ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2950/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 231/LC din 20 mai 2010, Tribunalul Satu Mare a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință: A respins acțiunea reclamantei SC S.L. SA, cu sediul în Satu Mare, județul Satu Mare, formulată împotriva pârâților P.V. și P.G.R., domiciliat în Negrești Oaș, județul Satu Mare, având ca obiect acordarea de despăgubiri civile pentru lipsa de folosință pe ultimii 7 ani, precum și plata sumei de 25 % din prețul reactualizat, reprezentând contravaloarea foloaselor trase din stricăciunile lucrului cumpărat. Totodată, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii având ca obiect obligarea pârâților la plata contravalorii materialelor rezultate din demolarea clădirilor, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâților 2000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, excepția prescripției dreptului material la acțiune este întemeiată. Astfel, în conformitate cu acțiunea introductivă, nemodificată pe parcursul procedurii de judecată cu privire la fundamentul său de drept, temeiul legal al pretențiilor reclamantei îl constituie disp. art. 1343 C. civ., text în conformitate cu care, dacă cumpărătorul a tras foloase din stricăciunile ce a făcut lucrului, vânzătorul are dreptul de a opri din preț o sumă egală cu acele foloase. Potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Dreptul reclamantei la acțiunea fundamentată pe prevederile art. 1343 C. civ.

s-a născut la data la care i-a fost comunicată acțiunea promovată de către SC R.V. SRL Negrești Oaș pentru antrenarea răspunderii vânzătorului în caz de evicțiune, în temeiul art. 1341 C. civ., fapt întâmplat la data de 3 aprilie 2006, fiindcă de la acest moment s-a născut în patrimoniul reclamantei din procedura de față acțiunea pe baza căreia să obțină încuviințarea opririi unei părți din prețul vânzării. În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul prescripției este de 3 ani, iar dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Întrucât prescripția a început să curgă în 3 aprilie 2006 și întrucât acțiunea a fost înregistrată de către reclamanta SC S.L.

SA la data de 9 noiembrie 2009, tribunalul a constatat că cererea de chemare în judecată a fost înaintată după împlinirea termenului general de prescripție de 3 ani. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat apel apelanta reclamantă SC S.L. SA Satu Mare, solicitând desființarea hotărârii judecătorești atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, conform prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. A susținut că instanța trebuia să respingă excepția dreptului la acțiune, întrucât termenul de prescripție curge de la data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, iar apelanta a luat cunoștință de paguba suferită abia la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești menționate.

Prin decizia nr. 7/C din 25 ianuarie 2011 Curtea de Apel Oradea, a admis apelul formulat și a desființat hotărârea dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că în analiza excepției prescripției dreptului material la acțiune, trebuia pornit de la prevederile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, or, în speța de față, dreptul la acțiune a început să curgă, în privința reclamantei, de la data soluționării acțiunii în evicțiune formulată împotriva sa de către pârâta din prezenta cauză. Nu se poate afirma că începutul termenului de prescripție pentru prezenta acțiune ar fi dat de momentul introducerii acțiunii în evicțiune, întrucât, chiar dacă SC S.L.

SA avea cunoștință despre exercitarea unei atare acțiuni împotriva sa, depunerea unei acțiuni reconvenționale nu era obligatorie, câtă vreme reclamanta putea să hotărască ulterior, în funcție de rezultatul acțiunii în evicțiune, dacă are dreptul și interesul de a declanșa o acțiune în despăgubiri împotriva cumpărătoarei SC R.V. SRL. Este evident că, în ipoteza în care acțiunea în evicțiune ar fi fost respinsă, dreptul la acțiune al reclamantei în exercitarea prezentei acțiuni nu s-ar fi născut. Simpla exercitare a acțiunii în evicțiune nu determină nașterea dreptului material la acțiune al reclamantei, ci acest drept se naște sau nu doar la momentul soluționării irevocabile a acțiunii în evicțiune, în funcție de soluția pronunțată de instanța de judecată asupra acțiunii în evicțiune.

Astfel, s-a reținut că față de data soluționării irevocabile a acțiunii în evicțiune – 30 iunie 2009 (prin decizia civilă nr. 230 pronunțată de Tribunalul Satu Mare), acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, înregistrată la data de 9 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Satu Mare, este formulată în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Pârâții au formulat, în termenul legal, recurs pe care l-au întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au solicitat admiterea acestuia și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă, ca nefondat. Au motivat, după expunerea situației de fapt, că dreptul la acțiune al reclamantei întemeiat pe dispozițiile art. 1343 C. civ., s-a născut în momentul în care reclamanta a fost acționată în judecată în temeiul art. 1341 pct. 1 și 3 C. civ.

pentru restituirea prețului pentru evicțiune și a cheltuielilor de judecată și execuție, dată de la care a început să curgă și termenul de prescripție de 3 ani. Această interpretare a aplicării dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 este impusă de însăși finalitatea instituției prescripției extinctive în sensul mobilizării titularilor drepturilor subiective de a-și valorifica drepturile lor într-un termen cât mai scurt. Astfel, reclamanta nu a fost împiedicată cu nimic să formuleze pretențiile de față sub forma unei cereri reconvenționale sau printr-o acțiune separată, în dosarele depuse pentru restituirea prețului și daune, cu atât mai mult cu cât aceste pretenții sunt strâns legate de temeiul legal al pretențiilor formulate în temeiul art. 1341 C. civ.

Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul se găsește nefondat. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Rezultă că, abia din momentul în care dreptului subiectiv i se aduce o atingere, titularul acestui drept poate să ceară restabilirea dreptului său făcând apel la justiție și acest termen, în cauză, este data când a cunoscut că vânzarea a fost desființată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, iar creanța derivată din consecința repunerii părților în situația anterioară este, astfel, certă.

Așa fiind, în mod legal, cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor susmenționate, instanța de apel a constatat că, în cauză, nu a operat prescripția, termenul de prescripție începând să curgă după pronunțarea hotărârilor privind antrenarea răspunderii pentru evicțiune a intimatei – reclamante și nu de la data introducerii cererii întemeiată pe această cauză de către recurentele – pârâte. Văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, deci, ca nefondat, iar în baza art. 274 C. proc. civ. recurentele – pârâte aflate în culpă procesuală vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții P.V. și P.G.R. împotriva deciziei nr. 7/C/2011-A din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentele – pârâte P.V. și P.G.R. la plata sumei de 7.022 lei cheltuieli de judecată către intimata – reclamantă SC S.L. SA Satu Mare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.