cont

din 15 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 iunie 2012.

Procesat de GGC - GV