ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5590/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.M. a chemat în judecată

Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanței ca în contradictoriu cu

pârâtul să dispună obligarea acestuia să-i primească de îndată cererea de

redobândire a cetățeniei române, în caz contrar să fie obligat la daune în

cuantum de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligației.

Motivându-și

acțiunea, reclamantul a arătat că la data de 21 mai 2009 s-a adresat cu o

cerere de redobândire a cetățeniei române secției consulare a Ambasadei

României la Chișinău și întrucât nu a primit nici un sprijin, la data de 19 mai

2010 a mai revenit cu o cerere în acest sens.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 5111 din 14 decembrie 2010 a respins acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că începând cu data de 16 august 2010

cererile de redobândire a cetățeniei sunt primite fără o programare prealabilă,

iar reclamantul nu a probat că, după această dată, s-a adresat secției consulare

a ambasadei cu o cerere și că această cerere nu i-a fost înregistrată.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul C.M.

Recurentul a susținut,

în esență, că instanța de judecată a pronunțat o soluție formală, întrucât nu s-a

raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Singura soluție la care

ar putea ajunge instanța, reține recurentul, era aceea că cererea sa a rămas fără

obiect și să oblige pârâtul Ministerul Afacerilor Externe la plata cheltuielilor

de judecată.

A mai susținut recurentul

că, Ministerul Afacerilor Externe este în culpă, întrucât timp de peste 1 an de

zile a ignorat demersurile sale, încălcând orice termen rezonabil stabilit de legislația

internă și de Convenția europeană asupra cetățeniei.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 12

alin. (2) din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române, cu modificările și completările

ulterioare, „Persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune

cererea de acordare, întemeiată pe dispozițiile art. 10

1

, sau de redobândire

a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute

de lege, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare competente ale României.

Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie”.

De asemenea, în condițiile

art. 10 din Legea nr. 396/2002 privind ratificarea Convenției europene asupra cetățeniei,

adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, „Fiecare stat parte trebuie să facă

astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui

atestat de cetățenie”.

În cauză, reclamantul

C.M., cetățean moldovean, domiciliat în Republica Moldova a arătat că la data de

21 mai 2009 s-a adresat secției consulare a Ambasadei României din Chișinău cu o

cerere de redobândire a cetățeniei române, care nu i-a fost primită, motiv pentru

care la data de 3 iunie 2010 a formulat acțiunea de față.

La termenul din 14 decembrie

2010, pârâtul a învederat instanței că începând cu data de 16 august 2010 cererile

de redobândire a cetățeniei române se depun la consulate, fără o programare prealabilă,

depunând în acest sens și o copie a comunicatului afișat pe site-ul Ambasadei Române

la Chișinău.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, ori

într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ

sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței

de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri se înțelege, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din aceeași

lege a contenciosului administrativ, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen

de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen,

iar prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege, potrivit

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva

cererea unei persoane.

Cum în cauză, reclamantul

nu a probat că, după data de 16 august 2010 s-a adresat secției consulare a Ambasadei

cu o cerere, nu se poate reține în sarcina pârâtului un refuz nejustificat de soluționare

a cererii care să atragă obligarea acestuia la cheltuieli de judecată sau eventuale

daune.

Față de cele ce preced,

recursul fiind nefondat, va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinței

civile nr. 5111 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie

2011.