ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2097/2015

Decizia nr. 2097/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Transporturilor în contradictoriu cu care a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de Ministrul Transporturilor, până la soluționarea acțiunii în anularea aceluiași act administrativ.

Prin Sentința nr. 219/F-CONT din 13 noiembrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și în consecință, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a respectivului act.

Împotriva Sentinței nr. 219/F-CONT din 13 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor în condițiile art. 483 din Noul C. proc. civ.

Recurentul și-a întemeiat în drept calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea și sau aplicarea greșita a normelor de drept material."

Prin argumentele prezentate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, care stipulează îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind suspendarea unui act administrativ, aspecte care se circumscriu cazului bine justificat și iminenței producerii pagubei.

În aceste sens, a susținut că aspectele invocate de reclamant în ceea ce privește nelegalitatea ordinului nu denotă cu evidență aparența de nelegalitate a actului administrativ fiscal, ci constituie argumente legate de fondul cauzei.

Suspendarea executării actelor administrative constituie,prin urmare, o situația de excepție care intervine când legea o prevede în limitele și condițiile anume reglementate.

Referitor la cea de a doua condiție, prevenirea unei pagube iminente, a arătat că nu este îndeplinită, având în vedere că aceasta presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță afirmațiile susținute ca atare acțiunea formulată de reclamantă.

A mai susținut că, simpla afirmație că, prin executarea actului administrativ contestat s-ar produce o pagubă iminență nu reprezintă un argument suficient care să conducă la concluzia că această cerință ar fi îndeplinită.

În continuare recurentul - reclamant a arătat că instanța de fond a apreciat în mod netemeinic și nelegal că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea ordinului.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 17 decembrie 2014, intimatul - reclamant A., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., magistratul asistent a concluzionat în sensul admisibilității în principiu a recursului.

După analiza raportului în completul de filtru, acesta s-a comunicat părților pentru a formula un punct de vedere.

Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit în cauză.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, încadrate în prevederile art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și a apărărilor intimatului, față de prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

În practica judiciară, s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

În jurisprudența sa (cu titlu de exemplu, deciziile nr. 737/2012, nr. 514/2013 și nr. 3019/2015), Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În ceea ce privește condiția referitoare la cazul bine justificat

Este de menționat că, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut că este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, existând o serioasă îndoială în privința legalității impunerii, într-un termen scurt, a unor noi condiții de autorizare, excesiv de oneroase în raport cu cele existente la data autorizării deținute de reclamant, a cărei valabilitate este mai îndelungată decât cea impusă de art. 19 din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733/2013 - unei persoane care își desfășoară activitatea cu respectarea dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost autorizat, respectiv ale O.U.G. nr. 44/2008. În acest sens, în raport cu valabilitatea autorizării reclamantului ca instructor auto și a atestatului său de pregătire profesională, judecătorul fondului a reținut că situația reclamantului, atestat ca instructor auto, nu este afectată de Ordinul nr. 733/2013, ordin care cuprinde, însă, în anexa nr. 1, dispoziții noi referitoare la organizarea pregătirii teoretice și practice necesare pentru obținerea permisului de conducere, precum și noi condiții de autorizare pentru școlile de conducere și pentru instructorii auto. Pentru a concluziona în acest sens, prima instanță a realizat o amplă analiză a prevederilor art. 3, art. 4 lit. b)), art. 6 și art. 19 din anexa nr. 1 și ale art. 31 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 733/2013 în raport cu dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008 și ale Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1019/2009.

În privința condiției referitoare la existența unui caz bine justificat, Înalta Curte constată că prima instanță a realizat mai mult decât o cercetare sumară a aparenței de nelegalitate a actului contestat, efectuând o veritabilă analiză de legalitate a prevederilor Ordinului nr. 733/2013 din perspectiva aplicării dispozițiilor sale în situația particulară a reclamantului în raport cu prevederile menționate anterior.

Or, analiza de legalitate a actului administrativ în raport cu atingerea concretă adusă drepturilor și/sau intereselor legitime ale persoanei vătămate este rezervată instanței învestite cu acțiunea în anularea actului, iar nu instanței învestite cu cererea de suspendare a executării.

De altfel, în sensul jurisprudenței Înaltei Curți menționate la și contrar celor reținute de prima instanță, la o analiză sumară a aparenței de legalitate, se constată că Ordinul nr. 733/2013 a fost emis de autoritatea competentă, în exercitarea atribuțiilor ce îi sunt conferite de art. 62 alin. (2) și (3), art. 63 și art. 64 din O.G. nr. 27/2011, conform cărora Ministerului Transporturilor îi revine competența de a stabili prin norme: condițiile de autorizare a școlilor de conducători auto și a instructorilor auto; condițiile de atestare a profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto; programa de școlarizare și metodologia de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere; condițiile și obligațiile privind pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.

Realizând o cercetare sumară a aparenței dreptului, se observă că, în sensul dispozițiilor citate din O.G. nr. 27/2011, prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 733/2013 sunt aprobate:

- Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, prevăzute în anexa nr. 1 la ordin;

- Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto prevăzute în anexa nr. 2 la ordin;

- Metodologia de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, prevăzută în anexa nr. 3 la ordin;

- Programa de școlarizare, prevăzută în anexa nr. 4 la ordin.

Tot în sensul considerentelor anterioare referitoare la limitele învestirii instanței în actualul cadru procesual, Înalta Curte reține că cercetarea eventualei contrarietăți între prevederile Ordinului nr. 733/2013 și cele ale O.U.G. nr. 44/2008 nu se circumscrie procedurii sumare de verificare a legalității actului în cadrul cererii de suspendare a executării, o asemenea analiză fiind rezervată controlului de legalitate în cadrul acțiunii în anulare.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că aspectele invocate de reclamant și reținute de prima instanță în aprecierea cazului bine justificat nu constituie împrejurări vădite de fapt sau de drept care să aibă capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, ci reprezintă veritabile critici de legalitate care se analizează în cadrul acțiunii în anulare și nu pot fundamenta soluția de admitere a cererii de suspendare a executării în limitele cadrul legal reglementat de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente

Înalta Curte observă că, în absența unor mijloace de probă, instanța de fond a argumentat, fără just temei, îndeplinirea acestei cerințe pe baza supoziției că o sursă de venit importantă a reclamantului și familiei sale este activitatea desfășurată în prezent ca instructor auto, deși reclamantul nu a făcut dovada pagubei iminente, greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, va casa sentința atacată și va respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva Sentinței nr. 219/F-CONT din 20 noiembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 mai 2015.

Procesat de GGC - ED