ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3976/2011

Asupra recursurilor de față constată:

Prin sentința penală nr. 292 din 11 martie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în temeiul art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul C.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

A constatat că fapta dedusă judecății este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b) C. pen., în baza art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 74 alin. (1), lit. a) și 76 alin. (2) C. pen. și cu privire la care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 86-862 C. pen. pe un termen de 7 ani, conform sentinței penale nr. 216/F din 28 septembrie 2005 a Tribunalului Bistrița Năsăud, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 669 din 06 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 865, alin. (1) și art. 85 alin. (1) C. pen. a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentința penală menționată anterior și conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b), C. pen. a contopit pedeapsa stabilită în prezenta cauză, de 3 ani închisoare, cu pedeapsa cu privire la care s-a anulat suspendarea de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), C. pen., inculpatul având de executat o pedeapsă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din durata pedepsei închisorii pronunțate reținerea și arestarea preventivă de la 03 noiembrie 2005 la 21 ianuarie 2006 și respectiv de la 23 septembrie 2004 la 25 mai 2005.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a computat din durata pedepsei pronunțate prevenția de la 3 noiembrie 2005 la 21 ianuarie 2006.

În baza art. 359 C. proc. proc. a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

A constatat că banii primiți de cei doi inculpați aparțin D.N.A.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpații la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În cursul lunii octombrie 2005, inculpatul C.A. l-a contactat pe martorul F.T.G., propunându-i să preia un teren situat în com. Beclean, Jud. Brașov, teren destinat construcției unui depozit ecologic de deșeuri (groapă de gunoi), afacere de care martorul s-a arătat interesat, astfel încât cei doi au stabilit o întâlnire la motelul O., în data de 16 octombrie 2005.

Cu această ocazie, martorul s-a întâlnit atât cu inculpatul C., cât și cu inculpatul B.F., reprezentat de SC Z.C. SRL.

Într-o discuție de circa 20 minute, inculpatul C.A. i-a expus denunțătorului faptul că pe rolul Judecătoriei Brașov există o contestație depusă de SC Z.C. SRL privitoare la o licitație pentru concesionarea unui teren în suprafață de 31 ha în Beclean, județul Brașov, precizându-i totodată că societatea comercială în cauză cheltuise cu ocazia acestei licitații circa 200.000 euro. Inculpatul i-a propus lui F.T.G. să-i dea suma de 100.000 euro pentru ca SC Z.C. SRL să câștige acest proces, urmând ca la noua licitație ce s-ar organiza el să garanteze că SC U.SA va intra în posesia acestui teren și că totodată îi vor da studiile și proiectele întocmite de ei. Inculpatul A.C. a afirmat, conform declarației denunțătorului că îi garantează câștigarea procesului întrucât "avem relații".

A doua zi, conform înțelegerii, cei doi inculpați s-au întâlnit din nou cu martorul, stabilind să se întâlnească și în ziua următoare pentru a încheia un eventual contract și pentru ca acesta să le lase o garanție, în condițiile în care a afirmat că nu dispune de întreaga sumă solicitată.

După ce în data de 18 octombrie 2005 martorul a stabilit cu inculpatul C., în urma unei discuții telefonice, să ia legătura în data de 19 octombrie 2005 și ulterior acestei convorbiri telefonice purtată de cei doi în data de 19 octombrie 2005 când inculpatul C. s-a interesat dacă martorul a rezolvat cu banii și a afirmat că o parte din aceștia sunt necesari pentru rezolvarea problemei la instanța din Brașov, martorul a sesizat D.N.A. cu privire la împrejurările prezentate mai sus și descrise pe larg în denunțul existent la dosar.

Având în vedere acest autodenunț, la data de 19 octombrie 2005, D.N.A. a emis autorizația nr. 15 de înregistrare cu titlu provizoriu de convorbiri și imagini, precum și de interceptare a convorbirilor telefonice ale persoanelor implicate, autorizație confirmată și prelungită de instanța Tribunalului București prin încheierea nr. 320/A.I/2005 din 20 octombrie 2005 .

Materialele rezultate ca urmare a punerii în executare a acestor autorizații au fost selectate și certificate de instanța emitentă prin procesul verbal din 31 ianuarie 2006. Conform unei înțelegeri prealabile, cei trei s-au întâlnit din nou la data de 1 octombrie 2005, la restaurantul motelului O. din Brașov. Reprezentantul firmei austriece, inc. B.F. le-a prezentat stadiul afacerii privind construcția gropii de gunoi, precizându-i denunțătorului că inițial se organizase o licitație la care nu fusese declarat nici un câștigător, arătându-i și o copie a procesului verbal de respingere a tuturor ofertelor, spunându-i că ulterior a fost declarat câștigător SC C. SA Brașov.

Cu această ocazie, inculpatul B.F. i-a spus denunțătorului că dorește să se retragă din afacere și că-i propune ca în schimbul sumei de 100.000 euro să-i faciliteze preluarea afacerii de către societatea sa, spunând că o parte din această sumă reprezintă cheltuielile avute până în prezent (proiecte, studii, etc), iar o parte urmează să o ofere unor persoane din cadrul instanțelor brașovene pentru închiderea contestației licitației și unor funcționari din Primăria Beclean pentru câștigarea licitației de către SC U. SA.

Pentru a da credibilitate afirmațiilor făcute, cei doi au folosit numele mai multor persoane (al primarului com. Beclean; B., fost președinte al Consiliului județean, senatorul C.) sugerând că aceste persoane urmează să-l ajute pe martor în cazul în care va prelua respectiva afacere. De asemenea, aceștia i-au expus denunțătorului modul în care urmau să acționeze, spunându-i că fie avea loc o nouă licitație, fie va primi discret concesiunea, ei putând "să aranjeze" această licitație.

Astfel, inculpatul C. i-a spus martorului că vor merge împreună la primar și o să discute și aici și la Consiliul Județean, aceștia urmând să îl sprijine tocmai datorită celor doi inculpați ("Deci, oricum te vor sprijini. Și te vor sprijini că spunem noi").

Inculpatul C.A. a continuat expunerea afacerii, spunând că este necesar ca denunțătorul să dea suma de bani atât pentru închiderea procesului, cât și pentru câștigarea noii licitații, urmând ca și el să se implice, în sensul că va interveni pe lângă aceleași persoane și chiar mai mult, garantându-i personal acest lucru. După acest moment al discuției, inc. C.A. i-a pretins denunțătorului suma de bani ce urma să fie împărțită conform celor arătate mai sus. în final au căzut de acord asupra sumei de 80.000 euro (vol. 2, filele 34-35 d.u.p.), convenindu-se ca modalitate de plată un avans de 50.000 euro.

De asemenea, cei doi inculpați au propus pentru a crea o aparență de legalitate încheierea unui contract, pe care îl numesc și "Convenție", "agreement" sau Gentleman's agreement".

Totodată, inculpatul B.F. a reafirmat influența pe care o are, atât asupra "judecătorului", cât și în cadrul autorităților județene și locale.

De asemenea, inculpatul Crișan a afirmat că "primarul este relația lor" și că totul este aranjat. Fiind întrebat de martor, dacă este nevol.e de bani pentru proces, inculpatul B.F. a confirmat că sunt necesari 10.000 euro și că persoana cu care a aranjat este din primărie ( "Asta este, din primărie și (...) totul se închide, înțelegi? - A. Tu dai la primărie și nu mai e procesu. -" Exact, nimic!".

Același inculpat, la solicitarea martorului, a arătat că are relații și în cadrul Consiliului Local, respectiv pe primar, viceprimar și două consiliere.

Inculpatul C.A. le-a prezentat la rândul său modul fraudulos de întocmire a caietului de sarcini al noii licitații („îți face caietu cum vrem noi!"), pentru ca ulterior cei doi coinculpați să-i precizeze denunțătorului că vor câștiga contestația împotriva procesului verbal de licitație prin depunerea la dosarul cauzei aflat pe rolul instanței a procesului verbal prin care comisia de licitație respinsese inițial toate ofertele prezentate.

Privitor la suma solicitată, inculpatul B.F. i-a comunicat martorului că 20.000 euro a costat studiul de fezabilitate, iar restul reprezintă „șpaga", "Această sumă este o. Parte de cheltuieli și o parte de șpagă. Asta este!".

De asemenea, inculpatul a precizat că va interveni pe lângă judecătorul care judecă contestația în cauză și (...) judecător. Richt." vorbit cu mine: "Ai grijă! Asta pune primar în pușcărie).

Cu ocazia acestei întâlniri, inculpatul B.F. i-a înmânat denunțătorului un "studiu de fezabilitate privind constituirea unei societăți comerciale pentru realizarea unui depozit ecologic (com. Beclean) în vederea colectării și depozitării deșeurilor din Jud. Brașov" în original, care a fost ulterior predat organelor judiciare, cei trei participanți stabilind, de asemenea, să se întâlnească la data de 24 octombrie 2005 la un cabinet avocațial din București, din zona Bd. U., pentru redactarea contractului.

La data de 20 octombrie 2005, denunțătorul îl contactează pe inculpatul C.A. care își întărește afirmațiile făcute cu prilejul întâlnirii anterioare, susținând că el va aranja tot, având toate relațiile necesare .

La data de 24 octombrie 2005, cei trei s-au reîntâlnit la un birou avocațial din București, B-dul U., unde au continuat discuțiile și nu s-au înțeles cu privire la forma contractului ce urma să acopere înțelegerea frauduloasă. Inc. C.A. și inc. B.F. au reiterat influența pe care o au pentru câștigarea licitației, menționând în acest sens că vor aranja la primărie pentru a se aproba o nouă licitație, precum și faptul că vor câștiga și procesul care e mâna lor.

Au fost, de asemenea, menționate numele primarului din Beclean și cel de Cismaru, fiind precizate și funcțiile acestora în cadrul autorităților locale și centrale, oferindu-se asigurări că pe această cale licitația va fi câștigată de SC U. SA, societate care a luat locul SC Z. SRL.

În continuare, cei trei au discutat în contradictoriu cu privire la eficiența depunerii la dosarul cauzei aflat pe rolul instanței a procesului verbal prin care se respinseseră toate ofertele, neajungându-se la nici o concluzie. De asemenea, aceștia au convenit amânarea încheierii contractului de colaborare între cele două societăți comerciale.

Inculpatul C.A. a avut o tentativă de mărire a prețului corupției, afirmând că pentru câștigarea licitației ar mai fi necesară suplimentarea sumei de 80.000 euro, denunțătorul nefiind însă de acord cu această propunere.

Denunțătorul F.T.G. a ridicat problema restituirii sumei de bani în cazul în care cele promise de coinculpați nu se realizează, căzându-se de acord să se emită un bilet la ordin în alb de către SC Z. SRL.

În finalul discuției, cei trei au stabilit să se întâlnească la data de 02 noiembrie 2005 în Municipiul Brașov unde, după remiterea sumei de 50.000 euro cash, cei doi coinculpați să-1 conducă pe denunțător la sediul Primăriei Beclean și la Consiliul Județean Brașov pentru perfectarea afacerii.

La data de 01 noiembrie 2005, inculpatul C.A. l-a contactat pe denunțător, de la care a aflat că dispunea de suma de bani solicitată, inculpatul insistând să aibă 50.000 euro cash, restul urmând a fi plătit prin virament.

La data de 02 noiembrie 2005, D.N.A. a organizat o echipă operativă pentru prinderea în flagrant a celor doi coinculpați.

La această dată, în jurul prânzului, inc. C.A., inc. B.F. și denunțătorul F.T.G. s-au întâlnit la sediul Primăriei Beclean, județul Brașov, constatând că primarul l.M. nu se afla în instituție, fiind plecat din localitate. De asemenea, denunțătorului i s-a adus la cunoștință faptul că vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, V.B., nu poate fi găsit întrucât era în concediu.

După ce au petrecut câteva zeci de minute la un restaurant din apropierea primăriei, cei trei s-au deplasat la sediul instituției unde au avut o scurtă discuție cu viceprimarul Țuțurea loan, după care a sosit și primarul l.M. Cei doi coinculpați l-au prezentat pe denunțător ca pe un nou partener de afaceri interesat de amenajarea gropii de gunoi din comună, solicitând sprijinul autorităților locale pentru acest proiect. Cei doi reprezentanți ai primăriei i-au asigurat de tot sprijinul lor întrucât era un proiect de importanță publică. Inculpatul C.A. a invocat din nou sprijinul unor persoane importante din Județul Brașov. "CA. : (vorbește în același timp cu B.F.): Noi o să mergem și la domnu B. și la domnu C.I. Să-l prezentăm pe noul nostru partener, și toate detaliile și, bineînțeles, vom reveni la (dumneavoastră după fiecare fază la care se impune . (neinteligibil).„

După acest moment, coinculpații și denunțătorul au hotărât să se reîntâlnească în municipiul Brașov la restaurantul motelului O. După amiază, inc. C.A., inc. B.F. și denunțătorul F.T.G. s-au revăzut la acest restaurant.

La discuția avută cu această ocazie, inc. C.A. a precizat din nou că este sprijinit de persoane importante care îl vor ajuta să câștige licitația, susținând că vineri, 04 noiembrie 2005, se va ține o nouă licitație și că "ai văzut că ceea ce ți-am spus este adevărat. și că oamenii mă cunosc".

După acest moment, denunțătorul F.T.G. i-a înmânat inculpatului C.A. suma de 50.000 euro, conform înțelegerii: "F.T.: la. Numără-i! Că și când îi găsești pe jos, îi numeri. CA.: Da. (neinteligibil). Să nu greșim că sunt mulți bani și. Eu o să mă retrag (neinteligibil).".

La scurt timp a avut loc intervenția echipei operative a D.N.A., cei doi inculpați fiind surprinși în flagrant. Suma de bani a fost găsită asupra inc. B.F. Cu ocazia întocmirii procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cei doi inculpați nu au dat detalii cu privire la proveniența și scopul primirii sumei de bani găsită asupra lor. Atât pe palme, cât și pe hainele acestora au fost evidențiate urme de praf fluorescent.

S-a încercat de către inculpați acreditarea ideii că în realitate a fost vorba de o afacere legală, în sensul că SC Z. SRL, al cărei reprezentant era inculpatul B.F., dorea să renunțe la amenajarea unei gropi de gunoi în com. Beclean, jud. Brașov, în condițiile în care pierduse licitația organizată, contestând însă în instanță această licitație, împrejurare față de care, în scopul recuperării în parte a cheltuielilor ocazionate de această afacere, inculpatul B.F. i-a propus martorului denunțător, care derula afaceri cu același specific în zonă, preluarea documentației în vederea participării la o nouă licitație, rolul inculpatului C.A. fiind acela de a facilita negocierile dintre cei doi, inculpatul B.F. necunoscând limba română, iar martorul pe cea germană.

Cei doi au pretins că nu cunosc persoanele al căror nume au fost vehiculate în discuțiile purtate cu martorul, cu precizarea că inculpatul B.F. a menționat că îi cunoaște pe primarul și viceprimarul din com. Beclean anterior participării firmei sale la licitație, aceștia făcând parte dintr-o delegație care se deplasase în Austria, la invitația firmei sale.

S-a constatat că aceste apărări, în cadrul cărora fiecare dintre inculpați a încercat să-și diminueze rolul avut în "negocierile" purtate cu martorul, inculpatul B.F. susținând că nu a discutat niciodată direct cu martorul, ci numai prin intermediul inculpatului C.A., iar acesta din urmă arătând că în toate discuțiile nu a avut decât rolul de traducător, erau în totală contradicție cu probele tehnico-științifice și audio-video, din analiza cărora rezulta că cei doi inculpați au pretins că au relații în mediile judiciare brașovene și în cadrul administrației publice locale Beclean, pentru a-i crea denunțătorului convingerea că au o influență reală, în cazul anulării judiciare a procesului verbal de licitație și organizării, respectiv, câștigării unei noi licitații privind groapa de gunoi.

De altfel, într-o primă fază, inculpatul B.F. a admis faptul că era posibil să fi creat confuzie în mintea denunțătorului, afirmând însă că nu a avut nici un moment intenția de a da bani vreunui reprezentant al autorităților pentru câștigarea licitației sau anularea judecătorească a procesului verbal de licitație.

S-a reținut că, din analiza înregistrărilor ambientale rezulta cu claritate faptul că cei doi inculpați au urmărit să-l facă să creadă pe denunțător că au influență reală pe lângă magistrați din cadrul instanțelor brașovene și membri ai administrației locale din Beclean pentru admiterea contestației, respectiv, câștigarea unei noi licitații de către SC U. SA.

De asemenea, s-a constatat că și celelalte date și împrejurări rezultând din aceleași probe confirmă susținerile făcute în mod constant de către martorul denunțător.

A mai constatat prima instanță că declarațiile celorlalți martori se referă la modul în care a avut loc desfășurarea licitației, actele întocmite în cadrul procedurii, cât și la faptul că procesul verbal prin care fuseseră respinse toate ofertele cuprindea o eroare de redactare care a fost ulterior înlăturată.

De asemenea, martorii au confirmat și împrejurarea că inculpatul B.F. era cunoscut de autoritățile din cadrul Primăriei Beclean și că a avut loc o întâlnire la sediul acestei primării la data de 02 noiembrie 2005 la care au participat cei doi inculpați și martorul denunțător, ocazie cu care avusese loc o discuție în termeni generali, fără a fi abordate chestiuni punctuale. De altfel, această întâlnire organizată de către inculpați, a fost realizată tocmai în vederea întăririi convingerii martorului de existența influenței pe care aceștia pretindeau că o au asupra autorităților locale, respectiv a primarului și viceprimarului din comună.

Sub acest aspect, instanța a constatat îndeplinită cerința legii privind existența faptelor menționate în rechizitoriu, cei doi inculpați lăsând să se creadă că au influență asupra primarului și viceprimarului din com. Beclean, precum și asupra a doi consilieri din cadrul Consiliului Local Beclean, a unor reprezentanți ai Consiliului Județean Brașov, dar și asupra unor magistrați din cadrul instanțelor din Municipiul Brașov pentru anularea licitației privitoare la construcția gropii de gunoi din com. Beclean și, respectiv, organizarea și câștigarea unei noi licitații de către societatea denunțătorului.

Instanța a apreciat astfel că era de necontestat că cei doi inculpați au pretins și primit suma de bani pentru a determina mai multe persoane din cadrul autorităților locale din municipiul Brașov și corpul magistraților, lăsând să se creadă că aveau influență în rezolvarea favorabilă a situației care prezenta interes pentru denunțător.

A constatat, de asemenea, că referirea pe care cei doi inculpați au făcut-o la sprijinul pe care urmau să-l obțină pentru martor nu a avut doar caracter general,ci a prezentat aspecte concrete, fiind sugerată implicarea unor persoane care făceau credibile afirmațiile lor în legătură cu influența pe care pretindeau că o dețin.

Pe baza probatoriului administrat și din care rezulta ca inculpații formulaseră nu numai afirmații cu caracter general în sensul deținerii unor relații în cadrul respectivelor instituții, dar și referiri concrete la anumite persoane, afirmații credibile prin modul în care fuseseră făcute, dar și prin acțiunile întreprinse în acest scop, instanța a concluzionat că martorul de la care au pretins și primit suma de bani putea fi obiectiv convins că inculpații dețineau o influență reală asupra reprezentanților acelor autorități.

S-a constatat că, prin acțiunile întreprinse inculpații nu s-au limitat la inducerea în eroare a martorului pentru a-l determina să remită suma de bani pretinsă, rezultând din probele administrate că pretinderea și primirea sumei de bani avusese loc pe considerentul influenței pe care inculpații lăsase să se creadă că o aveau asupra unor persoane cu atribuții de natură a asigura rezolvarea favorabilă a problemei licitației și în scopul obținerii ajutorului lor.

Ca atare, s-a considerat că fapta săvârșită de inculpați întrunește, prin conținutul ei concret, cerințele înscrise de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Sub acest aspect, s-a constatat ca fiind îndeplinită și cerința laturii subiective a infracțiunii de trafic de influență, cei doi inculpați acționând cu vinovăție sub forma intenției directe, conștienți și în vederea traficării influenței pe care pretindeau că o au asupra reprezentanților autorităților locale și judecătorești din județul Brașov, prevăzând și urmărind rezultatul acțiunii lor, cu consecințe în ceea ce privește buna desfășurare a actului de serviciu specific fiecăreia dintre respectivele autorități.

În consecință, prima instanță a dispus condamnarea inculpaților la pedepse individualizate în conformitate cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., și anume dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpaților, împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penală.

La evaluarea gradului de pericol social concret al infracțiunii s-a ținut seama de modalitatea de realizare a acțiunilor ce constituie latura subiectivă a infracțiunii, de importanța valorilor sociale ocrotite de lege, forma și gradul de vinovăție.

De asemenea, s-a ținut seama și de datele ce caracterizează persoana inculpaților, precum și de aptitudinea acestora de a înțelege gravitatea faptei săvârșite prin raportare la vârsta, pregătirea și experiența de viață și capacitatea lor de a reacționa față de o anumită sancțiune penală.

A fost valorizat și comportamentul anterior al inculpaților, lipsa antecedentelor penale în cazul inculpatului B.F. și existența unei condamnări anterioare de 4 ani închisoare pentru inculpatul C.A., aplicată prin sentința penală nr. 216/F din 28 septembrie 2005a Tribunalului Bistrița Năsăud, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 669 din 06 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deopotrivă, a fost reținută și conduita inculpaților după săvârșirea faptei constatând, pe de o parte, în atitudinea nesinceră, de nerecunoaștere a acuzațiilor, iar, pe de altă parte, în prezentarea de bună vol.e după punerea lor în libertate în fața autorităților judiciare.

În raport de toate aceste elemente, instanța a apreciat că prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege este posibilă reeducarea inculpaților, constatând, totodată, în ceea ce-l privește pe inculpatul B.F., care se afla la prima încălcare a legii penale, că acesta poate să se îndrepte și fără executarea efectivă a pedepsei, în condițiile art. 86

1

C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpații C.A. și B.F.

Parchetul a criticat soluția instanței de fond pentru omisiunea de aplicare a dispozițiilor art. 71 C. pen. în ceea ce privește pedeapsa accesorie aplicată inculpatului B.F., precum și greșita individualizare a pedepselor stabilite în sarcina fiecărui inculpat și a modalității de executare a acesteia pentru inculpatul C.A., solicitându-se un regim sancționator mai sever.

Prin apelul inculpatului C.A. s-a solicitat în principal achitarea pe temeiul cazurilor prevăzute de art. 10 lit. b) și d) C. proc. pen., formulându-se o serie de critici de nelegalitate și netemeinicie după cum urmează:

Cu privire la acest aspect, s-a susținut că toate acțiunile inculpatului erau licite și făcute în realizarea serviciului de interpret.

La rândul său, inculpatul B.F. a solicitat în principal trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale și, în subsidiar, achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că fapta menționată în rechizitoriu nu există în materialitatea ei.

În cadrul criticii referitoare la greșita condamnare, apărarea a susținut că pretinderea sumelor de bani s-a făcut de către inculpat în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, cu titlu de contravaloare a studiului de fezabilitate remis denunțătorului din cauză, sens în care s-a încercat și încheierea unui contract.

S-a mai arătat că obținerea și folosirea interceptărilor telefonice trebuie privită cu suspiciune, având în vedere că denunțătorul a fost determinat de organele de urmărire penală să provoace acțiunile inculpatului, fiind încălcate astfel prevederile art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

Prin Decizia nr. 45 din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., desființată în parte sentința atacată și, în rejudecare:

A fost aplicată inculpatului B.F. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata executării pedepsei principale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații C.A. și B.F. împotriva aceleiași sentințe.

S-a dispus restituirea către Tribunalul București, secția a II-a penală, a plicului nedesigilat conținând 15 bucăți C.D. și 5 minicasete, conform adresei de înaintare către Curtea de Apel București.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat întemeiate în parte criticile procurorului și nefondate motivele de apel ale inculpaților.

În ceea ce privește apelul parchetului, critica privind neaplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. pentru inculpatul B.F. a fost găsită întemeiată, rezultând din conținutul dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. că pe durata suspendării executării pedepsei principale se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În schimb, critica vizând greșita individualizare a pedepselor s-a constatat a fi neîntemeiată, apreciindu-se că prima instanță evaluase corespunzător gravitatea faptei și periculozitatea socială a inculpaților, în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Nefondate au fost apreciate și criticile invocate de inculpatul C.A., în esență cu următoarea argumentație:

Referitor la pretinsa neregularitate a actului de sesizare a instanței s-a constatat că nu există niciun motiv de nulitate care să afecteze valabila sesizare a instanței. Rechizitoriul a fost emis de procurorii care efectuaseră urmărirea penală și era confirmat de procurorul ierarhic superior, aspecte verificate de prima instanță în conformitate cu dispozițiile art. 300 C. proc. pen.

În ceea ce privește nerespectarea dreptului la apărare, instanța de apel a constatat că nu a existat o asemenea încălcare prin neregularitățile invocate de inculpat.

S-a arătat astfel că nu se poate reține provocarea din partea organelor de urmărire penală prin intermediul denunțătorului din cauză, rezultând că toate acțiunile inculpatului se desfășuraseră în înțelegere cu denunțătorul.

S-a arătat că inculpatul a avut posibilitatea permanentă de a alege între activitățile întreprinse și deși a existat o asemenea posibilitate, nu a respins în niciun fel propunerile venite din partea acestuia.

Dimpotrivă, inculpații au fost cei care în mai multe rânduri au avut inițiativa acțiunii lor proprii, acțiunile săvârșite înscriindu-se în latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență.

S-a mai arătat că expresiile folosite de denunțător, atât în declarațiile aflate la dosar cât și în convorbirile cu inculpații nu constituie acțiuni provocatorii, inculpații consimțind liber la stabilirea înțelegerii dintre ei și denunțător.

De asemenea, s-a arătat că nici folosirea sumei de bani din fondurile D.N.A. nu poate fi interpretată ca o acțiune provocatorie, neavând relevanță cine a furnizat suma de bani, esențial fiind că aceasta a fost pretinsă și primită de cei doi inculpați.

S-a constatat, totodată, că inculpatul a fost informat cu privire la acuzațiile formulate împotriva sa cu ocazia fiecărei declarații date, a prezentării materialului de urmărire penală, precum și în fața instanței.

Pe baza actelor și lucrărilor din dosar, s-a constatat că inculpatul a fost ascultat în respectiva calitate, existând în acest sens mai multe declarații olografe semnate, precum și cele pe formular tipizat.

La urmărirea penală au fost administrate probele considerate ca necesare și utile cauzei, iar inculpatul nu a indicat probele în favoare care ar fi fost ascunse de organele de urmărire penală.

De altfel, nici în fața instanței de fond și nici în cursul procedurii din apel inculpatul nu a menționat care erau acele probe în concret.

În ceea ce privește critica referitoare la obținerea nelegală a probelor din faza de urmărire penală, s-a constatat că prima instanță examinase neregularitățile invocate, arătând în concret și motivele pentru care nu au fost primite susținerile inculpatului.

În urma propriei aprecieri, instanța de apel a constatat respectarea în caz a dispozițiilor art. 911 și următoarele C. proc. pen. în ceea ce privește momentul solicitării autorizației. Textul de lege nu impune ca urmărirea penală să fie începută.

De asemenea, traducerea convorbirilor în limba română s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Tot astfel, nu a fost primită nici critice referitoare la interpretarea greșită a probelor cauzei.

În esență, în cadrul criticii formulate, s-a susținut că persoanele care puteau influența licitația erau cele din consiliul local și comisia de licitație și nu cele reținute în actul de inculpare.

Or, din situația de fapt reținută prin rechizitoriu și de prima instanță, rezulta că inculpații au lăsat să se înțeleagă că aveau influență și asupra acestor persoane, unde s-au și deplasat împreună cu denunțătorul.

Ca urmare, instanța de apel a constatat că traficarea influenței se făcuse și în legătură cu persoane care aveau competența de a rezolva favorabil interesele denunțătorului din cauză.

În fine, a fost respinsă și critica inculpatului C.A. vizând neaplicarea dispozițiilor art. 32 C. proc. pen., cu mențiunea că nu era posibilă reunirea prezentei cauze cu cea în care inculpatul fusese condamnat definitiv la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplic.art. 86

1

C. pen., această din urmă cauză fiind judecată definitiv.

Și motivele de apel formulate de inculpatul B.F. s-a constatat a nu fi întemeiate, reținându-se, pe de o parte, că solicitarea privind trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale nu fusese motivată în niciun fel, neindicându-se cauza nulității întregii urmăriri penale și, nici din oficiu, neputând fi constatată, iar pe de altă parte, că nu a existat nicio provocare din partea organelor de urmărire penală prin acțiunile coordonate ale denunțătorului, inculpatul având posibilitatea de a respinge propunerile denunțătorului, ceea ce nu a făcut, dimpotrivă, aparținându-i inițiativa acțiunilor întreprinse.

În legătură cu același aspect, s-a constatat că afirmația inculpatului privind încheierea unui contract care să materializeze vinderea studiului pentru amenajarea gropii de gunoi nu s-a concretizat în niciun fel, reprezentând eventual o simplă dorință a inculpatului neurmată de o acțiune materială în acest sens.

Și împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpații C.A. și B.F., cauză înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 5135/3/2006.

I. Recurentul inculpat C.A., prin apărătorul său ales, în cadrul dezbaterilor orale de la termenul din 24 octombrie 2011, a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., făcând referire în acest sens la dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 13 din Convenție, texte de lege care în opinia apărării conferă numai inculpatului posibilitatea de a ataca o hotărâre de condamnare.

Pe fondul cauzei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., criticând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul cuantumului pedepselor stabilite în sarcina inculpaților și al modalității de executare a pedepsei dispusă în privința inculpatului B.F.

Recurentul inculpat C.A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 2, pct. 6, pct. 9, pct. 10, pct. 172, pct. 18 C. proc. pen., solicitând, de asemenea, achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motive de casare care au fost consemnate pe larg în încheierea de ședință de la termenul din 26 septembrie 2011, urmând a nu mai fi reluate.

În cadrul motivelor de recurs formulate în scris și depuse la dosarul cauzei (filele 24-45 dosar recurs), inculpatul C.A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. art. 385

9

pct. 2, pct. 6, pct. 9, pct. 10, pct. 13, pct. 14, pct. 17

1

, pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) sau lit. d) C. proc. pen.

Recurentul inculpat B.F. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 2, pct. 9, pct. 10, pct. 14 și pct. 18 C. proc. pen., solicitând, de asemenea, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., motive de casare care au fost consemnate în încheierea de dezbateri din 24 octombrie 2011, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând cauza în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că toate recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:

I. Cu privire Ia excepția inadmisibilității recursului declarat de parchet, invocată de apărătorul inculpatului C.A. și susținută prin prisma dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 13 din Convenție, Înalta Curte constată că niciuna din prevederile legale enunțate nu intră în contradicție cu dispozițiile dreptului intern care reglementează materia căilor de atac.

Evident, Convenția Europeană a Drepturilor Omului definește și garantează drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei fără nicio limitare în ceea ce privește dreptul suveran al statului de a institui un sistem jurisdicțional care să asigure aplicarea corectă a legii prin reglementarea unor căi de atac.

Termenele și titularii căilor de atac sunt reglementate prin legea fiecărui stat, singura obligație pentru statele membre fiind aceea de a garanta dublul grad de jurisdicție în materie penală persoanei declarate vinovată de o infracțiune, cu excepțiile prevăzute de parag. 2 al art. 2 din Protocolul nr. 7 la C.E.D.O.

Reglementarea căilor de atac este instituită în interesul general și cum Ministerul Public reprezintă societatea, este abilitat să exercite căile de atac prevăzute de lege în condițiile și pentru motivele prevăzute tot de lege.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. enumera hotărârile supuse recursului, iar dispozițiile art. 385

2

C. proc. pen. menționează și titularii căilor de atac.

Or, textul de lege enunțat menționează expres dreptul Ministerului Public de a exercita calea de atac a recursului, iar în cuprinsul art. 385

9

C. proc. pen. sunt menționate și motivele pentru care poate fi folosită respectiva cale de atac, fără nicio restricție în ceea ce privește cazul Ministerului Public.

II. Pe fondul cauzei, trecând la examinarea recursului exercitat de Ministerul Public, Înalta Curte constată că nu există temeiuri care să justifice majorarea pedepselor aplicate inculpaților C.A. și B.F. și nici înlocuirea modalității de executare a pedepsei pentru inculpatul B.F., criticile invocate în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. fiind nefondate.

Se constată astfel că infracțiunea reținută în sarcina inculpaților se caracterizează într-adevăr printr-un grad ridicat de pericol social, având în vedere relațiile sociale ocrotite prind dispoziția de lege încălcată, însă, pericolul social generic reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor nu se identifică cu pericolul social concret determinat pentru fiecare caz în parte de ansamblul datelor particulare ale cauzei.

De asemenea, așa cum au subliniat și instanțele anterioare, nu trebuie omis că pedeapsa se aplică făptuitorului, ceea ce înseamnă că măsura răspunderii penale nu poate fi angajată în afara șansei de reeducare pe care o prezintă cel căruia îi este destinată pedeapsa.

Rezultă așadar că în operațiunea de individualizare a pedepsei, gravitatea faptei și periculozitatea socială constituie criterii deopotrivă egale și numai prin valorizarea lor concomitentă se asigură corecta stabilire a pedepsei.

Cu referire la periculozitatea socială a inculpaților, aceasta a fost evaluată prin prisma comportamentului manifestat în general în societate, precum și în raport de atitudinea avută în fața organelor judiciare, inclusiv după eliberarea din detenție provizorie, concluzionându-se întemeiat că aceasta nu relevă persistența unor deprinderi și mentalități antisociale de natură a impune o reacție represivă prea severă în cazul inculpatului B.F., ci, dimpotrivă, un potențial sporit de a reacționa pozitiv.

Pentru inculpatul C.A. care a mai suferit anterior o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune, s-a considerat că acesta prezintă periculozitate socială mai sporită și ca urmare un tratament sancționator mai sever. Și în opinia înaltei Curți, toate aceste elemente sunt relevante în operațiunea de individualizare a pedepsei și justifică condamnarea de 3 ani închisoare aplicată prin hotărârea instanței de fond, inclusiv modalitatea privativă de executare dispusă în privința inculpatului C.A., având în vedere și dispozițiile art. 86

1

C. pen.

Totodată, se constată că nu există motive pertinente care să impună reducerea pedepselor aplicate în cauză, conform solicitării inculpaților C.A. și B.F., împrejurările invocate în favoare fiind deja valorificate prin limitele de pedeapsă stabilite de prima instanță.

Ca urmare, nu se justifică aplicarea unui regim sancționator mai sever sau mai blând conform solicitărilor formulate de parchet și inculpați în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., toate aspectele invocate fiind corect evaluate de instanțele anterioare.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen. invocat de apărarea ambilor inculpați, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.

S-a susținut că urmărirea penală și actul de sesizare a instanței ar fi fost efectuate de un organ necompetent, menționându-se că deși procurorul A.M. fusese desemnat să efectueze urmărirea penală, majoritatea actelor de la dosar au fost întocmite de un alt procuror pentru care nu a existat o delegare sau dispoziția procurorului ierarhic superior.

De asemenea, s-a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 246 C. proc. pen., susținându-se că verificarea actului de sesizare a fost efectuată de un procuror necompetent, procurorul șef secție Păun Irinel efectuând la rândul său anterior acte de urmărire penală în cauză și, ca atare, nu mai putea ulterior să procedeze și la confirmarea rechizitoriului emis în caz.

Cu privire la aspectele invocate, Înalta Curte constată că susținerile apărării nu sunt exacte, iar neregularitatea menționată nu atrage nulitatea actului de sesizare a instanței.

Din actele dosarului, se reține că învestirea instanței s-a făcut prin rechizitoriul nr. 203/P/2005 din 3 februarie 2006 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției.

Urmărirea penală a fost efectuată de A.M. și C.D., procurori în cadrul acestui departament, rechizitoriul întocmit în cauză fiind avizat de procurorul șef secție, I.P., în conformitate cu dispozițiile art. 22 din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Actele de urmărire penală confirmă că acestea au fost efectuate de procurorii care au emis și rechizitoriul în cauză, iar intervenția procurorului șef secție a vizat exclusiv verificarea legalității și temeiniciei actului de sesizare a instanței.

Din nicio probă a dosarului nu rezultă ca procurorul care a confirmat rechizitoriul emis în cauză să fi întocmit personal acte de urmărire penală.

De altfel, nu s-a precizat în concret ce acte de urmărire penală ar fi efectuat procurorul șef secție, P.I.

De asemenea, se constată că rechizitoriul care stă la baza sesizării instanței cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 203 C. proc. pen., iar procurorul care a confirmat legalitatea și temeinicia rechizitoriului era competent să o facă, conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. invocat de apărarea inculpaților C.A. și B.F., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Contrar susținerilor formulate, în considerentele deciziei pronunțate în apel se regăsesc motivele pentru care au fost înlăturate cererile apărării și argumentele care au condus la adoptarea soluției.

O hotărâre judecătorească este suficient motivată dacă răspunde în ansamblu problemelor supuse dezbaterii.

Împrejurarea că instanța de apel nu a făcut referire la identitatea pretinsului judecător sau funcționar public pe lângă care inculpații și-au traficat influența nu constituie un motiv de reformare a hotărârii.

Latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență este realizată și în ipoteza în care funcționarul pe lângă care urmează să se intervină nu este individualizat de făptuitor, fiind suficient să se facă referire la funcția pe care o îndeplinește.

În speță, această condiție este îndeplinită, inculpații pretinzând că au influență asupra unor judecători și funcționari din cadrul autorităților locale ale com. Beclean, județ Brașov.

Ca urmare, în condițiile în care inculpații nu au menționat în concret numele judecătorului pe lângă care au lăsat să se creadă că au influență în vederea anulării procesului verbal de licitație și al funcționarilor publici responsabili de organizarea și câștigarea unei noi licitații pentru obiectivul de care era interesat denunțătorul, rezultă că instanța de apel era în imposibilitate de a furniza ea însăși identitatea respectivelor persoane.

Modalitatea de motivare a hotărârii judecătorești reflectă o examinare efectivă asupra mijloacelor de probă și evidențiază concluziile care rezultă ca urmare a acestei examinări, a argumentelor și reținerea sau nu a unora dintre acestea, în raport cu motivele de apel invocate, așa încât hotărârea conține toate elemente prevăzute de art. 356, art. 383, art. 385

9

C. proc. pen. și conferă posibilitatea instanței de recurs de a verifica ea însăși modul în care instanța de prim control judiciar a apreciat legea la cazul concret.

Nici motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. nu este incident în cauză.

Apărarea inculpatului B.F. a susținut că instanța de apel ar fi omis să se pronunțe asupra cererii privind efectuarea în mod legal a expertizelor tehnico-judiciare cuprinzând înregistrarea convorbirilor interceptate, arătând că inculpatul contestase că ăi aparținea vocea înregistrată pe suporturile optice.

Respectiva solicitare ar fi fost formulată atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești.

Înalta Curte constată însă că susținerea formulată nu își găsește acoperire în actele dosarului.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului cauzei se constată că inculpatul nu a formulat o solicitare privind efectuarea unei expertize tehnico-judiciare.

În cadrul dezbaterilor din apel, la termenul din 24 februarie 2009, apărătorul inculpatului a susținut doar că instanța de apel ar trebui să verifice și să confrunte dacă înregistrările de pe suporturile optice sunt în concordanță și cu transcrierea respectivelor înregistrări făcută pe suport de hârtie.

De asemenea, o altă solicitare a aceluiași apărător a fost aceea ca instanța să verifice dacă transcrierile din limba în care au fost purtate convorbirile se impunea a fi traduse de un traducător autorizat.

În legătură cu același aspect, prin nota depusă la dosar (fila 112 dosar apel), apărătorul inculpatului C.A. a solicitat și o analiză a interceptărilor efectuate în cauză, arătând că un specialist ar fi putut transcrie părțile din interceptări, așa numite neinteligibile, susținând că discuția redată la pagina 41-61 din rechizitoriu era complet falsă și că multe pasaje erau sărite, iar înțelesul fusese schimbat.

În cadrul aceluiași motiv de casare, apărarea aceluiași inculpat a criticat omisiunea instanței de apel, de a nu fi înlăturat din probele ilegal obținute în proces, dar și faptul că probele administrate în fața instanței ar fi fost interpretate eronat, cu consecința stabilirii unei situații de fapt fără acoperire în probe.

O altă neregularitate invocată se referă la procesul verbal de transcriere a convorbirilor înregistrate, susținându-se că acesta a fost preconstituit, în expunerea de motive care a stat la baza obținerii autorizației inițiale consemnându-se o bază factuală care a existat după trecerea unui interval de 10 ore de la momentul emiterii autorizației. Din acest motiv, s-a solicitat în apel încuviințarea probei cu martori pentru a se dovedi că întâlnirea cu denunțătorul avusese loc ulterior expunerii de motive în vederea obținerii autorizației, dar și încuviințarea unei expertize tehnico-judiciare care să ateste data la care s-a efectuat înregistrarea, cerere de probe asupra căreia instanța de apel a omis să se pronunțe.

Cu referire la aceste aspecte, Înalta Curte constată că înainte de a declara închise dezbaterile în apel, inculpatul C.A. a solicitat efectuarea unei expertize a înregistrărilor audio-video, indicând în acest sens și obiectivele la care trebuia să răspundă expertul judiciar.

În ședința din 24 februarie 2009 (fila 151 dosar apel), când a fost formulată cererea, instanța a respins încuviințarea probei, reținând în esență că obiectivul principal urmărit prin efectuarea expertizei viza transcrierea înregistrărilor audio în limba în care avuseseră loc discuțiile și, ulterior, în limba română.

O asemenea solicitare nu era utilă cauzei, așa cum bine a considerat și instanța de apel, având în vedere dispozițiile art. 91

3

alin. (2), teza ultimă, C. proc. pen., conform cărora, corespondențele în altă limbă decât cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret.

Rezultă astfel că redarea convorbirilor sau comunicărilor interceptate, purtate în altă limbă decât cea română, nu se face în limba în care au avut loc, ci se transcriu direct în limba română, prin intermediul unui interpret.

Prin urmare, organele judiciare nu aveau obligația de întocmire a unor procese verbale separate de redare a convorbirilor în limba în care s-au purtat și ulterior în limba română, conform solicitării inculpatului C.A.

Însă, independent de modul în care a fost soluționată cererea de probatorii în apel, înalta Curte constată că o nouă cerere de probatorii nu mai putea fi legal efectuată după închiderea dezbaterilor și acordarea cuvântului pe fond.

Pentru această nouă solicitare, nu se poate invoca incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., inculpatul nemaiputând învesti legal instanța, dar nici pentru prima solicitare, având în vedere pronunțarea expresă asupra probelor de către instanță.

De altfel, încheierea de la termenul din 24 februarie 2009 consemnează poziția instanței de apel care a atras atenția avocatului inculpatului C.A. asupra faptului că se pronunțase deja în legătură cu cererile repetat formulate în cadrul procedurii din apel.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. se reține că acesta a fost invocat de apărarea ambilor inculpați în raport de grava eroare săvârșită de instanțe în evaluarea și stabilirea stării de fapt.

În esență, s-a susținut că suma de bani primită de la denunțătorul F.T.G. reprezenta contravaloarea proiectelor și studiilor de fezabilitate întocmite pentru participarea la licitație în vederea concesionării terenului din afara municipiului Brașov, inculpatul B.F. acționând în numele SC Z.C. SRL, iar inculpatul C.A. ca traducător.

Înalta Curte constată însă că materialul probator administrat în cau