ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4462/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4462/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Cadrul

procesual

Prin acțiunea

introductivă, formulată la data de 3 noiembrie 2006 în fața Judecătoriei

sectorului 5 București, reclamantul I.P. a solicitat restabilirea situației

anterioare și anularea situației create prin discriminare prin repunerea în

postul deținut și plata despăgubirilor materiale și morale pentru prejudiciul

creat prin discriminare.

Cererea

inițială a fost completată și precizată pe parcursul procesului astfel: la data

de 21 noiembrie 2008 s-au solicitat despăgubiri în vederea reparării

prejudiciilor materiale și morale care i-au fost create prin acte de

discriminare înfăptuite de pârâți și obligarea în solidar a acestora la plata

către reclamant a 150.000 Euro reprezentând daune materiale; plata a 350.000

Euro reprezentând daune morale; publicarea într-un cotidian de largă circulație

de pe teritoriul României a unui articol prin care sunt prezentate

reclamantului scuze publice și recunoașterea faptului că i-a fost întreruptă

cariera de militar din considerente discriminatorii din cauza propriilor sale convingeri;

anularea Ordinului nr. T.LO 17 din 04 mai 2004 de trecere în rezervă a

reclamantului, reacordarea gradului de plutonier și repunerea sa în postul de

sanitar șef în cabinetul de medicină a muncii la Batalionul 300 Deservire al

Corpului 1 Armată Teritorială „General Ioan Culcer; la data de 04 decembrie

2009 reclamantul a arătat că daunele morale și materiale reprezintă

contravaloarea prejudiciului material și moral produs ca urmare a trecerii în

rezervă pe criterii discriminatorii, fapte ce au fost avute în vedere și de

către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 365

din 18 noiembrie 2005.

Prin sentința

nr. 3214 din 10 mai 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București a

fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Instanța a

reținut că petitul cererii de repunere în situația anterioară și plata salariilor

restante se circumscris unui litigiu în legătură directă cu existența

relațiilor de serviciu, astfel încât dreptul comun aplicabil raporturilor

juridice dintre părți este dreptul muncii, pentru care competența este

stabilită de dispozițiile art. 2 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva

acestei hotărâri de declinare a competenței s-a declarat recurs, iar Tribunalul

București prin decizia nr. 1601 R din 29 octombrie 2007 a respins recursurile

formulate împotriva sentinței arătate ca nefondate. In consecință, dosarul a

fost înaintat instanței învestite cu soluționarea cererii introductive.

Prin sentința

civilă nr. 8132 din 18 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr.

527/3/2008, au fost respinse cererile reclamantului privind acordarea de

despăgubiri morale și materiale și de publicare într-un ziar de largă

circulație a unui articol cu scuze publice și a fost respinsă cererea de

anulare a ordinului nr. 317 din 4 mai 2004 și de repunere în postul deținut ca

prescrise.

Instanța a

respins cererea formulată de Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut ca

fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

De asemenea,

instanța a respins cererile formulate împotriva pârâților Ministerul Finanțelor

Publice, B.E.,P.M. ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate

procesuală pasivă și a respins cererea de intervenție accesorie formulată de

Asociația Solidaritatea pentru Libertate de Conștiință ca inadmisibilă.

Curții de Apel, secția civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale

Prin decizia

nr. 2473R din 31 mai 2010a Curții de Apel București s-au admis recursurile

declarate de I.P. și Asociația Solidaritatea pentru Libertate de Conștiință

împotriva sentinței civile nr. 8132 din 18 decembrie 2009 pronunțate de

Tribunalul București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar

nr. 527/3/2008 și s-a dispus casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei

spre competentă soluționare a cauzei la Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut că prin petiția nr. 5985

din 07 iunie 2005 I.P. s-a adresat Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării, care prin Hotărârea nr. 365 din 18 noiembrie 2005 a constatat că

trecerea în rezervă a petentului constituie fapte de discriminare conform art.

2 alin. (1) și (3) art. 6 lit. a) din O.G. nr. 137/2000.

Instanța a

reținut că reclamantul I.P. a avut calitatea de sanitar șef în cabinetul de

medicina muncii la Batalionul 300 Deservire al Corpului 1 Armată Teritorial

"General Ioan Culcer", funcție din care a fost trecut în rezervă prin

Ordinul nr. 317 din 05 mai 2004, emis de Ministerul Apărării Naționale - Statul

Major al Forțelor Terestre .

Ordinul a fost

emis după judecarea în consiliul de judecată a plutonierului I.P., conform

Regulamentului 8 al consiliilor de judecată , reținându-se că subofițerul a

participat la o manifestare de protest neautorizată, organizată de Mișcarea

pentru Integrarea Spirituală în Absolut, fiind implicat în incidente care au

cauzat tulburarea liniștii publice, fapte pentru care i s-a întocmit

procesul-verbal de contravenție seria SJ nr. 0148150 din 01 aprilie 2004,

considerate ca încălcări ale prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul

cadrelor militare - art. 29 lit. d), e) și g).

Instanța a

reținut că, deși în cererea inițială și cererea precizatoare din data de 21

noiembrie 2008 reclamantul a relatat fapte ale angajatorului petrecute în

perioada 1995-2004, prin cererea de la 4 decembrie 2009 se precizează concret

că despăgubirile solicitate sunt echivalentul discriminării create prin trecerea

în rezervă.

Instanța a

reținut că tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiunea în

anulare a ordinului de trecere în rezervă, ce reprezintă actul de încetare a

raporturilor de muncă, acțiune ce nu a fost introdusă în termenul de 30 de zile

prevăzut de art. 283 lit. a) din CM.

In ceea ce

privește cererea de despăgubiri,instanța a reținut că reclamantul a solicitat

acoperirea prejudiciului creat prin discriminarea intervenită cu ocazia

încetării raporturilor de muncă. Așa cum rezultă din precizările la acțiune,

daunele solicitate sunt echivalentul prejudiciului moral și material produs

prin încetarea relațiilor de muncă ca urmare a discriminării.

Insă s-a

reținut că cererea de despăgubiri este indisolubil legată de cererea de anulare

a măsurii concedierii, astfel că, în lipsa posibilității verificării legalității

și temeiniciei acesteia din cauza intervenirii prescripției, prima instanță nu

a putut constata existența prejudiciului determinat de încetarea raporturilor

de muncă.

Instanța

sesizată cu soluționarea recursurilor împotriva sentinței Tribunalului

București a constatat că se impune cercetarea cu prioritate a motivului de

ordine publică referitor la necompetența materială a primei instanțe și a

reținut că ordinul de trecere în rezervă emis de Ministerul Apărării Naționale

- Statul Major al Forțelor Terestre este un act administrativ, cu caracter

individual, adoptat în regim de putere publică de o autoritate a administrației

publice centrale, pentru încetarea raporturilor de serviciu ale

reclamantului-recurent.

De asemenea,

pretinsa discriminare reprezintă un temei al nelegalității reclamate a acestui

ordin și nu un fapt juridic propriu-zis de creare a unei situații de

inferioritate pe unul din temeiurile interzise ca baze a discriminării.

In realitate,

s-a reținut că întrucât actul atacat este emis de o autoritate publică

centrală, pentru verificarea căruia nu este instituită o altă procedură,

competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță aparține, în

temeiul art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, secției de

contencios administrativ a Curții de Apel.

Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința

nr. 4253 din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel București a fost admisă excepția

lipsei procedurii prealabile și, în consecință, a fost respinsă ca inadmisibilă

cererea formulată de reclamanții I.P. și Mișcarea de Integrare Spirituală în

Absolut, în contradictoriu cu pârâții P.M., B.E., Ministerul Apărării Naționale,

Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de

funcționar public cu statut special, iar pentru legala sesizare a instanței de

judecată acesta trebuia să se conformeze prevederilor art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Curtea a

reținut că rigorile legii privind procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din

Legea nr. 554/2004 trebuie să fie respectate și de către reclamanta MISA, întrucât,

deși aceasta are calitatea de terț fată de actul administrativ atacat în cauză,

respectiv Ordinului de trecere în rezervă nr. TU 317 din 4 mai 2007 emis de

Ministerul Apărării Naționale - Statul Major al Forțelor Terestre, prevederile

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instituie în mod expres obligativitatea

efectuării procedurii prealabile.

declarat de I.P.

Recurentul a

prezentat istoricul dosarului, arătând situația de fapt ce a dus la litigiul de

față și a precizat că hotărârea instanței de contencios administrativ a fost

dată cu aplicarea greșită a legii și cu interpretarea greșită a actului dedus

judecății.

A arătat că în

cauza dedusă judecății nu este obligatorie procedura prealabilă în virtutea

principiului

lex specialia generalibus derogant

.

A precizat că

a formulat acțiunea în termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 27 alin.

(1) din O.G. nr. 137/2000, întrucât acesta este temeiul legal al acțiunii

introductive, ce privește acordarea de despăgubiri materiale și morale ca

urmare a actelor de discriminare săvârșite de pârâtul Ministerul Apărării

Naționale, discriminare constatată de CNCD prin Hotărârea nr. 365 din 18

noiembrie 2005.

Recurentul-reclamant

a precizat că cererea introductivă are natura unei acțiuni de drept comun,

astfel cum a fost făcută și precizare în acest sens la data de 21 noiembrie

2008 și nu are drept scop anularea unui act administrativ.

Recurentul a

criticat faptul că sentința instanței de fond a fost dată cu nerespectarea

principiului contradictorialității și cu nerespectarea dreptului la apărare,

întrucât excepția lipsei procedurii prealabile a fost invocată în lipsa

reclamantului și după ce cererea sa de amânare pentru lipsă de apărare a fost

respinsă de instanță.

Recurentul, în

finalul motivelor de recurs, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu

încălcarea competenței materiale a instanței, arătând că prin cererea

introductivă a formulat o cerere în despăgubiri ce are natura unei acțiuni de

drept comun.

II. Decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte

de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și

dispozițiile legale incidente în cauză, va admite recursul formulat, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei

sectorului 5 București, pentru considerentele ce urmează:

Verificând, în

prealabil, cererea recurentului de renunțare la judecarea capătului de cerere

privind anularea ordinului de trecere în rezervă nr. TU 317 din 4 mai 2007 emis

de Ministerul Apărării Naționale - Statul Major al Forțelor Terestre, Înalta

Curte reține că manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecata

cererii, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului, care nu

este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care

guvernează procesul civil.

Văzând

dispozițiile prevăzute de art. 246 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu

care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin

cerere scrisă și având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.,

Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecata cererii formulate.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a reținut că obiectul cauzei deduse

judecății vizează acordarea de despăgubiri materiale și morale, ca urmare a

actelor de discriminare săvârșite de pârâtul Ministerul Apărării Naționale,

discriminare constatată de CNCD prin Hotărârea nr. 365 din 18 noiembrie 2005, iar

temeiul juridic al acțiunii judiciare este stabilit de dispozițiile art. 21

alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora persoana care se consideră

discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru

acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau

anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

Pentru aceste

considerente, văzând dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în temeiul art.

312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei

sectorului 5 București, în raza căreia se află sediul autorității pârâte.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Ia act de cererea

lui I.P. de renunțare la judecarea capătului de cerere privind anularea

Ordinului nr. TU 31704/2004 din 5 mai 2004 emis de Ministerul Apărării

Naționale.

Admite

recursul formulat de I.P. împotriva sentinței nr. 4253 din 1 noiembrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria

sectorului 5 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 30 septembrie 2011.