ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2864/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2864/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

rechizitoriul din data de 12 octombrie 2011 din Dosarul nr. 527/P/2010 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Arad, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul

C.P. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 143 alin. (1) și art. 147

din Legea nr. 85/2006. Potrivit rechizitoriului, s-a reținut în sarcina inculpatului

că, în calitate de administrator al SC P.A.T. SRL Arad, deși societatea sa se afla

în stare de insolvență, neputând plăti societății creditoare SC H.P. SRL Pitești

suma de 623.285 RON, nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, așa cum

prevede art. 27 din Legea nr. 85/2006. Prin sentința comercială nr. 2623 din 07

octombrie 2009, instanța comercială a admis cererea creditoarei SC E.P. SRL Pitești,

a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de societatea inculpatului, a numit

ca administrator judiciar provizoriu P.I.M. IPURL Arad și l-a obligat pe inculpat,

în calitate de reprezentant al societății debitoare, să depună la sediul administratorului

judiciar și la dosarul cauzei, actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin.

(1) din Legea nr. 85/2006, fiind în același timp atenționat cu privire la nerespectarea

dispozițiilor art. 137 din aceeași lege. Deși inculpatul a cunoscut conținutul sentinței

nr. 2623 din 07 octombrie 2009 a Tribunalului Arad și a fost notificat de mai multe

ori, a prezentat doar o parte din documentele solicitate, restul nefiind predate

niciodată, încălcând astfel dispozițiile art. 35 din Legea nr. 85/2006 referitoare

la termenul de 10 zile în care trebuia să prezinte documentele.

Prin sentința penală nr. 499 din 08

decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad, secția penală, în Dosarul nr. 5120/108/2011,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul C.P. pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută simplă, prev. de

art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

În baza art. 147 din Legea nr. 85/2006

rap. la art. 63 alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 500 RON amendă

penală pentru refuzul de a pune la dispoziție judecătorului-sindic, administratorului

judiciar sau lichidatorului, în condițiile prevăzute la art. 35, documentele și

informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) ori împiedicarea acestora,

cu rea-credință, de a întocmi documentația respectivă.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON, cheltuielile judiciare

către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța

de fond a reținut următoarele:

Între societatea creditoare SC E.P.

SRL Pitești și societatea debitoare SC P.A.T. SRL Arad, administrată de inculpat,

a fost încheiat un contract de comodat, din 01 septembrie 2008, având ca obiect

unele bunuri, aflate în proprietatea creditoarei, precum și suprafața de 57 ha teren,

aflată în proprietatea creditoarei, termenul stabilit fiind de trei ani, cu începere

de la 01 cotombrie 2008.

De asemenea, s-a reținut că între părți

s-a încheiat și un contract de vânzare-cumpărare din 01 septembrie 2008, care, între

altele, conținea și clauza că pe perioada de valabilitate a contractului, vânzătoarea

creditoare va vinde, iar cumpărătoarea debitoare va cumpăra întreaga cantitate de

piatră obținută din exploatarea Carierei de piatră Rădnuța, județul Arad, carieră

deținută și exploatată de societatea administrată de inculpat. Totodată, s-a reținut

că durata acestui contact a fost stabilită la 36 luni, cu începere de la 01

octombrie 2008, până la 30 septembrie 2011.

Relațiile comerciale dintre SC E.P.

SRL Pitești și societatea administrată de inculpat s-au blocat la un moment dat,

astfel că la data de 02 martie 2009, societatea creditoare SC E.P. SRL a chemat

în judecată societatea administrată de inculpat SC P.A.T. SRL, solicitând, în baza

prevederilor Legii nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenței.

În motivarea acestei cereri, societatea

creditoare a arătat că a livrat societății creditoare motorină euro-diesel, în perioada

28 mai 2008-03 noiembrie 2008, sens în care a emis facturi fiscale, a căror valoare

totală se ridică la suma de 623.285 RON. Societatea creditoare a mai arătat că SC

P.A.T. SRL Arad, pentru a garanta achitarea creanței, a emis bilete la ordin, corespunzătoare

valorii fiecărei facturi, însă la momentul prezentării la bancă, plata a fost refuzată,

din cauza lipsei de lichidități necesare acoperirii acestor instrumente de plată.

În același timp, în fața instanței comerciale,

inculpatul, în reprezentarea societății debitoare, a formulat contestație la cererea

creditoarei, solicitând respingerea cererii cu motivarea că nu sunt îndeplinite

condițiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii falimentului întrucât

creanțele nu sunt exigibile, raportat la înțelegerea dintre părți, că motorina se

va achita în funcție de posibilitățile pârâtei, cel mai târziu în luna iulie 2009.

Inculpatul a mai arătat că nu este în stare de insolvență pentru că desfășoară relații

comerciale și, la rândul lui, este creditor al mai multor agenți economici, astfel

că nu se poate reține existența vreunei crize de lichidități, iar refuzul de plată

a unei sume de bani nu poate avea ca efect deschiderea procedurii insohrenței și

nu dovedește lipsa de fonduri disponibile.

S-a reținut că instanța comercială, prin

sentința comercială nr. 2623 din 07 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 840/108/2009,

a respins contestația formulată de inculpat în reprezentarea SC P.A.T. SRL Arad,

a admis cererea formulată de societatea creditoare SC E.P. SRL și, în temeiul

art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, a dispus deschiderea procedurii insolvenței

împotriva debitorului SC P.A.T. SRL; în temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006, a

numit administrator judiciar provizoriu pe P.I.M. IPURL Arad, care să îndeplinească

atribuțiile prevăzute de art. 20 din aceeași lege. De asemenea, s-a reținut că în

baza art. 35 și 44 din Legea nr. 85/2006, instanța comercială i-a obligat pe reprezentanții

legali ai societății debitoare să depună la dosarul cauzei și la sediul administratorului

judiciar desemnat actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea

nr. 85/2006 și a atras atenția asupra dispozițiilor art. 147 din aceeași lege.

Inculpatul a susținut că nu a comis faptele

cu intenție, că el nu s-a sustras obligațiilor stipulate în sentința comercială,

că s-a prezentat la sediul administratorului judiciar, însă reprezentantul administratorului

judiciar a refuzat primirea întregii documentații prezentate, pe motiv că nu există

spațiu de depozitare și că trebuia să prezinte doar documentele solicitate.

Referitor la infracțiunea de bancrută simplă,

prima instanță a reținut dispozițiile art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 care

prevăd: „Constituie infracțiunea de bancrută simplă și se pedepsește cu închisoare

de la 3 luni la un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardivă, de

către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice

debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depășește cu mat

mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27.”

În raport cu aceste dispoziții, prima instanță

a constatat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută

simplă, în speță lipsind latura obiectivă.

Astfel, s-a constatat că deși în rechizitoriu

se reține că această infracțiune ar fi comisă doar în raport cu factura emisă la

data de 28 mai 2008 (scadentă la data de 28 iunie 2008), instanța comercială a constatat

starea de insolvență în raport cu toate facturile emise în perioada 28 mai 2008-03

noiembrie 2008, pentru suma totală de 623.285 RON, chiar dacă facturile au fost

emise și scadente la date diferite, pentru sume diferite. Instanța comercială a

stabilit, în raport cu întreaga sumă, că creanța este certă, lichidă și exigibilă.

Prima instanță a mai reținut că dispozițiile

art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 definesc starea de insolvență: „În înțelesul

prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: 1.

insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin

insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide

și exigibile: a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul,

după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor: prezumția

este relativă; b) insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul

nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești

disponibile la data scadentei.”

De asemenea, s-a reținut că dispozițiile

art. 27 alin. (1) din aceeași lege reglementează următoarele: „Debitorul aflat în

stare de insolvență este obligat să adreseze Tribunalului o cerere pentru a fi supus

dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării

de insolvență.”

Coroborând dispozițiile de mai sus cu cele

de la art. 143 alin. (1) din lege, prima instanță a constatat că existența infracțiunii

de bancrută simplă este condiționată de identificarea momentului în care debitorul

a ajuns în stare de insolvență, moment de la care începe să curgă termenul compozit,

prevăzut de lege.

S-a reținut că prin sentința comercială,

judecătorul sindic a constatat că creanța totală a devenit certă, lichidă și exigibilă,

în raport cu ultima dată când trebuia efectuată plata de către inculpat, în reprezentarea

societății debitoare, și anume 03 noiembrie 2008.

S-a mai reținut că de la acest moment începe

să curgă termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 3 lit. a) din Legea nr. 85/2006,

care, de fapt, este un termen de grație. În speță, s-a constatat că acest termen

s-ar fi împlinit la data de 04 decembrie 2008, adică în ziua imediat următoare expirării

termenului prevăzut de art. 3 lit. a) din Legea nr. 85/2006.

Instanța de fond a constatat că acest termen,

de 30 de zile, afectează în mod determinant și celălalt termen, de 6 luni, prevăzut

de art. 143 alin. (1) din aceeași lege, pentru ca fapta să constituie infracțiune.

Calculând cumulat, termenele de 30 de zile și 6 luni, pentru a se atrage răspunderea

penală, s-a constatat că acest termen s-ar fi împlinit la data de 05 iunie 2009,

dată în raport cu care se analizează deschiderea procedurii insolvenței.

S-a reținut și că art. 26 din lege reglementează

posibilitatea ca procedura insolvenței să fie începută de debitori, creditori sau

alte instituții și persoane.

Din modul în care sunt reglementate cererile

în art. 26, 27 și 31 din lege, prima instanță a desprins concluzia că, atât debitorul,

cât și creditorul, pot introduce cereri, iar potrivit art. 31 alin. (3)-(5) din

lege, orice alte cereri se conexează.

În speță, instanța de fond a reținut că

înainte de a se consuma infracțiunea, respectiv de a se împlini termenul de 30 zile+6

luni, la data de 02 martie 2009, creditoarea SC E.P. SRL Pitești a solicitat deschiderea

procedurii insolvenței, cerere admisă prin sentința comercială nr. 2623 din 07

octombrie 2009. Totodată, s-a reținut că deoarece cunoștea faptul că creditoarea

a declanșat procedura insolvenței, inculpatul nu a mai formulat o cerere distinctă,

cu atât mai mult cu cât el a contestat cererea, iar potrivit art. 31 alin. (4) din

Legea nr. 85/2006, cererea sa s-ar fi conexat la cererea introductivă, o asemenea

cerere apărând astfel inutilă.

Având în vedere aceste considerente, instanța

de fond a dispus achitarea inculpatului, în cauză lipsind latura obiectivă a infracțiunii

prevăzute de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Referitor la infracțiunea prevăzută de

art. 147 din Legea nr. 85/2006 - „Refuzul debitorului persoană fizică sau al administratorului,

directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al debitorului,

persoană juridică, de a pune la dispoziție judecătorului-sindic, administratorului

judiciar sau lichidatorului, în condițiile prevăzute la art. 35, documentele și

informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-j) ori împiedicarea acestora,

cu rea-credință, de a întocmi documentația respectivă se pedepsește cu închisoare

de la un an la 3 ani sau cu amendă” - instanța de fond a apreciat că sunt întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Astfel,

s-a

apreciat

că

deși

inculpatul

susține

că

el

s-a

conformat

dispozițiilor

sentinței

comerciale, probele administrate în cauză infirmă susținerile sale. S-a constatat

că inculpatul a luat la cunoștință, fiind contestator în cauza comercială, despre

sentința comercială pronunțată la data de 07 octombrie 2009. De asemenea, prima

instanță a reținut că prin această sentință, în baza art. 35 din Legea nr. 85/2006,

inculpatul a fost obligat să depună atât la dosarul cauzei, cât și la sediul administratorului

judiciar, în termen de 10 zile, documentația prevăzută la art. 28 alin. (1) din

lege, și anume: a) bilanțul certificat de către administrator și cenzor/auditor,

balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere

a procedurii; b) o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate

conturile și băncile prin care debitorul își rulează fondurile; pentru bunurile

grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate; c) o listă a numelor

și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție,

lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se

suma, cauza și drepturile de preferință; d) o listă cuprinzând plățile și transferurile

patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii

introductive; e) o listă a activităților curente pe care intenționează să le desfășoare

în perioada de observație; f) contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii

cererri; g) o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaților

cu răspundere nelimitată, pentru societățile în nume colectiv și cele în comandită;

h) o declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare în procedura simplificată

sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității ori prin

lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale;

dacă această declarație nu va fi depusă până la expirarea termenului stabilit la

alin. (2), se prezumă că debitorul este de acord cu inițierea procedurii simplificate;

i) o descriere sumară a modalităților pe care le are în vedere pentru reorganizarea

activității; j) o declarație pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată

de un avocat, sau un certificat de la registrul societăților agricole ori, după

caz, oficiul registrului comerțului în a cărui rază teritorială se află domiciliul

profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii

prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii

introductive; k) o declarație pe propria răspundere autentificată de notar sau certificată

de avocat, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori

pentru infracțiuni prevăzute în Legea concurenței nr. 21/1996 și că administratorii,

directorii și/sau asociații nu au fost condamnați definitiv pentru bancrută frauduloasă,

gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă,

infracțiuni de fals ori infracțiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5

ani anteriori deschiderii procedurii; l) un certificat de admitere la tranzacționare

pe o piață reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare

emise.

S-a reținut că prin prima notificare, administratorul

judiciar l-a invitat pe inculpat să se prezinte la sediul său, în data de 13

noiembrie 2009, ora 16.00, pentru a preda documentele, constatându-se că el nu a

dat curs acestei notificări.

S-a mai reținut că inculpatul s-a prezentat

la sediul administratorului judiciar la data de 09 martie 2010, când a predat doar

o parte din documentația la care era obligat. I s-a pus în vedere să prezinte și

celelalte documente solicitate, dar pentru că nici de această dată nu s-a prezentat,

a fost din nou notificat, prin adresa din 27 august 2007, să se prezinte la data

de 03 septembrie 2010, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar.

Pentru că inculpatul nu s-a conformat solicitărilor,

lichidatorul judiciar a formulat plângere penală.

Prima instanță a apreciat că probele administrate

în cauză confirmă că inculpatul nu s-a prezentat la sediul societății lichidatoare

în termenul de 10 zile, iar în urma notificărilor, fie s-a prezentat și nu a predat

toate actele, fie nu s-a prezentat deloc, invitând el, în cursul lunii august, pe

reprezentanții administratorului judiciar să se prezinte la sediul firmei sale,

să preia documentele la care era obligat.

Astfel, s-a reținut că martorul T.R., fosta

contabilă a societății inculpatului, declară că a aflat despre starea de insolvență

a societății abia în aprilie 2010, când s-a prezentat la Finanțe pentru a depune

declarațiile firmei debitoare aferente lunii martie 2010, moment la care i s-a comunicat

că declarațiile trebuiau depuse de lichidator. Acest martor susține că, după acea

dată, inculpatul i-a cerut să-i întocmească o listă cu documentele ce trebuiau predate,

ceea ce a și făcut.

De asemenea, s-a reținut că martorul L.G.,

reprezentantul administratorului judiciar, susține că, deși inculpatul a dat curs

unei notificări, el nu a prezentat toate documentele, nici atunci, nici altă dată.

Cu privire la martorul G.M., prima instanță

a reținut că este persoana care l-a însoțit pe inculpat, în cursul lunii martie

2010, la sediul administratorului judiciar, însă documentele aduse nu au fost primite,

nu cunoaște din ce motive.

S-a constatat că martorul L.I.D., fostul

avocat al societății inculpatului, care l-a reprezentat în procesele comerciale,

susține că, deși după pronunțarea sentinței comerciale l-a pus în vedere, de mai

multe ori, să prezinte documentele la care era obligat, inculpatul nu s-a conformat

obligațiilor.

Față de aceste considerente, s-a apreciat

că inculpatul a avut o atitudine de pasivitate, de neacceptare a obligațiilor impuse

de lege, ceea ce echivalează cu un refuz în îndeplinirea obligației prevăzute de

art. 35 din Legea nr. 85/2006.

Instanța de fond nu a putut aprecia că

faptei îi lipsește pericolul social al unei infracțiuni, deoarece infracțiunea are

ca urmare imediată crearea unei stări de pericol în buna desfășurare a activităților,

pe care le are de efectuat administratorul judiciar în folosul creditorilor.

La individualizarea pedepsei, au fost avute

în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., prima instanță ținând seama că inculpatul

a recunoscut, în mod indirect, săvârșirea acestei infracțiuni, că nu este cunoscut

cu antecedente penale care să atragă starea de recidivă, că a manifestat un interes

deosebit pentru cauză, fiind prezent în fața instanței la toate termenele de judecată.

Față de comportamentul inculpatului, ținând cont și de gravitatea infracțiunii comise,

care are un grad de pericol mult redus, în raport cu alte infracțiuni, având în

vedere limitele de pedeapsă, Tribunalul a apreciat că aplicarea unei amenzi penale,

spre limita minimă, prevăzută de dispozițiile art. 63 alin. (3) C. pen., este în

măsură să atingă scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

Împotriva sentinței penale a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad,

arătând

că hotărârea instanței este nelegală, soluția de achitare a inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de bancrută simplă prev. de art. 143 alin. (1) din Legea

nr. 85/2006 fiind rezultatul greșitei interpretări a legii. S-a arătat că la infracțiunea

de bancrută simplă, obiectul juridic special îl reprezintă relațiile sociale privitoare

la protecția creditorilor, rezultată din instituirea obligațiilor de a solicita

deschiderea procedurii insolvenței de către debitor, iar în cauză, câtă vreme societatea

administrată de către inculpat s-a aflat în situația insuficienței fondurilor bănești

disponibile, însă din momentul în care a devenit scadența emisă de creditor, inculpatul

era obligat să procedeze la introducere a cererii de deschidere a procedurii insolvenței,

cerință față de care inculpatul nu s-a conformat și care atrage sancțiunea prevăzută

de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, solicitându-se in final condamnarea

inculpatului pentru această infracțiune. Prin decizia penală nr. 45 A din 08

martie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 499 din 08 decembrie 2011 a

Tribunalului Arad.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune în sensul arătat, instanța

de prim control judiciar a reținut următoarele:

Instanța de fond, în mod judicios, a stabilit

starea de fapt dedusă judecății, dar și vinovăția inculpatului C.P., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de refuz de a pune la dispoziția judecătorului sindic, administratorului

judiciar sau lichidatorului, în condițiile prev. de art. 35 din Legea nr. 85/2006,

documentele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) din aceeași

lege, ori împiedicarea acestora, cu rea-credință, de a întocmi documentația respectivă,

prezumția de nevinovăție fiind răsturnată în speța de față, inculpatul necontestând

hotărârea de condamnare prin declararea unei căi de atac ordinare.

Cu privire la individualizarea judiciară

a pedepsei aplicate pentru această infracțiune, instanța de fond a avut în vedere

criteriile prev. de art. 72 C. pen., gradul de pericol social redus al infracțiunii,

modalitatea și împrejurările comiterii faptei, dar și circumstanțele personale ale

inculpatului, care s-a prezentat în fața instanței pentru lămurirea situației sale,

pedeapsa unei amenzi penale în cuantum de 500 RON fiind de natură să conducă la

reeducarea inculpatului.

De asemenea, s-a apreciat că instanța de

fond, în mod judicios, a apreciat că nu se impune condamnarea inculpatului pentru

infracțiunea de bancrută simplă prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006,

nefiind întrunite elementele consntutive ale infracțiunii, fiind incidente dispozițiile

art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind latura obiectivă a infracțiunii, cu următoarea

motivare:

Art. 143 din Legea nr. 85/2006 prevede

că neintroducerea sau introducerea tardivă de către debitorul, persoană fizică,

ori de către reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de

deschidere a procedurii în termen care depășește cu mai mult de 6 luni termenul

prevăzut art. 27 din aceeași lege, constituie infracțiunea de bancrută frauduloasă.

S-a reținut faptul că în raport cu factura

emisă la data de 28 mai 2008 și scadentă în data de 28 iunie 2008, instanța comercială

a constatat starea de insolvență în raport cu toate facturile emise în perioada

28 mai 2008-03 noiembrie 2008 pentru suma totală de 623.285 RON, chiar dacă facturile

au fost emise și erau scadente la date diferite și pentru sume diferite, iar instanța

comercială a stabilit, în raport cu întreaga sumă, că creanța este certă, lichidă

și exigibilă.

S-a apreciat că instanța de fond în mod

judicios a reținut că de la data de 03 noiembrie 2008 urmează să curgă termenul

de 30 de zile prevăzut de art. 3 lit. a) din Legea nr. 85/2006, acest termen împlinindu-se

la data de 04 decembrie 2008, iar acest termen afectează, evident, și termenul de

6 luni prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, iar cumulând cele două

termene (de 30 de zile și de 6 luni) pentru a se antrena răspunderea penală, s-ar

fi împlinit la data de 05 iunie 2009, dată în raport cu care se analizează deschiderea

procedurii insolvenței.

Din probele dosarului rezultă că înainte

de consumarea infracțiunii, respectiv de a se împlini termenul menționat mai sus,

la data de 02 martie 2009 creditoarea SC E.P. SRL Pitești a solicitat deschiderea

procedurii insolvenței, cerere care a fost admisă de către instanțele judecătorești

prin sentința comercială nr. 2623 din 07 octombrie 2009 a Tribunalului Arad, în

acest context constatându-se că lipsește latura obiectivă a infracțiunii de bancrută

frauduloasă.

De altfel, se poate observa din probele

dosarului, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută

frauduloasă, nici sub aspectul laturii subiective, inculpatul neavând reprezentarea

că săvârșește această infracțiune, acest lucru rezultând în special din contestațiile

depuse la instanțele judecătorești, cât și invocarea unor datorii care urmau să

fie compensate cu datoriile creditoarei.

Instanța de apel a constatat, cu ocazia

soluționării apelului, că nu au fost aduse elemente noi care să conducă la admiterea

căii de atac, fiind reluate aceleași argumente ca și în expozitivul rechizitoriului

întocmit, subliniindu-se aspectul că față de insuficiența fondurilor bănești disponibile

încă din momentul scadenței facturii emise de creditor din 28 mai 2008, inculpatul

era obligat să procedeze la introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

Împotriva hotărârii instanței de apel,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs, motivele fiind

menționate în înscrisul depus la dosar, și expuse cu ocazia dezbaterilor, cazul

de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

În motivele scrise de recurs, procurorul

a reiterat considerațiile expuse cu ocazia judecării apelului, nici în apel, și

nici în recurs nefiind solicitate și administrate probe noi pe situația de fapt;

în sinteză, în recurs este reiterată critica adusă sentinței cu privire la faptul

că instanțele în mod greșit nu s-au raportat numai la factura emisă la data de 28

mai 2008 de către SC E.P. SRL Pitești, apreciindu-se că din momentul în care a devenit

scadentă această factură inculpatul ar fi fost obligat să procedeze la introducerea

cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

Recursul va fi respins ca nefondat pentru

motivele ce se vor arăta:

Potrivit art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării „când hotărârea este contrară legii

sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii”.

Nici în apel, și nici în recurs nu au fost

administrate probe noi pe situația de fapt, iar argumentele în fapt și în drept

sunt, așa cum a constatat și instanța de apel, aceleași cu cele menționate în actul

de sesizare a instanței de fond.

Nu este întemeiată critica potrivit căreia

instanțele nu au avut în vedere factura emisă la data de 28 mai 2008 de către SC

E.P. SRL Pitești, întreaga motivare a sentinței, dar și a deciziei atacate, referindu-se

inclusiv la consecințele emiterii acestei facturi.

Înalta Curte constată că nu este incident

cazul de casare invocat, ambele instanțe - dar mai ales instanța de fond - expunând

ample argumente juridice cu privire la nerealizarea cerințelor prevăzute de

art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, instanța de recurs însușiudu-și integral

argumentele sentinței și deciziei atacate, apreciind că nu este necesară reluarea

acestora.

Instanțele de drept penal nu puteau ignora

împrejurarea că instanța comercială a constatat starea de msolvență în raport cu

toate facturile emise în perioada 28 mai 2008-03 noiembrie 2008, pentru suma totală

de 623.285 RON, chiar dacă facturile au fost emise și erau scadente la date diferite

și pentru sume diferite, iar instanța comercială a stabilit în raport cu întreaga

sumă că creanța este certă, lichidă și exigibilă și, deci, înainte de consumarea

infracțiunii, respectiv de a se împlini termenul compozit menționat anterior, la

data de 02 martie 2009 creditoarea SC E.P. SRL Pitești a solicitat deschiderea procedurii

insolvenței, cerere care a fost admisă de către instanțele judecătorești prin sentința

comercială nr. 2623 din 07 octombrie 2009 a Tribunalului Arad.

În consecință, Înalta Curte constatând

că soluția de achitare dispusă de instanța de fond nu este contrară legii și nici

că prin aceasta s-ar fi făcut o greșită aplicare a legii, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul

Public.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr.

45/A din 08 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul-inculpat

C.P.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

în suma de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie

2012.