ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5752/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul L.I. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe,

obligarea acestuia să îi primească cererea de redobândire a cetățeniei române .

În motivarea cererii

reclamantul a arătat că la data de 14 septembrie 2006 și-a manifestat intenția

de a depune cerere pentru redobândirea cetățeniei române, revenind cu o astfel

de cerere la data de 30 martie 2009, însă intimatul nu i-a primit cererea și nu

l-a programat în vederea primirii actelor necesare redobândirii cetățeniei

române.

Intimatul a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția prescrierii acțiunii în ceea ce

privește cererea formulată în septembrie 2006, iar, pe fond, a arătat că există

foarte multe persoane (peste 360.000) care doresc să depună o astfel de cerere,

iar Ambasada României la Chișinău nu are posibilitatea să proceseze aceste

cereri, precum și faptul că față de cererea din anul 2009 nu s-a depășit

termenul rezonabil.

Reclamantul a depus

la dosar, la ultimul termen de judecată, dovada că la data de 01 octombrie 2009

i s-a comunicat o invitație pentru data de 30 noiembrie 2009, arătând că astfel

acțiunea a rămas fără obiect.

Prin Sentința civilă

nr. 559 din 2 februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins excepția prescripției; a respins acțiunea

formulată de reclamantul L.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe, ca rămasă fără obiect și a obligat intimatul la 150 RON

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că excepția prescripției este

neîntemeiată, că în speță nu este vorba despre refuzul de soluționare a unei

cereri, ci despre refuzul de primire a unei cereri, aducându-se atingere însuși

dreptului constituțional de petiționare și că acest drept nu este unul

prescriptibil, o persoană nepierzând dreptul de a depune o cerere la o

autoritate publică după trecerea unui anumit interval de timp.

Pe fond instanța a

constatat că acțiunea a rămas fără obiect, reclamantul primind invitație pentru

data de 30 noiembrie 2009.

În raport de

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., instanța a admis cererea de plată a

cheltuielilor de judecată, constatând că îndeplinirea obligației s-a făcut după

data formulării acțiunii.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând

hotărârea atacată numai sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de

judecată, cu motivarea că instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată în

condițiile în care pârâtul a executat obligația pe care a învederat-o

reclamantul ca și obiect al acțiunii până la prima zi de înfățișare.

Arată recurentul că

momentul procedural al primei zi de înfățișare s-a consumat la data de 2

februarie 2010. Or, la data de 01 octombrie 2009 pârâtul a îndeplinit obligația

administrativă de a primi cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei

române, fără a fi pus în întârziere anterior introducerii cererii de chemare în

judecată.

Se mai arată că, pe

de o parte, adresa primită în data de 30 martie 2009 nu are o astfel de valoare

procedurală, deoarece nu a fost înaintată prin executor judecătoresc, iar, pe

de altă parte, Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen administrativ pentru

primirea cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Recurentul-pârât

solicită admiterea recursului, modificarea parțială a hotărârii atacate și

respingerea petitului privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca

neîntemeiat.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 274

alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru,

taxele de procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea

martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va

dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al

aceluiași articol, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit

cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata

motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau

munca îndeplinită de avocat.

Prin urmare, pentru

ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se

afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin.

(1) C. proc. civ.

Astfel, cheltuielile

de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților,

onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna

desfășurare a judecății.

Pentru ca aceste

cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul

trebuie să dovedească că le-a făcut.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de

judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond.

Este adevărat că

cererea reclamantului a fost soluționată favorabil, dar, așa cum rezultă din

considerentele hotărârii atacate, aceasta s-a produs ulterior datei la care

reclamantul a înregistrat cererea de chemare în judecată.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a obligat pârâtul la plata

cheltuielilor de judecată, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pe care o

va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței civile nr. 559

din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 noiembrie 2011.