ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 714/2012

Asupra recursului de

față.

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 183 din 7 aprilie

2011, pronunțată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 1195/108/2011, în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat

inculpatul M.M. pentru infracțiunea de trafic de influență comisă în formă

continuată, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 23 februarie 2011 la 28

februarie 2011.

A fost revocată

măsura obligării de a nu părăsi țara.

S-a dispus

comunicarea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul acestei măsuri

preventive.

În baza art. 191 C.

proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Instanța de fond,

pentru a pronunța această hotărâre a avut în vedere următoarele:

Prin Rechizitoriul

nr. 260/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, din 24 februarie

2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.M. pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, prevăzută de art. 257

alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că:

La începutul anului

2010, inculpatul M.M. a solicitat denunțătorului M.N. suma de 3.000 euro,

pentru a interveni pe lângă agenți de poliție, cu atribuții în examinarea

cursanților care absolveau cursurile școlii de șoferi, în vederea dobândirii

permiselor de conducere de către numiții M.D. și T.D.

Întrucât inculpatul

nu și-a ținut promisiunea, M.N. a formulat denunț împotriva acestuia la

organele de poliție, iar pentru efectuarea cercetărilor s-a autorizat

investigatorul sub acoperire, P.A.

Denunțătorul l-a

prezentat pe investigator inculpatului, solicitându-i-se ca, în schimbul sumei

de 1.500 euro, să intervină pe lângă polițiștii examinatori, pentru a obține

ilegal permisul de conducere.

Instanța de fond a

reținut că din înregistrările audio efectuate în cauză, ca și din declarațiile

martorilor C. și P. nu rezultă că inculpatul ar fi pretins vreo sumă de bani,

pentru el sau polițiști, în schimbul permiselor de conducere.

De asemenea, din

actele efectuate rezultă că, în ciuda insistențelor denunțătorului sau ale

investigatorului, inculpatul a refuzat primirea altor sume de bani, cu excepția

taxelor de școlarizare și contravaloarea investigațiilor medicale și întocmirea

dosarului.

Singura afirmație în

sensul că inculpatul a pretins și primit suma de 3.000 euro aparține

denunțătorului.

De altfel,

declarațiile denunțătorului sunt contradictorii, după cum a reținut instanța de

fond, aceleași oscilații având și cu ocazia cercetării în faza cercetării

judecătorești, cu privire la momentul discuțiilor și al predării banilor.

Suspiciuni asupra

veridicității declarațiilor denunțătorului a generat și faptul că nu s-a făcut

dovada existenței candidatului „T.D.”.

În raport de aceste

considerente, Tribunalul Arad, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului M.M., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva Sentinței

penale nr. 183 din 7 aprilie 2011 a Tribunalului Arad, a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

În motivarea

apelului, parchetul a susținut că se impune condamnarea inculpatului pentru

fapta reținută în sarcina sa în actul de sesizare, deoarece:

- declarațiile

denunțătorului au fost constante și relevă aceeași stare de fapt, care se

coroborează cu cea din declarația martorului C.Ș., cu procesele-verbale

încheiate de investigatorul P., înregistrările audio, ambientale etc.

- însăși instanța, în

faza de urmărire penală, prin Încheierea din 24 februarie 2011, a dispus

arestarea preventivă a inculpatului, apreciind că a săvârșit fapta.

Analizând motivele de

apel, instanța de prim control judiciar a apreciat că este nefondat.

Astfel, Curtea de

Apel Timișoara a constatat că instanța de fond a apreciat corect că, din

probele administrate nu rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că

inculpatul intimat este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată.

Totodată, contrar

susținerilor din motivele de apel, sentința nu se bazează pe aceleași probe

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, ci are în vedere întreg

materialul probator al cauzei.

Așadar, instanța este

îndreptățită să considere că, deși există indicii cu privire la o activitate

inițial infracțională a inculpatului, acestea nu sunt suficiente pentru a

răsturna prezumția de nevinovăție.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen.

În motivarea scrisă a

recursului se arată că instanțele de fond și apel nu au acordat importanță

materialului probator în ansamblul său, ignorând părți din declarațiile

martorilor și din înregistrările convorbirilor purtate în mediu ambiental sau

prin telefon, care ar demonstra, fără putință de tăgadă, faptul că inculpatul a

pretins sumele de bani pentru a interveni pe lângă polițiștii examinatori, în

vederea obținerii permiselor de conducere de prietenii denunțătorului.

Recursul declarat

este nefondat.

Astfel, analiza

minuțioasă a tuturor mijloacelor de probă existente la dosar nu duce, fără

îndoială, la o asemenea concluzie.

Astfel, însuși

investigatorul sub acoperire, P.A., audiat fiind de instanța de fond, a

declarat că din discuțiile dintre inculpat și martorul denunțător M.N. nu a rezultat

că suma de 3.000 euro urma să fie dată unor polițiști.

De asemenea, martorul

C.Ș., cu ocazia cercetării judecătorești nu a confirmat situația de fapt expusă

în rechizitoriu, cu privire la măsura în care urma să-i ajute inculpatul pe cei

doi candidați, și anume să intervină pe lângă polițiștii examinatori, în

schimbul unor sume de bani.

Nici chiar

convorbirile telefonice interceptate nu relevă că inculpatul ar fi pretins sau

primit sumele de bani, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra examinatorilor,

astfel încât să-i determine să elibereze, ilegal, permisele de conducere.

În raport de cele

expuse, se impune respingerea recursului ca nefondat.

Onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat M.M., în cuantum de 50 RON, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

împotriva Deciziei penale nr. 107 din 7 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara,

secția penală.

Onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat M.M., în sumă de 50 RON, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 13 martie 2012.

Procesat de GGC - LM