ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3795/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3258 din 14

octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de către reclamanta N.M.,

în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., a obligat pârâta A.N.R.P. să plătească

reclamantei suma de 174.102,71 lei cu titlu de compensații bănești, sumă la

care urmează a calcula și plăti și dobânda legală, precum și să plătească

reclamantei suma de 357 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că

reclamanta N.M. este

beneficiara Legii nr. 290/2003, conform

Hotărârilor nr. 26/2006, nr. 46/2006

și nr. 77/2006 ale Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003

Ialomița, în baza cărora i-a fost plătită suma totală de 163.179,56 lei, după

cum

urmează: în baza Hotărârii nr. 26/2006

a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003

Ialomița a primit

suma de 49.102,20 lei, rămânând de achitat suma de 32.734,80 lei; în baza

Hotărârii nr. 46/2006 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003

Ialomița a primit

suma de 78,379,60 lei,

rămânând de achitat suma de 117.569,40 lei; în baza Hotărârii nr. 77/2006

a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003

Ialomița a primit suma de 35.697,76 lei,

rămânând de achitat suma de 23.798,51 lei, aspect necontestat de către

pârâtă.

Deși plata primelor tranșe s-a făcut la datele de 23 noiembrie 2006 și

22 decembrie 2006, pentru diferențele

rămase de achitat nu s-a efectuat plata

nici până în prezent

.

Instanța de

fond a apreciat că, reclamanta se încadrează în ipotezele de la lit. b) și c),

despăgubirile sale depășind fie suma de 50.000 lei (Hotărârea nr. 26/2006 și

Hotărârea nr. 77/2006), fie de 100.000 lei (Hotărârea nr. 46/2006), prin urmare

era îndreptățită ca în termen de un an de la comunicarea hotărârilor comisiei

județene să primească tranșa de 40 % din sumele stabilite prin primele

hotărâri, respectiv 60 % din suma din cea de-a treia, plată care a fost

efectuată, urmând ca în cel de-al doilea an, să primească tranșa de 60 % din

sumele stabilite prin primele hotărâri, respectiv 60 % din suma din cea de-a

treia.

Deși se face

referire la limita sumelor aprobate anual de la bugetul de stat, este evident

că aceasta nu semnifică nerespectarea modalității de plată sau a termenelor

acestora, prevăzute în mod imperativ de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003.

Împotriva

hotărârii Curții de Apel pârâta A.N.R.P. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Înainte

de a analiza motivele de recurs, examinând cu prioritate în temeiul

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată, din oficiu,

Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță

necompetentă astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., motiv pentru care va admite recursul iar în baza art. 312 alin. (6)

C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Ialomița, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru

a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Obiectul prezentului litigiu este

reprezentat de obligarea recurentei - pârâte la plata unei sume de bani

cuvenită intimatei - reclamante cu titlu de despăgubiri.

Ca atare, este vorba despre o

acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor despăgubiri

stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr.

290/2003.

Înalta Curte apreciază că, pentru

corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante

prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.

Conform alin. (3) al articolului

anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul

nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București,

pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la A.N.R.P. –

Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

În plus, alin. (4) al aceluiași

articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. – Serviciul

pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba

sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui A.N.R.P. care

coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Alin. 5 din articolul în discuție

precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând

fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare.

Totodată, conform alin. 6 al

articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de tribunal sunt

supuse căilor de atac prevăzute de lege.

De asemenea, art. 17 alin. (6) din

H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menționează faptul că deciziile

vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor

legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția

de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

Din interpretarea tuturor acestor

texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de A.N.R.P. în

aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios

administrativ, fiind vorba de o competență exclusivă a tribunalului.

Ca atare, sunt aplicabile

dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetența este de

ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt

grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de

apel.

Nu există nici o îndoială că,

întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este reglementată de

norme imperative.

În litigiul de față, putem afirma că

suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate,

având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.

Altfel spus, trebuie aplicat

principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu

generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 alin. (3) și art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și

va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Ialomița, secția de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.R.P.,

împotriva sentinței civile nr. 3258 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 septembrie 2010.