ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3007/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 223/F/CA din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 70138 din 2 octombrie 2009 emis de Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, cerere formulată de reclamantul V.C.C. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța, investită cu soluționarea cererii de suspendare a Ordinului nr. 7013 8/2009, a reținut că prin actul administrativ atacat s-a dispus eliberarea din funcția de director coordonator adjunct al D.S.V.S.A. Hunedoara, deținută de reclamant, la expirarea duratei de 15 zile de preaviz acordate.

Instanța de fond a constatat că în cauza dedusă judecății reclamantul a făcut dovada existenței celor două condiții prevăzute de lege. Astfel, instanța a reținut existența cazului bine justificat, prin aceea că ordinul atacat nu îndeplinește condiția esențială a unei motivări reale și temeinice, astfel încât se conturează indicii privind nelegalitatea actului administrativ arătat. A mai reținut că raportul de serviciu al reclamantului a încetat în perioada celor 90 de zile de probă prevăzute de art. 4 alin. (2) din contractul de management nr. 164 din 29 iulie 2009, din inițiativa angajatorului, în condițiile în care denunțarea unilaterală a contractului de management nu poate interveni în mod arbitrar, ci doar în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) din contract.

De asemenea, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada unui prejudiciu iminent, prin aceea că prin eliberarea din funcție a reclamantului toate regulile interne, menite să asigure buna funcționare a instituției, nu mai sunt respectate, situație care determină perturbarea activității instituției, dar produce și un prejudiciu în patrimoniul reclamantului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.S.V.P.S.A. , criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurenta a arătat că, în cauza dedusă judecății, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, actul atacat fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale la data emiterii precum și a prevederilor contractului de management, iar reclamantul nu a produs nicio dovadă în sensul existenței unei pagube iminente.

Intimatul-reclamant V.C.C. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că recursul este lipsit de interes, având în vedere că prin sentința nr. 86/F/2010 Curtea de Apel Alba-Iulia a anulat ordinul atacat. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte reține că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că la momentul promovării recursului (30 noiembrie 2009 - fila 8 dosar recurs), autoritatea recurentă justifica interesul procesual în raport de soluția de admitere a cererii de suspendare, sentința prin care s-a dispus anularea Ordinului nr. 70138 din 2 octombrie 2009 fiind pronunțată la data de 6 aprilie 2010. Pe de altă parte, soluția de admitere a acțiunii în anularea ordinului menționat, formulată de reclamantul V.C.C., pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 86/F/CA din 6 aprilie 2010, raportat la faptul că temeiul juridic al prezentei cereri de suspendare îl constituie art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, atrage incidența în speță a dispozițiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui din urmă text de lege „în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1) ". Prin urmare, soluția de admitere a acțiunii în anularea actului, pronunțată de instanța de fond, a avut ca efect menținerea ope legis a suspendării executării ordinului de eliberare din funcție a reclamantului și, nu în ultimul rând, a venit să confirme aparența de nelegalitate a actului și iminența producerii unei pagube, elemente pe care Curtea de Apel Alba - Iulia le-a avut în vedere când a pronunțat soluția de suspendare a executării actului administrativ, atacată cu prezentul recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de A.N.S.V.P.S.A. , împotriva sentinței civile nr. 223/F/CA din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.