ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 926/2011

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 152 din 5 noiembrie 2010 a Tribunalului Mureș a fost condamnat inculpatul

T.A.A.

la 3 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C.

pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. c), art. 76 lit. b) alin. (2)

și alin. (3) C. pen.

S-a

făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 14, art.

346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul T.A.A. să plătească părții civile M.G.

suma de 228 de lei cu titlu de pagubă materială și suma de 30000 de lei cu

titlu de daune morale, respingând ca neîntemeiate restul pretențiilor civile

ale acestei părți.

În baza art. 14, art.

346 C. proc. pen. și art. 313 alin. (1) din Legea 95/2006 a fost obligat

inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg.

Mureș suma de 2226,50 de lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, respingând

ca neîntemeiate restul pretențiilor civile ale acestei părți.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanța a reținut următoarele :

În data de 9 iulie 2009

partea civilă M.G. și inculpatul T.A.I., vechi cunoștințe conform propriilor

declarații, consumau băuturi alcoolice în barul Rozmarin din cartierul Dâmbu,

Tg. Mureș. La un moment dat au început să se certe, și între ei a avut loc o

scurtă altercație, în cursul căreia partea civilă l-a agresat pe inculpat,

prinzându-1 de nas, ceea ce i-a provocat o sângerare, potrivit martorului K.D.

Inculpatul a ieșit din bar și a luat de acasă un topor. A reintrat în bar cu

toporul în mână, s-a dus direct la partea civilă M.G., care stătea la masă și

nu l-a observat, și i-a aplicat o lovitură cu toporul. Lovitura a fost aplicată

cu tăișul, în zona temporală dreapta a capului, și a cauzat vătămări

vindecabile în 45-50 de zile de îngrijire medicală. Inculpatul a fost dezarmat

de un tânăr și a părăsit barul, după ce și-a recuperat toporul, pe care l-a

ascuns în pivnița blocului unde locuiește.

Date fiind zona

vizată și mai ales instrumentul folosit, instanța a reținut că inculpatul a

acționat cu intenția de a ucide.

A mai reținut că

inculpatul a avut discernământul păstrat la momentul faptei, ceea ce a rezultat

din Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică depus la dosar. Însă, din

același Raport de expertiză a rezultat că inculpatul are antecedente neurologice

și prezintă o labilitate psiho-afectivă caracterizată prin reactivitate

disproporționată, mai ales după consumul de alcool. Având în vedere că a comis

fapta după ce, fiind sub influența alcoolului, a fost agresat de partea civilă,

instanța a mai reținut că deși între agresiunea suferită și fapta săvârșită

există o mare disproporție, aceasta din urmă a fost comisă sub stăpânirea unei

puternice tulburări provocate de partea civilă, în sensul art. 73 lit. b) C.

pen.

Față de aceste

elemente instanța a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului de schimbare a

încadrării juridice a faptei din tentativă de omor calificat prevăzută de art.

20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în vătămare corporală

prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

Instanța a avut în

vedere la individualizarea pedepsei, criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen., între care, în defavoarea inculpatului, împrejurările că, deși își

cunoștea impulsivitatea anormală sub influența alcoolului, a intrat într-un bar

unde a consumat băuturi alcoolice, că a folosit un topor la aplicarea

loviturii, și că imediat după faptă a avut o tentativă de a se sustrage

răspunderii prin ascunderea armei. În favoarea lui reține lipsa antecedentelor

penale, comportamentul general bun în familie, la locul de muncă și în

comunitate, constatat în Referatul de evaluare și, drept circumstanțe

atenuante, starea de provocare în care a comis fapta , conform art. 73 lit. b) C.

pen., și comportamentul sincer și regretul manifestate în cursul procesului,

conform art. 74 lit. c) C. pen.

În latura civilă, a

reținut că partea civilă M.G. a solicitat cu titlu de pagubă materială suma de

3800 de lei și cu titlu de daune morale suma de 42.000 de lei sau 10.000 de Euro.

Instanța a reținut ca dovedite numai următoarele sume cu titlu de pagubă

materială: suma de 140 de lei reprezentând diferență de venit de la locul de

muncă, potrivit Adresei emisă de SC K.; sumele de 5,8 lei, 23,38 lei, 8,33 lei

și 9,27 lei conform chitanțelor de la fila 63; sumele de 100 lei și 17 lei

conform declarației martorei M.M.I. Martora este soția părții civile, dar

inculpatul nu s-a opus la audierea ei, iar alte sume nu au fost probate. în

special cu privire la diferența de venituri, instanța a reținut că listingul

contului curent depus la dosar indică fluctuații repetate ale salariului

primit, așa încât numai diferența rezultată din adeverința emisă de SC K. a

putut fi pusă cu certitudine în legătură cu agresiunea suferită. Martorul C.P.,

propus în latura civilă, se referă la sume pe care întâmplător le-a plătit

părții civile pentru două lucrări, în trecut, și nu poate depune mărturie cu

privire la un venit continuu al părții civile anterior faptei, și la o

diferență de venit ulterior acesteia. în ce privește cheltuielile cu îngrijirea

medicală, în afară de sumele menționate de martoră sunt probate doar

cheltuielile suportate de Spitalul Județean, sume cu care această parte s-a

constituit deja parte civilă.

A rezultat, așadar,

un total de 304 lei, pagubă materială. Dat fiind că prin fapta sa, partea

civilă l-a provocat pe inculpat la comiterea faptei, desigur în condițiile în

care între gravitatea celor două acte există o disproporție, instanța a reținut

culpa părții civile în proporție de 25% la producerea pagubei.

În final, a

considerat prima instanță că inculpatul este dator să plătească părții civile

suma de 228 lei cu titlu de pagubă materială.

Având în vedere că în

mod neîndoielnic, primind o lovitură prin surprindere în cap, sângerând abundent,

partea civilă a suferit un șoc puternic, și că ulterior vătămările suferite

i-au impus o schimbare în modul de viață, eforturi mai mari în activitățile

desfășurate etc. dar și culpa concurentă în producerea prejudiciului, la care

s-a făcut mai sus referire, instanța de fond a admis, în parte, cererea de

daune morale și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 30.000 de lei cu

acest titlu, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., respingând restul

pretențiilor ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței

penale 152 din 5 noiembrie 2010 A Tribunalului Mureș, a declarat apel partea

civilă M.G., criticând-o pentru netemeinicie atât cu privire la latura civilă,

cât și cu privire la latura penală.

Prin decizia penală

nr. 74/A din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel Tg. Mureș s-a admis apelul

declarat de partea civilă, s-a desființat în parte hotărârea atacată și

rejudecând:

În baza art. 334 C.

proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20

raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. și a fost condamnat inculpatul T.A.A.

la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art.

175 lit. i) C. pen., cu reținerea art. 74 lit. c) C. pen. și cu aplicarea art.

76 alin. (1) lit. b), alin. (2), (3) C. pen.

În conformitate cu

prevederile art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului pe durata executării

pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-au menținut

celelalte dispoziții din sentința atacată.

Instanța de prim

control judiciar a reținut că acțiunea părții vătămate de a-l fi prins de nas

pe inculpat, pentru ca apoi să-i ceară scuze acestuia, nu poate constitui un

act provocator ținând seama de împrejurările în care s-a produs (inculpatul

dorea să intervină în discuțiile purtate de partea vătămată cu celelalte

persoane, gesticula) de relațiile existente între părți care erau vechi

cunoștințe și obișnuiau să consume băuturi alcoolice împreună.

Condiția care nici pe

departe nu este îndeplinită e cea a proporționalității dintre actul provocator

și ripostă. Orice argumente s-ar aduce (inclusiv epilepsia de care suferă inculpatul),

acțiunea acestuia de a-i aplica părții vătămate în cap o lovitură cu toporul cu

intenția de a-i suprima viața, nu poate fi primită ca rezultatul unei puternice

tulburări produse de gestul părții vătămate de a-l fi prins de nas, s-au chiar

de a-i fi aplicat o lovitură cu pumnul, așa cum susține inculpatul.

În sfârșit, trebuie

reținut că inculpatul nu a săvârșit fapta imediat după acțiunea părții

vătămate, ci s-a deplasat până acasă, de unde a luat toporul și abia apoi s-a

întors și a lovit victima direct în cap cu muchia toporului. Din momentul

părăsirii barului și până la întoarcere, inculpatul avea tot timpul să-și

revină din pretinsa tulburare pricinuită de victimă, însă intenția cu care a

acționat rezultă din însăși afirmația făcută respectiv că victima a avut noroc

că nu a lovit-o cu tăișul, ca și de atitudinea sa ulterioară, aceea de a

ascunde toporul, de unde rezultă că a conștientizat tot timpul ceea ce face,

așa cum de altfel s-a constatat și prin Raportul de expertiză medico-legală, în

sensul că inculpatul a acționat cu discernământul păstrat.

Împotriva deciziei

penale nr. 74/A din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel Tg. Mureș, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie sub aspectul înlăturării circumstanței atenuante prevăzute de art.

73 lit. b) C. pen. și individualizării pedepsei aplicate.

În principal,

inculpatul solicită casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii instanței

de fond, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate de instanța de prim

control judiciar, pe care o consideră prea aspră.

În drept, inculpatul

și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 15 și 17 C.

proc. pen.

Examinând recursul

declarat în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că

recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 73 lit.

b) C. pen. constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub

stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din

partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a

demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Pentru existența

circumstanței atenuante a provocării este necesar ca actul provocator să fie de

o anumită gravitate, să fie susceptibil să provoace în psihicul inculpatului o

puternică tulburare sau emoție.

În ipoteza în care

suntem în prezența unei disproporții vădite între actul pretins provocator și

ripostă nu pot fi reținute dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Instanța de apel a

reținut corect că acțiunea părții vătămate de a-l prinde de nas pe inculpat,

după care și-a cerut scuze, nu a fost de natură să producă inculpatului o

puternică tulburare sau emoție pentru a fi reținută circumstanța atenuantă a

provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Chiar și în ipoteza

în care partea vătămată i-ar fi aplicat un pumn inculpatului, așa cum susține

acesta, există o disproporție între actul provocator și ripostă care exclude

aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Pe de altă parte

trebuie avute în vedere și relațiile dintre inculpat și partea vătămată,

aceștia fiind vechi cunoștințe, ce obișnuiau să consume împreună băuturi

alcoolice, iar de la momentul actului pretins provocator și până la lovirea

părții vătămate cu toporul a trecut un interval de timp, în care inculpatul a

mers la locuința sa, s-a înarmat cu un topor, după care a revenit în bar și a

lovit victima.

Pedeapsa aplicată

inculpatului a fost just individualizată în raport cu dispozițiile art. 72 C.

pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al infracțiunii comise,

împrejurările săvârșirii acesteia, persoana inculpatului care a recunoscut și

regretat fapta, nu este cunoscut cu antecedente penale, are o bună comportare

în familie și societate.

Față de

considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b), Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.A.A. împotriva deciziei penale

nr. 74 A din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 9 martie 2011.