ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6293/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6293/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 417/F-CONT din 17 decembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă

de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamantele SC O.T. SRL, SC C.C.C. SRL, SC B.T. SRL și SC A.T. SRL în

contradictoriu cu pârâții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și

Ministerul Administrației și Internelor și pe cale de consecință a dispus

suspendarea executării Ordinului comun nr. 240/1614 din 01 noiembrie 2012, emis

de pârâți până la soluționarea fondului contestației.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a apreciat că în cauză sunt întrunite cerințele

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune

suspendarea executării actului administrativ contestat.

Astfel, instanța de

fond a reținut existența cazului bine justificat, prin prisma motivelor de

nelegalitate invocate de către reclamanți, apreciate ca fiind de natură a crea

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat.

În acest sens, s-a reținut

că reclamantele, în calitate de operatori de transport au formulat plângere

prealabilă solicitând să se revoce Ordinul comun nr. 240/1614/2012 emis de

pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Ministerului Transporturilor

și Infrastructurii, la data de 23 noiembrie 2012 și 26 noiembrie 2012, invocând

motivele de nelegalitate, redate și prin acțiunea prezentată, și care nu a fost

soluționată nici până în prezent.

În cadrul calendarul privind

atribuirea traseelor județene, prin Programul de transport a cărui valabilitate

începe cu data de 01 mai 2013, procedura începând cu data de 10 ianuarie 2013, înaintat

de pârâtul M.A.I. Consiliului Județean Argeș, se prevede că, în vederea bunei desfășurări

a ședințelor de atribuire, A.R.R., pune la dispoziția C.N.M.S.I. date privitoare

la „perioada în care un operator de transport a deținut licență de traseu pentru

un anumit traseu cuprins în programele de transport (4)”, în timp ce în ordinul

supus anulării, criteriul nr. 4 se referă la vechimea neîntreruptă. Cum cele două

noțiuni sunt distincte, consideră judecătorul fondului că, în ceea ce privește continuitatea

traseului, s-ar putea crea confuzii cu privire la acordarea punctajelor, putându-se

crea discriminări și evident litigii, fiecare putând aplica textul de lege convenabil.

De asemenea, se mai reține

că din O.M.I.R.A. nr. 323/2007 sunt abrogate doar anexele nr. 9 și 10, prin actul

administrativ ce face obiectul litigiului, existând neconcordanțe între cele două

acte normative, în privința atribuțiilor, instituția competentă care să emită actual

Ordinul nr. 353 din 32 noiembrie 2007 se referă la aprobarea Normelor de aplicare

a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, iar cel supus anulării

la aprobarea criteriilor de evaluare și punctajului în vederea atribuirii traseelor,

fiind impetuos necesară concordanța dispozițiilor legale, pentru a nu putea fi încălcate

atribuțiile unei autorități și a nu fi realizate discriminări între operatorii economici

în privința criteriilor de evaluare.

Instanța e fond deși a

apreciat că nu poate analiza prin intermediul cererii de suspendare claritatea criteriilor

noi, legalitatea adoptării ordinului comun de către cei doi pârâți și respectarea

normelor de tehnică legislativă în adoptarea ordinului comun, întrucât ar antama

fondul cauzei, a constatat că condiția de caz bine justificat, impusă prin dispoziția

art. 14 din Legea nr. 554/2004, este îndeplinită, în cauză, întrucât „există împrejurări

legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură că creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ”, în sensul impus prin art. 2

lit. f) din legea menționată.

În ceea ce privește cea

de-a doua condiție, constând în paguba iminentă, s-a apreciat ca fiind îndeplinită,

în considerarea faptului că aplicarea unor texte de lege din acte normative diferite,

ar putea conduce la aprecieri eronate în privința calculului punctajelor.

În acest context, s-a

reținut că reclamantele ar putea fi prejudiciate prin depunctare, discriminare sau

chiar înlăturarea de pe trasee, fiind în imposibilitate de a-și continua activitatea,

în condițiile în care au achiziționat autovehiculele în sistem de leasing, după

cum rezultă din înscrisurile atașate.

De asemenea, societățile

ar putea fi depunctate prin criteriul nr. 9 pentru neachitarea obligațiilor bugetare,

în condițiile în care nu și-au putut recupera la rândul lor, costul de jumătate

din costul biletului, pentru pensionari, neputând astfel să-și îndeplinească obligațiile

către stat. Tot astfel, s-ar înregistra prejudicii și în privința reglementărilor

legale cu privire la textele de lege aplicabile pentru renunțarea la un anumit traseu,

care lasă loc de interpretare.

2.Recursurile declarate în cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 417/F-CONT din 17 decembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă

de

contencios administrativ și fiscal, au declarat

recurs pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Transporturilor, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 5, pct. 6 și pct.

9 C. proc. civ.

2.1 Printr-o serie de

critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul Ministerul Afacerilor Interne, a susținut, în esență, faptul că

soluționarea fondului cauzei este vădit eronată, în condițiile în care din cuprinsul

acțiunii și din probatoriul administrat în cauză nu rezultă îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește existent

cazului bine justificat, susține recurentul că deși la o sumară cercetare a fondului

instanța investită cu soluționarea unei cereri de suspendare nu putea reține elemente

de vădită nelegalitate a actului administrativ atacat, în cauza de față, acest aspect

a fost încălcat de către instanța de fond, care a motivat suspendarea actului administrativ

invocând elemente care ar putea fi cercetate doar în cazul în care s-ar fi solicitat

anularea actului contestat.

Totodată, se susține că

instanța de fond nu a ținut cont de faptul că deși s-a solicitat suspendarea unui

act administrativ intimații nu au făcut dovada îndeplinirii niciuneia dintre cele

două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul dat acestora

de lege, nu au arătat în concret care ar fi situația care să justifice luarea unei

astfel de măsuri și nici dreptul individual sau general amenințat prin actul administrative

și mai mult decât atât nu au demonstrate iminența vreunei pagube, în mod direct

sau indirect.

2.2 Prin recursul formulat

de recurentul Ministerul Transporturilor au fost aduse următoarele critici hotărârii

instanței de fond:

- hotărârea pronunțată

a fost data cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității

de dispozițiile art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. (motiv de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).

În acest sens recurentul

arată că, deși a fost citat pentru termenul din data de 12 decembrie 2012, la data

de 07 decembrie 2012, cu doar patru zile înaintea termenului de judecată, cu încălcarea

dispozițiilor art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ. și a solicitat, în condițiile

legii, acordarea unui termen de judecată, pentru a putea formula și susține apărări

în raport de susținerile reclamanților, instanța de fond a apreciat în mod nelegal

faptul că nu se justifică acordarea unui nou termen de judecată motivat de caracterul

urgent al pricinii.

- hotărârea recurată a

fost pronunțată plus petita (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.

proc. civ.).

În acest sens, se arată

că așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, în speță, instanța de fond,

deși a fost investită cu suspendarea anumitor dispoziții din Ordinul comun, dispozitivul

hotărârii pronunțate a avut în vedere actul administrativ în integralitatea sa.

În aceste condiții, în

opinia recurentului rezultă cu evidență faptul că în speță instanța de fond a pronunțat

o hotărâre cu eludarea principiului disponibilității acțiunii civile, fiind reformabilă

în contextual art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

- hotărârea instanței

de fond a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Astfel, recurentul critică

soluția instanței de fond în ceea ce privește fondul aspectelor supuse dezbaterii

apreciind că din economia considerentelor soluției, astfel pronunțate, nu se poate

reține motivat cazul bine justificat de natură a crea o îndoială serioasă cu privire

la legalitatea actului contestat.

În opinia recurentului,

nici condiția vătămării, apreciată de instanța de fond ca fiind complinită în speță,

nu se susține în expunerea raționamentului aplicat actului de judecată, întrucât

hotărârea nu identifică elementele probatorii care să certifice susținerile reclamantelor.

Mai mult decât atât, întreaga

expunere de motive susținută pe criticile aduse actului administrative a cărui suspendare

se solicită în speță, evidențiază cu precădere eventuale și irelevante carențe de

interpretare a ordinului contestat.

instanței de recurs

Înalta Curte analizând

actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată

următoarele:

3.1 Cu privire la motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocate de recurentul Ministerul

Transporturilor:

Criticile referitoare

la încălcarea de către instanța de fond a dreptului la apărare al recurentului Ministerul

Transporturilor, ca și neregularitate procedurală care atrage sancțiunea nulității,

în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. sunt neîntemeiate, Înalta Curte reținând

în acest sens că nu poate fi primită argumentația privitoare la vătămarea dreptului

la apărare ca efect al nerespectării termenului de înmânare a citației, prevăzut

de art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ., și a respingerii cererii de amânare

formulate în cauză, pentru pregătirea apărării, în condițiile în care instanța de

fond a amânat pronunțarea 7 zile în vederea depunerii de note scrise iar recurenta

a rămas în pasivitate și nu a înțeles să depună la dosarul cauzei note scrise deși

instanța de fond tocmai în considerarea dreptului la apărare al acesteia a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 260 alin. (1) C. proc. civ.

3.2 Cu privire la motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocate de Ministerul Transporturilor:

În condițiile în care

obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită instanța de fond

este suspendarea Ordinului comun al Ministerul Afacerilor Interne / Ministerul

Transporturilor nr. 240/1614 din 01 noiembrie 2011 nu pot fi reținute susținerile

recurentului în sensul că instanța de fond, încălcând principiul disponibilității,

prin pronunțarea hotărârii recurate s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au

cerut.

Faptul că motivele de

nelegalitate, invocate în susținerea cazului bine justificat, ca și condiție impusă

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea unei cereri de suspendare, vizau

doar anumite prevederi ale ordinului contestat pe care instanța de fond și le-a

însușit, prin hotărârea recurată, nu poate fi calificat drept plus petita în sensul

invocat de recurent în condițiile în care reclamanții au solicitat în mod expres

suspendarea întregului act administrativ și nu doar a prevederilor pretins a fi

nelegale.

3.3 Cu privire la motivele

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate de recurenții Ministerul

Afacerilor Interne și Ministerul Transporturilor:

Vor fi primite toate criticile

formulate de ambii recurenți pe fondul cererii de suspendare în condițiile în care

analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată

că probele administrate în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției

de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat și fac verosimilă

iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării,

cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.

Astfel, în condițiile

în care în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului

administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului, este de necontestat că,

cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea doar a unor aspecte

ce țin de legalitatea actului administrativ, așa cum a procedat instanța de fond,

întrucât acestea vizează fondul actului administrative contestat, care se analizează

numai în cadrul acțiunii în anulare.

Așadar, susținerile intimatelor

referitoare la caracterul îndoielnic al criteriilor de la pct. 5-8, nou introduse

prin ordinal contestat, neconcordanțele dintre anumite prevederi ale ordinului comun

contestat și alte reglementări în domeniu, eventualul caracter discriminatoriu al

actului ca și cele privind dificultățile determinate de aplicarea anumitor dispoziții

din ordinal contestat în procesul de evaluare a ofertelor operatorilor de transport,

nu reprezintă un caz bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond, în condițiile în care motivele

de nelegalitate invocare prin cererea de chemare în judecată vizează exclusive interpretarea

și aplicarea unor dispoziții legale cuprinse în actul administrativ contestat, a

căror analiză implică cercetarea fondului actului administrativ a cărei suspendare

se solicită, ceea ce nu poate fi permis în cadrul soluționării unei cereri de suspendare.

Cum în cauză, intimații

au invocate în susținerea cazului bine justificat doar aspect legate de interpretarea

și punerea în executare a unor norme cuprinse în conținutul ordinului contestat,

Înalta Curte constată că în mod nejustificat instanța de fond a reținut ca fiind

îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 14 din

LCA.

Înalta Curte constată,

de asemenea, că nici condiția pagubei iminentă, astfel cum este definită de

art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, nu este îndeplinită în cauză, în

condițiile în care eventualul prejudiciu, la care a făcut referire instanța de fond,

s-ar produce doar dacă s-ar accepta aplicarea actului administrativ contestat în

interpretarea dată de intimați.

Ori, instanța de fond,

deși reține că nu poate antama fondul totuși justifică existența pagubei iminente

prin prisma unor aprecieri referitoare la executarea actului administrativ contestat

într-o manieră care ar putea prejudicia societățile reclamante, ceea ce nu poate

fi acceptat, prin raportare la limitele în aplicarea dispozițiilor art. 14 din Legea

nr. 554/2004.

În consecință, Înalta

Curte constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 pentru

admiterea măsurii provizorii solicitate de intimate.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al

art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile și va

modifica sentința atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării

Ordinului comun nr. 240/1614 din 01 noiembrie 2012 emis de recurenți, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Ministerul Transporturilor și Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței

civile nr. 417/F-CONT din 17 decembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată

în sensul că respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 septembrie 2013.