Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.02.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 912/2010

HOTĂRÂRE
18.02.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 912/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra acțiunii de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal și precizată ulterior, reclamantul M.V.a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice anularea legii electorale și a tuturor actelor subsecvente acesteia, anularea Codurilor de procedură penală și civilă și actelor subsecvente, precum și anularea Legii asociaților de proprietari nr. 114/1996, cu modificările și completările ulterioare. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri materiale și morale, în valoare de 25 de milioane de euro.

În motivare, a arătat reclamantul că toate aceste acte normative încalcă prevederile constituționale, dar și legislația comunitară, inclusiv dispozițiile Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană. În drept, a invocat dispozițiile art. 8, art. 18 alin. (1) - (4) și ale art. 28 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 948, art. 953, art. 960 - 961, art. 966 - 968 și art. 998 - 999 C. civ. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 raportate la cele ale art. 158 alin. (1) C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea cauzei, fiind o excepție de ordine publică, menită să facă inutilă cercetarea pe fond a cererii de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 4 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. în orice alte materii date prin lege în competența sa". Prin urmare, potrivit textului procedural precitat, Înalta Curte, ca regulă nu are competență materială în soluționarea cauzelor civile ca primă instanță. Pe de altă parte, reclamantul a înțeles să invoce ca temei de drept al acțiunii prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aspect care atrage incidența dispozițiilor speciale în ceea ce privește stabilirea competenței materiale a instanțelor judecătorești în materia contenciosului administrativ.

În acest sens, prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată prin Legea nr. 262/2008, au stabilit că "(...) litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorități publice centrale (...) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel". Alin. (2) al art. 10 din același act normativ prevede că împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, se judecă la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dând eficiență principiului disponibilității părții în procesul civil și aplicând, coroborat, dispozițiile procedurale privind competența materială a instanțelor judecătorești, la obiectul cererii de chemare în judecată, la calitatea pârâtului de autoritate publică centrală, precum și la temeiul juridic principal invocat de reclamant, respectiv dispozițiile Legii contenciosului administrativ, care se completează cu cele ale C. proc. civ., rezultă cu evidență că instanța supremă nu are competență materială de a soluționa prezenta cauză în primă instanță, instanța competentă fiind Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Curtea de Apel București este competentă și din punct de vedere teritorial potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, domiciliul reclamatului fiind situat pe raza municipiului București.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 158 alin. (1) raportate la cele ale art. 159 alin. (2) C. proc. civ. și va constata că pricina este de competența unei instanțe de alt grad și, în consecință, va admite excepția necompetenței materiale, trimițând cauza la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

D E C I D E Trimite cererea formulată de M.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-19
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3353/2010
1 lit. c) C. proc. civ., în ceea ce privește criticile prin care solicită modificarea deciziei recurată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată netemeinicia acesteia în raport de dispozițiile art. 306 al
ÎCCJ 2011-06-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3187/2011
ității cererii de chemare în judecată invocată de A.N.R.P. a fost făcută pentru inducerea în eroare a instanței atâta timp cât la A.N.R.P. au existat simultan două Dosare nr. 27188CC și nr. 35582CC înregistrate pentru despăgubirile care se
ÎCCJ 2015-03-12
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1147/2015
Decizia nr. 1147/2015 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 6511 din 4 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția c
ÎCCJ 2013-05-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5439/2013
dispozițiilor art. 20 din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. II. Decizia instanței de recurs Examinând cauza și sentința atacată, în ra
ÎCCJ 2011-09-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4236/2011
cepția inadmisibilității acțiunii formulate potrivit Legii contenciosului administrativ, Curtea a reținut că nu se mai impune analizarea celorlalte excepții invocate pe cale de întâmpinare și a motivelor referitoare la fondul cauzei. 3. Cal
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă