ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1271/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 448 din 13 mai 2010 Tribunalul Neamț a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale pasive, lipsei calității procesuale active, a lipsei de interes, a admis excepția de inadmisibilitate și autoritate de lucru judecat. A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B.C., a respins capetele de cerere nr. 1 și 2 privind constatarea existenței/încetării contractului de credit nr. 5210 din 24 septembrie 1996 ca inadmisibile. S-au respins capetele de cerere nr. 7 și 8 privind art. 9 din contractul de credit și constatare inexistență drept ipotecă, ca existând autoritate de lucru judecat.

A respins ca nefondate capetele de cerere nr. 3, 4, 5 și 6 privind constatarea stingerii ipotecii și inopozabilitate act, constatare fals și anulare act. A luat act de renunțarea reclamantului la judecata capetelor de cerere nr. 9 și 10 investirea și executarea contractelor de garanție imobiliară. A respins ca nefondată cererea nr. 11 privind constatare nulitate absolută act.

A admis cererea nr. 12, respectiv constată nulitatea absolută a contractelor de cesiune de creanță nr. 1384/2003, rectificat prin încheierea nr. 8581/2003 de BNP P., nr. 1863/2003 și nr. 1864/2003 rectificat prin încheierea nr. 9543/2003 a BNP P. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 și regimul juridic al nulității absolute, principiul opozabilității, calitatea și părțile contractante din actele depuse la dosar, calitatea de debitor garant a reclamantului din contractul de credit și respectiv debitor cedat din contractele de cesiune. În ceea ce privește solicitarea de a se constata existența unui contract de credit din data de 24 septembrie 1996 încheiat între SC I.M.D.

și B.– precum și încetarea acestuia de comun acord, ca urmare a încheierii unui nou contract semnat de aceleași părți la data de 9 octombrie 1996, instanța a reținut că reclamantul are la dispoziție acțiunea în realizare, pe care a și valorificat-o. S-a reținut că pentru a exista autoritate de lucru judecat între două acțiuni este suficient să rezulte scopul final urmărit de reclamant este același în ambele litigii, nefiind necesar ca obiectul să fie formulat în același mod. Prin semnarea contractului de credit nr. 5210/1996 reprezentantul societății beneficiare a creditului, respectiv reclamantul a confirmat tacit actele pretins anulabile. Motivele invocate de reclamant nu sunt de natură a atrage nulitatea actului de cesiune.

Caracterul fraudulos al convențiilor încheiate de pârâți rezidă în intenția evidentă de a încălca dispozițiile legale în materia executării silite, așa încât orice demers deliberat, cu scopul de a eluda sensul și finalitatea legii, constituie o fraudă la lege, sancționată cu nulitatea actului încheiat în aceste condiții. Împotriva acestei sentințe au promovat apel B.I.C., G.D. și T.O. Reclamantul B.I.C. a criticat sentința în sensul că în mod greșit au fost admise excepțiile autorității de lucru judecat și inadmisibilității acțiunii și s-au respins capetele de cerere nr. 1 – 8, 11 și 13 din acțiune. Contractul de credit nr. 5210 din 24 septembrie 1996 și-a încetat efectele de comun acord, astfel că și dreptul accesoriu privind dreptul real de ipotecă și-a încetat efectele.

Contractele de garanție imobiliară au o cauză juridică falsă și nu una reală și în mod greșit a reținut instanța că diferențele de text ale încheierii de rectificare nr. 9543/2003 se înscrie în sfera erorilor materiale, deoarece prin rectificare s-a schimbat raportul juridic între părți. Apelantul G.D. arată că în ceea ce privesc contractele pe care le-a încheiat cu D.C. acestea nu au fost ilicite și nu au avut aptitudinea de a frauda legea. T.O. a arătat că instanța de fond nu a făcut nicio referire la probe din care să rezulte ce norme legale imperative s-au încălcat. A mai arătat că nu există niciun fundament legal pentru concluzia instanței că a fost fraudată legea prin transmiterea oneroasă a creanței de la G.D.

către el. Prin decizia nr. 47 din 17 mai 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de apelanții T.O. și G.D., a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins capetele de cerere privind constatarea nulității contractelor nr. 1384/2003, rectificat prin Încheierea nr. 8581/2003 a BNP P., nr. 1863/2003 și nr. 1864/2003 rectificate prin Încheierea nr. 9543/2003 a BNP P. ca nefondate; a respins apelul declarat de reclamantul B.I.C., a menținut celelalte dispoziții; a obligat apelantul B.I.C. să plătească apelanților T.O. și G.D. suma de 7462,03 lei cheltuieli de judecată, din care 6177,74 lei către T.O.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că în ceea ce privește apelul declarat de B.I.C., în esență, acesta a solicitat reanalizarea capetelor de cerere 1-8, 11 și 13 din acțiune, admiterea de către instanța de fond a excepției autorității de lucru judecat și a inadmisibilității acțiunii care au dus la respingerea capetelor de cerere 1-8 din acțiune. În sensul corect reține instanța de fond, prin considerente că reclamantul B.I.C. are la dispoziție acțiunea în realizare, pe care a și valorificat-o prin prezenta acțiune. De asemenea, în ceea ce privește solicitările reclamantului punctele 1-8 din acțiune, operează autoritatea de lucru judecat datorită faptului că în cele două capete de cerere există același scop final urmărit.

Așa cum s-a reținut, nu se poate recunoaște unei părți un drept ce i-a fost negat printr-o hotărâre anterioară. Neîntemeiat este și motivul de apel, precum că notarul nu avea competența materială de a încheia actele, nefiind încălcate prevederile legale în materie. Nici contractele de garanție imobiliară nu sunt încheiate în fraudarea legii, referirea pe care o face apelantul B. la prevederile Codului civil privind nulitatea absolută, nu sunt aplicabile la prezenta speță. Așa cum a reținut și instanța de fond, se pune în discuție eventual existența unei realități relative, ce a fost ulterior confirmată de către apelant. Nu este nici logic ceea ce susține apelantul pentru că altfel ar fi primit creditul fără garanție, așa cum prevede legea.

Art. 1391 și art. 1774 C. civ. care reglementează încheierea unei convenții ipotecare, au fost respectate. Referitor la pct. 11 din acțiune, din actele dosarului nu a rezultat o fraudare a procedurilor legale privind contractele de cesiune de creanță pentru a se constata nulitatea absolută a acestora. Au fost respectate prevederile art. 1149, art. 1391 și art. 1396 C. civ., legea nu interzice înstrăinarea unei creanțe, în situația suspendării executării într-o cauză ce are ca obiect contestație la executare. S-a reținut că rezultă în mod corect și în termen legal, apelanții T.O. și G.D. au solicitat schimbarea sentinței civile sub acest aspect, privind constatarea nulității absolute a contractelor de cesiune de creanță și a actelor ulterioare întocmite la notariat și la judecătorie.

Instanța de fond trebuia să aibă în vedere că s-a suspendat executarea silită de către creditor a debitorului și nu vânzarea de către acesta a creanței în totalitate sau parțial. Împotriva acestei decizii a formulat recurs B.I.C., care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a criticat decizia în esență, sub următoarele aspecte. În ceea ce privește incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul consideră că hotărârea instanței de apel nu conține motivele pe care se sprijină concluziile magistraților. Cu privire la motivele contradictorii din cuprinsul deciziei se arată că instanța de apel a reținut că „reclamantul B.I.C. are la dispoziție acțiunea în realizare, pe care a valorificat-o prin prezenta acțiune”.

În ceea ce privește incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale privitoare la excepția de netimbrare a apelurilor declarate de apelanții G.D. și T.O.. De asemenea, acest motiv de nelegalitate este incident în cauză, cu referire la încălcarea și aplicarea greșită a legii săvârșită de instanța de apel în soluționarea pe fond a apelurilor formulate de G.D. și T.O. Vânzarea creanței unei alte persoane decât recurentul debitor și la un preț dublu decât cel care putea fi încasat în cadrul procedurii retractului litigios, este contrară sensului și finalității instituirii de către legiuitor a prevederilor legale imperative, al căror sens este tocmai acela de a proteja pe debitor de actele speculative ale creditorului său.

Recurentul arată în mod detaliat criticile aduse soluționării apelului propriu, în sensul că instanța de apel a greșit având în vedere faptul că acțiunea introductivă a avut 13 capete de cerere. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină. Astfel, acțiunea introductivă are 13 capete de cerere, iar motivele de apel sunt amplu detaliate și fac referire la toate aceste capete de cerere. Decizia din apel nu cuprinde motivele care au stat la baza respingerii apelului cu referire la fiecare dintre aceste cereri.

Mai mult decât atât în hotărâre se reține faptul că „în ceea ce privește solicitările reclamantului punctele 1-8 din acțiune, operează autoritatea de lucru judecat datorită faptului că în cele două capete există același scop final urmărit”. Potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ. pentru existența autorității de lucru judecat este necesar să existe identitate de părți, obiect și cauză. Așa fiind, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor aduse sentinței prin apelul declarat de reclamant. O motivare contradictorie este și aceea că „reclamantul B.I.C. are la dispoziție acțiunea în realizare, pe care a și valorificat-o prin prezenta acțiune”.

De altfel, toate capetele de cerere au caracterul unor acțiuni în constatare, fie că este vorba de acțiuni în constatarea existenței sau inexistenței vreunui drept, cum este cazul capetelor de cerere 1, 2, 3 și 8, fie că este vorba de acțiuni în constatarea nulității absolute sau a inopozabilității unor contracte, cum este cazul capetelor de cerere nr. 5. 6, 11 și 12. Cu privire la apelurile declarate de T.O. și G.D., instanța a reținut în două fraze că aceștia în mod corect și în termen legal au solicitat schimbarea sentinței civile, fără a arăta care sunt motivele de fapt și temeiurile în drept care au determinat instanța să ajungă la această concluzie. Procedând în acest mod, Curtea de Apel nu s-a pronunțat asupra criticilor aduse de apelanți sentinței pronunțate de tribunal, astfel că Înalta Curte în lipsa motivării în fapt și în drept a deciziei atacate nu se poate pronunța asupra legalității acesteia.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Instanța de apel este în drept să își însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, iar în caz de reformare a hotărârii ce a format obiectul apelului, instanța de apel este obligată să motiveze ce anume împrejurări au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe.

Întrucât nu a procedat în acest mod, Înalta Curte apreciază că se impune casarea deciziei atacate deoarece instanța de apel nu a cercetat fondul apelului și nu s-a pronunțat asupra criticilor aduse sentinței tribunalului, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Reținând omisiunea instanței de apel de a se pronunța explicit asupra tuturor capetelor de cerere ce i-au fost deduse judecății, Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze decizia atacată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul B.I.C. împotriva deciziei nr. 47 de la 17 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare a apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 8 martie 2012.