ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.05.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2151/2014

HOTĂRÂRE
09.05.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2151/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții B.V. și

B.E. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se constate

nulitatea absolută a procesului-verbal din 04 mai 2005, de predare primire a

spațiului de la subsolul blocului XX din str. T., Pitești, precum și a actelor

subsecvente acestuia și să se dispună repunerea în dreptul de proprietate și

posesie a tuturor proprietarilor apartamentelor de la blocul XX privind

subsolul blocului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că sunt proprietarii apartamentului cu nr. 4, situat în Pitești,

str. T., bloc XX, sc. C, jud. Argeș, precum și proprietari ai cotei-părți din subsolul

tehnic al blocului; că la data de 04 mai 2005 s-a încheiat, sub nr. 10804, un proces-verbal

de predare-primire a unor așa-zise camere situate la subsolul blocului, camere care

în realitate nu existau, deoarece spațiul respectiv face parte din structura blocului,

având destinația de subsol tehnic și se află în proprietatea comună a proprietarilor

apartamentelor; că, prin semnarea acestui proces-verbal de către persoane străine

asociației de proprietari și care nu au fost mandatate de proprietari pentru a înstrăina

fără drept bunuri imobile ce sunt stăpânite în indiviziune de toți proprietarii

apartamentelor din bloc, s-au încălcat prevederile legale în materie, respectiv

consimțământul proprietarilor, fiind nesocotite dispozițiile imperative și prohibitive

ale regulilor de conviețuire socială.

În drept, reclamanții

și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 948, 949, 950, 956 C. civ. și art.

1247 și urm. C. civ.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâtul Consiliul Județean Argeș a invocat excepția necompetenței materiale,

excepția tardivității, excepția lipsei calității procesuale active, excepția inadmisibilității,

iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii pentru motivele expuse în cuprinsul

întâmpinării.

Prin sentința civilă

nr. 4069 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a admis excepția

de necompetență materială și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, având în vedere că în cauză s-a solicitat

constatarea nulității unui act administrativ încheiat de o autoritate publică județeană,

instanța apreciind că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, în cauză competența de soluționare aparține tribunalului administrativ

fiscal.

Prin sentința civilă

nr. 2356 din 03 octombrie 2012, Tribunalul Argeș și-a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești și a înaintat cauza la Curtea de Apel Pitești

în vedea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin sentința nr. 17/F-CC

din 24 aprilie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență

ivit între Judecătoria Pitești și Tribunalul Argeș, secția civilă, complet specializat

de contencios administrativ și fiscal, privind acțiunea formulată de reclamanții

B.V. și B.E., în contradictoriu cu pârâții Prefectura Argeș și Consiliul Județean

Argeș, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut, în esență, că, în cauză, procesul-verbal de predare-primire

a spațiului de la subsolul blocului, din 04 mai 2005, supus anulării, nu este act

administrativ în sensul celor stipulate în art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004,

ci este un act încheiat de persoane juridice care se pretind proprietari, astfel

încât litigiul de față este unul de drept comun, precum și faptul că emitenta procesului-verbal

nu este autoritate publică, care prestează un serviciu public în regim de putere

publică, în conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. c) din legea menționată

Ca urmare, în baza

art. 1 pct. 1 și art. 158 alin. (3) C. proc. civ., curtea a stabilit competența

soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean Argeș, prin Președinte, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

declarat se arată că, în fapt, Curtea de Apel Pitești a fost învestită cu soluționarea

conflictului negativ de competență prevăzut de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., coroborat

cu art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și că, în motivare, curtea a reținut în mod eronat

că procesul verbal din 04 mai 2005 nu este un act administrativ în înțelesul Legii

nr. 554/2004, întrucât, raportat la art. 2 lit. b), pârâtul avea la momentul încheierii

procesului verbal de predare primire calitatea de autoritate publică, iar reclamanții

au acționat în numele colocatarilor, astfel fiind vorba de un bun aparținând mai

multor proprietari.

Recurentul-pârât arată

că prin același subsol tehnic trec conductele de la termoficare, de la gaze, de

apă curentă și menajeră, cabluri electrice, toate acestea având caracter de utilitate

publică, ele deservind atât reclamanților, colocatarilor, dar mai ales zonei adiacente.

Se mai arată în motivele

de recurs că, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice

și a gazelor, aceste elemente componente ale subsolului tehnic sunt apreciate ca

fiind de utilitate publică, astfel că instanța de fond, în mod eronat, a reținut

că pârâtul nu ar fi avut calitatea de autoritate publică și că înscrisul nu este

unul administrativ în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ.

Arată recurentul că, întrucât

prin destinația, prin componența lor, acestea sunt de utilitate publică, ele privesc

interesul, pe de o parte, al tuturor colocatarilor blocului, iar, pe de altă parte,

datorită conductelor de utilități publice ce traversează subsolul, au acest caracter

de utilitate public, ele deservind această zonă și nu doar pe reclamanți.

Subliniază recurentul

că în anul 2003 bunul ce face obiectul procesului verbal de predare primire a fost

trecut din domeniul privat al statului în domeniul public al statului prin H.G.

nr. 574 din 21 mai 2003; că, mai mult decât atât, potrivit art. 12 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 213/1998, s-a constituit în favoarea Consiliului Județean Argeș

dreptul de administrare asupra imobilului din domeniul public al statului, astfel

cum reiese și din dispozițiile art. 1 "Se aproba trecerea unei părți dintr-un

imobil situat în municipiul Pitești, județul Argeș, având datele de identificare

prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din proprietatea

privată a statului și din administrarea Prefecturii Județului Argeș în proprietatea

publică a statului și în administrarea comună a Prefecturii Județului Argeș și a

Consiliului Județean Argeș". Apreciază recurentul că, în acest sens, motivația

instanței de fond potrivit căreia pârâtul pretinde a fi proprietar este nefondată,

raportat la hotărârea menționată, care este constitutivă de drepturi și care își

produce pe deplin efectele, fiind, potrivit legii, opozabilă erga omnes.

Subliniază recurentul

că, în permanență, în legătură cu acest bun imobil, toate actele s-au făcut de către

autorități ale administrației publice centrale sau locale, astfel că ne aflăm în

fața unui act administrativ, iar soluționarea cauzei este de competența Tribunalului

Argeș.

Recurentul solicită admiterea

recursului, casarea sentinței recurate și stabilirea competenței în favoarea Tribunalului

Argeș.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte are în vedere

faptul că Înalta Curte are în vedere faptul că, prin acțiunea formulată în contradictoriu

cu Prefectura Argeș și Consiliul Județean Argeș, reclamanții au solicitat instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a procesului-verbal

din 04 mai 2005 de predare primire a spațiului de la subsolul blocului XX din

str. T., Pitești, precum și a actelor subsecvente acestuia și să dispună repunerea

în dreptul de proprietate și posesie a tuturor proprietarilor apartamentelor de

la blocul XX privind subsolul blocului, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce

i-a fost cauzată”.

Potrivit art. 2 lit. c)

din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii,

care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor

administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile

publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea

lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice

(…)”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol sunt asimilate

actelor administrative

unilaterale „și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept

sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului

în termenul legal”.

De asemenea, potrivit

art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se înțelege

activitatea de soluționare de către instanțele de contencios

administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin

una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea

sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie

din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o

cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.

Raportat la aceste dispoziții

legale și la situația de fapt, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut

Curtea de Apel Pitești că procesul verbal de predare primire în cauză nu are caracterul

unui act administrativ, așa cum este definit în art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004,

ci este un act încheiat de persoane juridice care se pretind proprietari, astfel

încât litigiul de față este unul de drept comun, precum și faptul că emitenta procesului-verbal

nu este autoritate publică care prestează un serviciu public în regim de putere

publică, în conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. c) din legea menționată.

Înalta Curte, în acord

cu considerentele reținute de Curtea de Apel Pitești, constată că raportul juridic

dedus judecății are natură civilă, astfel încât în cauză competența de soluționare

a litigiului aparține instanței de drept comun, iar, având în vedere valoarea pretențiilor,

aceasta este judecătoria, care judecă, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc.

civ., toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența

altor instanțe.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că în mod corect a stabilit instanța de fond că în pricina de față competența

judecării cauzei în primă instanță aparține Judecătoriei Pitești.

Pentru considerentele

arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza II-a C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de pârâtul Consiliul Județean Argeș, prin Președinte, împotriva sentinței nr. 17/F-CC

din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 mai 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-22
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2271/2005
au ajuns și instanțele de fond și apel. Instanța de recurs însă, printr-o încălcare esențială a prevederilor legale mai înainte arătate a ajuns la o altă concluzie, greșită însă. În consecință față de concluzia că imobilul proprietatea recl
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2930/2014
, sector 1 (configurația prevăzută în art. 1 din contract), iar prin actul de vânzare cumpărare din 12 februarie 1997 a înstrăinat pârâților Ș.T.A. și Ș.M. apartamentul 2 din același imobil, situat la etajul 1 (configurația prevăzută în art
ÎCCJ 2015-02-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 371/2015
. 88A din 3 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă s-a admis apelul declarat de apelanții pârâți, s-a schimbat în tot sentința în sensul că s-au respins acțiunea principală și cererea de intervenție, ca neîntemeiate. I
ÎCCJ 2014-09-23
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2313/2014
rat că - prin dispoziția nr. 7141/2006, Primăria municipiului București le-a restituit etajul 2 cu excepția apartamentului nr. 3; - spațiul de la etajul 2 care le-a fost restituit este intabulat în C.F.; - prin hotărârea nr. 108/2010 ce fac
ÎCCJ 2004-10-29
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5951/2004
7, nu este apartamentul nr. 2 proprietatea reclamantului, solicitat prin acțiunea inițială și nici apartamentul nr. 7 menționat în „completarea de acțiune” situație în raport de care s-a reținut că reclamantul nu este titularul dreptului de
Sursă