ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1271/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 448 din 13 mai 2010 Tribunalul Neamț a respins ca neîntemeiată excepția

prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale pasive, lipsei

calității procesuale active, a lipsei de interes, a admis excepția de

inadmisibilitate și autoritate de lucru judecat. A admis în parte acțiunea

civilă formulată de reclamantul B.C., a respins capetele de cerere nr. 1 și 2

privind constatarea existenței/încetării contractului de credit nr. 5210 din 24

septembrie 1996 ca inadmisibile. S-au respins capetele de cerere nr. 7 și 8

privind art. 9 din contractul de credit și constatare inexistență drept

ipotecă, ca existând autoritate de lucru judecat. A respins ca nefondate

capetele de cerere nr. 3, 4, 5 și 6 privind constatarea stingerii ipotecii și

inopozabilitate act, constatare fals și anulare act. A luat act de renunțarea

reclamantului la judecata capetelor de cerere nr. 9 și 10 investirea și

executarea contractelor de garanție imobiliară. A respins ca nefondată cererea

nr. 11 privind constatare nulitate absolută act. A admis cererea nr. 12,

respectiv constată nulitatea absolută a contractelor de cesiune de creanță nr. 1384/2003,

rectificat prin încheierea nr. 8581/2003 de BNP P., nr. 1863/2003 și nr. 1864/2003

rectificat prin încheierea nr. 9543/2003 a BNP P.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut în esență dispozițiile art. 2 din Decretul

nr. 167/1958 și regimul juridic al nulității absolute, principiul

opozabilității, calitatea și părțile contractante din actele depuse la dosar,

calitatea de debitor garant a reclamantului din contractul de credit și

respectiv debitor cedat din contractele de cesiune.

În ceea ce privește

solicitarea de a se constata existența unui contract de credit din data de 24

septembrie 1996 încheiat între SC I.M.D. și B.– precum și încetarea acestuia de

comun acord, ca urmare a încheierii unui nou contract semnat de aceleași părți

la data de 9 octombrie 1996, instanța a reținut că reclamantul are la

dispoziție acțiunea în realizare, pe care a și valorificat-o.

S-a reținut că pentru

a exista autoritate de lucru judecat între două acțiuni este suficient să

rezulte scopul final urmărit de reclamant este același în ambele litigii,

nefiind necesar ca obiectul să fie formulat în același mod.

Prin semnarea

contractului de credit nr. 5210/1996 reprezentantul societății beneficiare a creditului,

respectiv reclamantul a confirmat tacit actele pretins anulabile.

Motivele invocate de

reclamant nu sunt de natură a atrage nulitatea actului de cesiune.

Caracterul fraudulos al

convențiilor încheiate de pârâți rezidă în intenția evidentă de a încălca

dispozițiile legale în materia executării silite, așa încât orice demers

deliberat, cu scopul de a eluda sensul și finalitatea legii, constituie o

fraudă la lege, sancționată cu nulitatea actului încheiat în aceste condiții.

Împotriva acestei

sentințe au promovat apel B.I.C., G.D. și T.O.

Reclamantul B.I.C. a

criticat sentința în sensul că în mod greșit au fost admise excepțiile

autorității de lucru judecat și inadmisibilității acțiunii și s-au respins

capetele de cerere nr. 1 – 8, 11 și 13 din acțiune.

Contractul de credit

nr. 5210 din 24 septembrie 1996 și-a încetat efectele de comun acord, astfel că

și dreptul accesoriu privind dreptul real de ipotecă și-a încetat efectele.

Contractele de

garanție imobiliară au o cauză juridică falsă și nu una reală și în mod greșit

a reținut instanța că diferențele de text ale încheierii de rectificare nr. 9543/2003

se înscrie în sfera erorilor materiale, deoarece prin rectificare s-a schimbat

raportul juridic între părți.

Apelantul G.D. arată

că în ceea ce privesc contractele pe care le-a încheiat cu D.C. acestea nu au

fost ilicite și nu au avut aptitudinea de a frauda legea.

T.O. a arătat că

instanța de fond nu a făcut nicio referire la probe din care să rezulte ce

norme legale imperative s-au încălcat. A mai arătat că nu există niciun

fundament legal pentru concluzia instanței că a fost fraudată legea prin

transmiterea oneroasă a creanței de la G.D. către el.

Prin decizia nr. 47

din 17 mai 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis apelul declarat de apelanții T.O. și G.D., a schimbat în

parte sentința apelată în sensul că a respins capetele de cerere privind

constatarea nulității contractelor nr. 1384/2003, rectificat prin Încheierea

nr. 8581/2003 a BNP P., nr. 1863/2003 și nr. 1864/2003 rectificate prin Încheierea

nr. 9543/2003 a BNP P. ca nefondate; a respins apelul declarat de reclamantul B.I.C.,

a menținut celelalte dispoziții; a obligat apelantul B.I.C. să plătească

apelanților T.O. și G.D. suma de 7462,03 lei cheltuieli de judecată, din care

6177,74 lei către T.O.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut că în ceea ce privește apelul declarat

de B.I.C., în esență, acesta a solicitat reanalizarea capetelor de cerere 1-8,

11 și 13 din acțiune, admiterea de către instanța de fond a excepției

autorității de lucru judecat și a inadmisibilității acțiunii care au dus la

respingerea capetelor de cerere 1-8 din acțiune.

În sensul corect

reține instanța de fond, prin considerente că reclamantul B.I.C. are la

dispoziție acțiunea în realizare, pe care a și valorificat-o prin prezenta

acțiune. De asemenea, în ceea ce privește solicitările reclamantului punctele

1-8 din acțiune, operează autoritatea de lucru judecat datorită faptului că în

cele două capete de cerere există același scop final urmărit.

Așa cum s-a reținut,

nu se poate recunoaște unei părți un drept ce i-a fost negat printr-o hotărâre

anterioară. Neîntemeiat este și motivul de apel, precum că notarul nu avea

competența materială de a încheia actele, nefiind încălcate prevederile legale

în materie. Nici contractele de garanție imobiliară nu sunt încheiate în

fraudarea legii, referirea pe care o face apelantul B. la prevederile Codului

civil privind nulitatea absolută, nu sunt aplicabile la prezenta speță.

Așa cum a reținut și

instanța de fond, se pune în discuție eventual existența unei realități

relative, ce a fost ulterior confirmată de către apelant. Nu este nici logic

ceea ce susține apelantul pentru că altfel ar fi primit creditul fără garanție,

așa cum prevede legea. Art. 1391 și art. 1774 C. civ. care reglementează

încheierea unei convenții ipotecare, au fost respectate.

Referitor la pct. 11 din

acțiune, din actele dosarului nu a rezultat o fraudare a procedurilor legale

privind contractele de cesiune de creanță pentru a se constata nulitatea

absolută a acestora. Au fost respectate prevederile art. 1149, art. 1391 și art.

1396 C. civ., legea nu interzice înstrăinarea unei creanțe, în situația

suspendării executării într-o cauză ce are ca obiect contestație la executare.

S-a reținut că

rezultă în mod corect și în termen legal, apelanții T.O. și G.D. au solicitat

schimbarea sentinței civile sub acest aspect, privind constatarea nulității

absolute a contractelor de cesiune de creanță și a actelor ulterioare întocmite

la notariat și la judecătorie.

Instanța de fond

trebuia să aibă în vedere că s-a suspendat executarea silită de către creditor

a debitorului și nu vânzarea de către acesta a creanței în totalitate sau

parțial.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs B.I.C., care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ. și a criticat decizia în esență, sub următoarele aspecte.

În ceea ce privește

incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul consideră că hotărârea

instanței de apel nu conține motivele pe care se sprijină concluziile

magistraților.

Cu privire la

motivele contradictorii din cuprinsul deciziei se arată că instanța de apel a

reținut că „reclamantul B.I.C. are la dispoziție acțiunea în realizare, pe care

a valorificat-o prin prezenta acțiune”.

În ceea ce privește

incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se arată că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale

privitoare la excepția de netimbrare a apelurilor declarate de apelanții G.D.

și T.O..

De asemenea, acest

motiv de nelegalitate este incident în cauză, cu referire la încălcarea și

aplicarea greșită a legii săvârșită de instanța de apel în soluționarea pe fond

a apelurilor formulate de G.D. și T.O.

Vânzarea creanței

unei alte persoane decât recurentul debitor și la un preț dublu decât cel care

putea fi încasat în cadrul procedurii retractului litigios, este contrară

sensului și finalității instituirii de către legiuitor a prevederilor legale

imperative, al căror sens este tocmai acela de a proteja pe debitor de actele

speculative ale creditorului său.

Recurentul arată în

mod detaliat criticile aduse soluționării apelului propriu, în sensul că

instanța de apel a greșit având în vedere faptul că acțiunea introductivă a

avut 13 capete de cerere.

Analizând recursul

prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că

acesta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Hotărârea nu cuprinde

motivele de fapt și de drept pe care se sprijină.

Astfel, acțiunea

introductivă are 13 capete de cerere, iar motivele de apel sunt amplu detaliate

și fac referire la toate aceste capete de cerere.

Decizia din apel nu

cuprinde motivele care au stat la baza respingerii apelului cu referire la

fiecare dintre aceste cereri. Mai mult decât atât în hotărâre se reține faptul

că „în ceea ce privește solicitările reclamantului punctele 1-8 din acțiune,

operează autoritatea de lucru judecat datorită faptului că în cele două capete

există același scop final urmărit”.

Potrivit

dispozițiilor art. 1201 C. civ. pentru existența autorității de lucru judecat

este necesar să existe identitate de părți, obiect și cauză.

Așa fiind, instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor aduse sentinței prin apelul declarat

de reclamant.

O motivare

contradictorie este și aceea că „reclamantul B.I.C. are la dispoziție acțiunea

în realizare, pe care a și valorificat-o prin prezenta acțiune”.

De altfel, toate

capetele de cerere au caracterul unor acțiuni în constatare, fie că este vorba

de acțiuni în constatarea existenței sau inexistenței vreunui drept, cum este cazul

capetelor de cerere 1, 2, 3 și 8, fie că este vorba de acțiuni în constatarea

nulității absolute sau a inopozabilității unor contracte, cum este cazul

capetelor de cerere nr. 5. 6, 11 și 12.

Cu privire la

apelurile declarate de T.O. și G.D., instanța a reținut în două fraze că

aceștia în mod corect și în termen legal au solicitat schimbarea sentinței

civile, fără a arăta care sunt motivele de fapt și temeiurile în drept care au

determinat instanța să ajungă la această concluzie.

Procedând în acest mod,

Curtea de Apel nu s-a pronunțat asupra criticilor aduse de apelanți sentinței

pronunțate de tribunal, astfel că Înalta Curte în lipsa motivării în fapt și în

drept a deciziei atacate nu se poate pronunța asupra legalității acesteia.

O hotărâre

judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra

care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la

soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe

de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la

dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz

contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu

nerespectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de apel este

în drept să își însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și

apărările înaintea ei au rămas neschimbate, iar în caz de reformare a hotărârii

ce a format obiectul apelului, instanța de apel este obligată să motiveze ce

anume împrejurări au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe.

Întrucât nu a

procedat în acest mod, Înalta Curte apreciază că se impune casarea deciziei

atacate deoarece instanța de apel nu a cercetat fondul apelului și nu s-a

pronunțat asupra criticilor aduse sentinței tribunalului, astfel că în cauză

sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Reținând omisiunea

instanței de apel de a se pronunța explicit asupra tuturor capetelor de cerere

ce i-au fost deduse judecății, Înalta Curte urmează să admită recursul, să

caseze decizia atacată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul B.I.C. împotriva deciziei nr. 47 de la 17 mai 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal,

pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare a apelului la aceeași

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 8 martie 2012.