ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2864/2012

Deliberând asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul din data de 12 octombrie 2011 din Dosarul nr. 527/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C.P. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 143 alin. (1) și art. 147 din Legea nr. 85/2006. Potrivit rechizitoriului, s-a reținut în sarcina inculpatului că, în calitate de administrator al SC P.A.T. SRL Arad, deși societatea sa se afla în stare de insolvență, neputând plăti societății creditoare SC H.P. SRL Pitești suma de 623.285 RON, nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, așa cum prevede art. 27 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința comercială nr. 2623 din 07 octombrie 2009, instanța comercială a admis cererea creditoarei SC E.P. SRL Pitești, a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de societatea inculpatului, a numit ca administrator judiciar provizoriu P.I.M. IPURL Arad și l-a obligat pe inculpat, în calitate de reprezentant al societății debitoare, să depună la sediul administratorului judiciar și la dosarul cauzei, actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, fiind în același timp atenționat cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 137 din aceeași lege. Deși inculpatul a cunoscut conținutul sentinței nr. 2623 din 07 octombrie 2009 a Tribunalului Arad și a fost notificat de mai multe ori, a prezentat doar o parte din documentele solicitate, restul nefiind predate niciodată, încălcând astfel dispozițiile art. 35 din Legea nr. 85/2006 referitoare la termenul de 10 zile în care trebuia să prezinte documentele.

Prin sentința penală nr. 499 din 08 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad, secția penală, în Dosarul nr. 5120/108/2011, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.P. pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută simplă, prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. În baza art. 147 din Legea nr. 85/2006 rap. la art. 63 alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 500 RON amendă penală pentru refuzul de a pune la dispoziție judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prevăzute la art. 35, documentele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) ori împiedicarea acestora, cu rea-credință, de a întocmi documentația respectivă.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON, cheltuielile judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Între societatea creditoare SC E.P. SRL Pitești și societatea debitoare SC P.A.T.

SRL Arad, administrată de inculpat, a fost încheiat un contract de comodat, din 01 septembrie 2008, având ca obiect unele bunuri, aflate în proprietatea creditoarei, precum și suprafața de 57 ha teren, aflată în proprietatea creditoarei, termenul stabilit fiind de trei ani, cu începere de la 01 cotombrie 2008. De asemenea, s-a reținut că între părți s-a încheiat și un contract de vânzare-cumpărare din 01 septembrie 2008, care, între altele, conținea și clauza că pe perioada de valabilitate a contractului, vânzătoarea creditoare va vinde, iar cumpărătoarea debitoare va cumpăra întreaga cantitate de piatră obținută din exploatarea Carierei de piatră Rădnuța, județul Arad, carieră deținută și exploatată de societatea administrată de inculpat.

Totodată, s-a reținut că durata acestui contact a fost stabilită la 36 luni, cu începere de la 01 octombrie 2008, până la 30 septembrie 2011. Relațiile comerciale dintre SC E.P. SRL Pitești și societatea administrată de inculpat s-au blocat la un moment dat, astfel că la data de 02 martie 2009, societatea creditoare SC E.P. SRL a chemat în judecată societatea administrată de inculpat SC P.A.T. SRL, solicitând, în baza prevederilor Legii nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenței. În motivarea acestei cereri, societatea creditoare a arătat că a livrat societății creditoare motorină euro-diesel, în perioada 28 mai 2008-03 noiembrie 2008, sens în care a emis facturi fiscale, a căror valoare totală se ridică la suma de 623.285 RON.

Societatea creditoare a mai arătat că SC P.A.T. SRL Arad, pentru a garanta achitarea creanței, a emis bilete la ordin, corespunzătoare valorii fiecărei facturi, însă la momentul prezentării la bancă, plata a fost refuzată, din cauza lipsei de lichidități necesare acoperirii acestor instrumente de plată.

În același timp, în fața instanței comerciale, inculpatul, în reprezentarea societății debitoare, a formulat contestație la cererea creditoarei, solicitând respingerea cererii cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii falimentului întrucât creanțele nu sunt exigibile, raportat la înțelegerea dintre părți, că motorina se va achita în funcție de posibilitățile pârâtei, cel mai târziu în luna iulie 2009. Inculpatul a mai arătat că nu este în stare de insolvență pentru că desfășoară relații comerciale și, la rândul lui, este creditor al mai multor agenți economici, astfel că nu se poate reține existența vreunei crize de lichidități, iar refuzul de plată a unei sume de bani nu poate avea ca efect deschiderea procedurii insohrenței și nu dovedește lipsa de fonduri disponibile.

S-a reținut că instanța comercială, prin sentința comercială nr. 2623 din 07 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 840/108/2009, a respins contestația formulată de inculpat în reprezentarea SC P.A.T. SRL Arad, a admis cererea formulată de societatea creditoare SC E.P. SRL și, în temeiul art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC P.A.T. SRL; în temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006, a numit administrator judiciar provizoriu pe P.I.M. IPURL Arad, care să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 20 din aceeași lege. De asemenea, s-a reținut că în baza art. 35 și 44 din Legea nr. 85/2006, instanța comercială i-a obligat pe reprezentanții legali ai societății debitoare să depună la dosarul cauzei și la sediul administratorului judiciar desemnat actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și a atras atenția asupra dispozițiilor art. 147 din aceeași lege.

Inculpatul a susținut că nu a comis faptele cu intenție, că el nu s-a sustras obligațiilor stipulate în sentința comercială, că s-a prezentat la sediul administratorului judiciar, însă reprezentantul administratorului judiciar a refuzat primirea întregii documentații prezentate, pe motiv că nu există spațiu de depozitare și că trebuia să prezinte doar documentele solicitate.

Referitor la infracțiunea de bancrută simplă, prima instanță a reținut dispozițiile art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 care prevăd: „Constituie infracțiunea de bancrută simplă și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depășește cu mat mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27.” În raport cu aceste dispoziții, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută simplă, în speță lipsind latura obiectivă.

Astfel, s-a constatat că deși în rechizitoriu se reține că această infracțiune ar fi comisă doar în raport cu factura emisă la data de 28 mai 2008 (scadentă la data de 28 iunie 2008), instanța comercială a constatat starea de insolvență în raport cu toate facturile emise în perioada 28 mai 2008-03 noiembrie 2008, pentru suma totală de 623.285 RON, chiar dacă facturile au fost emise și scadente la date diferite, pentru sume diferite. Instanța comercială a stabilit, în raport cu întreaga sumă, că creanța este certă, lichidă și exigibilă.

Prima instanță a mai reținut că dispozițiile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 definesc starea de insolvență: „În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: 1. insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile: a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor: prezumția este relativă; b) insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadentei.” De asemenea, s-a reținut că dispozițiile art. 27 alin. (1) din aceeași lege reglementează următoarele: „Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze Tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.” Coroborând dispozițiile de mai sus cu cele de la art. 143 alin. (1) din lege, prima instanță a constatat că existența infracțiunii de bancrută simplă este condiționată de identificarea momentului în care debitorul a ajuns în stare de insolvență, moment de la care începe să curgă termenul compozit, prevăzut de lege.

S-a reținut că prin sentința comercială, judecătorul sindic a constatat că creanța totală a devenit certă, lichidă și exigibilă, în raport cu ultima dată când trebuia efectuată plata de către inculpat, în reprezentarea societății debitoare, și anume 03 noiembrie 2008. S-a mai reținut că de la acest moment începe să curgă termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 3 lit. a) din Legea nr. 85/2006, care, de fapt, este un termen de grație. În speță, s-a constatat că acest termen s-ar fi împlinit la data de 04 decembrie 2008, adică în ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut de art. 3 lit. a) din Legea nr. 85/2006. Instanța de fond a constatat că acest termen, de 30 de zile, afectează în mod determinant și celălalt termen, de 6 luni, prevăzut de art. 143 alin. (1) din aceeași lege, pentru ca fapta să constituie infracțiune.

Calculând cumulat, termenele de 30 de zile și 6 luni, pentru a se atrage răspunderea penală, s-a constatat că acest termen s-ar fi împlinit la data de 05 iunie 2009, dată în raport cu care se analizează deschiderea procedurii insolvenței. S-a reținut și că art. 26 din lege reglementează posibilitatea ca procedura insolvenței să fie începută de debitori, creditori sau alte instituții și persoane. Din modul în care sunt reglementate cererile în art. 26, 27 și 31 din lege, prima instanță a desprins concluzia că, atât debitorul, cât și creditorul, pot introduce cereri, iar potrivit art. 31 alin. (3)-(5) din lege, orice alte cereri se conexează. În speță, instanța de fond a reținut că înainte de a se consuma infracțiunea, respectiv de a se împlini termenul de 30 zile+6 luni, la data de 02 martie 2009, creditoarea SC E.P.

SRL Pitești a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, cerere admisă prin sentința comercială nr. 2623 din 07 octombrie 2009. Totodată, s-a reținut că deoarece cunoștea faptul că creditoarea a declanșat procedura insolvenței, inculpatul nu a mai formulat o cerere distinctă, cu atât mai mult cu cât el a contestat cererea, iar potrivit art. 31 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, cererea sa s-ar fi conexat la cererea introductivă, o asemenea cerere apărând astfel inutilă. Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului, în cauză lipsind latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006 - „Refuzul debitorului persoană fizică sau al administratorului, directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al debitorului, persoană juridică, de a pune la dispoziție judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prevăzute la art. 35, documentele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-j) ori împiedicarea acestora, cu rea-credință, de a întocmi documentația respectivă se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă” - instanța de fond a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Astfel, s-a apreciat că deși inculpatul susține că el s-a conformat dispozițiilor sentinței comerciale, probele administrate în cauză infirmă susținerile sale.

S-a constatat că inculpatul a luat la cunoștință, fiind contestator în cauza comercială, despre sentința comercială pronunțată la data de 07 octombrie 2009. De asemenea, prima instanță a reținut că prin această sentință, în baza art. 35 din Legea nr. 85/2006, inculpatul a fost obligat să depună atât la dosarul cauzei, cât și la sediul administratorului judiciar, în termen de 10 zile, documentația prevăzută la art. 28 alin. (1) din lege, și anume: a) bilanțul certificat de către administrator și cenzor/auditor, balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii; b) o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin care debitorul își rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate; c) o listă a numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza și drepturile de preferință; d) o listă cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive; e) o listă a activităților curente pe care intenționează să le desfășoare în perioada de observație; f) contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererri;

g) o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaților cu răspundere nelimitată, pentru societățile în nume colectiv și cele în comandită; h) o declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare în procedura simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; dacă această declarație nu va fi depusă până la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezumă că debitorul este de acord cu inițierea procedurii simplificate; i) o descriere sumară a modalităților pe care le are în vedere pentru reorganizarea activității; j) o declarație pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăților agricole ori, după caz, oficiul registrului comerțului în a cărui rază teritorială se află domiciliul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive; k) o declarație pe propria răspundere autentificată de notar sau certificată de avocat, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infracțiuni prevăzute în Legea concurenței nr. 21/1996 și că administratorii,

directorii și/sau asociații nu au fost condamnați definitiv pentru bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, infracțiuni de fals ori infracțiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii; l) un certificat de admitere la tranzacționare pe o piață reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise. S-a reținut că prin prima notificare, administratorul judiciar l-a invitat pe inculpat să se prezinte la sediul său, în data de 13 noiembrie 2009, ora 16.00, pentru a preda documentele, constatându-se că el nu a dat curs acestei notificări. S-a mai reținut că inculpatul s-a prezentat la sediul administratorului judiciar la data de 09 martie 2010, când a predat doar o parte din documentația la care era obligat.

I s-a pus în vedere să prezinte și celelalte documente solicitate, dar pentru că nici de această dată nu s-a prezentat, a fost din nou notificat, prin adresa din 27 august 2007, să se prezinte la data de 03 septembrie 2010, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar. Pentru că inculpatul nu s-a conformat solicitărilor, lichidatorul judiciar a formulat plângere penală. Prima instanță a apreciat că probele administrate în cauză confirmă că inculpatul nu s-a prezentat la sediul societății lichidatoare în termenul de 10 zile, iar în urma notificărilor, fie s-a prezentat și nu a predat toate actele, fie nu s-a prezentat deloc, invitând el, în cursul lunii august, pe reprezentanții administratorului judiciar să se prezinte la sediul firmei sale, să preia documentele la care era obligat.

Astfel, s-a reținut că martorul T.R., fosta contabilă a societății inculpatului, declară că a aflat despre starea de insolvență a societății abia în aprilie 2010, când s-a prezentat la Finanțe pentru a depune declarațiile firmei debitoare aferente lunii martie 2010, moment la care i s-a comunicat că declarațiile trebuiau depuse de lichidator. Acest martor susține că, după acea dată, inculpatul i-a cerut să-i întocmească o listă cu documentele ce trebuiau predate, ceea ce a și făcut. De asemenea, s-a reținut că martorul L.G., reprezentantul administratorului judiciar, susține că, deși inculpatul a dat curs unei notificări, el nu a prezentat toate documentele, nici atunci, nici altă dată. Cu privire la martorul G.M., prima instanță a reținut că este persoana care l-a însoțit pe inculpat, în cursul lunii martie 2010, la sediul administratorului judiciar, însă documentele aduse nu au fost primite, nu cunoaște din ce motive.

S-a constatat că martorul L.I.D., fostul avocat al societății inculpatului, care l-a reprezentat în procesele comerciale, susține că, deși după pronunțarea sentinței comerciale l-a pus în vedere, de mai multe ori, să prezinte documentele la care era obligat, inculpatul nu s-a conformat obligațiilor. Față de aceste considerente, s-a apreciat că inculpatul a avut o atitudine de pasivitate, de neacceptare a obligațiilor impuse de lege, ceea ce echivalează cu un refuz în îndeplinirea obligației prevăzute de art. 35 din Legea nr. 85/2006. Instanța de fond nu a putut aprecia că faptei îi lipsește pericolul social al unei infracțiuni, deoarece infracțiunea are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol în buna desfășurare a activităților, pe care le are de efectuat administratorul judiciar în folosul creditorilor.

La individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., prima instanță ținând seama că inculpatul a recunoscut, în mod indirect, săvârșirea acestei infracțiuni, că nu este cunoscut cu antecedente penale care să atragă starea de recidivă, că a manifestat un interes deosebit pentru cauză, fiind prezent în fața instanței la toate termenele de judecată. Față de comportamentul inculpatului, ținând cont și de gravitatea infracțiunii comise, care are un grad de pericol mult redus, în raport cu alte infracțiuni, având în vedere limitele de pedeapsă, Tribunalul a apreciat că aplicarea unei amenzi penale, spre limita minimă, prevăzută de dispozițiile art. 63 alin. (3) C. pen., este în măsură să atingă scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

Împotriva sentinței penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, arătând că hotărârea instanței este nelegală, soluția de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută simplă prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 fiind rezultatul greșitei interpretări a legii.

S-a arătat că la infracțiunea de bancrută simplă, obiectul juridic special îl reprezintă relațiile sociale privitoare la protecția creditorilor, rezultată din instituirea obligațiilor de a solicita deschiderea procedurii insolvenței de către debitor, iar în cauză, câtă vreme societatea administrată de către inculpat s-a aflat în situația insuficienței fondurilor bănești disponibile, însă din momentul în care a devenit scadența emisă de creditor, inculpatul era obligat să procedeze la introducere a cererii de deschidere a procedurii insolvenței, cerință față de care inculpatul nu s-a conformat și care atrage sancțiunea prevăzută de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, solicitându-se in final condamnarea inculpatului pentru această infracțiune.

Prin decizia penală nr. 45 A din 08 martie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 499 din 08 decembrie 2011 a Tribunalului Arad. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune în sensul arătat, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Instanța de fond, în mod judicios, a stabilit starea de fapt dedusă judecății, dar și vinovăția inculpatului C.P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de a pune la dispoziția judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prev. de art. 35 din Legea nr. 85/2006, documentele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) din aceeași lege, ori împiedicarea acestora, cu rea-credință, de a întocmi documentația respectivă, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată în speța de față, inculpatul necontestând hotărârea de condamnare prin declararea unei căi de atac ordinare.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate pentru această infracțiune, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., gradul de pericol social redus al infracțiunii, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care s-a prezentat în fața instanței pentru lămurirea situației sale, pedeapsa unei amenzi penale în cuantum de 500 RON fiind de natură să conducă la reeducarea inculpatului. De asemenea, s-a apreciat că instanța de fond, în mod judicios, a apreciat că nu se impune condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de bancrută simplă prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nefiind întrunite elementele consntutive ale infracțiunii, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc.

pen., lipsind latura obiectivă a infracțiunii, cu următoarea motivare: Art. 143 din Legea nr. 85/2006 prevede că neintroducerea sau introducerea tardivă de către debitorul, persoană fizică, ori de către reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen care depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut art. 27 din aceeași lege, constituie infracțiunea de bancrută frauduloasă. S-a reținut faptul că în raport cu factura emisă la data de 28 mai 2008 și scadentă în data de 28 iunie 2008, instanța comercială a constatat starea de insolvență în raport cu toate facturile emise în perioada 28 mai 2008-03 noiembrie 2008 pentru suma totală de 623.285 RON, chiar dacă facturile au fost emise și erau scadente la date diferite și pentru sume diferite, iar instanța comercială a stabilit, în raport cu întreaga sumă, că creanța este certă, lichidă și exigibilă.

S-a apreciat că instanța de fond în mod judicios a reținut că de la data de 03 noiembrie 2008 urmează să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 3 lit. a) din Legea nr. 85/2006, acest termen împlinindu-se la data de 04 decembrie 2008, iar acest termen afectează, evident, și termenul de 6 luni prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, iar cumulând cele două termene (de 30 de zile și de 6 luni) pentru a se antrena răspunderea penală, s-ar fi împlinit la data de 05 iunie 2009, dată în raport cu care se analizează deschiderea procedurii insolvenței. Din probele dosarului rezultă că înainte de consumarea infracțiunii, respectiv de a se împlini termenul menționat mai sus, la data de 02 martie 2009 creditoarea SC E.P.

SRL Pitești a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, cerere care a fost admisă de către instanțele judecătorești prin sentința comercială nr. 2623 din 07 octombrie 2009 a Tribunalului Arad, în acest context constatându-se că lipsește latura obiectivă a infracțiunii de bancrută frauduloasă. De altfel, se poate observa din probele dosarului, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută frauduloasă, nici sub aspectul laturii subiective, inculpatul neavând reprezentarea că săvârșește această infracțiune, acest lucru rezultând în special din contestațiile depuse la instanțele judecătorești, cât și invocarea unor datorii care urmau să fie compensate cu datoriile creditoarei.

Instanța de apel a constatat, cu ocazia soluționării apelului, că nu au fost aduse elemente noi care să conducă la admiterea căii de atac, fiind reluate aceleași argumente ca și în expozitivul rechizitoriului întocmit, subliniindu-se aspectul că față de insuficiența fondurilor bănești disponibile încă din momentul scadenței facturii emise de creditor din 28 mai 2008, inculpatul era obligat să procedeze la introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței. Împotriva hotărârii instanței de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs, motivele fiind menționate în înscrisul depus la dosar, și expuse cu ocazia dezbaterilor, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. În motivele scrise de recurs, procurorul a reiterat considerațiile expuse cu ocazia judecării apelului, nici în apel, și nici în recurs nefiind solicitate și administrate probe noi pe situația de fapt; în sinteză, în recurs este reiterată critica adusă sentinței cu privire la faptul că instanțele în mod greșit nu s-au raportat numai la factura emisă la data de 28 mai 2008 de către SC E.P. SRL Pitești, apreciindu-se că din momentul în care a devenit scadentă această factură inculpatul ar fi fost obligat să procedeze la introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței. Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta: Potrivit art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării „când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii”.

Nici în apel, și nici în recurs nu au fost administrate probe noi pe situația de fapt, iar argumentele în fapt și în drept sunt, așa cum a constatat și instanța de apel, aceleași cu cele menționate în actul de sesizare a instanței de fond. Nu este întemeiată critica potrivit căreia instanțele nu au avut în vedere factura emisă la data de 28 mai 2008 de către SC E.P. SRL Pitești, întreaga motivare a sentinței, dar și a deciziei atacate, referindu-se inclusiv la consecințele emiterii acestei facturi. Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare invocat, ambele instanțe - dar mai ales instanța de fond - expunând ample argumente juridice cu privire la nerealizarea cerințelor prevăzute de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, instanța de recurs însușiudu-și integral argumentele sentinței și deciziei atacate, apreciind că nu este necesară reluarea acestora.

Instanțele de drept penal nu puteau ignora împrejurarea că instanța comercială a constatat starea de msolvență în raport cu toate facturile emise în perioada 28 mai 2008-03 noiembrie 2008, pentru suma totală de 623.285 RON, chiar dacă facturile au fost emise și erau scadente la date diferite și pentru sume diferite, iar instanța comercială a stabilit în raport cu întreaga sumă că creanța este certă, lichidă și exigibilă și, deci, înainte de consumarea infracțiunii, respectiv de a se împlini termenul compozit menționat anterior, la data de 02 martie 2009 creditoarea SC E.P. SRL Pitești a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, cerere care a fost admisă de către instanțele judecătorești prin sentința comercială nr. 2623 din 07 octombrie 2009 a Tribunalului Arad.

În consecință, Înalta Curte constatând că soluția de achitare dispusă de instanța de fond nu este contrară legii și nici că prin aceasta s-ar fi făcut o greșită aplicare a legii, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Public. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 45/A din 08 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul-inculpat C.P. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în suma de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2012.