ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 876/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 199 din 6 iulie 2010

pronunțată de Tribunalul Arad, inculpatul G.A.D. a fost achitat pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006.

S-a reținut de

instanța de fond că potrivit art. 147 din Legea nr. 85/2006 constituie

infracțiune refuzul debitorului persoană fizică sau al administratorului,

directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al

debitorului, persoană juridică, de a pune la dispoziția judecătorului sindic,

administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prev. de art. 35,

documentele și informațiile prev. de art. 28 alin. (1) lit. a) - f), ori

împiedicarea acestora, cu rea-credință, de a întocmi documentația respectivă.

Pentru a fi subiect

activ al infracțiunii legiuitorul a prevăzut ca acesta să aibe o calitate

specială, fiind deci un subiect calificat. Instanța de fond a apreciat că

inculpatul nu are calitatea specială cerută de legiuitor motiv pentru care a

considerat că fapta nu a fost comisă de o acesta dispunând astfel achitarea în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad care a criticat

hotărârea primei instanțe pentru greșita achitare a inculpatului arătându-se că

vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită.

Prin Decizia penală

nr. 142/A din 7 octombrie 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca

nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Pentru a decide

astfel instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că

inculpatul a exercitat în fapt funcția de administrator iar aceasta nu înseamnă

că inculpatului i-au fost transferate și obligațiile care îi incumbă

administratorului de drept.

Împotriva Deciziei

penale nr. 142/A a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, solicitând casarea ambelor hotărâri pronunțate și, în rejudecare,

prin reevaluarea probelor administrate în cauză să se dispună condamnarea

inculpatului.

Examinând recursul

Înalta Curte constată că acesta este fondat dar pentru alte considerente ce vor

fi expuse în continuare:

Inculpatul a fost

acționar al SC S.M.&A.D. SRL Arad.

Prin Încheierea nr.

186 din data de 6 februarie 2008 Tribunalul Arad a deschis procedura prev. dr

art. 33, 34, 107 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 85/2006 și a desemnat ca

lichidator judiciar firma C.AR.M.L. IPURL Arad. S-a dispus totodată notificarea

falimentului debitorului creditorului, ORC de pe lângă Tribunalul Arad pentru

efectuarea mențiunilor.

Probele administrate

la instanța de fond respectiv declarațiile inculpatului, ale administratorului

de drept, ale lichidatorului, au indicat faptul că administratorul de drept al

firmei era concubina inculpatului însă, întrucât aceasta născuse, atribuțiile

sale erau exercitate în fapt de către inculpat. Firma a fost declarată în

insolvență prin hotărârea Tribunalului Arad care a numit și lichidatorul

C.AR.M.L. IPURL Arad.

Acest lichidator a

notificat administratorul de drept să îi predea documentele stipulate în art.

28 din Legea nr. 85/2006 în termen de 10 zile de la primirea somației.

În declarația data în

fața instanței de fond inculpatul a declarat că actele la care se face referire

au rămas la sediul firmei într-un garaj, iar noul proprietar al imobilului nu

i-a comunicat dacă au sosit înștiințări pe numele său sau al societății.

Înalta Curte constată

că la dosarul instanței de fond, se află procesul-verbal din 2 iunie 2008

încheiat de Biroul Executor Judecătoresc H.V. ca urmare a evacuării

inculpatului din spațiul situat în Arad. Potrivit celor inserate în

procesul-verbal executarea silită s-a efectuat la cererea creditoarei SC C.I.

SRL iar bunurile aflate în imobil la momentul executării au rămas sechestrate.

Totodată se constată

că nici instanța de fond și nici instanța de apel, în virtutea efectului

devolutiv al apelului, nu au verificat apărările inculpatului și nici dacă au

fost făcute mențiunile dispuse de Tribunalul Arad prin Încheierea nr. 186 din 6

februarie 2008 și la ce dată, referitoare la falimentul firmei la care inculpatul

era acționar.

În lipsa acestor

probe instanța de recurs nu are cum să se pronunțe asupra vinovăției respectiv

nevinovăției inculpatului și cu atât mai mult nu poate să verifice dacă soluția

de achitare a inculpatului a fost justificată sau nu pe baza probelor existente

la dosar.

Ca atare, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va casa

ambele hotărâri pronunțate în cauză și va dispune rejudecarea cauzei de către

prima instanță, respectiv Tribunalul Arad.

În rejudecare instanța

va efectua demersuri pentru a afla dacă între bunurile sechestrate și rămase la

sediu sunt și actele pe care administratorul de drept al firmei trebuia să le

predea lichidatorului judiciar; dacă au fost efectuate la ORC de pe lângă

Tribunalul Arad mențiunile referitoare la falimentul firmei și la ce dată.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 7 octombrie

2010 a Curții de Apel Timișoara privind pe inculpatul G.A.D.

Casează decizia

atacată și Sentința penală nr. 199 din 6 iulie 2010 a Tribunalului Arad și

trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.

Onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 martie 2011.