ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3795/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3258 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de către reclamanta N.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., a obligat pârâta A.N.R.P. să plătească reclamantei suma de 174.102,71 lei cu titlu de compensații bănești, sumă la care urmează a calcula și plăti și dobânda legală, precum și să plătească reclamantei suma de 357 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta N.M.

este beneficiara Legii nr. 290/2003, conform Hotărârilor nr. 26/2006, nr. 46/2006 și nr. 77/2006 ale Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Ialomița, în baza cărora i-a fost plătită suma totală de 163.179,56 lei, după cum urmează: în baza Hotărârii nr. 26/2006 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Ialomița a primit suma de 49.102,20 lei, rămânând de achitat suma de 32.734,80 lei; în baza Hotărârii nr. 46/2006 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Ialomița a primit suma de 78,379,60 lei, rămânând de achitat suma de 117.569,40 lei; în baza Hotărârii nr. 77/2006 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Ialomița a primit suma de 35.697,76 lei, rămânând de achitat suma de 23.798,51 lei, aspect necontestat de către pârâtă.

Deși plata primelor tranșe s-a făcut la datele de 23 noiembrie 2006 și 22 decembrie 2006, pentru diferențele rămase de achitat nu s-a efectuat plata nici până în prezent . Instanța de fond a apreciat că, reclamanta se încadrează în ipotezele de la lit. b) și c), despăgubirile sale depășind fie suma de 50.000 lei (Hotărârea nr. 26/2006 și Hotărârea nr. 77/2006), fie de 100.000 lei (Hotărârea nr. 46/2006), prin urmare era îndreptățită ca în termen de un an de la comunicarea hotărârilor comisiei județene să primească tranșa de 40 % din sumele stabilite prin primele hotărâri, respectiv 60 % din suma din cea de-a treia, plată care a fost efectuată, urmând ca în cel de-al doilea an, să primească tranșa de 60 % din sumele stabilite prin primele hotărâri, respectiv 60 % din suma din cea de-a treia.

Deși se face referire la limita sumelor aprobate anual de la bugetul de stat, este evident că aceasta nu semnifică nerespectarea modalității de plată sau a termenelor acestora, prevăzute în mod imperativ de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003. Împotriva hotărârii Curții de Apel pârâta A.N.R.P. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înainte de a analiza motivele de recurs, examinând cu prioritate în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Ialomița, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea recurentei - pârâte la plata unei sume de bani cuvenită intimatei - reclamante cu titlu de despăgubiri. Ca atare, este vorba despre o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003. Înalta Curte apreciază că, pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.

Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. În plus, alin. (4) al aceluiași articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui A.N.R.P. care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Alin. 5 din articolul în discuție precizează că hotărârile A.N.R.P.

sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Totodată, conform alin. 6 al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menționează faptul că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba de o competență exclusivă a tribunalului. Ca atare, sunt aplicabile dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel. Nu există nici o îndoială că, întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este reglementată de norme imperative. În litigiul de față, putem afirma că suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.

Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 alin. (3) și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Ialomița, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.R.P., împotriva sentinței civile nr. 3258 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2010.