ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3007/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin sentința nr. 223/F/CA din 3 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a fost

admisă cererea de suspendare a executării

Ordinului nr. 70138 din

2 octombrie

2009 emis de Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor, cerere

formulată

de reclamantul V.C.C.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța, investită cu

soluționarea cererii de suspendare a Ordinului nr. 7013

8/2009, a

reținut

că prin actul administrativ atacat s-a dispus eliberarea din

funcția de director coordonator adjunct al D.S.V.S.A.

Hunedoara, deținută de reclamant, la

expirarea duratei de 15 zile

de preaviz acordate.

Instanța de fond a constatat că

în cauza dedusă judecății

reclamantul a

făcut dovada existenței celor două condiții prevăzute de lege.

Astfel, instanța a reținut

existența cazului bine justificat,

prin aceea că ordinul atacat nu îndeplinește condiția

esențială a

unei

motivări reale și temeinice, astfel încât se conturează indicii

privind nelegalitatea actului

administrativ arătat. A mai reținut că raportul de serviciu al reclamantului a

încetat în perioada celor 90

de zile de probă prevăzute de art. 4 alin. (2) din contractul de

management nr. 164 din 29 iulie

2009, din inițiativa angajatorului, în

condițiile în care denunțarea unilaterală a contractului

de

management nu

poate interveni în mod arbitrar, ci doar în

conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1)

lit. b) din contract.

De asemenea, instanța a reținut că reclamantul a făcut

dovada unui prejudiciu iminent, prin aceea

că prin eliberarea din

funcție a

reclamantului toate regulile interne, menite să asigure

buna funcționare a instituției, nu mai sunt

respectate, situație care

determină

perturbarea activității instituției, dar produce și un

prejudiciu în

patrimoniul reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta

A.N.S.V.P.S.A.

, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și

nelegală.

Recurenta a arătat că, în cauza

dedusă judecății, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de

dispozițiile art. 14

și art. 15 din

Legea nr. 554/2004, actul atacat fiind emis cu

respectarea dispozițiilor legale la data emiterii precum și a

prevederilor contractului de management, iar

reclamantul nu a

produs nicio dovadă

în sensul existenței unei pagube iminente.

Intimatul-reclamant V.C.C. a

formulat

întâmpinare,

prin care a arătat că recursul este lipsit de interes,

având în vedere că prin sentința nr. 86/F/2010

Curtea de Apel Alba-Iulia a anulat ordinul atacat.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu

soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în

raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale

incidente în cauză va respinge recursul ca

nefondat, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes în

susținerea recursului, invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte reține că

aceasta nu este întemeiată, având în vedere că la momentul promovării

recursului

(30

noiembrie 2009 - fila

8 dosar recurs), autoritatea recurentă justifica interesul procesual în raport

de soluția de admitere a cererii de suspendare, sentința prin care s-a dispus

anularea Ordinului nr. 70138 din 2 octombrie 2009 fiind pronunțată la data de 6

aprilie 2010.

Pe de altă parte, soluția de admitere a acțiunii în

anularea ordinului menționat, formulată de reclamantul V.C.C., pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 86/F/CA din 6 aprilie 2010, raportat la faptul că temeiul juridic

al prezentei cereri de suspendare îl constituie art. 14 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ, atrage incidența în speță a dispozițiilor art. 15

alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestui din urmă text de lege „în ipoteza

admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14,

se prelungește de drept, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat

suspendarea

executării actului administrativ în temeiul alin. (1) ".

Prin urmare, soluția de admitere a acțiunii în

anularea actului, pronunțată de instanța de fond, a avut ca efect menținerea

ope legis a suspendării executării ordinului de eliberare din funcție a

reclamantului și, nu în ultimul rând, a venit să confirme aparența de

nelegalitate a actului și iminența producerii unei pagube, elemente pe care

Curtea de Apel Alba - Iulia le-a avut în vedere când a pronunțat soluția de

suspendare a executării actului administrativ, atacată cu prezentul recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că

sentința recurată este temeinică și legală, și în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A.N.S.V.P.S.A.

, împotriva sentinței civile nr. 223/F/CA din 3

noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.