ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3294/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3294/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 65/F din data de 29 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul

Ialomița, în Dosarul nr. 2090/98/2011, s-a respins cererea de schimbare a încadrării

juridice din două infracțiuni de înșelăciune, prev. și pedepsite de art. 215

alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. și de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen.,

într-o infracțiune continuată de emitere de cecuri fără a avea la tras disponibil

suficient, prevăzută și pedepsită de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934,

cu art. 41 alin. (2) C. pen.

În

baza art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea

art. 74-art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.Z., la pedeapsa de

2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (infracțiune comisă

în dauna SC T. Slobozia).

În

baza art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea

art. 74-art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de

3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

cu consecințe deosebit de grave (infracțiune comisă în dauna SC I. SA Movila).

În

baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., rap.

la art. 35 C. pen., s-au contopit cele 2 pedepse, inculpatul M.Z. urmând să execute

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

S-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor

art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În

baza art. 86 alin. (1) și (2) și art. 86 C. pen., s-a dispus

suspendarea executării pedepsei rezultante, de 3 ani închisoare, sub supraveghere,

pe durata unui termen de încercare de 6 ani, precum și a pedepsei accesorii, pe

aceeași perioadă, în conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a încredințat supravegherea inculpatului,

M.Z., pe durata termenului de încercare, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Brăila.

În

baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare,

s-a dispus ca inculpatul M.Z. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul

de Probațiune;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum

și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86

3

alin. (3)

lit. b) C. pen., pe perioada termenului de încercare, inculpatul M.Z., a fost obligat

să nu depășească limitele teritoriale ale României, decât în condițiile fixate de

instanță.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 359 C.

proc. pen., în sensul că s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale

a căror nerespectare are drept consecință revocarea suspendării executării pedepsei

sub supraveghere.

S-a admis acțiunea civilă formulată de

partea civilă SC T. SRL, în contradictoriu cu inculpatul și partea responsabilă

civilmente SC M.D.P. SRL Jirlău, prin lichidator judiciar C.A.A.E.D.T.C.E.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu

partea responsabilă civilmente, către partea civilă SC T. SRL, la plata de despăgubiri

în cuantum de 102.443 RON, contravaloare marfa predată și neachitată, cu dobânda

legală, de la data producerii prejudiciului și până la achitarea integrală a debitului.

S-a admis acțiunea civilă formulată de

partea civilă SC I. SA Movila, în contradictoriu cu inculpatul și partea responsabilă

civilmente.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu

partea responsabilă civilmente, către partea civilă SC I. SA Movila, la plata de

despăgubiri, în cuantum de 455.131,38 RON, contravaloare marfă predată și neachitată.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător

asupra celor 50 părți sociale deținute de inculpatul M.Z. la SC M.D.P. SRL Jirlău,

măsură instituită prin încheierea din 28 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul

Ialomița.

S-a luat act de faptul că părțile civile

SC T. SRL Slobozia și SC I. SA Movila nu au solicitat cheltuieli judiciare.

A fost obligat inculpatul M.Z., în solidar

cu partea responsabilă civilmente SC M.D.P. SRL, prin lichidator judiciar C.A.A.E.D.T.C.E.,

la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotăra astfel, prima instanță

a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul M.Z. a fost asociat unic și

administrator al SC M.D.P. SRL Jirlău, județul Brăila, societate înființată în anul

2006.

Societatea administrată de către inculpatul

M.Z. avea în proprietate o moară cu care procesa grâu, obținând faină ce era vândută

la diverse firme cumpărătoare. În anumite situații, această societate făcea și comerț

cu grâu, în sensul că după cumpărarea unei cantități de grâu acesta era revândut

unor alte societăți.

Între SC T. SRL Slobozia și SC M.D.P. SRL

Jirlău, s-a încheiat la data de 25 august 2009 un contract de vânzare-cumpărare,

contract prin care prima societate s-a obligat să vândă cantitatea de 250 tone grâu.

Plata grâului s-a stabilit, potrivit contractului, să se efectueze cu numerar sau

virament, în funcție de valoarea livrării și disponibilitățile cumpărătorului sau

cu filă CEC lăsată de inculpatul M.Z., la data încheierii contractului. Tot în contract

se prevedea că durata acestuia este de 10 zile și încetează de drept la 30

august 2009, cu posibilitatea prelungirii în baza acordului de voință al celor două

părți, pe baza unui act adițional.

După încheierea contractului, SC T. SRL

Slobozia a livrat către SC M.D.P. SRL Jirlău, județul Brăila, cantitatea de 239.400

kg grâu, la efectuarea transportului cu mijloacele de transport trimise de către

inculpatul M.Z., întocmindu-se de către vânzător un număr de 12 avize de însoțire

a mărfii. După ce au încheiat livrarea grâului, SC T. SRL Slobozia a întocmit o

factură fiscală din 28 august 2009, în valoare de 142.443 RON.

Din suma ce reprezintă contravaloarea grâului

primit, inculpatul M.Z. a achitat în mai multe rânduri, în perioada 29

septembrie-07 octombrie 2009, 40.000 RON, SC T. SRL Slobozia, rămânând cu un prejudiciu

de 102.443 RON.

Inculpatul M.Z., a recunoscut faptul că

era dator către SC T. SRL, la data de 26 octombrie 2009 transmițându-i acestei societăți,

în scris acest lucru și precizând că suma restantă va fi achitată pe 30

octombrie 2009. Deoarece nici până la 09 noiembrie 2009 nu s-au achitat banii, SC

T. SRL Slobozia a introdus în banca fila CEC lăsată de învinuit, aceasta fiind refuzată

la plată de unitatea bancară care a precizat că „lipsește total disponibilul",

„plătitor aflat în interdicție bancară".

SC M.D.P. SRL Jirlău, așa cum a rezultat

din adresa Băncii Naționale a României, a intrat în interdicție bancară la 04

noiembrie 2009.

Inculpatul M.Z., prin societatea ce o administra,

a intrat în relații comerciale și cu SC I. SA Movila, societate de la care, de asemenea,

a cumpărat grâu.

Relațiile cu SC I. SA s-au derulat în decursul

mai multor ani, fiecare societate considerând-o pe cealaltă drept un vechi partener

de afaceri.

Astfel, din luna ianuarie 2009, în virtutea

acestor relații, SC M.D.P. SRL a cumpărat în mai multe rânduri grâu pe care l-a

procesat, iar faina obținută a vândut-o la diferite societăți comerciale.

SC I. SA Movila a întocmit un număr de

29 facturi pentru grâul vândut, în valoare de 511.955 RON, prețul grâului fiind

achitat prin bancă de către învinuitul M.Z., în mai multe rânduri, până în luna

aprilie 2009.

Profitând de încrederea dobândită, prin

respectarea repetată și îndelungată a obligațiilor contractuale, la data de 15

octombrie 2009, între SC I. SA Movila, reprezentată de inginer N.G. și SC M.D.P.

SRL Jirlău, județul Brăila, administrată de către inculpatul M.Z., s-a încheiat

un contract de vânzare-cumpărare a unei cantități de grâu, respectiv 200 tone.

Contractul de vânzare-cumpărare încheiat

stipula în legătură cu plata, că aceasta se va efectua în termen de 10 zile de la

livrarea grâului (întocmirea facturii), cu file CEC.

Tot în contractul încheiat cu acest prilej,

în ceea ce privește recepția calitativă a grâului, s-a stabilit că aceasta se va

face la depozit sau la baza de recepție, numai în prezența delegatului împuternicit

al cumpărătorului.

La insistențele inculpatului, acest contract

a fost urmat de două acte adiționale (din 20 octombrie 2009 și din 30 octombrie

2009), prin aceste acte suplimentându-se cantitățile de grâu ce urmau a fi vândute

de către SC I. SA Movila și, respectiv, cumpărate de SC M.D.P. SRL Jirlău, respectiv

708.400 kg grâu. Valoarea totală a acestei cantități de grâu era de 587.490,12 RON.

Din această sumă s-a achitat suma de 132.539,24 RON, rămânând o pagubă în dauna

SC I. SA de 455.131,38 RON.

Inculpatul M.Z. a dispus să se achite cantitățile

de grâu ridicate de la SC I. SA Movila, prin file CEC, completându-se și emițându-se

astfel 10 file CEC. Aceste file CEC au fost predate de fiecare dată reprezentanților

SC I. SA Movila, când se făcea o livrare de marfa. Din filele CEC pe care le-a predat,

Banca C.R. a achitat doar 3 file, pentru restul de 7 file refuzându-se plata, întrucât

nu exista disponibil în cont, iar apoi în luna noiembrie 2009, SC M.D.P. SRL Jirlău

a intrat în interdicție bancară.

La data de 23 octombrie 2009, SC M.D.P.

SRL Jirlău, prin inculpatul M.Z., a solicitat Tribunalului Brăila, deschiderea procedurii

de insolvență, întrucât „se află în stare de insolvență vădită la data formulării

cererii, nu poate face față datoriilor exigibile către creditori, confruntându-se

cu o puternică criză de lichidități pe fondul înregistrării de pierderi foarte mari".

După formularea acestei cereri de insolvență,

care a fost admisă de Tribunalul Brăila, prin încheierea comercială nr. 75 din

04 noiembrie 2009 a judecătorului sindic, inculpatul M.Z. a continuat să ridice

grâu de la SC I. SA Movila.

Toată cantitatea de grâu ridicată și pentru

care a existat contract de vânzare-cumpărare, a fost livrată în zilele de 21-23

octombrie 2009, 26-27 octombrie 2009 și 30 octombrie 2009, deci inclusiv ulterior

formulării cererii de insolvență.

Inculpatul M.Z. nu a înștiințat reprezentanții

furnizorului de grâu cu privire la faptul că este în imposibilitate de a plăti grâul

și că a făcut cerere pentru declararea stării generale de insolvență a societății

pe care o administra.

Contrar susținerilor formulate în apărare,

în opinia instanței de fond, probele administrate au demonstrat indubitabil intenția

inculpatului M.Z. de a induce în eroare pe fiecare dintre cele două societăți furnizoare

de grâu, în vederea obținerii mărfii și apoi a neachitării acesteia.

Audiat în cauză, inculpatul și-a susținut

constant nevinovăția sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, recunoscând

pretențiile bănești ale celor două societăți comerciale, dar invocând nerespectarea

unor obligații comerciale fără intenția preexistentă încheierii contractelor, de

inducere în eroare, cu privire la situația financiară reală și posibilităților de

plată ale firmei sale.

Cu ocazia apărării pe fond și a concluziilor

scrise depuse, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni

de prejudiciu reținute în rechizitoriu, într-una, comisă în formă continuată sau

mai multe (în raport de numărul filelor CEC emise) infracțiuni concurente de pericol,

prevăzute și pedepsite de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/34, eventual

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

In

c

ulpatul a susținut, în apărarea

sa, că cererea de reorganizare a SC M.D.P. SRL Jirlău, adresată Tribunalului Brăila

la 23 octombrie 2009, nu a fost premeditată, ea datorându-se unor cauze obiective,

precum: criza economică, refuzul băncii creditoare de a-i aproba o cerere de reeșalonare

a unui credit anterior de 40 milioane ROL, contractat tot pentru achiziționare de

grâu, creanțele bugetare și celelalte cheltuieli inerente, nerespectarea de către

SC I. SA a parametrilor contractuali, livrându-i grâu de slabă calitate, cu consecința

obținerii unor loturi de faină slab calitativă, imposibil de valorificat,

scăderea

imprevizibilă a prețului grâului, inclusiv a celui achiziționat cu banii împrumutați

de la bancă, reaua-credință a propriilor debitori, care nu și-au mai onorat la rândul

lor obligațiile de plată, profitând de starea de insolvență a SC M.D.P. SRL.

Inculpatul a recunoscut totuși că cererea

de deschidere a procedurii de insolvență a avut drept scop împiedicarea băncii de

a proceda la executarea silită, dar a susținut că i-a adus la cunoștință martorului

N.G., director general al SC I. SA, în timp util, acest aspect, cele două acte adiționale,

ulterioare contractului din 15 octombrie 2009, fiind în varianta sa, încheiate tocmai

în scopul ridicării calității grâului livrat anterior, obținerii unei faini calitative

și redresării situației financiare a firmei din acel moment.

Întreaga apărare a inculpatului s-a bazat

pe asemenea argumente, în sensul că la data încheierii contractelor, cu fiecare

dintre cele două societăți prejudiciate, a avut intenția și a fost convins că le

poate onora. Astfel, în ceea ce privește relațiile cu SC I. SA, inculpatul a invocat

proasta calitate a unei părți din cantitatea de grâu livrată, aproximativ 500 tone,

societatea furnizoare nebeneficiind de posibilitatea unor analize avansate, precum

coeficientul „W", precum și încercarea de a-și achita datoria față de această

societate, inclusiv prin oferirea unui teren extravilan în schimbul datoriei bănești,

intenție nefinalizată, urmare a revenirii reprezentanților SC I. SA asupra deciziei

inițiale de acceptare. Referitor la SC T. SRL, inculpatul a susținut constant că

fila CEC lăsată în alb reprezentantului acestei societăți, a constituit doar o garanție,

ci nu o modalitate de plată și s-a bazat continuu pe datoriile ce le avea de recuperat

de la proprii-i debitori, pentru onorarea contractului, acesta fiind și motivul

încheierii convenției ulterioare cu SC I. SA, înainte de a onora contractul cu SC

T. SRL.

Depozițiile și apărările inculpatului au

fost susținute de declarațiile unor martori, foști angajați ai SC M.D.P. SRL Jirlău,

precum N.V., fost agent vânzări la această societate, C.N., fost director economic,

și B.A., fost șef Birou Aprovizionare la aceeași firmă, dar s-au și contrazis sub

anumite aspecte.

Ceea ce au susținut martorii, ca de altfel

și inculpatul, a fost, în primul rând, existența unei relații destul de îndelungată

și apropiată a inculpatului M.Z. cu martorul N.G., director general al SC I. SA,

discuțiile purtate cu acesta, prin care i s-ar fi adus la cunoștință situația firmei

ori încercările inculpatului de a-l apela telefonic pe reprezentantul SC I. SA pentru

rezolvarea plăților.

Totodată, martorul N.V. și-a exprimat convingerea

că dacă directorul general al SC I. SA, N.G., ar fi fost patron al societății creditoare,

dacă l-ar fi păsuit totuși pe inculpat la plată, sau dacă banca creditoare din acea

perioadă i-ar fi acordat acestuia un termen de grație, nu s-ar fi ajuns la situația

de reorganizare și neputință de onorare a obligațiilor comerciale. La fel ca și

ceilalți doi martori menționați, acesta a invocat drept cauze certe și obiective

ale imposibilității onorării contractelor, criza economică,

reaua-credință

a propriilor debitori ai SC M.D.P. SRL, proasta calitate a fainei obținute din grâul

livrat de SC I. SA, ratele bancare, scăderea neprevăzută a prețului grâului, etc.

Martorul N.V. a susținut chiar existenta

unei înțelegeri între inculpat și N.G., ca filele CEC emise de SC M.D.P. SRL să

fie introduse în bancă doar în urma unor discuții telefonice și numai în măsura

în care va exista disponibil bănesc.

Această susținere nu a fost confirmată

însă de inculpat, a fost contrazisă totalmente de mărturia lui N.G. și nu s-a coroborat

cu nicio altă declarație de martor.

Despre relația comercială cu SC T. SRL,

relevantă a fost considerată mărturia lui B.A., care s-a ocupat personal de ridicarea

grâului și de plată. Martorul a susținut că fila CEC lăsată acestei societăți a

avut drept scop doar crearea unei garanții, ci nu plata însăși, în opinia sa, aceasta

fiind și prevederea contractuală.

Martorul a relevat înțelegerea manifestată

de reprezentanții SC T. SRL, privind amânarea la plată.

Analizând aceste depoziții, menite să convingă

de existența unor cauze obiective și nepremeditate ce ar fi determinat neachitarea

unor obligații contractuale, în contextul întregului material probator existent,

instanța de fond a reținut însă o acțiune a inculpatului, ca reprezentant al SC

M.D.P. SRL, constând din amăgirea reprezentanților celorlalte părți contractante

cu prilejul tratativelor prealabile încheierii contractelor și apoi din stăruința

pe timpul derulării relațiilor, în aceleași acte materiale de amăgire, pentru a-și

menține partenerii de afaceri în eroare, cu privire la situația financiară reală

a firmei și posibilitățile sale de plată, atitudine specifică autorului infracțiunii

de înșelăciune.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție

a lămurit prin decizia în interesul legii nr. 9/2005, distincția dintre infracțiunea

de înșelăciune comisă prin emiterea de cecuri fără a exista provizia sau acoperirea

necesară și infracțiunea incriminată de Legea cecului nr. 59/1934, în art. 84

alin. (1) pct. 2, arătând că pentru a exista această din urmă infracțiune este necesar

ca beneficiarul cecului să fi avut cunoștință, în momentul emiterii, că nu există

disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras.

Or, instanța de fond a apreciat că niciuna

dintre probele administrate nu au evidențiat faptul că la data încheierii contractului

de vânzare-cumpărare de grâu din 24 august 2009 dintre SC T. SRL Slobozia și societatea

administrată de inculpat, firma furnizoare ar fi cunoscut situația financiară a

cumpărătorului și posibilitățile de plată ale acestuia.

Din cuprinsul contractului a reieșit indubitabil

că plata urma să se facă cu numerar sau virament, în funcție de valoarea livrării

și disponibilitățile cumpărătorului sau cu fila CEC. Astfel, din modul de exprimare,

rezulta că achitarea prețului cu fila CEC constituia una dintre variantele posibile

ale plății,

ultima variantă posibilă, în lipsa numerarului

sau a îndeplinirii obligației de achitare a prețului, prin virament, de către debitor.

Instanța de fond a opinat în sensul că

este adevărat că s-a folosit termenul „garanție" pentru această filă CEC, dar

fiind enumerată printre mijloacele de plată și, oricum, fiind cunoscut faptul că

o filă CEC nu poate fi folosită decât ca instrument de plată, ci nu în alt scop,

orice interpretare în sensul că fila CEC a fost dată societății creditoare doar

pentru a se garanta îndeplinirea obligației contractuale, este, în opinia instanței

de fond, neconformă realității dintre cele două societăți, părți contractante.

Scopul emiterii filei CEC nu a putut fi

decât acela de a fi introdusă la plată, pentru recuperarea contravalorii grâului

livrat, în ipoteza în care nu s-ar îndeplini obligația de achitare a prețului prin

celelalte modalități, numerar sau virament, astfel că modalitatea folosită de SC

T. SRL, de introducere ulterioară la plată, a fost conform contractului, fără nicio

dovadă că societatea creditoare ar fi cunoscut, la data emiterii filei (data încheierii

contractului), inexistența disponibilului necesar acoperirii la tras, la acel moment.

Între societatea administrată de inculpat

și SC T. SA nu s-au derulat alte relații comerciale, contractul sus-menționat fiind

singurul de acest gen, astfel că nu poate fi vorba de o continuare a unei colaborări

mai vechi, de un parteneriat bine știut, în condițiile căruia SC T. s-ar fi putut

baza pe încredere și încheia contractul, chiar dacă ar fi cunoscut situația reală

a firmei debitoare.

Despre un parteneriat mai îndelungat se

poate vorbi referitor la relația cu SC I. SA Movila, deși martorul N.G., director

general al acestei societăți, nu a caracterizat relația contractuală cu SC M.D.P.

SRL ca fiind neapărat una de încredere, nu a susținut existența unor relații de

prietenie cu inculpatul și a arătat că verificările pe care le-a făcut referitor

la situația financiară a SC M.D.P. SRL au fost cele obișnuite pentru fiecare partener

de afaceri. Martorul a susținut că nu a avut cunoștință nici de starea de insolvență

și nici de interdicția bancară, suplimentarea cantităților de grâu prin cele două

acte adiționale s-a realizat la insistențele inculpatului, iar cererea inculpatului

de plată eșalonată a fost prea generală, inculpatul nedând curs invitației sale

de a veni la sediul SC I. SA și de a discuta în concret această posibilitate.

În

susținerea afirmației privind invitația adresată inculpatului

de a se întâlni la sediul societății creditoare, pentru a prezenta detalii cu privire

la „plățile eșalonate" solicitate, la dosar s-au depus înscrisuri, fără ca

în apărare să se probeze că s-ar fi și dat curs acestei invitații.

Aceeași a fost, de altfel, situația și

în cazul SC T. SRL, prin adresa din 9 noiembrie 2011, această societate exprimându-și

acordul cu privire la plățile eșalonate solicitate de inculpat, cerând însă, transmiterea

în prealabil, a unui grafic de eșalonare rezonabil, obligație neonorată de inculpat.

Or, acest comportament nu a putut dovedi,

în nici un caz, buna-credință sau intenția indubitabilă de plată din partea inculpatului.

Același martor, N.G., a susținut, contrar

apărării, că nu au existat discuții privitoare la necesitatea ridicării calității

grâului, de fiecare dată documentele de calitate însoțeau marfa livrată, respectându-se

întocmai condițiile de calitate din contractul de vânzare-cumpărare din 15

octombrie 2009 și din actele adiționale ce l-au urmat.

Instanța de fond a constatat că mărturia

acestei persoane corespunde clauzelor contractuale, în sensul că nu s-a dovedit

nerespectarea parametrilor prevăzuți în contract privind calitatea grâului, printre

parametrii contractuali nefiind prevăzut și coeficientul W.

Așa fiind, prima instanță nu a primit apărarea

referitoare la slaba calitate a grâului livrat de SC I. SA, raportat și la declarația

martorului C.N., audiat la cererea inculpatului, în sensul deteriorării unei cantități

importante de grâu urmare a unei defecțiuni intervenită în celulele proprii ale

societății administrată de inculpat, cu consecința scăderii prețului de vânzare.

Nu s-a putut reține, ca o dovadă de bună-credință,

nici încercarea inculpatului de a oferi SC I. SA o suprafață de teren extravilan,

în schimbul datoriei, acest aspect neinteresând relațiile dintre cele două societăți

din punct de vedere al dreptului penal. Ceea ce a interesat și a avut în vedere

instanța de fond, sub acest aspect, a fost atitudinea subiectivă a inculpatului

de la momentul încheierii contractului, ci nu încercările ulterioare disperate de

a-și atenua vina.

De asemenea, relevantă a fost considerată

mărturia lui N.G., în sensul că cele 7 file CEC, refuzate la plată, au avut date

scadente ulterioare încheierii actelor adiționale, ceea ce a permis menținerea în

eroare a societății creditoare, care a continuat și a finalizat livrarea cantităților

de grâu înainte de primul refuz la plată.

Pentru a se stabili dacă nerespectarea

obligației de plată s-a urmărit de către emitentul cecului, sau aceasta s-a datorat

unor cauze independente de voința sa, a fost analizată, întreaga activitate comercială

desfășurată, situația financiară de ansamblu a SC D.P. SRL.

Deși aparent, concluziile raportului de

expertiză contabilă dispus în cauză, la cererea inculpatului, i-au fost favorabile,

expertul concluzionând în sensul că totalul creanțelor de încasat de SC M.D.P. SRL

depășea pe cel al datoriilor către cele două societăți comerciale, aceste concluzii

trebuiau coroborate cu celelalte înscrisuri existente la dosar, în principal cu

datele din raportul lichidatorului C.A.A.D.T.E., conform căruia mai existau și alte

datorii ale SC D.P. SRL Jirlău, totalul acestora, la 30 septembrie 2009, fiind de

11.525.587 RON, deci mult superior creanțelor, care, la aceeași dată, înregistra

doar 1.578.393 RON.

Este adevărat, datoriile nu erau cu plata

imediată, suma de 8.454.159 RON (conform raportului lichidatorului) urmând a fi

achitată într-o perioadă de un an, iar diferența de 3.071.428 RON (potrivit aceluiași

raport), într-o perioadă mai mare de un an.

În opinia instanței, acest aspect nu schimbă

cu mult situația de fapt, nu aduce noutăți privind situația financiară de ansamblu

a firmei administrată de inculpat, aceasta fiind destul de precară încă din anul

2008, conform indicatorilor financiari de bilanț pe anul menționat.

Această situație a persistat deci, și,

pe acest fond, al imposibilității redresării ei, inculpatul a încheiat contractul

cu SC T. SRL Slobozia, la 25 august 2009, contract pe care nu l-a onorat.

Mai mult decât atât, prin adresa din

26 octombrie 2009, purtând semnătura inculpatului, adresată SC T. S.A., firma debitoare

SC M.D.P. SRL și-a exprimat intenția de a achita debitul la 30 octombrie 2009. Și

aceasta în condițiile în care la 23 octombrie 2009, solicitase deschiderea procedurii

de insolvență, motivat de faptul că nu mai poate face față datoriilor exigibile,

înregistrând pierderi foarte mari și o puternică criză de lichidități, ceea ce nu

poate fi interpretat decât ca o intenție de menținere în eroare a societăților păgubite,

atitudine corespunzătoare infracțiunii de înșelăciune.

Inculpatul a susținut că hotărârea de a

încheia un contract și cu SC I. SA a luat-o ulterior neonorării celui cu SC T. SRL,

astfel că, în lipsa altor indicii certe în sensul unei hotărâri infracționale unice,

s-a impus, în opinia primei instanțe, reținerea a două fapte distincte de înșelăciune.

În

situația dată, apărarea inculpatului privind existența creditelor

bancare, refuzul creditorilor de reeșalonare a plăților sau de acordare a unui termen

de grație, calitatea proastă a grâului, etc, a fost irelevantă, deoarece nimeni

nu-și poate invoca propria culpă pentru a se apăra, iar culpa inculpatului a fost

redată clar în raportul lichidatorului, respectiv proasta administrare a activității.

Așa fiind, nu s-a mai putut reține în favoarea

inculpatului parteneriatul mai vechi cu SC I. SA, ci dimpotrivă, s-a conturat ideea

că prin onorarea primelor livrări făcute la începutul anului 2009 de către această

firmă, s-a intenționat tocmai obținerea încrederii partenerului, afișarea unei false

seriozități a firmei.

O dovadă a intenției de inducere în eroare

a acestei societăți a constituit-o și însuși faptul că a încheiat contractele și

apoi actele adiționale în condițiile neonorării unui contract anterior, cel cu SC

T. SA, deci într-o împrejurare în care precaritatea situației sale financiare era

mai mult decât evidentă.

Nu s-a putut accepta apărarea inculpatului

în sensul că ar fi încheiat contractul cu SC I. SA tocmai pentru a redresa situația

cu SC T. SRL, în raport de datoriile pe care le avea de achitat per ansamblu și

de întreaga situație financiară a firmei de la acel moment.

Or, pentru a ne afla în prezența infracțiunii

de înșelăciune la încheierea și executarea unor contracte între două societăți comerciale,

prima instanța a apreciat că este necesar să se constate că în acele momente ale

relațiilor comerciale reprezentantul unei părți contractante trebuie să exercite

acte de amăgire a reprezentantului celeilalte părți, cu prilejul tratativelor prealabile

încheierii

contractului, iar pe timpul derulării acestor relații să stăruie în acte materiale

de amăgire, menținând astfel reprezentantul părții vătămate în eroare.

Față de aspectele mai sus menționate, instanța

a concluzionat în sensul că, în cazul inculpatului M.Z., aceste acte de amăgire

s-au dovedit referitor la ambele societăți, SC T. SRL și SC I. SA, ceea ce a justificat

reținerea în sarcina sa a două infracțiuni de înșelăciune.

Astfel, inculpatul a dovedit reticență

în a releva starea juridică și financiar-economică a societății pe care o administra,

ceea ce în corelație cu alte împrejurări poate fi caracterizată ca mijloc de amăgire.

Fără inducerea în eroare referitoare la

situația reală a firmei (aspect ce trena încă din anul 2008) SC T. SRL, partener

de afaceri necunoscut până în acel moment, nu ar fi încheiat și nu ar fi executat

contractul prin respectarea întru totul a clauzelor contractuale.

Nici SC I. SA nu a cunoscut situația financiară

reală a SC D.P. SRL Jirlău, dovadă că a procedat la livrarea în totalitate a cantității

de grâu, înainte ca primele file CEC refuzate la plată, să se întoarcă pentru lipsa

de disponibil.

Inculpatul era la prima relație comercială

cu SC T. SRL și, deși nu a onorat contractul cu această societate, a încheiat un

nou contract cu SC I. SA, partener mai vechi de afaceri și căruia îi câștigase încrederea

printr-o atitudine corectă până la acel moment.

S-a dovedit, într-adevăr, că la o dată

anterioară onorării celor două contracte, societatea administrată de inculpat ar

fi avut de încasat de la proprii debitori 1.667.754 RON (obligație neonorată), sumă

ce ar fi permis, teoretic, acoperirea datoriilor către SC T. SRL și SC I. SA.

Realitatea financiară a firmei a dovedit

însă contrariul, în condițiile în care la 30 septembrie 2009, SC D.P. SRL Jirlău

avea datorii de 11.525.587 RON, deci în cuantum mult mai mare decât creanțele de

încasat, situație ce data din 2008.

Cererea de deschidere a procedurii de insolvență

a fost făcută la scurt timp după începerea derulării contractului cu SC I. SA și

a primului act adițional, ceea ce dovedește premeditarea neplății, fiind bine știut

că orice executare silită se suspendă după deschiderea procedurii de insolvență.

Mai mult, a continuat ridicarea de marfa

de la SC I. SA și după solicitarea menționată.

Deși cunoștea situația reală și nu existau

posibilități de plată, inculpatul M.Z. a transmis în scris SC T. SRL o adresă prin

care promite onorarea plății până la 26 octombrie 2009, cu intenția evidentă de

amăgire, de menținere în eroare.

Toate aceste împrejurări au relevat că

inculpatul M.Z. a urmărit inducerea părților vătămate în eroare la încheierea fiecăruia

dintre cele două contracte, menținându-și comportamentul fraudulos și pe timpul

executării.

La stabilirea pedepsei pentru fiecare dintre

infracțiunile comise în concurs real, instanța de fond a avut în vedere criteriile

generale și obligatorii de

individualizare prevăzute

de art. 72 C. pen.: limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare caz în

parte, gradul concret de pericol social al fiecărei infracțiuni, determinat de împrejurările

și modalitatea comiterii faptelor, persoana inculpatului.

Referitor la persoana inculpatului, s-au

reținut ca circumstanțe de atenuare a răspunderii penale: lipsa antecedentelor penale,

atitudinea de recunoaștere a prejudiciilor cauzate celor două părți civile, prezența

în instanță pentru audiere, comportamentul dinaintea săvârșirii acestor fapte.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

inculpatul M.Z., considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de înșelăciune și că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de schimbare

a încadrării juridice a faptelor în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934,

cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât CEC-urile au fost emise drept garanție

iar inculpatul a achitat în mare parte contravaloarea grâului.

O altă critică a vizat netemeinicia sentinței

sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor și a modalității de executare,

solicitând aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Prin decizia penală nr. 142/A din 16 mai

2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 379 pct. 2

lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul M.Z. împotriva sentinței

penale nr. 65 din 29 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția

penală.

A desființează sentința apelată și în fond,

rejudecând:

În

baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică

a faptelor comise de inculpatul M.Z., din infracțiunile prev. de art. 215 alin.

(1), (3), (4), (5) C. pen. și de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din

Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În

temeiul art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin.

(1) lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.Z. la pedeapsa de 5 luni închisoare.

A aplicat art. 71-64 lit. a) teza a

II-

a și lit. b) C. pen.

În

temeiul art. 81, 82 C. pen., a suspendat condiționat executarea

pedepsei pe o durată de 2 ani și 5 luni, constituind termen de încercare.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor

art. 83 C. pen.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei

accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

A respins ca inadmisibile acțiunile civile

exercitate de părțile civile SC I. SA Movila și SC T. SRL.

A ridicat sechestrul asigurător instituit

prin încheierea din 28 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Ialomița, asupra

celor 50 părți sociale deținute de inculpatul M.Z. la SC M.D.P. SRL Jirlău.

A obligat inculpatul M.Z. la plata sumei

de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare, în apel, avansate

de stat, au rămas în sarcina acestuia, onorariul parțial al avocatului din oficiu,

în sumă de 50 RON, urmând a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

Verificând hotărârea atacată, pe baza materialului

probator aflat la dosar, în raport cu motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate

de apelant, dar și din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de

drept deduse judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea de Apel a reținut următoarele:

Înșelăciunea,

in modalitatea agravată prevăzută de

art. 215 alin. (4) C. pen., presupune, ca inducerea în eroare, amăgirea subiectului

pasiv să se realizeze în scop ilicit și printr-un mijloc fraudulos determinat -

CEC-ul fără acoperirea necesară în bancă.

Caracterul ilicit al scopului este definit

de atitudinea subiectului activ, care urmărește să obțină pentru el sau pentru altul

un folos injust, un profit necuvenit, conștientizând ca astfel se produce o pagubă

în patrimoniul victimei.

Din probatoriul administrat în cauză a

rezultat însă, lipsa oricărei intenții a inculpatului de a înșela pe reprezentanții

părților civile SC T. SRL și SC I. SA Movila, în scopul obținerii de la aceștia

a unui folos material injust.

Astfel, martorii N.V., C.N. și B.A. au

confirmat apărarea inculpatului în sensul că nerespectarea obligației de plată pentru

marfa livrată de SC I. SA Movila nu s-a datorat relei credințe a acestuia, ci unui

concurs de împrejurări ce nu puteau fi prevăzut de inculpat, concurs de împrejurări

care a avut un impact negativ asupra activității desfășurate de SC M.D.P. SRL, respectiv

scăderea imprevizibilă a prețului grâului, obținerea unor loturi de făină slab calitativă,

neîndeplinirea de către proprii debitori a obligațiilor de plată, deteriorarea unei

cantități importante de grâu urmare a unei defecțiuni intervenită în celulele proprii

ale societății administrată de inculpat.

Buna credință a inculpatului a rezultat

și din faptul că a achitat o parte din suma reprezentând contravaloarea grâului

primit și a încercat să ofere SC I. SA o suprafață de teren extravilan în schimbul

datoriei, toate aceste elemente formând convingerea instanței de apel că prin acțiunile

sale, inclusiv cele ulterioare formulării cererii de insolvență, inculpatul a urmărit

doar redresarea activității SC M.D.P. SRL și nicidecum prejudicierea partenerilor

de afaceri.

Instanța de control judiciar a apreciat

că aceleași argumente sunt valabile și în privința raporturilor cu partea civilă

SC T. SRL, reprezentanții acestei societăți primind fila CEC emisă de inculpat la

data încheierii contractului, ca garanție a plății viitoare a mărfii livrate, acest

fapt rezultând din chiar cuprinsul plângerii penale, precum și din declarația martorului

B.A.

Ideea de garanție, în considerația căreia

a fost primită fila CEC a fost evidențiată și de modul de completare a acesteia.

Astfel, inculpatul a recunoscut

că doar a semnat și ștampilat

cecul, această afirmație coroborându-se cu depoziția martorului B.A., având forța

credibilității rezonabile, câtă vreme fila poartă ca dată a emiterii 09

noiembrie 2009, deși reprezentanții SC T. SRL au primit-o anterior acestei date.

Indiferent dacă această practică este nelegală, câtă vreme CEC-ul este un instrument

de plată ce trebuie prezentat la plată într-un termen de 15 zile de la data emiterii

lui, în speță nu se poate reține inducerea în eroare făcută cu scopul obținerii

unui folos material.

Așa fiind, fapta inculpatului de a emite

aceste file CEC, la intervale diferite de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

fără a avea la tras disponibil suficient, întrunește însă elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost

aplicată pentru această infracțiune, Curtea de Apel a ținut seama de gradul concret

de pericol social al faptei, de împrejurarea și modalitatea în care a fost comisă,

precum și de circumstanțele personale ale inculpatului: necunoscut cu antecedente

penale și cu atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, astfel că a reținut

în beneficiul acestuia circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit.

c) C. pen.

În

ceea ce privește latura civilă a cauzei, întrucât prin decizia

nr. 43 din 13 octombrie 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii, secțiile

unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis că, în cazul infracțiunilor

prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934, acțiunea civilă nu poate fi alăturată

celei penale, instanța de control judiciar a respins ca inadmisibile acțiunile civile

exercitate de părțile civile SC I. SA Movila și SC T. SRL și a ridicat sechestrul

asigurător instituit prin încheierea din 28 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul

Ialomița, asupra celor 50 părți sociale deținute de inculpatul M.Z. la SC M.D.P.

SRL Jirlău.

Împotriva deciziei penale nr. 142/A din

16 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au formulat recurs

părțile civile SC I. SA și SC T.

Ambele părți civile au solicitat admiterea

recursurilor declarate, casarea hotărârii instanței de apel și menținerea hotărârii

instanței de fond, precizând că prin aplicarea art. 334 C. proc. pen. și schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1),

(3), (4), (5) și de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea

nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de control judiciar

a reținut o încadrare juridică greșită. Faptele săvârșite de inculpat întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, și nicidecum ale infracțiunii

reținute de instanța de apel. De asemenea, în motivele de recurs depuse în scris,

partea civilă S.C.Intercereal a invocat și faptul că la termenul din 16 mai 2012

instanța de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei fără să o

pună și în discuția părților civile care nu erau prezente, aspect de natură a atrage

casarea hotărârii atacate.

Examinând cauza în raport cu motivele de

recurs invocate de părțile civile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă

că instanța de apel a reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-a dat o

încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și a individualizat just

pedeapsa aplicată.

Astfel, pentru a ne afla în prezența infracțiunii

de înșelăciune, în modalitatea agravantă prevăzută de art. 215 alin. (4) C.

pen., se cere ca inducerea în eroare a subiectului pasiv să se realizeze în scop

ilicit și printr-un mijloc fraudulos determinat, respectiv CEC-ul fără acoperire

necesară în bancă. Într-un atare caz, subiectul activ urmărește să obțină pentru

el sau pentru altul un folos injust, un profit necuvenit, conștientizând că astfel

se produce o pagubă în patrimoniul victimei. Or, din probatoriul administrat în

cauză, rezultă lipsa oricărei intenții a inculpatului de a-i înșela pe reprezentanții

celor 2 părți civile, în scopul obținerii de la aceștia a unui folos material injust.

Astfel, după încheierea contractului cu

partea civilă SC T. SRL, inculpatul a achitat în mai multe rânduri acestei părți

civile, o parte din contravaloarea mărfii livrate către societatea administrată

de acesta. Mai mult, inculpatul M.Z. a recunoscut faptul că este dator către partea

civilă SC T. SRL, la data de 26 octombrie 2009 transmițându-i în scris acest aspect

și precizând că restul sumei de bani va fi achitată pe data de 30 octombrie 2009.

Deși la data la care fila CEC a fost introdusă la bancă, respectiv pe data de 09

noiembrie 2009, aceasta a fost refuzată la plată, din adresa emisă de Banca Națională

a României, rezultă că firma administrată de inculpat a intrat în interdicție bancară

la data de 04 noiembrie 2009, deci ulterior emiterii de către inculpat a filei CEC.

De altfel, reprezentanții SC T. SRL au primit fila CEC emisă de inculpat la data

încheierii contractului, ca garanție a plății viitoare a mărfii livrate, aspect

ce rezultă din chiar cuprinsul plângerii penale, precum și din declarția martorului

B.A.

În

aceeași modalitate s-au desfășurat relațiile comerciale și

cu partea civilă SC I. SA. Mai mult, în acest caz, din totalul de 10 file CEC predate

părții civile de către inculpat, 3 dintre ele au și fost achitate de unitățile bancare.

Ca și în cazul părții civile SC T. SRL, filele CEC au for emise anterior datei de

04 noiembrie 2009, dată la care firma administrată de inculpat a intrat în interdicție

bancară.

Bună credință a inculpatului rezultă, pe

de o parte, din faptul că a achitat o parte din suma reprezentând contravaloarea

grâului primit, iar pe de altă parte, din faptul că a încercat să ofere SC I. SA

o suprafață de teren extravilan, în schimbul datoriei.

De altfel, apărările formulate de inculpat

au fost confirmate și susținute de către martorii audiați în cauză, respectiv N.V.,

C.N. și B.A. Conform declarațiilor acestor martori coroborate cu cele ale inculpatului,

nerespectarea obligației de plată pentru marfa livrată de SC I. SA Movila nu s-a

datorat relei credințe a inculpatului, ci unui concurs de împrejurări ce nu putea

fi prevăzut de inculpat, concurs de

împrejurări care a avut un

impact negativ asupra activității desfășurate de SC M.D.P. SRL, respectiv: scăderea

imprevizibilă a prețului grâului, obținerea unor loturi de făină slab calitativă,

neîndeplinirea de către proprii debitori a obligațiilor de plată, deteriorarea unei

cantități importante de grâu urmare a unei defecțiuni intervenită în celulele proprii

ale societății administrată de inculpat, argumente care sunt valabile și în privința

raporturilor cu partea civilă SC T. SRL.

Or, toate aspectele relatate anterior,

formează convingerea instanței că prin acțiunile sale, inclusiv cele ulterioare

formulării cererii de insolvență, inculpatul M.Z. a urmărit doar redresarea activității

părții responsabile civilmente, și nicidecum prejudicierea partenerilor de afaceri.

Ca atare, fapta inculpatului de a emite

aceste file CEC, la intervale diferite de timp, în baza aceleași rezoluții infracționale,

este susceptibilă de a fi încadrată în prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din

Legea nr. 59/1934, potrivit căruia săvârșește infracțiunea prevăzută în acest text

de lege „oricine emite un cec fără a avea la tras disponibilul suficient (...)".

Așa cum prevede decizia nr. 9/2005 pronunțată

într-un recurs în interesul legii de către secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție „în această privință este de reținut că prevederile art. 84 alin.

(1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nefiind abrogate prin Legea nr. 140/1996, ca urmare

a introducerii alin. (4) în art. 215 C. pen., și nici prin dispoziții anterioare,

nu pot fi considerate scoase din vigoare, ele producându-și efectele‟.

În

mod legal a procedat instanța de apel și în ceea ce privește

soluționarea laturii civile a cauzei. Dispunând condamnarea inculpatului M.Z. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în mod corect a respins ca inadmisibile

acțiunile civile formulate de părțile civile SC T. SRL și SC I. SA.

Și aceasta întrucât, potrivit deciziei

nr. 43 din 13 octombrie 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii de către

secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, conținutul infracțiunilor

prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934, cu modificările și completările ulterioare,

reglementează aspecte referitoare la emiterea și forma cecului, transmiterea cecului,

prescripția și infracțiunile care au legătură cu folosirea cecului.

Scopul acestor incriminări îl reprezintă,

în principal, prevenirea emiterii cecurilor fără provizia necesară în contul bancar

sau a completării lor în modalități care ar prejudicia beneficiarul.

Existența infracțiunile reglementate în

Legea nr. 59/1934 nu necesită producerea unor consecințe patrimoniale, deoarece

protejează numai relațiile sociale referitoare la operațiunile cu cecuri în vederea

asigurării credibilității acestor instrumente de plată, cu rol deosebit în relațiile

comerciale.

În

cazul săvârșirii unor astfel de fapte, subiectul pasiv este

instituția bancară a cărei credibilitate a fost periclitată prin acțiunea de emitere

a cecului fără respectarea condițiilor legale, iar nu beneficiarul cecului emis

cu încălcarea dispozițiilor legale.

Ca urmare, infracțiunile prevăzute în

art. 84 din Legea nr. 59/1934 sunt infracțiuni de pericol, iar scopul acestei incriminări

este acela de a determina emiterea corectă a cecurilor, iar nu acoperirea vreunei

pagube materiale.

De altfel, instanța supremă a statuat anterior

în această materie, prin decizia de îndrumare nr. 1/1968, că infracțiunile de pericol

nu sunt cauzatoare de prejudicii prin ele însele și, ca atare, în cazul unor asemenea

infracțiuni instanța învestită cu judecarea acțiunii penale nu este competentă să

soluționeze și acțiunea civilă alăturată celei penale.

În

cazul infracțiunilor reglementate de dispozițiile art. 84

din Legea nr. 59/1934 situația-premisă este dată de existența unui raport juridic

de natură contractuală în care cecul, ca instrument de plată, reprezintă o garanție

a îndeplinirii obligațiilor asumate de debitori prin contractele comerciale încheiate.

De aceea, în cazul săvârșirii unor astfel

de fapte, prejudiciul cauzat creditorului-parte vătămată este determinat de neexecutarea

obligației asumate de către debitorul-inculpat prin contractul comercial încheiat,

iar nu de emiterea ulterioară a cecului cu încălcarea legii penale.

Este firesc, deci, ca în asemenea cauze,

pentru acoperirea prejudiciului suferit, creditorii să aibă la dispoziție numai

acțiunea civilă separată, izvorâtă din contract, iar nu și acțiunea civilă întemeiată

pe răspunderea delictuală, care poate fi alăturată celei penale.

De altfel, o asemenea soluție se impune

și pentru că, în conformitate cu dispozițiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 59/1934,

cecul are valoare de titlu executoriu.

Or, față de aceste dispoziții legale, chiar

și în cazul în care cecul a fost emis cu nerespectarea condițiilor cerute de lege,

el constituind titlu executoriu, nu mai este necesară o hotărâre judecătorească

pentru ca partea vătămată creditoare să își poată acoperi prejudiciul, acesta putând

fi recuperat prin însăși punerea în executare silită a cecului după o prealabilă

învestire cu formulă executorie.

În

aceste condiții, alăturarea acțiunii civile celei penale ar

duce, prin soluționarea (în ipoteza admiterii), la crearea a două titluri executorii

(hotărârea penală care soluționează acțiunea civilă și cecul însuși), ceea ce este

inadmisibil.

Prin urmare, obținerea unui titlu executoriu

pe calea acțiunii civile alăturate celei penale nici nu și-ar justifica utilitatea

cât timp hotărârea ce s-ar pronunța în această privință nu ar putea cuprinde decât

ceea ce deja este menționat în cecul perfect valabil și executoriu.

În

ceea ce privește motivul de recurs formulat în scris de partea

civilă SC I. SA, referitor la nepunerea în discuția tuturor părților a schimbării

încadrării juridice a faptei, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Dispozițiile art. 334 C. proc. pen. privind

schimbarea încadrării juridice constituie dispoziții legale care reglementează desfășurarea

procesului penal în sensul art. 197 alin. (1) din același cod și, în consecință,

încălcarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., prin omisiunea instanței de a pune

în

discuția părților noua încadrare juridică

dată faptei, se sancționează cu nulitatea relativă, în condițiile art. 197

alin. (1) C. proc. pen., numai atunci când prin omisiunea instanței s-a adus părții

vătămate o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, situație

care nu se regăsește în situația de fată.

Neexistând nici alte temeiuri de casare

care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate de

părțile civile SC T. SRL și SC I. SA împotriva deciziei penale nr. 142/A din 16

mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, să fie respinse ca nefondate,

cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de părțile civile SC I. SA și SC T. SRL împotriva deciziei penale nr. 142/A din

16 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul

M.Z.

Obligă recurentele părți civile plata sumei

de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat