ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1147/2015

Decizia nr. 1147/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 6511 din 4 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 4307 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut că, prin sentința atacată Curtea de Apel a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții președintele Camerei Deputaților din Parlamentul României, președintele Senatului din Parlamentul României, președintele României, Guvernul României și Consiliul Superior al Magistraturii, pentru lipsa obiectului.

S-a reținut că reclamanta a chemat în judecată o serie de instituții ale statului, nemulțumită fiind de cursul petițiilor, sesizărilor, plângerilor penale și acțiunilor în justiție formulate în legătură cu pretinse fapte de corupție ale administratorului SC B. SRL. Prin cererea introductivă se face un apel pentru revenirea la legalitate și normalitate și pentru respectarea standardelor Uniunii Europene, fără a se formula însă pretenții concrete în contradictoriu cu pârâtele, raportat la atribuțiile acestora.

Înalta Curte a constatat că soluția pronunțată de Curtea de apel este corectă, în acord cu prevederile art. 113 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile și nu s-a conformat solicitării instanței de a-și preciza obiectul cererii, potrivit dispozițiilor art. 112 pct. 3 C. proc. civ.

Împotriva Deciziei nr. 6511 din 4 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. a formulat cerere de revizuire A.

În motivarea cererii de revizuire, precizată și completată la data de 5 martie 2014 (filele 35-50), sub aspectul temeiului de drept și al motivelor de fapt, revizuenta a invocat în esență, următoarele:

- existența unor hotărâri ilegale pronunțate de instanțele de judecată împotriva părții vătămate C., hotărâri ce sunt în folosul celor interesați în acte și fapte de corupție, contrar angajamentelor asumate de România în raporturile cu Uniunea Europeană, pe de o parte și cu Organizația Națiunilor Unite, pe de altă parte, pentru prevenirea, depistarea și sancționarea corupției;

- trecerea sub tăcere a multor mijloace de apărare și probe irefutabile în favoarea celor interesați de practicarea traficului de influență chiar și după data aderării României la Uniunea Europeană;

- refuzul abuziv de a respecta dispozițiile articolului 13, 20 și 148 din Constituția României și trecerea sub tăcere a dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului în general și refuzul de a respecta dispozițiile cap. al VI-lea „Justiție” din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene simultană cu atitudinea refractară a magistraților față de adevăr.

În drept, a invocat dispozițiile art. 509 pct. 1, 5, 7, 8 C. proc. civ., republicat (art. 322 pct. 2, 5, și 7 C. proc. civ. din 1865), art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 394, art. 399 pct. 1-408

1

C. proc. pen.

Intimații Consiliul Superior al Magistraturii, Senatul României și Camera Deputaților au formulat întâmpinări în cauză, prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât nu se indică în concret hotărârea a cărei revizuire se solicită și de asemenea, argumentele invocate nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți în privința admisibilității cererii de revizuire;

Verificând admisibilitatea revizuirii, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în temeiul art. 322 C. proc. civ., această cale de atac de retractare poate avea ca obiect numai hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare precum și hotărârile date de instanțele de recurs, atunci când evocă fondul.

Condiția evocării fondului implică fie stabilirea altei stări de fapt decât cea reținută în fazele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite pentru că revizuirea vizează îndreptarea unor erori de fapt.

Cu alte cuvinte, o instanță de recurs evocă fondul numai atunci când face o proprie analiză a probelor administrate, schimbând situația de fapt anterior stabilită ori dându-i o altă încadrare juridică.

Cum, în speță, prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat a fost respins recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 4307 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită.

Pe de altă parte, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată în mod valabil numai sub condiția ca motivele de fapt care o susțin să se circumscrie uneia din ipotezele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

În speță, nu poate fi reținută incidența niciunuia din cazurile revizuirii prevăzute în art. 322 pct. 1-9 C. proc. civ., or art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, motivele de fapt invocate fiind străine de cele prevăzute de lege.

În concluzie, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 326 și art. 328 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 6511 din 4 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2015.