Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.11.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5118/2012

HOTĂRÂRE
29.11.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5118/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Cadrul procesual și hotărârea primei instanțe învestite Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, la data de 17 octombrie 2011, reclamantul S.N. a solicitat în contradictoriu cu C.E.C.C.A.R. – Filiala Pitești anularea adresei din 11 ianuarie 2011 emisă de aceasta. În motivarea cererii, a arătat că prin adresa susmenționată i se aduce la cunoștință că i s-a retras calitatea de expert contabil de onoare întrucât, la data de 11 iunie 2008 a fost sancționat cu mustrare. Măsura luată de filială este considerată ca nelegală deoarece sancțiunea „mustrare” primită în anul 2008 s-a prescris, iar o nouă sancțiune pentru aceeași faptă nu mai poate fi aplicată.

De asemenea, s-a precizat că este expert contabil membru al Filialei C.E.C.C.A.R. Filiala Pitești cu legitimație din 1967, iar din anul 1997 a devenit expert contabil de onoare. Prin întâmpinarea formulată, C.E.C.C.A.R. – Filiala Pitești a invocat excepția de necompetență materială a tribunalului, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că filialele nu au personalitate juridică, așa cum rezultă din art. 19 O.G. nr. 65/1994. Ca atare, competența de soluționare a prezentei cereri revine Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. De asemenea, a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a C.E.C.C.A.R. Filiala Argeș, în raport de disp.

art. 19 din O.G. nr. 65/1994 și a art. 41 alin. (1) C. proc. civ., precum și excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pe fond, a solicitat respingerea cererii reclamantului invocându-se dispozițiile pct. 7 alin. (2) din Anexa nr. 3 la Regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R. Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 617 din 30 martie 2012 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe considerentul că se contestă un act administrativ emis de o autoritate publică centrală. Cauza fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, iar la termenul din 29 iunie 2012, reclamantul a precizat cererea, în sensul că solicită anularea adresei din 11 ianuarie 2011 emisă de C.E.C.C.A.R.

– Filiala Pitești, apreciind că prin acest act administrativ i-a fost retrasă calitatea de expert contabil de onoare. 2. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 278 din 29 iunie 2012, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul S.N. în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A.R. – Filiala Pitești în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că, în raport de susținerii reclamantului, actul care a produs consecințe juridice în ceea ce privește calitatea sa de expert contabil, membru al filialei, este emis de autoritatea publică locală - C.E.C.C.A.R.

Pitești. Potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competența soluționării în fond a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale aparține secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului. Între înscrisurile depuse la dosar nu se regăsește un act administrativ emis de vreo autoritate publică centrală prin care să se fi luat măsura retragerii calității deținute de reclamant, ci numai în privința sancționării acestuia, dar care nu face obiectul prezentei acțiuni. În acest context, s-a apreciat că nu Curții de Apel Pitești îi revine competența de soluționare a acțiunii de față, deoarece actul a cărui anulare se solicită nu are ca emitent o autoritate publică centrală, care să atragă competența acesteia.

3. Regulatorul de competență Verificând mai întâi regularitatea învestirii sale cu conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că este competentă să îl soluționeze, în temeiul art. 22 C. proc. civ., în calitate de instanță ierarhic superioară instanțelor aflate în conflict. Pentru identificarea instanței competente material prezintă relevanță obiectul acțiunii judiciare, astfel cum a fost precizat de reclamant și bine stabilit de Curtea de apel, respectiv anularea adresei emise de C.E.C.C.A.R – Filiala Pitești , prin care reclamantului i s-a adus la cunoștință că i s-a retras calitatea de expert contabil de onoare, întrucât la data de 11 iunie 2008 a fost sancționat cu mustrare.

În raport de rangul autorității publice emitente, în speță, C.E.C.C.A.R – Filiala Pitești, autoritate publică locală, devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora competența soluționării cauzei de față revine Tribunalului Argeș, secția contencios administrativ (civilă), după cum corect a reținut cea de-a doua instanță aflată în conflict.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul S.N. și pe pârâtul C.E.C.C.A.R. – Filiala Pitești, în favoarea Tribunalului Argeș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2151/2014
și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 948, 949, 950, 956 C. civ. și art. 1247 și urm. C. civ. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Consiliul Județean Argeș a invocat excepția necompetenței materiale, excepția tardivității, e
ÎCCJ 2012-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4821/2012
rea funcției. Municipiul Câmpulung a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată. Se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Câmpulung, arătându-se că S.P.A.S. Câmpulung este structură cu personalitate
ÎCCJ 2012-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4821/2012
rea funcției. Municipiul Câmpulung a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată. Se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Câmpulung, arătându-se că S.P.A.S. Câmpulung este structură cu personalitate
ÎCCJ 2009-11-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4938/2009
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3127 din 18 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a
ÎCCJ 2012-06-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3238/2012
C. proc. civ. Recurenta pârâtă a susținut, în esență că, în mod greșit prima instanță a admis excepția nelegalității art. 223 alin. (1) lit. e) din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/201
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă