ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3294/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 65/F din data de 29 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în Dosarul nr. 2090/98/2011, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din două infracțiuni de înșelăciune, prev. și pedepsite de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. și de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., într-o infracțiune continuată de emitere de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient, prevăzută și pedepsită de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 74-art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.Z., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (infracțiune comisă în dauna SC T. Slobozia).

În baza art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74-art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave (infracțiune comisă în dauna SC I. SA Movila). În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., rap. la art. 35 C. pen., s-au contopit cele 2 pedepse, inculpatul M.Z. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. S-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 86 alin. (1) și (2) și art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante, de 3 ani închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, precum și a pedepsei accesorii, pe aceeași perioadă, în conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen. S-a încredințat supravegherea inculpatului, M.Z., pe durata termenului de încercare, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brăila. În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul M.Z. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86 3 alin. (3) lit. b) C. pen., pe perioada termenului de încercare, inculpatul M.Z., a fost obligat să nu depășească limitele teritoriale ale României, decât în condițiile fixate de instanță. S-a făcut în cauză aplicarea art. 359 C. proc. pen., în sensul că s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare are drept consecință revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC T. SRL, în contradictoriu cu inculpatul și partea responsabilă civilmente SC M.D.P. SRL Jirlău, prin lichidator judiciar C.A.A.E.D.T.C.E. A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, către partea civilă SC T. SRL, la plata de despăgubiri în cuantum de 102.443 RON, contravaloare marfa predată și neachitată, cu dobânda legală, de la data producerii prejudiciului și până la achitarea integrală a debitului.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC I. SA Movila, în contradictoriu cu inculpatul și partea responsabilă civilmente. A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, către partea civilă SC I. SA Movila, la plata de despăgubiri, în cuantum de 455.131,38 RON, contravaloare marfă predată și neachitată. S-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra celor 50 părți sociale deținute de inculpatul M.Z. la SC M.D.P. SRL Jirlău, măsură instituită prin încheierea din 28 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Ialomița. S-a luat act de faptul că părțile civile SC T. SRL Slobozia și SC I. SA Movila nu au solicitat cheltuieli judiciare. A fost obligat inculpatul M.Z., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.D.P.

SRL, prin lichidator judiciar C.A.A.E.D.T.C.E., la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotăra astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul M.Z. a fost asociat unic și administrator al SC M.D.P. SRL Jirlău, județul Brăila, societate înființată în anul 2006. Societatea administrată de către inculpatul M.Z. avea în proprietate o moară cu care procesa grâu, obținând faină ce era vândută la diverse firme cumpărătoare. În anumite situații, această societate făcea și comerț cu grâu, în sensul că după cumpărarea unei cantități de grâu acesta era revândut unor alte societăți. Între SC T. SRL Slobozia și SC M.D.P. SRL Jirlău, s-a încheiat la data de 25 august 2009 un contract de vânzare-cumpărare, contract prin care prima societate s-a obligat să vândă cantitatea de 250 tone grâu.

Plata grâului s-a stabilit, potrivit contractului, să se efectueze cu numerar sau virament, în funcție de valoarea livrării și disponibilitățile cumpărătorului sau cu filă CEC lăsată de inculpatul M.Z., la data încheierii contractului. Tot în contract se prevedea că durata acestuia este de 10 zile și încetează de drept la 30 august 2009, cu posibilitatea prelungirii în baza acordului de voință al celor două părți, pe baza unui act adițional. După încheierea contractului, SC T. SRL Slobozia a livrat către SC M.D.P. SRL Jirlău, județul Brăila, cantitatea de 239.400 kg grâu, la efectuarea transportului cu mijloacele de transport trimise de către inculpatul M.Z., întocmindu-se de către vânzător un număr de 12 avize de însoțire a mărfii.

După ce au încheiat livrarea grâului, SC T. SRL Slobozia a întocmit o factură fiscală din 28 august 2009, în valoare de 142.443 RON. Din suma ce reprezintă contravaloarea grâului primit, inculpatul M.Z. a achitat în mai multe rânduri, în perioada 29 septembrie-07 octombrie 2009, 40.000 RON, SC T. SRL Slobozia, rămânând cu un prejudiciu de 102.443 RON. Inculpatul M.Z., a recunoscut faptul că era dator către SC T. SRL, la data de 26 octombrie 2009 transmițându-i acestei societăți, în scris acest lucru și precizând că suma restantă va fi achitată pe 30 octombrie 2009. Deoarece nici până la 09 noiembrie 2009 nu s-au achitat banii, SC T. SRL Slobozia a introdus în banca fila CEC lăsată de învinuit, aceasta fiind refuzată la plată de unitatea bancară care a precizat că „lipsește total disponibilul", „plătitor aflat în interdicție bancară". SC M.D.P.

SRL Jirlău, așa cum a rezultat din adresa Băncii Naționale a României, a intrat în interdicție bancară la 04 noiembrie 2009. Inculpatul M.Z., prin societatea ce o administra, a intrat în relații comerciale și cu SC I. SA Movila, societate de la care, de asemenea, a cumpărat grâu. Relațiile cu SC I. SA s-au derulat în decursul mai multor ani, fiecare societate considerând-o pe cealaltă drept un vechi partener de afaceri. Astfel, din luna ianuarie 2009, în virtutea acestor relații, SC M.D.P. SRL a cumpărat în mai multe rânduri grâu pe care l-a procesat, iar faina obținută a vândut-o la diferite societăți comerciale.

SC I. SA Movila a întocmit un număr de 29 facturi pentru grâul vândut, în valoare de 511.955 RON, prețul grâului fiind achitat prin bancă de către învinuitul M.Z., în mai multe rânduri, până în luna aprilie 2009. Profitând de încrederea dobândită, prin respectarea repetată și îndelungată a obligațiilor contractuale, la data de 15 octombrie 2009, între SC I. SA Movila, reprezentată de inginer N.G. și SC M.D.P. SRL Jirlău, județul Brăila, administrată de către inculpatul M.Z., s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unei cantități de grâu, respectiv 200 tone. Contractul de vânzare-cumpărare încheiat stipula în legătură cu plata, că aceasta se va efectua în termen de 10 zile de la livrarea grâului (întocmirea facturii), cu file CEC.

Tot în contractul încheiat cu acest prilej, în ceea ce privește recepția calitativă a grâului, s-a stabilit că aceasta se va face la depozit sau la baza de recepție, numai în prezența delegatului împuternicit al cumpărătorului. La insistențele inculpatului, acest contract a fost urmat de două acte adiționale (din 20 octombrie 2009 și din 30 octombrie 2009), prin aceste acte suplimentându-se cantitățile de grâu ce urmau a fi vândute de către SC I. SA Movila și, respectiv, cumpărate de SC M.D.P. SRL Jirlău, respectiv 708.400 kg grâu. Valoarea totală a acestei cantități de grâu era de 587.490,12 RON. Din această sumă s-a achitat suma de 132.539,24 RON, rămânând o pagubă în dauna SC I. SA de 455.131,38 RON.

Inculpatul M.Z. a dispus să se achite cantitățile de grâu ridicate de la SC I. SA Movila, prin file CEC, completându-se și emițându-se astfel 10 file CEC. Aceste file CEC au fost predate de fiecare dată reprezentanților SC I. SA Movila, când se făcea o livrare de marfa. Din filele CEC pe care le-a predat, Banca C.R. a achitat doar 3 file, pentru restul de 7 file refuzându-se plata, întrucât nu exista disponibil în cont, iar apoi în luna noiembrie 2009, SC M.D.P. SRL Jirlău a intrat în interdicție bancară. La data de 23 octombrie 2009, SC M.D.P.

SRL Jirlău, prin inculpatul M.Z., a solicitat Tribunalului Brăila, deschiderea procedurii de insolvență, întrucât „se află în stare de insolvență vădită la data formulării cererii, nu poate face față datoriilor exigibile către creditori, confruntându-se cu o puternică criză de lichidități pe fondul înregistrării de pierderi foarte mari". După formularea acestei cereri de insolvență, care a fost admisă de Tribunalul Brăila, prin încheierea comercială nr. 75 din 04 noiembrie 2009 a judecătorului sindic, inculpatul M.Z. a continuat să ridice grâu de la SC I. SA Movila. Toată cantitatea de grâu ridicată și pentru care a existat contract de vânzare-cumpărare, a fost livrată în zilele de 21-23 octombrie 2009, 26-27 octombrie 2009 și 30 octombrie 2009, deci inclusiv ulterior formulării cererii de insolvență.

Inculpatul M.Z. nu a înștiințat reprezentanții furnizorului de grâu cu privire la faptul că este în imposibilitate de a plăti grâul și că a făcut cerere pentru declararea stării generale de insolvență a societății pe care o administra. Contrar susținerilor formulate în apărare, în opinia instanței de fond, probele administrate au demonstrat indubitabil intenția inculpatului M.Z. de a induce în eroare pe fiecare dintre cele două societăți furnizoare de grâu, în vederea obținerii mărfii și apoi a neachitării acesteia. Audiat în cauză, inculpatul și-a susținut constant nevinovăția sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, recunoscând pretențiile bănești ale celor două societăți comerciale, dar invocând nerespectarea unor obligații comerciale fără intenția preexistentă încheierii contractelor, de inducere în eroare, cu privire la situația financiară reală și posibilităților de plată ale firmei sale.

Cu ocazia apărării pe fond și a concluziilor scrise depuse, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni de prejudiciu reținute în rechizitoriu, într-una, comisă în formă continuată sau mai multe (în raport de numărul filelor CEC emise) infracțiuni concurente de pericol, prevăzute și pedepsite de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/34, eventual cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. In c ulpatul a susținut, în apărarea sa, că cererea de reorganizare a SC M.D.P.

SRL Jirlău, adresată Tribunalului Brăila la 23 octombrie 2009, nu a fost premeditată, ea datorându-se unor cauze obiective, precum: criza economică, refuzul băncii creditoare de a-i aproba o cerere de reeșalonare a unui credit anterior de 40 milioane ROL, contractat tot pentru achiziționare de grâu, creanțele bugetare și celelalte cheltuieli inerente, nerespectarea de către SC I. SA a parametrilor contractuali, livrându-i grâu de slabă calitate, cu consecința obținerii unor loturi de faină slab calitativă, imposibil de valorificat, scăderea imprevizibilă a prețului grâului, inclusiv a celui achiziționat cu banii împrumutați de la bancă, reaua-credință a propriilor debitori, care nu și-au mai onorat la rândul lor obligațiile de plată, profitând de starea de insolvență a SC M.D.P.

SRL. Inculpatul a recunoscut totuși că cererea de deschidere a procedurii de insolvență a avut drept scop împiedicarea băncii de a proceda la executarea silită, dar a susținut că i-a adus la cunoștință martorului N.G., director general al SC I. SA, în timp util, acest aspect, cele două acte adiționale, ulterioare contractului din 15 octombrie 2009, fiind în varianta sa, încheiate tocmai în scopul ridicării calității grâului livrat anterior, obținerii unei faini calitative și redresării situației financiare a firmei din acel moment. Întreaga apărare a inculpatului s-a bazat pe asemenea argumente, în sensul că la data încheierii contractelor, cu fiecare dintre cele două societăți prejudiciate, a avut intenția și a fost convins că le poate onora.

Astfel, în ceea ce privește relațiile cu SC I. SA, inculpatul a invocat proasta calitate a unei părți din cantitatea de grâu livrată, aproximativ 500 tone, societatea furnizoare nebeneficiind de posibilitatea unor analize avansate, precum coeficientul „W", precum și încercarea de a-și achita datoria față de această societate, inclusiv prin oferirea unui teren extravilan în schimbul datoriei bănești, intenție nefinalizată, urmare a revenirii reprezentanților SC I. SA asupra deciziei inițiale de acceptare. Referitor la SC T. SRL, inculpatul a susținut constant că fila CEC lăsată în alb reprezentantului acestei societăți, a constituit doar o garanție, ci nu o modalitate de plată și s-a bazat continuu pe datoriile ce le avea de recuperat de la proprii-i debitori, pentru onorarea contractului, acesta fiind și motivul încheierii convenției ulterioare cu SC I. SA, înainte de a onora contractul cu SC T. SRL.

Depozițiile și apărările inculpatului au fost susținute de declarațiile unor martori, foști angajați ai SC M.D.P. SRL Jirlău, precum N.V., fost agent vânzări la această societate, C.N., fost director economic, și B.A., fost șef Birou Aprovizionare la aceeași firmă, dar s-au și contrazis sub anumite aspecte. Ceea ce au susținut martorii, ca de altfel și inculpatul, a fost, în primul rând, existența unei relații destul de îndelungată și apropiată a inculpatului M.Z. cu martorul N.G., director general al SC I. SA, discuțiile purtate cu acesta, prin care i s-ar fi adus la cunoștință situația firmei ori încercările inculpatului de a-l apela telefonic pe reprezentantul SC I. SA pentru rezolvarea plăților.

Totodată, martorul N.V. și-a exprimat convingerea că dacă directorul general al SC I. SA, N.G., ar fi fost patron al societății creditoare, dacă l-ar fi păsuit totuși pe inculpat la plată, sau dacă banca creditoare din acea perioadă i-ar fi acordat acestuia un termen de grație, nu s-ar fi ajuns la situația de reorganizare și neputință de onorare a obligațiilor comerciale. La fel ca și ceilalți doi martori menționați, acesta a invocat drept cauze certe și obiective ale imposibilității onorării contractelor, criza economică, reaua-credință a propriilor debitori ai SC M.D.P. SRL, proasta calitate a fainei obținute din grâul livrat de SC I. SA, ratele bancare, scăderea neprevăzută a prețului grâului, etc. Martorul N.V.

a susținut chiar existenta unei înțelegeri între inculpat și N.G., ca filele CEC emise de SC M.D.P. SRL să fie introduse în bancă doar în urma unor discuții telefonice și numai în măsura în care va exista disponibil bănesc. Această susținere nu a fost confirmată însă de inculpat, a fost contrazisă totalmente de mărturia lui N.G. și nu s-a coroborat cu nicio altă declarație de martor. Despre relația comercială cu SC T. SRL, relevantă a fost considerată mărturia lui B.A., care s-a ocupat personal de ridicarea grâului și de plată. Martorul a susținut că fila CEC lăsată acestei societăți a avut drept scop doar crearea unei garanții, ci nu plata însăși, în opinia sa, aceasta fiind și prevederea contractuală.

Martorul a relevat înțelegerea manifestată de reprezentanții SC T. SRL, privind amânarea la plată. Analizând aceste depoziții, menite să convingă de existența unor cauze obiective și nepremeditate ce ar fi determinat neachitarea unor obligații contractuale, în contextul întregului material probator existent, instanța de fond a reținut însă o acțiune a inculpatului, ca reprezentant al SC M.D.P. SRL, constând din amăgirea reprezentanților celorlalte părți contractante cu prilejul tratativelor prealabile încheierii contractelor și apoi din stăruința pe timpul derulării relațiilor, în aceleași acte materiale de amăgire, pentru a-și menține partenerii de afaceri în eroare, cu privire la situația financiară reală a firmei și posibilitățile sale de plată, atitudine specifică autorului infracțiunii de înșelăciune.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a lămurit prin decizia în interesul legii nr. 9/2005, distincția dintre infracțiunea de înșelăciune comisă prin emiterea de cecuri fără a exista provizia sau acoperirea necesară și infracțiunea incriminată de Legea cecului nr. 59/1934, în art. 84 alin. (1) pct. 2, arătând că pentru a exista această din urmă infracțiune este necesar ca beneficiarul cecului să fi avut cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras. Or, instanța de fond a apreciat că niciuna dintre probele administrate nu au evidențiat faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de grâu din 24 august 2009 dintre SC T. SRL Slobozia și societatea administrată de inculpat, firma furnizoare ar fi cunoscut situația financiară a cumpărătorului și posibilitățile de plată ale acestuia.

Din cuprinsul contractului a reieșit indubitabil că plata urma să se facă cu numerar sau virament, în funcție de valoarea livrării și disponibilitățile cumpărătorului sau cu fila CEC. Astfel, din modul de exprimare, rezulta că achitarea prețului cu fila CEC constituia una dintre variantele posibile ale plății, ultima variantă posibilă, în lipsa numerarului sau a îndeplinirii obligației de achitare a prețului, prin virament, de către debitor. Instanța de fond a opinat în sensul că este adevărat că s-a folosit termenul „garanție" pentru această filă CEC, dar fiind enumerată printre mijloacele de plată și, oricum, fiind cunoscut faptul că o filă CEC nu poate fi folosită decât ca instrument de plată, ci nu în alt scop, orice interpretare în sensul că fila CEC a fost dată societății creditoare doar pentru a se garanta îndeplinirea obligației contractuale, este, în opinia instanței de fond, neconformă realității dintre cele două societăți, părți contractante.

Scopul emiterii filei CEC nu a putut fi decât acela de a fi introdusă la plată, pentru recuperarea contravalorii grâului livrat, în ipoteza în care nu s-ar îndeplini obligația de achitare a prețului prin celelalte modalități, numerar sau virament, astfel că modalitatea folosită de SC T. SRL, de introducere ulterioară la plată, a fost conform contractului, fără nicio dovadă că societatea creditoare ar fi cunoscut, la data emiterii filei (data încheierii contractului), inexistența disponibilului necesar acoperirii la tras, la acel moment. Între societatea administrată de inculpat și SC T. SA nu s-au derulat alte relații comerciale, contractul sus-menționat fiind singurul de acest gen, astfel că nu poate fi vorba de o continuare a unei colaborări mai vechi, de un parteneriat bine știut, în condițiile căruia SC T. s-ar fi putut baza pe încredere și încheia contractul, chiar dacă ar fi cunoscut situația reală a firmei debitoare.

Despre un parteneriat mai îndelungat se poate vorbi referitor la relația cu SC I. SA Movila, deși martorul N.G., director general al acestei societăți, nu a caracterizat relația contractuală cu SC M.D.P. SRL ca fiind neapărat una de încredere, nu a susținut existența unor relații de prietenie cu inculpatul și a arătat că verificările pe care le-a făcut referitor la situația financiară a SC M.D.P. SRL au fost cele obișnuite pentru fiecare partener de afaceri. Martorul a susținut că nu a avut cunoștință nici de starea de insolvență și nici de interdicția bancară, suplimentarea cantităților de grâu prin cele două acte adiționale s-a realizat la insistențele inculpatului, iar cererea inculpatului de plată eșalonată a fost prea generală, inculpatul nedând curs invitației sale de a veni la sediul SC I. SA și de a discuta în concret această posibilitate.

În susținerea afirmației privind invitația adresată inculpatului de a se întâlni la sediul societății creditoare, pentru a prezenta detalii cu privire la „plățile eșalonate" solicitate, la dosar s-au depus înscrisuri, fără ca în apărare să se probeze că s-ar fi și dat curs acestei invitații. Aceeași a fost, de altfel, situația și în cazul SC T. SRL, prin adresa din 9 noiembrie 2011, această societate exprimându-și acordul cu privire la plățile eșalonate solicitate de inculpat, cerând însă, transmiterea în prealabil, a unui grafic de eșalonare rezonabil, obligație neonorată de inculpat. Or, acest comportament nu a putut dovedi, în nici un caz, buna-credință sau intenția indubitabilă de plată din partea inculpatului.

Același martor, N.G., a susținut, contrar apărării, că nu au existat discuții privitoare la necesitatea ridicării calității grâului, de fiecare dată documentele de calitate însoțeau marfa livrată, respectându-se întocmai condițiile de calitate din contractul de vânzare-cumpărare din 15 octombrie 2009 și din actele adiționale ce l-au urmat.

Instanța de fond a constatat că mărturia acestei persoane corespunde clauzelor contractuale, în sensul că nu s-a dovedit nerespectarea parametrilor prevăzuți în contract privind calitatea grâului, printre parametrii contractuali nefiind prevăzut și coeficientul W. Așa fiind, prima instanță nu a primit apărarea referitoare la slaba calitate a grâului livrat de SC I. SA, raportat și la declarația martorului C.N., audiat la cererea inculpatului, în sensul deteriorării unei cantități importante de grâu urmare a unei defecțiuni intervenită în celulele proprii ale societății administrată de inculpat, cu consecința scăderii prețului de vânzare. Nu s-a putut reține, ca o dovadă de bună-credință, nici încercarea inculpatului de a oferi SC I. SA o suprafață de teren extravilan, în schimbul datoriei, acest aspect neinteresând relațiile dintre cele două societăți din punct de vedere al dreptului penal.

Ceea ce a interesat și a avut în vedere instanța de fond, sub acest aspect, a fost atitudinea subiectivă a inculpatului de la momentul încheierii contractului, ci nu încercările ulterioare disperate de a-și atenua vina. De asemenea, relevantă a fost considerată mărturia lui N.G., în sensul că cele 7 file CEC, refuzate la plată, au avut date scadente ulterioare încheierii actelor adiționale, ceea ce a permis menținerea în eroare a societății creditoare, care a continuat și a finalizat livrarea cantităților de grâu înainte de primul refuz la plată. Pentru a se stabili dacă nerespectarea obligației de plată s-a urmărit de către emitentul cecului, sau aceasta s-a datorat unor cauze independente de voința sa, a fost analizată, întreaga activitate comercială desfășurată, situația financiară de ansamblu a SC D.P.

SRL. Deși aparent, concluziile raportului de expertiză contabilă dispus în cauză, la cererea inculpatului, i-au fost favorabile, expertul concluzionând în sensul că totalul creanțelor de încasat de SC M.D.P. SRL depășea pe cel al datoriilor către cele două societăți comerciale, aceste concluzii trebuiau coroborate cu celelalte înscrisuri existente la dosar, în principal cu datele din raportul lichidatorului C.A.A.D.T.E., conform căruia mai existau și alte datorii ale SC D.P. SRL Jirlău, totalul acestora, la 30 septembrie 2009, fiind de 11.525.587 RON, deci mult superior creanțelor, care, la aceeași dată, înregistra doar 1.578.393 RON. Este adevărat, datoriile nu erau cu plata imediată, suma de 8.454.159 RON (conform raportului lichidatorului) urmând a fi achitată într-o perioadă de un an, iar diferența de 3.071.428 RON (potrivit aceluiași raport), într-o perioadă mai mare de un an.

În opinia instanței, acest aspect nu schimbă cu mult situația de fapt, nu aduce noutăți privind situația financiară de ansamblu a firmei administrată de inculpat, aceasta fiind destul de precară încă din anul 2008, conform indicatorilor financiari de bilanț pe anul menționat. Această situație a persistat deci, și, pe acest fond, al imposibilității redresării ei, inculpatul a încheiat contractul cu SC T. SRL Slobozia, la 25 august 2009, contract pe care nu l-a onorat. Mai mult decât atât, prin adresa din 26 octombrie 2009, purtând semnătura inculpatului, adresată SC T. S.A., firma debitoare SC M.D.P.

SRL și-a exprimat intenția de a achita debitul la 30 octombrie 2009. Și aceasta în condițiile în care la 23 octombrie 2009, solicitase deschiderea procedurii de insolvență, motivat de faptul că nu mai poate face față datoriilor exigibile, înregistrând pierderi foarte mari și o puternică criză de lichidități, ceea ce nu poate fi interpretat decât ca o intenție de menținere în eroare a societăților păgubite, atitudine corespunzătoare infracțiunii de înșelăciune. Inculpatul a susținut că hotărârea de a încheia un contract și cu SC I. SA a luat-o ulterior neonorării celui cu SC T. SRL, astfel că, în lipsa altor indicii certe în sensul unei hotărâri infracționale unice, s-a impus, în opinia primei instanțe, reținerea a două fapte distincte de înșelăciune.

În situația dată, apărarea inculpatului privind existența creditelor bancare, refuzul creditorilor de reeșalonare a plăților sau de acordare a unui termen de grație, calitatea proastă a grâului, etc, a fost irelevantă, deoarece nimeni nu-și poate invoca propria culpă pentru a se apăra, iar culpa inculpatului a fost redată clar în raportul lichidatorului, respectiv proasta administrare a activității. Așa fiind, nu s-a mai putut reține în favoarea inculpatului parteneriatul mai vechi cu SC I. SA, ci dimpotrivă, s-a conturat ideea că prin onorarea primelor livrări făcute la începutul anului 2009 de către această firmă, s-a intenționat tocmai obținerea încrederii partenerului, afișarea unei false seriozități a firmei.

O dovadă a intenției de inducere în eroare a acestei societăți a constituit-o și însuși faptul că a încheiat contractele și apoi actele adiționale în condițiile neonorării unui contract anterior, cel cu SC T. SA, deci într-o împrejurare în care precaritatea situației sale financiare era mai mult decât evidentă. Nu s-a putut accepta apărarea inculpatului în sensul că ar fi încheiat contractul cu SC I. SA tocmai pentru a redresa situația cu SC T. SRL, în raport de datoriile pe care le avea de achitat per ansamblu și de întreaga situație financiară a firmei de la acel moment.

Or, pentru a ne afla în prezența infracțiunii de înșelăciune la încheierea și executarea unor contracte între două societăți comerciale, prima instanța a apreciat că este necesar să se constate că în acele momente ale relațiilor comerciale reprezentantul unei părți contractante trebuie să exercite acte de amăgire a reprezentantului celeilalte părți, cu prilejul tratativelor prealabile încheierii contractului, iar pe timpul derulării acestor relații să stăruie în acte materiale de amăgire, menținând astfel reprezentantul părții vătămate în eroare. Față de aspectele mai sus menționate, instanța a concluzionat în sensul că, în cazul inculpatului M.Z., aceste acte de amăgire s-au dovedit referitor la ambele societăți, SC T. SRL și SC I. SA, ceea ce a justificat reținerea în sarcina sa a două infracțiuni de înșelăciune.

Astfel, inculpatul a dovedit reticență în a releva starea juridică și financiar-economică a societății pe care o administra, ceea ce în corelație cu alte împrejurări poate fi caracterizată ca mijloc de amăgire. Fără inducerea în eroare referitoare la situația reală a firmei (aspect ce trena încă din anul 2008) SC T. SRL, partener de afaceri necunoscut până în acel moment, nu ar fi încheiat și nu ar fi executat contractul prin respectarea întru totul a clauzelor contractuale. Nici SC I. SA nu a cunoscut situația financiară reală a SC D.P. SRL Jirlău, dovadă că a procedat la livrarea în totalitate a cantității de grâu, înainte ca primele file CEC refuzate la plată, să se întoarcă pentru lipsa de disponibil.

Inculpatul era la prima relație comercială cu SC T. SRL și, deși nu a onorat contractul cu această societate, a încheiat un nou contract cu SC I. SA, partener mai vechi de afaceri și căruia îi câștigase încrederea printr-o atitudine corectă până la acel moment. S-a dovedit, într-adevăr, că la o dată anterioară onorării celor două contracte, societatea administrată de inculpat ar fi avut de încasat de la proprii debitori 1.667.754 RON (obligație neonorată), sumă ce ar fi permis, teoretic, acoperirea datoriilor către SC T. SRL și SC I. SA. Realitatea financiară a firmei a dovedit însă contrariul, în condițiile în care la 30 septembrie 2009, SC D.P.

SRL Jirlău avea datorii de 11.525.587 RON, deci în cuantum mult mai mare decât creanțele de încasat, situație ce data din 2008. Cererea de deschidere a procedurii de insolvență a fost făcută la scurt timp după începerea derulării contractului cu SC I. SA și a primului act adițional, ceea ce dovedește premeditarea neplății, fiind bine știut că orice executare silită se suspendă după deschiderea procedurii de insolvență. Mai mult, a continuat ridicarea de marfa de la SC I. SA și după solicitarea menționată. Deși cunoștea situația reală și nu existau posibilități de plată, inculpatul M.Z. a transmis în scris SC T. SRL o adresă prin care promite onorarea plății până la 26 octombrie 2009, cu intenția evidentă de amăgire, de menținere în eroare.

Toate aceste împrejurări au relevat că inculpatul M.Z. a urmărit inducerea părților vătămate în eroare la încheierea fiecăruia dintre cele două contracte, menținându-și comportamentul fraudulos și pe timpul executării. La stabilirea pedepsei pentru fiecare dintre infracțiunile comise în concurs real, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale și obligatorii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.: limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare caz în parte, gradul concret de pericol social al fiecărei infracțiuni, determinat de împrejurările și modalitatea comiterii faptelor, persoana inculpatului. Referitor la persoana inculpatului, s-au reținut ca circumstanțe de atenuare a răspunderii penale: lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaștere a prejudiciilor cauzate celor două părți civile, prezența în instanță pentru audiere, comportamentul dinaintea săvârșirii acestor fapte.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.Z., considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât CEC-urile au fost emise drept garanție iar inculpatul a achitat în mare parte contravaloarea grâului. O altă critică a vizat netemeinicia sentinței sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor și a modalității de executare, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. Prin decizia penală nr. 142/A din 16 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., a admis apelul declarat de inculpatul M.Z. împotriva sentinței penale nr. 65 din 29 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală. A desființează sentința apelată și în fond, rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul M.Z., din infracțiunile prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. și de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.Z.

la pedeapsa de 5 luni închisoare. A aplicat art. 71-64 lit. a) teza a II- a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 81, 82 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 5 luni, constituind termen de încercare. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. A respins ca inadmisibile acțiunile civile exercitate de părțile civile SC I. SA Movila și SC T. SRL. A ridicat sechestrul asigurător instituit prin încheierea din 28 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Ialomița, asupra celor 50 părți sociale deținute de inculpatul M.Z.

la SC M.D.P. SRL Jirlău. A obligat inculpatul M.Z. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare, în apel, avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia, onorariul parțial al avocatului din oficiu, în sumă de 50 RON, urmând a fi suportat din fondul Ministerului Justiției. Verificând hotărârea atacată, pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate de apelant, dar și din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a reținut următoarele: Înșelăciunea, in modalitatea agravată prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., presupune, ca inducerea în eroare, amăgirea subiectului pasiv să se realizeze în scop ilicit și printr-un mijloc fraudulos determinat - CEC-ul fără acoperirea necesară în bancă.

Caracterul ilicit al scopului este definit de atitudinea subiectului activ, care urmărește să obțină pentru el sau pentru altul un folos injust, un profit necuvenit, conștientizând ca astfel se produce o pagubă în patrimoniul victimei. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat însă, lipsa oricărei intenții a inculpatului de a înșela pe reprezentanții părților civile SC T. SRL și SC I. SA Movila, în scopul obținerii de la aceștia a unui folos material injust. Astfel, martorii N.V., C.N. și B.A. au confirmat apărarea inculpatului în sensul că nerespectarea obligației de plată pentru marfa livrată de SC I. SA Movila nu s-a datorat relei credințe a acestuia, ci unui concurs de împrejurări ce nu puteau fi prevăzut de inculpat, concurs de împrejurări care a avut un impact negativ asupra activității desfășurate de SC M.D.P.

SRL, respectiv scăderea imprevizibilă a prețului grâului, obținerea unor loturi de făină slab calitativă, neîndeplinirea de către proprii debitori a obligațiilor de plată, deteriorarea unei cantități importante de grâu urmare a unei defecțiuni intervenită în celulele proprii ale societății administrată de inculpat. Buna credință a inculpatului a rezultat și din faptul că a achitat o parte din suma reprezentând contravaloarea grâului primit și a încercat să ofere SC I. SA o suprafață de teren extravilan în schimbul datoriei, toate aceste elemente formând convingerea instanței de apel că prin acțiunile sale, inclusiv cele ulterioare formulării cererii de insolvență, inculpatul a urmărit doar redresarea activității SC M.D.P.

SRL și nicidecum prejudicierea partenerilor de afaceri. Instanța de control judiciar a apreciat că aceleași argumente sunt valabile și în privința raporturilor cu partea civilă SC T. SRL, reprezentanții acestei societăți primind fila CEC emisă de inculpat la data încheierii contractului, ca garanție a plății viitoare a mărfii livrate, acest fapt rezultând din chiar cuprinsul plângerii penale, precum și din declarația martorului B.A. Ideea de garanție, în considerația căreia a fost primită fila CEC a fost evidențiată și de modul de completare a acesteia. Astfel, inculpatul a recunoscut că doar a semnat și ștampilat cecul, această afirmație coroborându-se cu depoziția martorului B.A., având forța credibilității rezonabile, câtă vreme fila poartă ca dată a emiterii 09 noiembrie 2009, deși reprezentanții SC T. SRL au primit-o anterior acestei date.

Indiferent dacă această practică este nelegală, câtă vreme CEC-ul este un instrument de plată ce trebuie prezentat la plată într-un termen de 15 zile de la data emiterii lui, în speță nu se poate reține inducerea în eroare făcută cu scopul obținerii unui folos material. Așa fiind, fapta inculpatului de a emite aceste file CEC, la intervale diferite de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, fără a avea la tras disponibil suficient, întrunește însă elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată pentru această infracțiune, Curtea de Apel a ținut seama de gradul concret de pericol social al faptei, de împrejurarea și modalitatea în care a fost comisă, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului: necunoscut cu antecedente penale și cu atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, astfel că a reținut în beneficiul acestuia circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, întrucât prin decizia nr. 43 din 13 octombrie 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis că, în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934, acțiunea civilă nu poate fi alăturată celei penale, instanța de control judiciar a respins ca inadmisibile acțiunile civile exercitate de părțile civile SC I. SA Movila și SC T. SRL și a ridicat sechestrul asigurător instituit prin încheierea din 28 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Ialomița, asupra celor 50 părți sociale deținute de inculpatul M.Z. la SC M.D.P. SRL Jirlău.

Împotriva deciziei penale nr. 142/A din 16 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au formulat recurs părțile civile SC I. SA și SC T. Ambele părți civile au solicitat admiterea recursurilor declarate, casarea hotărârii instanței de apel și menținerea hotărârii instanței de fond, precizând că prin aplicarea art. 334 C. proc. pen. și schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) și de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de control judiciar a reținut o încadrare juridică greșită.

Faptele săvârșite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, și nicidecum ale infracțiunii reținute de instanța de apel. De asemenea, în motivele de recurs depuse în scris, partea civilă S.C.Intercereal a invocat și faptul că la termenul din 16 mai 2012 instanța de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei fără să o pună și în discuția părților civile care nu erau prezente, aspect de natură a atrage casarea hotărârii atacate. Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate de părțile civile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de apel a reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și a individualizat just pedeapsa aplicată.

Astfel, pentru a ne afla în prezența infracțiunii de înșelăciune, în modalitatea agravantă prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., se cere ca inducerea în eroare a subiectului pasiv să se realizeze în scop ilicit și printr-un mijloc fraudulos determinat, respectiv CEC-ul fără acoperire necesară în bancă. Într-un atare caz, subiectul activ urmărește să obțină pentru el sau pentru altul un folos injust, un profit necuvenit, conștientizând că astfel se produce o pagubă în patrimoniul victimei. Or, din probatoriul administrat în cauză, rezultă lipsa oricărei intenții a inculpatului de a-i înșela pe reprezentanții celor 2 părți civile, în scopul obținerii de la aceștia a unui folos material injust.

Astfel, după încheierea contractului cu partea civilă SC T. SRL, inculpatul a achitat în mai multe rânduri acestei părți civile, o parte din contravaloarea mărfii livrate către societatea administrată de acesta. Mai mult, inculpatul M.Z. a recunoscut faptul că este dator către partea civilă SC T. SRL, la data de 26 octombrie 2009 transmițându-i în scris acest aspect și precizând că restul sumei de bani va fi achitată pe data de 30 octombrie 2009. Deși la data la care fila CEC a fost introdusă la bancă, respectiv pe data de 09 noiembrie 2009, aceasta a fost refuzată la plată, din adresa emisă de Banca Națională a României, rezultă că firma administrată de inculpat a intrat în interdicție bancară la data de 04 noiembrie 2009, deci ulterior emiterii de către inculpat a filei CEC.

De altfel, reprezentanții SC T. SRL au primit fila CEC emisă de inculpat la data încheierii contractului, ca garanție a plății viitoare a mărfii livrate, aspect ce rezultă din chiar cuprinsul plângerii penale, precum și din declarția martorului B.A. În aceeași modalitate s-au desfășurat relațiile comerciale și cu partea civilă SC I. SA. Mai mult, în acest caz, din totalul de 10 file CEC predate părții civile de către inculpat, 3 dintre ele au și fost achitate de unitățile bancare. Ca și în cazul părții civile SC T. SRL, filele CEC au for emise anterior datei de 04 noiembrie 2009, dată la care firma administrată de inculpat a intrat în interdicție bancară. Bună credință a inculpatului rezultă, pe de o parte, din faptul că a achitat o parte din suma reprezentând contravaloarea grâului primit, iar pe de altă parte, din faptul că a încercat să ofere SC I. SA o suprafață de teren extravilan, în schimbul datoriei.

De altfel, apărările formulate de inculpat au fost confirmate și susținute de către martorii audiați în cauză, respectiv N.V., C.N. și B.A. Conform declarațiilor acestor martori coroborate cu cele ale inculpatului, nerespectarea obligației de plată pentru marfa livrată de SC I. SA Movila nu s-a datorat relei credințe a inculpatului, ci unui concurs de împrejurări ce nu putea fi prevăzut de inculpat, concurs de împrejurări care a avut un impact negativ asupra activității desfășurate de SC M.D.P. SRL, respectiv: scăderea imprevizibilă a prețului grâului, obținerea unor loturi de făină slab calitativă, neîndeplinirea de către proprii debitori a obligațiilor de plată, deteriorarea unei cantități importante de grâu urmare a unei defecțiuni intervenită în celulele proprii ale societății administrată de inculpat, argumente care sunt valabile și în privința raporturilor cu partea civilă SC T. SRL.

Or, toate aspectele relatate anterior, formează convingerea instanței că prin acțiunile sale, inclusiv cele ulterioare formulării cererii de insolvență, inculpatul M.Z. a urmărit doar redresarea activității părții responsabile civilmente, și nicidecum prejudicierea partenerilor de afaceri.

Ca atare, fapta inculpatului de a emite aceste file CEC, la intervale diferite de timp, în baza aceleași rezoluții infracționale, este susceptibilă de a fi încadrată în prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, potrivit căruia săvârșește infracțiunea prevăzută în acest text de lege „oricine emite un cec fără a avea la tras disponibilul suficient (...)". Așa cum prevede decizia nr. 9/2005 pronunțată într-un recurs în interesul legii de către secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție „în această privință este de reținut că prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nefiind abrogate prin Legea nr. 140/1996, ca urmare a introducerii alin. (4) în art. 215 C. pen., și nici prin dispoziții anterioare, nu pot fi considerate scoase din vigoare, ele producându-și efectele‟.

În mod legal a procedat instanța de apel și în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei. Dispunând condamnarea inculpatului M.Z. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în mod corect a respins ca inadmisibile acțiunile civile formulate de părțile civile SC T. SRL și SC I. SA. Și aceasta întrucât, potrivit deciziei nr. 43 din 13 octombrie 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii de către secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, conținutul infracțiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934, cu modificările și completările ulterioare, reglementează aspecte referitoare la emiterea și forma cecului, transmiterea cecului, prescripția și infracțiunile care au legătură cu folosirea cecului.

Scopul acestor incriminări îl reprezintă, în principal, prevenirea emiterii cecurilor fără provizia necesară în contul bancar sau a completării lor în modalități care ar prejudicia beneficiarul. Existența infracțiunile reglementate în Legea nr. 59/1934 nu necesită producerea unor consecințe patrimoniale, deoarece protejează numai relațiile sociale referitoare la operațiunile cu cecuri în vederea asigurării credibilității acestor instrumente de plată, cu rol deosebit în relațiile comerciale. În cazul săvârșirii unor astfel de fapte, subiectul pasiv este instituția bancară a cărei credibilitate a fost periclitată prin acțiunea de emitere a cecului fără respectarea condițiilor legale, iar nu beneficiarul cecului emis cu încălcarea dispozițiilor legale.

Ca urmare, infracțiunile prevăzute în art. 84 din Legea nr. 59/1934 sunt infracțiuni de pericol, iar scopul acestei incriminări este acela de a determina emiterea corectă a cecurilor, iar nu acoperirea vreunei pagube materiale. De altfel, instanța supremă a statuat anterior în această materie, prin decizia de îndrumare nr. 1/1968, că infracțiunile de pericol nu sunt cauzatoare de prejudicii prin ele însele și, ca atare, în cazul unor asemenea infracțiuni instanța învestită cu judecarea acțiunii penale nu este competentă să soluționeze și acțiunea civilă alăturată celei penale. În cazul infracțiunilor reglementate de dispozițiile art. 84 din Legea nr. 59/1934 situația-premisă este dată de existența unui raport juridic de natură contractuală în care cecul, ca instrument de plată, reprezintă o garanție a îndeplinirii obligațiilor asumate de debitori prin contractele comerciale încheiate.

De aceea, în cazul săvârșirii unor astfel de fapte, prejudiciul cauzat creditorului-parte vătămată este determinat de neexecutarea obligației asumate de către debitorul-inculpat prin contractul comercial încheiat, iar nu de emiterea ulterioară a cecului cu încălcarea legii penale. Este firesc, deci, ca în asemenea cauze, pentru acoperirea prejudiciului suferit, creditorii să aibă la dispoziție numai acțiunea civilă separată, izvorâtă din contract, iar nu și acțiunea civilă întemeiată pe răspunderea delictuală, care poate fi alăturată celei penale. De altfel, o asemenea soluție se impune și pentru că, în conformitate cu dispozițiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, cecul are valoare de titlu executoriu.

Or, față de aceste dispoziții legale, chiar și în cazul în care cecul a fost emis cu nerespectarea condițiilor cerute de lege, el constituind titlu executoriu, nu mai este necesară o hotărâre judecătorească pentru ca partea vătămată creditoare să își poată acoperi prejudiciul, acesta putând fi recuperat prin însăși punerea în executare silită a cecului după o prealabilă învestire cu formulă executorie. În aceste condiții, alăturarea acțiunii civile celei penale ar duce, prin soluționarea (în ipoteza admiterii), la crearea a două titluri executorii (hotărârea penală care soluționează acțiunea civilă și cecul însuși), ceea ce este inadmisibil. Prin urmare, obținerea unui titlu executoriu pe calea acțiunii civile alăturate celei penale nici nu și-ar justifica utilitatea cât timp hotărârea ce s-ar pronunța în această privință nu ar putea cuprinde decât ceea ce deja este menționat în cecul perfect valabil și executoriu.

În ceea ce privește motivul de recurs formulat în scris de partea civilă SC I. SA, referitor la nepunerea în discuția tuturor părților a schimbării încadrării juridice a faptei, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice constituie dispoziții legale care reglementează desfășurarea procesului penal în sensul art. 197 alin. (1) din același cod și, în consecință, încălcarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., prin omisiunea instanței de a pune în discuția părților noua încadrare juridică dată faptei, se sancționează cu nulitatea relativă, în condițiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., numai atunci când prin omisiunea instanței s-a adus părții vătămate o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, situație care nu se regăsește în situația de fată.

Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate de părțile civile SC T. SRL și SC I. SA împotriva deciziei penale nr. 142/A din 16 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, să fie respinse ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile SC I. SA și SC T. SRL împotriva deciziei penale nr. 142/A din 16 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul M.Z. Obligă recurentele părți civile plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat